Casa neagră (Trilogia Lewis, #1), de Peter May - Recenzie (Crime CLub)

Editura: Crime Scene Press

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 416

Anul apariției: 2026

Traducere: Loredana Frățilă-Cristescu

Peter May s-a născut și a crescut în Scoția. La 21 de ani i-a fost decernat un premiu pentru jurnalism, iar la 26 și-a publicat primul roman. În 2021 a primit Library Award din partea Crime Writers’ Association, dar a câștigat premii literare și în Franța, în Statele Unite (Premiul Barry pentru romanul de față).

🏠︎O CRIMĂ. UN SECRET. O CAPCANĂ.🏠︎

„O CRIMĂ. Pe Insula Lewis din Scoția, un tărâm de o frumusețe aspră și cu locuitori adepți ai unei credințe adânc înrădăcinate, are loc o crimă violentă. Inspectorul Fin Macleod e trimis de la Edinburgh să ancheteze cazul. Pentru Macleod, care s-a născut el însuși pe Insula Lewis, investigația reprezintă o călătorie acasă, dar și în trecut. UN SECRET. Ceva stă la pândă în comunitatea strânsă de pe insulă. Ceva sinistru. O CAPCANĂ. În timpul cercetărilor, Fin scoate la iveală adevăruri urâte, iar în scurtă vreme inspectorul ajunge din postura de vânător în cea de pradă.”

„Problema cu răzbunarea din gelozie e că, deși s-ar putea să-l rănești pe celălalt, nu te ajută cu nimic ca să reduci efectul suferinței pe care o simți tu însuți. Așadar, toată lumea sfârșește nefericită. Desigur, odată ce ai adoptat o anumită atitudine, e greu să o mai schimbi și să ieși cu fața curată. Nu mai fusesem nicicând atât de nefericit ca în cele două zile care au urmat și nicicând mai hotărât să rămân așa.”

Casa neagră, volumul care deschide trilogia Lewis, mi-a plăcut la nebunie. Mi-era dor să citesc o carte cu o atmosferă așa densă & apăsătoare, în care crima, ca atare, devine de fapt pretextul pentru „fluxul memoriei”, când lumina este aruncată asupra trecutului, vinovăției, minciunilor, asupra destructurării a ceea ce credem. Un thriller tulburător care propune o incursiune într-un spațiu emoțional închis (potențat de geografia, la rândul ei, „închisă” a cărții), unde trecutul refuză să rămână îngropat și își întinde firele până în prezentul personajelor. Detectivul Fin Macleod, personajul principal, este trimis din Edinburgh pe Insula Lewis să ancheteze un caz (o crimă?) brutal care seamănă izbitor cu un alt caz la care lucrase deja. Victima, Angel Macritchie (ce ironic nume, de altfel, dat fiind că Angel fusese un om detestat, temut, marcat de violență și abuzuri), avea toate motivele să fie urât de către cei de pe insulină. Pentru Fin, misiunea capătă, în acest punct, o valență extrem de personală – practic, se reîntoarce forțat într-un loc din care a vrut întotdeauna să scape: copilăria lui dificilă, statutul de orfan, anii de școală, prieteniile și dușmăniile și trădările. În paralel, viața lui personală se află, deja, în ruină, după moartea fiului său, iar relația cu soția sa, Mona, încet & sigur se destramă sub greutatea acestei tragedii.

„(...) Iar venise. Bărbatul acela imposibil de înalt, cu vindiac cu glugă și păr slinos care-i atârna peste urechi. Stătea în ușă, la fel ca înainte, cu capul plecat să nu se izbească de tavan și cu mâinile mari atârnându-i pe lângă corp. De data asta i se mișcau buzele, de parcă ar fi încercat să zică ceva. Fin își încordă auzul, dar bărbatului nu-i ieșiră vorbe din gură, ci doar un miros urât de tutun stătut dintr-o răsuflare a cărei duhoare părea să umple încăperea.”

Insula Lewis este o parte importantă a cărții, este un personaj în sine, o entitate care pulsează de viață, care păstrează totul – fiecare greșeală, fiecare rușine, fiecare trecut întunecat. Într-o comunitate relativ restrânsă, memoria colectivă capătă valențele unei arhive neiertătoare, care încet și sigur va scoate la iveală tot ce trebuie să iasă la iveală, tot ce clocotește sub un capac închis ermetic. Ca în majoritatea thriller-elor, capitolele alternează între trecut și prezent – prezentul anchetei și trecutul lui Fin, din copilărie. Această alternanță construiește, de fapt, sensul crimei și întâmplărilor. Pe măsură ce Fin adună indicii, el sapă în propriile-i amintiri, în propriul trecut: adolescența marcată de violență și presiune socială, relația intensă și complicată cu Marsaili, fata care l-a iubit necondiționat, prietenia cu Artair, cel care ajunge să se căsătorească cu Marsaili. Legătura emoțională dintre Fin și Marsaili, de fapt modul în care aceasta a evolua, a fost foarte fain de urmărit – de la inocență și dorință, apoi la distrugere și toxicitate, într-un mod d-u-r-e-r-o-s de credibil. Fin își recunoaște greșelile, dar această conștientizare nu-i oferă, sub nicio formă, capacitatea de a se ierta... sau de a fi iertat de către ceilalți.

„– Indiferent care ți-e cea mai neagră frică, Fin, indiferent care ți-e cea mai mare slăbiciune, cu ele trebuie să dai piept. Trebuie să le înfrunți, altfel ai să-ți petreci tot restul vieții plin de regrete că n-ai făcut-o.”

Fin Macleod este protagonistul imperfect, „eroul” de care te atașezi rapid, dar uneori devine frustrant și, poate chiar prin asta, profund uman. A rănit oameni, a fugit de responsabilități, dar ajungi să îi înțelegi fragilitatea și motivele. Durerea pierderii fiului său și sentimentul ăla cronic de „am eșuat” pare că îl definesc. Apoi o avem pe Marsaili, poate cea mai puternică prezență feminină din romanul Casa neagră. Loialitatea ei, dar și suferința acumulată, o transformă într-un personaj puternic pe care ar fi greșit să-l reduci la titulatura de „iubirea-pierdută-a-lui-Fin”. De altfel, ea reprezintă ceea ce fin ar fi putut avea, dar și ceea ce Fin a distrus și nu mai poate avea. Angel Macritchie este victima care devine aproape simbolică. Trecutul său violent și îndoielnic te face să ai sentimente amestecate privitor la ce a pățit acesta. Mai ales dată fiind cruzimea modului în care și-a găsit sfârșitul, încerci să îți dai seama cum a putut lua naștere un act de o asemenea brutalitate, mai ales într-o comunitate aparent izolată.

„În acea zi mi-am dat seama pentru întâia oară că viața mi se schimbase inevitabil, pentru totdeauna.”

Pe Insula Lewis, viața este dominată de tradiții și de un fel de religiozitate rigidă, de inspirație calvinistă, care nu pare să încurajeze libertatea personală. Pentru un tânăr ambițios precum Fin, însăși această „dinamică” a vieții de pe Insula Lewis îi pune bețe în roate. Ritualul guga, iarăși, mi s-a părut a fi o tradiție de o brutalitate aparte – în fiecare an, un grup de bărbați sacrifică pui de guga, iar episodul în sine mi s-a părut de-a dreptul brutal – mirosul, zgomotul, haosul păsărilor, pericolul constant al mediului ostil, violența parcă ritualizată. Această tradiție reflectă însăși esența oamenilor, într-un fel – atașamentul față de obiceiuri, chiar și atunci când acestea implică cruzime. Ancheta în sine are un ritm lent, n-am să mint, dar tensiunea se acumulează treptat și chiar funcționează, mai ales că Peter May scrie foarte fain, cu momente de reflexie care, părerea mea, se potrivesc de minune într-un thriller. Romanul abordează niște teme importante – vinovăția (personală și colectivă), memoria (mai mult ca o povară, precum ceva care cântărește enorm), identitatea, răzbunarea. Fin se confruntă cu propriile eșecuri, cu alegeri care au rănit oameni și, bineînțeles, cu imposibilitatea de a rescrie trecutul, toate acestea în timp ce încearcă să rezolve o crimă bizară. Da, chiar mi-a plăcut și l-am citit destul de rapid, gândindu-mă că de ceva timp n-am mai citit un thriller care a reușit să mă țină angajat în lectură așa cum a reușit cartea de față s-o facă. Vi-l recomand cu mare drag!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Peter May, Casa neagră (Trilogia Lewis, #1), prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii–Antologii, Biblioteca lui Liviu, Ciobanul de Azi, Literatură pe Tocuri, Cărți Blog, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!