marți, 24 mai 2022

Secrete îngropate, de Lynda La Plante - Recenzie


Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 400
Anul apariției: 2022
Traducere: Oana Dușmănescu

Lynda La Plante s-a născut la Liverpool. A scris aproape patruzeci de romane – toate au devenit bestselleruri. A studiat actorie la Royal Academy of Dramatic Art și a jucat la Teatrul Național din Londra înainte să devină actriță de televiziune. După aceea s-a apucat de scris și s-a afirmat cu serialul TV Widows (Văduve), care a avut un succes extraordinar. Scenariul Lyndei pentru Prime Suspect (Suspect de crimă) a câștigat premii BAFTA, Emmy, distincții din partea British Broadcasting and Royal Television Society, precum și Premiul Edgar Allan Poe din 1993. Lynda este membru onorific al British Film Institute și a primit Premiul BAFTA Dennis Potter pentru Cel mai bun scriitor în anul 2000. În anul 2008 a primit Ordinul Imperiului Britanic în grad de comandor pentru servicii aduse Literaturii, Teatrului și Filantropiei.
„S-au îmbrățișat strâns, plini de tristețe. Penny l-a sărutat pe obraz. Și apoi Jack a plecat.”
Primul volum din noua serie Jack Warr. Jack Warr e un tânăr ofițer din Poliția Metropolitană. Fermecător, dar neavând vreo țintă, Jack nu pare să-și găsească locul în lume – asta până când e atras într-o anchetă care îi întoarce viața cu susul în jos. În rămășițele arse ale unei case părăsite e găsit un cadavru carbonizat, alături de resturile pârjolite a milioane de bancnote furate, cărora nu li se poate da de urmă – moștenirea ascunsă a lui Dolly Rowlins și a bandei ei de Văduve. Misiunea lui Jack în cadrul cazului coincide cu o investigație în propriul lui trecut. În căutarea adevărului despre identitatea sa, Jack se pomenește atras tot mai mult într-o lume ascunsă și tulbure a corupției și fărădelegii de orice fel – o lume prin care constată că îi e neașteptat de ușor să navigheze. Dar, pe măsură ce limitele legii devin tot mai neclare, până unde e dispus Jack să meargă ca să găsească răspunsurile – și cât îl va costa această căutare?
„- Orice loc și orice om au frumusețea lor, Jack, spunea Charlie. Iar tu trebuie să-ți găsești locul tău în lume.”
Abia am așteptat să citesc această carte. Știam, chiar știam de la bun început că are să-mi placă și nu m-am îndoit deloc nici de data aceasta - intuiția mea a început să fie din ce în ce mai de încredere! Pentru că în Secrete îngropate am descoperit o poveste care m-a purtat prin toate stările și, mai mult decât atât, care s-a derulat cu o uimitoare desfășurare de forțe: scriitura impecabilă a autoarei, personajele absolut genial construite, convingătoare, reale, alcătuite din lumini și umbre, substratul anumitor situații, tensiunea crescândă care, în cele din urmă, se dovedește a fi un vulcan care stă să izbucnească. Tot, chiar tot mi-a plăcut la romanul lui Lynda La Plante, deși au fost unele chestii care mi s-au părut puțin cam prea lungite, dar mi-am dat seama că sunt definitorii și relevante pentru contextul acțiunii și pentru a înțelege (și justifica) anumite situații altfel improbabile și deloc convingătoare. Trebuie să recunosc că, înainte de toate, nu știam nimic despre carte, deși m-au atras mult titlu și coperta - dat fiind faptul că face parte dintr-un blog tour (la sfârșit vă voi lăsa și link-urile către blogurile prietenilor care iau parte la același tur), m-am bucurat că am ajuns la ea mult mai devreme decât aș fi crezut - în ultima perioadă nu știu ce se întâmplă, dar sunt atât de obosit încât abia reușesc să duc la bun sfârșit o carte. 
„- Mulți dintre ei nu vor afla niciodată de unde vin, așa că e crucial pentru ei să știe încotro se îndreaptă. Dumneavoastră știți de unde veniți? (...)
- N-am simțit niciodată nevoie să-mi găsesc părinții adevărați pentru că nu am nevoie de ei. Știu cine sunt și știu de unde vin. Părinții mei adoptivi m-au învățat asta.”
Cu toate acestea, am citit romanul lui La Plante în doar două zile, cred. Nu este un roman tocmai ușor, nu este un thriller tipic, care merge „ca uns”, de-l dai gata în maximum o zi. Nu. De fapt, are o acțiune destul de complexă, densă, fire epice care se încâlcesc la un moment dat și te poartă în mai multe registre romaniste: da, este un roman thriller, este un roman cu inspecții și polițiști și anchete, dar are și o parte specifică, are ceva din romanele acelea vechi, cu detectivi, în care totul parcă este mult mai profund și mult mai stilizat, „mai curat”, dacă pot spune așa. L-am simțit cu un oarecare aer clasic, dar nu în stilul romantizării. Într-un fel, circumstanțele fac ca totul să fie mult mai greu de descoperit, de concluzionat de către anchetatori. Apropo, știți că nu obișnuiesc să vorbesc despre acțiune în sine, fiindcă nu are niciun sens să fac asta - descoperiți tot ce v-ar putea interesa din acest punct de vedere citind, pur și simplu, scurta prezentare a cărții de pe spatele coperții. Totuși, trebuie să menționez neapărat că Jack Warr este un personaj fain de tot, care încearcă să-și găsească drumul într-o lume necunoscută și să-și descopere rădăcinile, în același timp trebuind să se împartă și vieții de polițist. Când tatăl său adoptiv recunoaște că suferă de cancer în fază terminală, acesta îi dă informații privitoare la adevărații săi părinți - iar Jack pornește într-o fascinantă călătorie de descoperire a propriului sine, în timp ce este nevoit să se ocupe și de o anchetă ale cărei intrigi depășesc, cu mult, ceva ce a mai întâlnit vreodată. 
„(...) închisoarea îi traumatizează pe unii oameni dincolo de orice putință de vindecare.”
Deși trebuie să recunosc că am tendința de a fi reticent când vine vorba de bande și „gangstereală” moderne, trebuie să recunosc că lucrurile parcă-s diferite când vine vorba de aceleași situații, dar întâmplate cu zeci de ani în urmă. Asta-i chestia, de fapt, și-abia acum îmi dau seama: într-o epocă modernă, contemporană, mai toți scriitorii acestui gen redau povești „actuale” sau distopice, dar puțini se reîntorc în trecut, când lucrurile nu erau atât de evoluate și, implicit, anchetele erau mult mai greu de demarat, probele erau mult mai ușor de trecut cu vederea. Și acesta este plusul pe care l-am simțit, de fapt, în Secrete îngropate: m-a dus acolo într-un „alt film”, un film care mi s-a desfășurat în fața ochilor cu o viteză uluitoare, fără a trece peste detalii esențiale. Personajele mi s-au părut, o mai spun o dată, geniale, delicioase, cu glume ironice, sarcasm, lupte interioare și conflicte externe, cu secrete și minciuni, actori pe o scenă pe care Lynda La Plante a conturat-o extraordinar de bine. Nu mai spun de cât de mult mi-a plăcut intriga și modul în care, în jurul acesteia, s-au concentrat (și distrus) atât de multe vieți. Într-o lume în care datorăm trecutului ceea ce suntem, poate ar fi cazul să oferi mai multă atenție lucrurile pe care le facem. Și adevărurilor pe care încercăm să le ascundem, minciunilor cu care ne acoperim chipul. Cum îți așterni, așa dormi...
„(...) dacă ea era șefa operațiunii, așa cum bănuia Jack, atunci la ea erau toate răspunsurile.”
Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult a fost finalul destul de ambiguu, după părerea mea. Evident, n-am să vă spun prea multe, dar are acel ceva care mă face să vreau să citesc numaidecât următorul volum. Deși, sincer, parcă-mi place „să nu știu”. Nu totul trebuie să aibă un final fericit, un final închis - îmi place că La Plante mă lasă pe mine să gândesc, să-mi imaginez. Să creez un destin personajelor de care m-am atașat și alături de care, de-a lungul întregii cărți, am trăit. Da, pentru că în romanul de față m-am simțit imersat încă de la primele pagini. Am fost acolo. Am luat parte la anchetă. Am urât personaje și le-am iubit și am vrut să fie descoperite și am meditat și simțit alături de ele. Pe multe dintre ele le-am iertat, pe multe dintre ele nu le-am înțeles. Dar, în cele din urmă, uneori nici nu trebuie să justifici comportamentul cuiva - poate-i stă în propria natură să fie „așa”. Știu că aș mai putea spune tare mult despre romanul lui Lynda La Plante, dar cred că este îndeajuns. Eu chiar vi-l recomand, este ceva diferit, are un aer aparte. Eu, unul, abia aștept să citesc și altceva scris de Lynda La Plante, fiindcă este extrem de prolifică din acest punct de vedere (cred că are la activ aproximativ patruzeci și ceva de romane, în momentul de față). Să aveți lecturi frumoase și pe placul vostru, dragi cititori!
„- Dragostea ar fi fost o aventură minunată, dacă mi-ar fi dat voie s-o învăț cum se iubește.”
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Lynda La Plante, Secrete îngropate, prin care ne dorim ca această lectură să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Literatura pe tocuri, FanSF, Ciobanul de Azi, Anca și cărțile, Citește-mi-l, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Pălărisme.

4 comentarii:

  1. Ce bine suna!!! Multumesc pentru recenzie, Andrei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să vezi și cum e! :) Mulțumesc, Corina, pentru comentariu și vizită!

      Ștergere
  2. Mi-am cumparat-o si eu, chiar ma incantă foarte tare povestea. Si e bine scrisa!!! Felicitari pt recenzie si spor sa ai in continuare!!!

    RăspundețiȘtergere