luni, 30 mai 2022

Liliacul (Harry Hole, #1), de Jo Nesbø - Recenzie

Editura: Trei
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 432
Anul apariției: 2018
Traducere: Bogdan Perdivară

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snomannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar romanul Vânătorii de capete a stat la baza filmului cu același nume, lansat în 2011 și nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin. La Editura Trei, au apărut romanele Fiul, Vânătorii de capete, duologia Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte, Regatul, precum și primele opt volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii, Pasărea cu piept roșu, Nemesis, Steaua diavolului, Mântuitorul, Omul de zăpadă, Leopardul.
„- Poate e din cauză că oamenii, oriunde ar trăi pe pământ, au cumva aceleași viziuni și fantezii. E în natura noastră, ține de limbajul de programare, ca să spun așa. În ciuda diferențelor, mai devreme sau mai târziu obținem cu toții aceleași răspunsuri.”
Primul volum din seria Harry Hole! Inspectorul criminalist Harry Hole de la Poliția din Oslo este detașat la Sydney ca să-i asiste pe omologii săi australieni în rezolvarea unui caz de crimă. Harry e liber să le ofere ajutor, însă a primit instrucțiuni clare să se țină departe de necazuri. Victima — o norvegiană de douăzeci și trei de ani — este o mică celebritate în țara ei. Nefiind genul care să stea deoparte, Harry se împrietenește cu unul dintre detectivii însărcinați cu investigarea cazului și cu unul dintre martori, implicându-se tot mai mult în găsirea ucigașului. Împreună, cei trei descoperă că uciderea tinerei face parte dintr-un șir de cazuri neelucidate, tiparul crimelor indicând că autorul ar fi un psihopat care acționează în toată țara. Pe măsură ce se apropie tot mai mult de criminal, Harry începe să se teamă că nimeni nu este în siguranță, cu atât mai puțin cei implicați în rezolvarea cazului. Oare îl vor prinde pe ucigaș înainte să facă o nouă victimă?
„(...) Natura umană e ca o pădure imensă și impenetrabilă pe care n-o poate cunoaște nimeni de la cap la coadă. Nici măcar o mamă nu știe secretele cele mai ascunse ale copilului ei.”
Iacă-mă, doamnelor și domnilor, în sfârșit apucându-mă de seria „nesbøiană” de care m-am ferit atât de mult timp. Și, sincer, nici nu știu de ce am făcut asta - să mă fi speriat numărul mare de volume (opt la număr, dacă nu mă îndoiesc), implicit ideea că Jo Nesbø ar putea deveni redundant. Ori predilecția mea de a nu citi serii (cel puțin nu atât de mari), deoarece întotdeauna mă cam pierd printre volume, nu știu care-i ordinea, mai gafează și Goodreads-ul uneori... Totuși, după ce am citit deja trei romane scrise de către autorul norvegian, și anume Regatul (recenzia AICI), Fiul (recenzia AICI) și Vânătorii de capete (recenzia AICI), mi-am dat seama că Jo Nesbø are ceva ce-mi place, ceva doar al lui, și anume un stil fabulos de a scrie, de a crea intrigi (fie ele și arhicunoscute și „răsuflate”, deși ce-am citit până acum chiar mi s-a părut destul de autentic), de a crea plot-uri convingătoare, reale. Dar mai ales, talentul formidabil de a crea personaje memorabile, de a le înzestra cu viață și trăiri dintre cele mai palpabile și verosimile. Și, sincer, cred că asta mă face să-mi placă maxim de mult cum scrie. Și-a fost și cazul romanului de față, Liliacul, primul volum din serie, care simt că reprezintă preambulul unei aventuri de neuitat alături de inspectorul Harry Holl, un om bântuit de demoni care încetul cu încetul pătrunde într-o lume în care violența „e la mama ei acasă”.
„- Păi... n-am nevastă. N-am copii. N-am câine. Am doar un șef, o soră, un tată și vreo doi tipi pe care încă-i socotesc prieteni, chiar dacă mă sună odată la câțiva ani - și eu la fel.
- În ordinea asta?
- În ordinea asta.”
Sincer, eram foarte interesat de această serie. Încă sunt, ce vorbesc!? Totuși, dacă n-ar fi existat ocazia de a scrie despre ea în cadrul unui blog tour organizat alături de alți cititori pasionați, cu siguranță n-aș fi început-o luna aceasta. De altfel, am și auzit foarte multe despre serie, la care mai adaug și interesul meu deosebit pentru literatura scandinavă, nordică, tu tente noir, deși nu pot încadra romanele lui Jo Nesbø în genul thriller - cărțile sale sunt mult mai mult, scapă de încadrarea riguroasă într-un gen. Pot fi și cărți de acțiune, dramă, profund psihologice, violente, deseori chiar și lirice, reale. Habar n-am, dar Jo Nesbø chiar este multilateral, scrie „cu substrat”, și asta îmi place maxim de mult: dacă ați mai citit recenziile mele făcute la anumite cărți thriller, probabil știți cât de mult îmi plac autorii care scriu romane din acest gen și care, chiar și într-o mică măsură, reușesc să surprindă profunzimea anumitor situații. Substratul personajelor. Iar Jo Nesbø chiar o face, și atunci când reușește să împletească armonios lucrurile cu subiecte de folclor, mitologie, legende (ce mult mi-au plăcut poveștile inserate în carte), livrează cititorului o lectură genială, ca un adevărat tur de forță tensionat și emoțional.
„- Oamenii se tem de ce nu înțeleg. Și urăsc lucrurile de care se tem.”
Știți că nu obișnuiesc să vorbesc despre acțiunea cărții, dar vreau să vă spun că în toate romanele scrise de Jo Nesbø pe care le-am citit până acum, am găsit un interes considerabil pentru a reda viața exact așa cum este ea. Întâmplările nu sunt ieșite din comun, nu te șochează. Nu. În lumea lui Jo Nesbø, ele devin „normale”, pentru că este o lume a corupției și violenței și rasismului și violului și totul, dar totul este posibil. Nimic nu te-ar putea surprinde. În Liliacul, Jo Nesbø chiar abordează teme foarte sensibile - de la minorități, până la rasism și segregare, homosexualitate, droguri și viol. Evident, totul asezonat și dozat optim cu un criminal care-și face de cap și omoară femei, dar urmărind un anumit pattern. Așa că se-ncearcă prinderea acestui scelerat și găsirea răspunsurilor la numeroasele întrebări care se creează în jurul său. Iar acum apare în scenă dragul de Harry Hole care, alături de colegii săi, descoperă că în libertate ar putea exista un violator și criminal în serie, a cărui înclinație de a ucide femei blonde, prin strangulare, devine din ce în ce mai exacerbată. De asemenea, cititorul face cunoștință și cu trecutul zbuciumat al lui Hole care, cândva dependent de alcool, trece printr-o întâmplare care are să-i schimbe viața. În acest debut al seriei, Jo Nesbø spune o poveste tensionată, complexă, urmărind două planuri: cel care vizează dezvoltarea lui Harry, prezentarea sa cititorului și cel care, în sine, vizează ancheta și găsirea criminalului. 
„(...) Niciodată nu-mi făcuse nimic și m-am întrebat mereu de ce-l uram așa de tare.”
Ceea ce e firesc, bineînțeles, din moment ce seria are opt volume și necesită, de la bun început, intrarea în scenă a protagonistului Harry Hole. Deși, chiar simt că acesta are muuulte de spus și chiar va spune muuulte de-a lungul celorlalte șapte volume. Harry Hole este un om complex, „un om al straturilor și substraturilor”. Este un om profund și înțelept, chiar dacă a mai gafat-o și el pe parcurs. Este un om tare, deosebit de tare, dar care, ca orice om, mai și clachează. Jo Nesbø face o treabă extraordinară în caracterizarea lui Harry Hole, deschizând cititorului toate perspectivele de amănunt privitoare la slăbiciunile și punctele forte care îl modelează pe inspectorul nostru drag. Dar sunt sigur că se vor întâmpla foarte multe de-acum înainte, cum sunt sigur și că Liliacul - care mi-a plăcut grozav de mult - este doar o fărâmă din ce are să-mi mai ofere Jo Nesbø. Într-adevăr, dacă este să privesc totul dintr-o perspectivă foarte analistă, romanul acesta este unul destul de basic în ceea ce privește „ideea” și „concluzia”, dar primează maximal prin personaje, modul în care a curs totul, logica și raționalitatea de care Jo Nesbø a dat dovadă. Serios, sunt absolut îndrăgostit de modul în care autorul reușește să creeze personaje și cât de bine reușește, de fapt, în a le face să pară reale. Oameni normali care, uneori, se găsesc la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.
„Nu putem ști sigur dacă folosea alte droguri. Se găsește cocs de cumpărat prin Albury, mai sunt și alte chestii, dar nimeni dintre cei cu care am discutat n-a adus vorba de asta, iar în analizele de sânge nu s-a găsit nicio urmă. Nu consuma, se pare, chestii tare. Nu avea urme de ace și noi îi cam știm pe consumatorii înrăiți.”
În cele din urmă, consider că Liliacul este un roman de debut excelent, iar autorul promite, de la bun început, foarte multe. Așa că abia aștept să pătrund și mai adânc în serie și să văd ce îmi mai pregătește Jo Nesbø, ce îmi mai pregătește Harry Hole. Prin ce va mai trece, cum va evolua, ce se va mai întâmpla. Îmi plac grozav de mult intrigile puse la cale de către Jo Nesbø, felul în care își creează acțiunea, demersul ei, cronologia, dinamica fabuloasă, faptul că reușește să mă convingă și nu mă face să-mi spun că vezi-așa-ceva-nu-e-posibil, cum deseori mi se întâmplă la anumite cărți thriller, când autorii încearcă să justifice anumite situații abordând situații absolut improbabile. Nu. Jo Nesbø extrapolează răutatea societății, violența primitivă, partea întunecată a omului - le-așază pe hârtie și livrează cititorului o poveste care, în timp ce te-nspăimântă prin realitate, te copleșește prin profunzime și curaj. Da, pot spune de pe-acum că seria lui Jo Nesbø îmi va plăcea la nebunie!
„(...) Și acum, Bubbur trebuia să fie ucis. Din iubire.”
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Jo Nesbø, Liliacul, prin care ne dorim ca această lectură să ajungă la cât mai multe persoane. De altfel, în viitor urmează să prezentăm întreaga serie cititorilor noștri. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și cărțileCărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii

2 comentarii:

  1. Vai, chiar cautam o serie care sa ma prinda de la primul volum :)))) Si sa fie si lunga. Multumesc pentru recomandare, Andrei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha :))) Chiar o să-ți placă. Cu cel mai mare drag, Corina!

      Ștergere