Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 312
Anul apariției: 2018
Traducere: Luana Schidu
Heather Morris s-a născut la Te Awamutu, în Noua Zeelandă. Și-a început studiile universitare la Canterbury University, în 1986, iar după ce s-a mutat în Australia le-a finalizat la Monash University, în 1991. În 1996 s-a înscris la un curs pentru scenariști profesioniști la Australian College of Journalism. A urmat apoi mai multe workshopuri și seminare de scenaristică, atât în Australia, cât și în SUA. În 2003 l-a cunoscut pe Lale Sokolov, și prima formă a poveștii lui s-a constituit într-un scenariu cu care Heather Morris a câștigat International Independent Film Awards în 2016. Impulsionată de succesul avut și de părerile celor care au citit scenariul în cadrul competiției, l-a rescris ca roman. Apărut în ianuarie 2018, Tatuatorul de la Auschwitz (The Tattooist of Auschwitz; Humanitas Fiction, 2018, 2019, 2022) cunoaște un mare succes internațional, fiind publicat în peste 50 de țări și vândut în peste 7 500 000 de exemplare în întreaga lume. I s-au acordat numeroase premii, printre care: Premiul pentru cel mai bun roman istoric din 2018 (Polonia), Prémio Livro do Ano Bertrand 2018 (Portugalia), Wordery Book of the Year 2018, Nielsen Gold Bestseller Award 2019 și Specsavers Book of the Year 2019 (Marea Britanie), Eason’s Book of the Year 2018 (Irlanda), Small Publishers’ Adult Book of the Year 2018 (Australia) și Apple Book of the Year 2018 (SUA). Sincronicity Films a cumpărat drepturile de ecranizare și pregătește un serial TV. Apărut în octombrie 2019, al doilea roman semnat de Heather Morris, Călătoria Cilkăi (Cilka’s Journey; Humanitas Fiction, 2020), urmărește destinul unuia dintre cele mai puternice personaje din Tatuatorul de la Auschwitz și a fost publicat în peste 40 de țări. Apărută în 2020, Povești despre speranță. Cum găsim inspirație în viața de zi cu zi (Stories of Hope. Finding Inspiration in Everyday Lives; Humanitas Fiction, 2021) este prima carte de nonficțiune a lui Heather Morris, devenită și ea bestseller internațional. Cel de-al treilea roman al său, Trei surori (Three Sisters; Humanitas Fiction, 2022), lansat în octombrie 2021, care are de asemenea la bază fapte reale, este în curs de publicare în peste 30 de țări și se află deja în topurile de vânzări din Australia, Marea Britanie, Belgia și Polonia.
„- Le-am iubit pe toate, dar cumva nici una nu mi-a cucerit inima. Are sens ce spun?- Nu tocmai. Eu aș alege o singură fată pe care s-o iubesc și cu care să-mi petrec viața.”
Tatuatorul de la Auschwitz se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer la Auschwitz, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască, deși trebuie să-și înțepe până la sânge semenii, act pe care îl resimte ca pe o dureroasă profanare. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre cei al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.
„Când Lale îi cere părerea, i se pare că răspunsul Nadiei e asemănător cu cel pe care i l-ar fi dat mama lui. Asta e ceea ce-l atrage la ea, ceea ce-l face să vrea s-o ocrotească așa cum o ocrotește pe Gita? Simte că-l copleșește un dor cumplit de casă. Nu-și poate ignora temerile cu privire la viitor. Îl mistuie gânduri negre pe care le-a alungat mereu, despre ai lui și siguranța lor. Dacă nu-i poate ajuta pe ei, va face tot ce va putea ca s-o ajute pe femeia din fața lui.”
Deși am mai avut contact cu Heather Morris, din prisma cărții de nonficțiune Povești despre speranță. Cum ne găsim inspirație în viața de zi cu zi (recenzia o puteți găsi AICI, dacă vă interesează), este primul meu contact „romanist” cu ea. Și pot spune, de altfel, că este prima carte de acest gen pe care o citesc fără oprire, cap-coadă, dintr-o singură repriză. Nu doar că m-a ținut captiv, m-a făcut să vreau să descopăr și mai mult din povestea lui Lale, dar mi-a cutremurat inima și ființa, deși știam, în esență, cam ce ar presupune o carte cu și despre Holocaust. După părerea mea, această perioadă greșită a istoriei mondiale nu este pe deplin cunoscută de către toți - de altfel, nici nu ar trebui să fie, însă nu poți să rămâi rece în fața tuturor ororilor, întâmplărilor care au avut loc. În orice caz, pot spune că Heather Morris nu livrează cititorului imagini terifiante, așa cum am întâlnit în alte cărți despre Holocaust, ci o splendidă poveste despre speranță, despre cum, în întunericul dens, lumina poate lua forma iubirii, a dorului, și a gândului că, într-o zi, vom scăpa și vom avea o familie împreună, ne vom bucura de libertate și de ceea ce, de fapt, înseamnă viața. Chiar dacă am ezitat mult timp să citesc această carte, acum știu, cu certitudine, că este o carte pe care toată lumea trebuie să o citească, fiindcă îți umple sufletul cu bucurie, dincolo de toată mâhnirea pe care o simți de-a lungul lecturii.
„(...) Da, trebuie să rămână o pată care să-i amintească lui Lale de cel mai recent pericol care a apărut în viața lui. Trebuie să se ferească mereu de acest om al cărui suflet e mai rece decât bisturiul.”
Povestea nu este tocmai complicată, și n-are rost să vă spun despre ce este cartea. Însă pot spune că este foarte complexă din prisma adevărului istoric - iar când știi că, de fapt, totul a fost adevărat, că aceste lucruri chiar s-au întâmplat, că Lale, Gita, Cilka chiar au trăit, chiar au trecut prin aceste orori, totul te lovește și mai puternic. În schimb, chiar am încercat să păstrez o urmă „de detașare” (cred că este prea mult spus), deoarece mereu cărțile care abordează acest subiect îmi rup sufletul. Am încercat să urmăresc doar povestea dintre Gita și Lale, deși, bineînțeles, nu au fost rare paginile în care îmi spuneam, iarăși și iarăși, cât de greșită a fost acea perioadă, și cât de puține am reușit să învățăm din istoria lumii. În această carte este vorba despre redobândirea libertății, a demnității care le-au fost furate în momentul în care prizonierii s-au transformat „doar în niște numere”. Un roman care te vindecă, care îți dă speranță și te face să te gândești că altruismul, prietenia, a dărui și a ajuta reprezintă singurele posibilități de salvare ale unei lumi întunecate. Dincolo de modul în care erau tratați, dincolo de toate muncile la care au fost supuși, grozăviile, foametea, boala, frigul, prizonierii au reușit să-și păstreze, mulți dintre ei, speranța. Și să trăiască pentru a învăța, din nou, ce înseamnă să fii liber.
„Imaginea mamei se dizolvă - lacrimi, chipul se încețoșează, el clipește - și și-o imaginează pe Gita în brațele lui, el mângâindu-i părul.- Ai avut dreptate, mamă. Știu.”
Simt că aș putea spune atât de multe despre această carte, Tatuatorul de la Auschwitz, însă orice aș spune ar fi inutil. Este o carte pe care trebuie să o citești, indiferent de genul pe care îl abordezi cel mai des. Această carte, tind să cred, se potrivește oricui, fiindcă oricare dintre noi poate simți, oricare dintre noi are emoții și are un suflet. Mi se pare imposibil să citești romanul lui Heather Morris fără să simți un nod în gât, un junghi în piept. Fără să te miște măcar puțin. Pentru că este o poveste reală, chiar dacă livrată într-un mod estetic viabil. Morris reușește să contureze o poveste care ar fi putut fi a oricăruia dintre noi, învățându-ne, încă o dată, cât de important este să apreciem ceea ce avem, faptul că suntem sănătoși, liberi, că avem atât de multe opțiuni la dispoziție și, practic, suntem capabili să facem orice ne dorim. Nu vreau să mă înțelegeți greșit, dar uneori cred că nu apreciem în totalitate ceea ce avem, ceea ce însemnăm. Luăm „de-a gata” tot ce ni se oferă, de parcă ni s-ar fi cuvenit de la bun început să avem toate astea. Nu, nu este așa, pentru că uneori trebuie să pierzi un lucru pentru a-l aprecia la adevărata sa valoare. Iar când îți pierzi libertatea, în special pe nedrept, îți dai seama că ai fost îngrădit de un drept fundamental al omului. Și niciun alt lucru nu cred că doare mai tare.
„Lale își scoate încet cămașa și se întoarce cu spatele la ea. Ea nu spune nimic, dar își trece degetele foarte ușor peste cicatricile de pe spatele lui. Apoi le atinge cu buzele și el știe că nu mai e nimic de spus. Fac dragoste încet și blând. Simte că-i dau lacrimile și se chinuie să și le rețină. E cea mai profundă iubire pe care a simțit-o vreodată.”
În cele din urmă, nu pot să reiterez decât ce am scris mai sus: această carte trebuie neapărat citită. Pentru că este o lectură esențială, o lectură care depășește granițele ficțiunii, chiar un document istoric al unui om care a reușit să-și recapete libertatea și demnitatea pe care, de fapt, nu și le-a pierdut niciodată: libertatea sufletului, demnitatea de a lupta în continuare pentru drepturile sale. Curajos, foarte inteligent, Lale a fost un om care merită luat drept exemplu - o dovadă a faptului că niciodată nu trebuie să-ți pierzi speranța, ci mereu trebuie să lupți pentru visurile tale. Sfârșitul cărții m-a regăsit cu lacrimi în ochi, chiar dacă-l bănuiam de la bun început. M-am bucurat extraordinar de mult de faptul că Lale și Gita s-au căsătorit, de faptul că au reușit să-și întemeieze o familie și să se bucure de o viață frumoasă, prosperă, exact așa cum i-a promis Lale lui Gita în momentul în care se aflau în lagăr. În cele din urmă, viața și iubirea vor triumfa. Pentru că oamenii care au speranță, oamenii care nu depun armele, sunt cei care întotdeauna vor învinge și vor lăsa, în urmă, moșteniri memorabile. Tatuatorul de la Auschwitz este o carte pe care, fără doar și poate, v-o recomand din tot sufletul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu