marți, 10 mai 2022

Pasagerii, de John Marrs - Recenzie

Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 472
Anul apariției: 2022
Traducere: Mihaela Apetrei

John Marrs a lucrat 25 de ani ca jurnalist freelancer, specializat în interviuri cu actori, muzicieni și celebrităţi TV. A debutat în 2013 cu romanul The Wronged Sons (republicat în 2017 sub titlul When You Disappeared), urmat de Welcome To Wherever You Are, The Good Samaritan, Her Last Move, What Lies Between Us și The Minders. La Editura Trei, de același autor a apărut Suflete pereche, tradus în 23 de limbi și desemnat cel mai bun roman SF al anului de către Wall Street Journal. A fost ecranizat sub forma unui serial Netflix de zece episoade. Mai multe despre autor puteţi afla pe www.johnmarrsauthor.com.

De la autorul bestsellerului Suflete pereche. Cine trăiește? Cine moare? Tu decizi. Te afli în mașina ta fără șofer când brusc ușile se blochează, ruta se schimbă și nu mai ai niciun control asupra vehiculului. După care o voce misterioasă îți spune: „O să mori”. Pe măsură ce mașinile autonome devin varianta mai sigură și mai de încredere, opt oameni se trezesc în această situație înfiorătoare. Printre ei, se numără o vedetă de televiziune a cărei glorie a apus, o tânără însărcinată, o femeie abuzată care fuge de soțul ei, un emigrant fără acte, un cuplu căsătorit și un bărbat care vrea să se sinucidă. Camerele de filmat ascunse în mașinile lor transmit către milioane de oameni din întreaga lume panica teribilă care-i cuprinde. Dar publicul își va arăta adevărata față când va fi întrebat: „Pe care dintre acești oameni ar trebui să-l salvăm? Și pe care să-l ucidem primul?”
„Cea mai tânără are între 20 și 30 de ani, cei mai în vârstă - în jur de 70 și ceva. Unii sunt angajați, alții, nu. Unii au fost născuți și crescuți aici, iar alții au fost atrași de această țară cândva mare, dar acum, vai mie, fărâmițată. Șase dintre ei au fost aleși intenționat și ceilalți doi s-au aflat, din păcate, în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, pentru că au avut nevoie de un taxi și îmi sunt la fel de străini cum îți sunt și ție. În orice caz, singurul lucru pe care-l au în comun toate aceste chipuri de pe perete este că am programat vehiculele să ajungă în același loc. În aproximativ două ore și zece minute din momentul ăsta, se vor reuni cu toții și, mergând cu o viteză de aproximativ 110 km/h, aceste opt vehicule se vor ciocni frontal.”
Nu este primul meu contact cu John Marrs. Prima carte scrisă de el pe care am citit-o (și, de altfel, apărută și la noi, tot la Editura Trei) a fost impecabilul thriller Suflete pereche (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI). Încă de când am citit acea carte, am știut că Marrs e un autor diferit. De ce spun diferit? Pentru că, pur și simplu, mi se pare a fi una dintre cele mai autentice voce literare în ceea ce privește tagma cărților thriller. Și-aici nu trag la răspundere niciun alt autor care activează în aceeași direcție livrescă, dar sunt absolut sătul de toate acele thrillere care se recomandă a fi geniale, spectaculoase, „cele mai bune”, capabile „să te țină cu sufletul la gură” și care se dovedesc a fi (cel puțin pentru mine) răsuflate și überbanale! Evident, spun asta bazându-mă pe propria mea experiență - cred că de-a lungul anilor am citit zeci de cărți thriller, unele mai bune decât altele, altele care pistonau pe același subiect, același plot, încât nu neapărat că am ajuns să fiu selectiv, dar am ajuns să-mi etalonez standardele la ceva mult mai înalt. În cazul de față, Marrs n-are un anumit standard, fiindcă el e, în cele din urmă, etalonul. Și n-aș spune că el scrie neapărat thriller, pe cât aduce ceva nou în literatura contemporană: o combinație genială între SF, hightech și thriller. Are, cum să spun, ceva diferit. Ceva ce te prinde rău de tot!
„(...) dacă vreuna dintre cele șapte mașini rămase în controlul meu este interceptată în orice fel, n-o să ezit s-o detonez. Dacă vrei persoană, serviciu de intervenție de urgență sau personal militar încearcă să oprească vreuna, o s-o detonez. Dacă cineva favorizează ieșirea vreunei mașini de pe ruta programată sau se distrează cu indicatoarele sau semnalizările din trafic, o s-o detonez. Dacă cineva încearcă să elibereze Pasagerul din vreo mașină, o s-o detonez. Dacă cineva încetinește vreuna dintre ele, o s-o detonez. N-am făcut toată tevatura asta doar pentru niște amenințări de doi lei. M-am făcut bine înțeles?”
Pasagerii este un roman care te surprinde de la bun început, fiind plasat într-un univers oarecum distopic (pe care nu l-aș vedea, sincer, prea îndepărtat), unul în care mașinile au un fel de conștiință proprie, funcționează fără a fi conduse de către oameni. Doar îi livrezi detaliile adresei la care vrei să ajungi, iar de restul se ocupă ea. Evident, asta-i o aluzie la faptul că se consideră că inteligența artificială este mult superioară inteligenței umane, dacă nu luăm în calcul faptul că „inteligența” în sine este definită de o gamă efervescentă de alte variabile. În fine, nu despre asta-i vorba. Așa. Se iau câțiva oameni (șapte-opt, nu mai știu sigur, fiindcă există și ceva „umplutură” pe-acolo, niște „personaje de sacrificiu” pentru ca tensiunea să fie creată mult mai rapid) care devin prizonierii acestor mașini. În scurt timp, li se spune că în doar două ore aceștia vor muri. Evident, după cum era de așteptat, controlul mașinilor a fost preluat de către un hacker care are niște interese destul de bizare. Mai mult decât atât, acesta are de gând să cruțe un anumit pasager, iar cei care au posibilitatea de a alege sunt reprezentați de către masele de oameni care, în scurt timp (dat fiind faptul că totul este transmis în timp real), încep să facă sondaje, să-și dea cu părerea, să posteze pe rețelele de socializare. Cu alte cuvinte, o adevărată și colosală n-e-b-u-n-i-e. Iar când fiecăruia dintre pasageri i se dă oportunitatea de a-și susține cauza (motivele pentru care merită să trăiască și ceilalți nu), totul se transformă într-un haos care, sincer, dă cu tine de pământ la fiecare capitol. 
„- Oamenii sunt ființe gregare și cu toții căutăm să ne asociem cu alții ca noi. În zilele noastre, cel mai ușor mod de a găsi astfel de persoane este online. În împrejurări obișnuite, o persoană obișnuită nu postează pe Twitter un comentariu prin care cere moartea unui pensionar. Dar mentalitatea mulțimii și anonimatul care îți permit să stai îndărătul tastaturii fac ca oamenii să fie mai viteji când se află laolaltă.”
N-am să spun mai multe despre acțiune, nu are niciun sens. Vă voi spune doar că, repetându-mă, Marrs e un maestru. Pe bune! Are un talent formidabil de a crea situații, întorsături bruște și neașteptate de situație, de a crea tensiune și haos și haos și tensiune, că ajungi să citești cartea fără oprire, abia aștepți să vezi ce urmează să se întâmple, ce, pentru Dumnezeu, s-ar mai putea întâmpla când, de fapt, s-au întâmplat atâtea? Iar când îți dai seama că Marrs prin această reiterează anumite aspecte sociale chiar contemporane nouă, îți dai seama că valoarea acestei cărți este una mult mai mare, dincolo de a fi un thriller plin de tensiune și absolut delicios. Sincer, mi s-a întâmplat destul de rar să am niște stări atât de palpabile când am citit un thriller, să îmi ridice niște întrebări la care, oricum, știu că nu sunt în măsură să răspund. În orice caz, m-am bucurat de carte atât de mult încât, chiar dacă are aproximativ cinci sute de pagini, am dat-o gata într-o singură zi. Pur și simplu n-am putut să o las din mână - aproape fiecare capitol se încheia într-o așa manieră încât îmi era imposibil să mai aștept până la următorul. Evident, și-aici avem „perspectiva polifonică”, în care câte un capitol vizează un anumit personaj. Asta, normal, ușurează mult lectura, plus că, așa cum se cade genului thriller, cititorul nu trebuie să se simtă epuizat atunci când citește. Trebuie doar să se bucure de o călătorie neașteptată într-un roller coaster înalt cât un munte. Nu? 
„A simțit crescând o tensiune pornind de la gât spre ceafă. În buzunarul portierei a găsit o cutie cu paracetamol. A scos două pastile din folia de aluminiu și le-a înghițit fără apă. «Până la șapte ore fără dureri», promitea mențiunea de pe ambalaj. Hackerul spusese că doar unul dintre ei avea să supraviețuiască acelei dimineți. Brusc, șapte ore au părut o nimica toată.”
Oricum, Marrs scrie bine, iar Pasagerii e, de departe, unul dintre cele mai originale cărți thriller citite în ultima perioadă. Modul în care îmbină elementele acestea de hightech, SF, tensiunea pe care reușește să o creeze, poveștile din spatele personajelor, cum nimic nu este ceea ce pare a fi, puseurile de fragmente emoționante, discursurile fragmentate ale pasagerilor cărora nu știu dacă să le oferi credit sau nu. Ajungi în punctul în care, chiar drept cititor, te întrebi oare pe cine ai salva. Cui i-ai oferi votul tău? Cât costă, de fapt, o viață? În romanul său, Marrs implică multe probleme ale societății actuale, fie că vorbim despre rasism, inegalitatea dintre sexe, abuzul, violența, lăcomia. Marrs a scris un thriller puternic, cu multe, multe substraturi. Dar, în special, a scris ceva original; atunci când scrii thriller, chiar cred că este destul de greu să creezi ceva autentic, nemaiîntâlnit. Nu știu dacă s-a inspirat din alte părți, știu doar că eu, unul, n-am mai citit o carte a cărei intrigă să fie asemănătoare. În schimb, am citit cărți thriller ale căror intrigă era nu doar asemănătoare, ci chiar identică. Ceea ce, evident, nu m-a încântat prea care. Oricum, mă declar fan al acestui autor și abia aștept să fie traduse și celelalte titluri ale sale. Să aveți lecturi frumoase și cu spor!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui John Marrs, Pasagerul, prin care ne dorim ca această lectură . Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Literatura pe tocuri, FanSF, Ciobanul de Azi, Anca și cărțile, Citește-mi-l, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Pălărisme.

4 comentarii:

  1. Cât am văzut cartea asta în ultima vreme. Și, totuși, doar tu mă poți face să o citesc. Să-i dau o șansă 🤗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce mă buuuucur să aud asta! Crede-mă, is a muuuust!

      Ștergere
  2. Genial roman!!! iubesc cum scrie John Marrs

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu ador cum scrie! Chiar mi se pare un autor de cărți thriller care abordează subiecte inovatoare, originale! Mulțumesc pentru vizită și comentariu!

      Ștergere