marți, 2 august 2022

Asta nu e viața mea, de Marta Petreu - Recenzie

Editura: Polirom
Colecție: Seria de autor Marta Petreu 
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 128
Anul apariției: 2014

Marta Petreu este scriitor şi profesor. Face parte din gruparea literară „Echinox”; e membră a Uniunii Scriitorilor din România. Este profesor de istoria filosofiei româneşti la Universitatea „Babeş‑Bolyai” şi redactor‑şef al revistei Apostrof, mensual editat de Uniunea Scriitorilor din România. Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti. A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele. Alte volume de poezie: Dimineaţa tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme neruşinate (1993); Cartea mîniei (1997); Apocalipsa după Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006); Asta nu este viaţa mea (2014). Ca eseist şi istoric al filosofiei româneşti, a publicat volume precum: Teze neterminate (1991); Jocurile manierismului logic (1995); Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României” (1999); Ionescu în ţara tatălui (2001); Filosofia lui Caragiale (2003); Filosofii paralele (2005); Despre bolile filosofilor. Cioran (2008); Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009). A publicat, sub titlul Conversaţii cu… (2004 şi 2006), două volume de interviuri cu personalităţi ale vieţii intelectuale româneşti. A gândit şi alcătuit mai multe volume tematice de confesiuni. A prefaţat şi îngrijit ediţii de carte de filosofie şi de literatură (Nae Ionescu, Bucur Ţincu, Constantin Rădulescu‑Motru, Radu Stanca, D.D. Roşca, Alexandru Vona ş.a.). În 2011, Editura Polirom a iniţiat seria de autor „Marta Petreu”, în care au apărut până în prezent: romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului (Premiul „Cartea Anului 2011” acordat de România literară şi Fundaţia Anonimul; Premiul pentru cea mai bună carte de ficţiune a anului 2011, decernat la Gala Industriei de Carte din România; laureat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry, 2012; reeditat în colecţia Top 10+, 2019); Apocalipsa după Marta (integrală a poeziei editate până în 2011); Cioran sau un trecut deocheat; De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească; Filosofia lui Caragiale; O zi din viaţa mea fără durere; Ionescu în ţara tatălui; Jocurile manierismului logic; Filosofii paralele; Biblioteci în aer liber; Asta nu este viaţa mea (poezie); Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian. În colecţia „Eseuri şi confesiuni” a Editurii Polirom au apărut volumele Generaţia ’27 între Holocaust şi Gulag. Mircea Eliade şi Klaus Mann despre generaţia tînără (2016) şi Despre bolile filosofilor. Cioran (2017). În 2017 publică, tot la Editura Polirom, romanul Supa de la miezul nopţii (Premiul PEN România, 2018). Pentru cărţile ei, Marta Petreu a primit numeroase premii naţionale şi internaţionale. Mai multe volume ale sale (poezie, romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, studii asupra culturii româneşti) au fost traduse şi publicate în Franţa, S.U.A., Italia, Ungaria, Serbia, Spania, Elveţia.
„Nu-l anunță mare lucru - de fapt. E numai liniște afară
și un tremur pe dinăuntru 
Iar eu mă pomenesc deodată c-o iau pe dealuri
strigînd nu
nu e drept să vino din nou - și de ce iarăși la mine
La trecerea lui se oprește și vîntul”
„Poezia Martei Petreu este o «amprentă înmaterie», o incizie sângerie de o «brutală tandrețe» în pielea neagră-albă a cuvântului din care se desface fremătătoare și înfometate carnea jupuită a corpului, frânt și învins în lupta cu dumnezeiasca nepăsare a Tatălui, însă niciodată supus. Cu tenacitatea neîmblânzită a proorocului propriei apocalipse, autoarea ne îmbie cu fiecare poem să ne împărtășim «frumusețea feroce» a vieții.” - Roberto Merlo
„nimeni nimic plumbul s-a lăsat în tălpi nimeni nimic”
„Marta Petreu e o poetă cu mintea limpede și un curaj deosebit - iar curajul ei nu seamănă a provocare, nici a declarație de intenție sau de război, ci ni ne înfățișează ca un simplu fapt, ca un gest firesc al unei atitudini poetice fără niciun compromis.” - Szabó T. Anna
„M-am îmbrăcat în pielea ta aurie și largă ca într-o haină
de ceremonie
și m-am uitat
cum peste carnea ta îmbrobonată de sînge
se-ncheagă încet o altă piele”
Ei, bine, iată că m-am reîntors la poezie. Aproape că și uitasem cât de mult îmi place stilul liric, cât de mult mă regăsesc în plăcerea de a scrie poezie când, la rândul meu, și mie îmi place să scriu în acest gen. Ce-i drept, vorbim despre poezie modernistă, contemporană, în care nu se pune accent, neapărat, pe elemente de prozodie - rimă, ritm, măsură și altele dintr-astea. În această situație mă regăsesc și eu și, de fapt, cam toți autorii de poezie pe care i-am citit. Deși în ultimii ani am citit doar Rupi Kaur și niciun alt autor, cred că voi face o excepție și voi citi integrala scrisă de Marta Petreu. Pentru că, într-adevăr, îmi place tare mult cum scrie. Bineînțeles, nu pot face o recenzie unei astfel de cărți, să zic așa, adică nu la modul în care aș putea vorbi despre o anumită acțiune, un anumit plot, pentru că, normal, nici nu există. În schimb, pe scurt, am să vă spun cum m-am simțit eu citind această carte: pentru că, sincer să fiu, am trecut prin toate stările.
„s-a dus tristețea îmi pleacă fantasmele
decupată precis cu hîrlețul îmi pleacă astăzi și umbra”
Unu: mi-am dat seama că iubesc cum scrie Marta Petreu. Temele pe care le abordează, felul în care le livrează, feminismul, laitmotivurile pe care le folosește, pe care le echilibrează, cărora le dă o anumită formă, o anumită cadență, un anumit grad de a fi simțite drept palpabile, reale, nici nu știu cum să mă exprim, toate acestea au făcut ca lecturarea volumului de poezii Asta nu e viața mea să fie un adevărat tur de forță. Sincer, chiar nu mă așteptam să-mi placă atât de mult, pentru că, în fine, puține mai sunt poeziile care reușesc să mă atingă, să mă miște, fiindcă, în general, am impresia că toate încep să urmeze un anumit șablon, o răstălmăcire de cuvinte deseori alambicate, care nu se potrivesc unele cu altele și care-s puse acolo ca să fie (am mai citit eu „poeți moderniști” care, efectiv, fac o supă de cuvinte și, la sfârșit, trântesc ceva deep wanna be). Mna, e strict părerea mea, dar chiar asta am impresia. Doi: există în poezia Martei Petreu ceva, să zic așa, „redundant”, dar nu în sensul rău. Este vorba despre anumite idei (în esență, aceleași) care, de-a lungul volumului, se reiau. Însă Marta Petreu le dă o anumită formă - și nu că n-ai înțelege că despre ideea aia este vorba, ci parcă-ți oferă „o alternativă”, o altă piesă dintr-un puzzle de-a dreptul complicat și înfiorător: viața văzută ca ceva ce am primit-o așa, pur și simplu, fără să ne-ntrebe nimeni dacă o vrem. Tema familiei, a părinților, a morții, rudelor, vieții... O efervescență lirică inconfundabilă!
„Toți știu secretul
Toți ne hrănim moartea trăgînd de timp
ținînd-o în noi drept al doilea cord
ce gîfîie ca un spărgător de gheață-n ocean
Ea este inima noastră de rezervă”
Despre Asta nu e viața mea cred că aș putea spune foarte multe, dar mă voi opri. În cele din urmă, mereu am susținut faptul că poezia nu trebuie disecată, poezia nu trebuie definită, poate chiar nici înțeleasă. Poezia trebuie trăită - și-atât! Aceasta, cred eu, este menirea ei. Să-l facă pe cititor să treacă prin anumite stări (poate nici de el cunoscute), să-i trezească anumite sentimente, să-l ghideze într-o anumită direcție. Să-i demonstreze că nu-i singur, că, într-o lume a singularității, putem oricând să ne regăsim unul pe altul. Nici nu știu ce spun aici, dar simt că asta trebuie să spun. OK, asta nu-i o recenzie, nici nu știu ce-ar putea-o face să fie, dar știu că asta simt să spun despre volumul de poezii al Martei Petreu. Și mai pot să spun doar că, imediat ce l-am terminat, am mers și mi-am cumpărat cartea Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, la care abia aștept să ajung. În rest, nu pot să vă urez decât lecturi plăcute și să nu ezitați, dacă aveți ocazia, să citiți poezie. Și pe Marta Petreu, bineînțeles!

2 comentarii: