miercuri, 13 decembrie 2023

DezOnoare, de Awais Khan - Recenzie (Crime Club)

Editura: Tritonic
Colecția: Lit
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 364
Anul apariției: 2023
Traducere: Liviu Szöke

Awais Khan este un scriitor, editor și locuiește în Lahore. Absolvent al Universității din Western Ontario și al Universității Durham, a studiat Creative Writing la Faber Academy din Londra. A fost premiat pentru In the Company of Strangers (Simon & Schuster, Isis Audio și Hera Books) și NO HONOR (Orenda Books). Drepturile audio pentru In the Company of Strangers au fost achiziționate de Isis Audio în 2021. Drepturile de film/TV au fost achiziționate pentru In the Company of Strangers de către Pikchur TV, iar filmările urmează să înceapă în 2023. A apărut la BBC WOrld Service, Dubai Eye, Voice of America, Cambridge Radio, City42, PTV Home, Samaa TV, Indus TV. Este directorul fondator al The Writing Institute și a susținut prelegeri despre scrierea creativă la Universitatea Oxford, Universitatea Durham, Universitatea Americană din Dubai, Colegiul Kinnaird etc. Face parte din juiul Gwyl Crime Cymru Novel Prize și Cheshire Novel Prize.
„Închise ochii când află că însuși fratele fusese cel care-și împinsese sora în râu. Și pentru ce? Pentru ceva care nici măcar nu era vina fetei. Totul în numele onoarei.”
„Deși DezOnoare este o operă de ficțiune, flagelul crimelor în numele onoarei e foarte real. În fiecare an, în Pakistan, sute de femei sunt ucise pentru «onoare». Conceptul de încălcare a onoarei e foarte vag și poate însemna orice, de la sarcina în afara căsătoriei la refuzul de a se căsători cu cineva pe care nu-l place sau, chiar, simpla căutare a unui loc de muncă. Deși s-au făcut pași pentru eradicarea odioasei tradiții, mai sunt încă mulți de realizat în viitor. Sper că prin această carte, cititorii vor conștientiza că această practică îngrozitoare încă există în Pakistan și că vor încurajați să acționeze pentru a-i pune capăt” - Awais Khan
„- I-au legat mâinile și au azvârlit-o în apă ca pe un sac cu gunoaie (...). Credea că poate să scape basma curată. Să-i dea naștere odraslei lui Satan. Nemăritată. Să dea un exemplu prost pentru alte fete. O adevărată ușurare c-a intervenit pir sahab.”
Uneori am impresia că ar trebui să mă informez mai mult, să știu mai multe, să fiu la curent, cu precizie, cu ceea ce se întâmplă în jurul meu. Iar prin „jurul meu” mă refer la întreaga lume în care trăiesc. Evident, nu am capacitatea de a asimila o gamă atât de variată de informații, însă, date fiind condițiile, poate unele ar trebui prioritizate. Iar ceea ce se întâmplă în Pakistan, printre altele, ar trebui să îmi fie mult mai cunoscut. Vorbeam cu o prietenă despre nefericitul și greșitul război actual, și mi-am dat seama că nu pot decât să ascult. Pe moment, m-am simțit prost pentru că nu știu mai multe, însă am meditat asupra acestui lucru - nu este vorba despre nepăsare, ci despre neputință. Nu este vorba despre faptul că nu mă privește, ci despre faptul că, în fața unor orori atât de dezaxate, sunt neputincios. Și mi-am dat seama că „lipsa-de-informare” este, de fapt, un mecanism de coping - prefer să NU știu mai multe, să NU mă informez, să NU fiu la curent, pentru că altfel știu că m-aș duce rău la vale, că aș avea parte de trăiri nedorite. Fiindcă, iarăși, sunt neputincios. Ce poate face omul în fața unei uri atât de puternice, atât de nestăvilite...?
„- Mă rog să n-am niciodată o fiică, obișnuia să spună mama lui. În locul ăsta nu există pedeapsă mai mare decât să te naști femeie.”
Asta am simțit și citind cartea lui Awais Khan, DezOnoare - pe lângă neputință, am simțit o revoltă puternică, am simțit durere și am fost încercat de sentimente dintre cele mai palpabile. Pakistanul va rămâne întotdeauna „o lume inaccesibilă” pentru mine, și nu vreau să abordez această recenzie dintr-o perspectivă politică sau socială, fiindcă 1. nu pot duce această discuție, și 2. nu vreau să duc o astfel de discuție. O practică înfiorătoare, greșită, care domină cultura pakistaneză de mii de ani, deși încercările de reformă au existat... Uciderea în numele „onoarei”. Acesta este fundalul romanului lui Awais Khan, care, spunând povestea Abidei, de fapt spune povestea a mii de femei... Însă, în spatele acestei povești care, dincolo de a fi o operă de ficțiune, este radiografia unei societăți, se ascunde ceea ce întotdeauna ne va fi salvat: iubirea. Puterea iubirii, care în cartea de față ia imaginea paternă, iar tatăl Abidei, Jamil, nu va lăsa ca „dezonoarea” să știrbească și să umbrească iubirea necondiționată pe care i-o poartă Abidei. Însărcinată, scăpând de soarta pe care o altă tânără a avut-o cu puțin timp înainte, Abida ajunge în orașul Lahore, unde are speranța unui nou început, departe de toate practicile odioase care se petrec în satul de origine.
„- Tata spune că toți bărbații își bat nevestele. Trebuie să fie bătute, altfel uită care le este locul.”
Aici, în schimb, lucrurile nu vor sta chiar cum își spera. Viața din oraș aduce cu sine poate lucruri la fel de odioase, iar Abida se regăsește prinsă într-un alt vârtej... Mă voi opri aici cu povestirea, fiindcă nu are niciun sens să-ncep să prezint cartea cap-coadă. Vă spun doar că acest roman memorabil tind să cred că reprezintă un fel de „document”, întrucât, cu perspicacitate, inteligență și empatia, Awais Khan abordează un subiect de actualitate, dar deosebit de dificil. Khan a reușit să reitereze foarte bine culoarea locală a spațiului în care s-a desfășurat acțiunea, într-un limbaj clar, relevant, fără a se pierde în detalii inutile. Descrierile - atât ale satului primitiv în care Abida crește, cât și ale străzilor aglomerate din Lahore - reușesc să transpună cititorul în această lume altfel inaccesibilă. Unele scene m-au frapat, m-au făcut să mă simt destul de incomod, să iau lectura pas cu pas și să-ncerc să „diger” ceea ce citesc. Realitatea este una crudă, dureroasă, iar neputința în fața acestei realități potențează la maximum sentimentele resimțite. Un roman puternic, plin de forță, care dezvăluie, cu precizie chirurgicală, cultura unei țări otrăvite, în care „misoginismul” este o boală cronică. 
„- (...) Satul ne ia totul, inclusiv tinerețea, și apoi ne smulge și copiii de lângă noi.”
DezOnoare este o carte necesară, o carte care tratează probleme actuale, o carte bine scrisă, șocantă, care te urmărește mult timp după ce o vei fi citit-o. Awais Khan spune o poveste „fără perdea”, nu ezită să ne prezinte motivele pentru care au loc crimele „în numele onoarei”, nu ezită să ne prezinte motivele pentru care tații își ucid fiicele, frații își ucid surorile, și, implicit, ce anume îi predispune să facă acest lucru. Da, romanul lui Awais Khan cu siguranță merită citit de către oricine, fiindcă abordează subiecte cu care ar trebui să fim cât de cât la curent. Într-o țară în care au loc realități brutale, în care iubirea, mântuirea și crima sălășluiesc sub același acoperiș, nimic nu poate fi ceea ce pare. Iar speranța atârnă de un simplu cuvânt, de o simplă faptă care, în alte părți, n-ar fi „condamnată”. Un roman care te mișcă, care te cutremură, te revoltă, iar în cele din urmă îți demonstrează faptul că, uneori, este nevoie de o singură mână întinsă pentru a putea ieși din întunericul dens ca o ceață. Personaje puternice, conturate complex, dinamică și emoție, profunzime, dramă... O armonie perfectă își găsește locul în această carte. V-o recomand cu cea mai mare încredere, deoarece știu, chiar știu că o să vă placă!


Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Awais Khan, DezOnoare, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea, Cărțile Mele și Alți Demoni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu