sâmbătă, 2 decembrie 2023

Merele nu cad niciodată, de Liane Moriarty - Recenzie

Editura: Trei
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 608
Anul apariției: 2023
Traducere: Monica Vlad

Liane Moriarty (născută în anul 1966) și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei citind. Nu-și mai amintește când a scris prima povestire, dar ține minte perfect primul contract: tatăl ei a angajat-o să scrie un volum despre el și i-a plătit un avans de un dolar. După terminarea studiilor, Liane a lucrat în publicitate și marketing. S-a apucat serios de scris după ce sora ei, Jaclyn Moriarty, a anunțat-o că-și va publica prima carte. A debutat cu romanul Three Wishes, scris la finalul masterului literar de la Macquarie University din Sydney. De atunci, a mai publicat șapte romane care au ajuns bestselleruri, fiind traduse în 40 de limbi și vândute în peste 20 milioane de exemplare în întreaga lume. O puteți vizita online la lianemoriarty.com. La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Marile minciuni nevinovate (care a stat la baza unui serial de excepție produs de HBO), Secretul soțului (vândut în peste trei milioane de exemplare la nivel mondial), Am uitat să fim fericiți, Când vina ne desparte, Ultima aniversare, Nouă străini (ecranizată într-o serie Amazon Prime Video) și Idila hipnotizatoarei.
„(...) Le-ar spune despre trădări. Cele la care se făcea referire în mod direct și cele discutate în detaliu, fără ocolișuri. Le-ar da polițiștilor tot ce aveau nevoie pentru a-l condamna pe soțul ei, «Iată un posibil motiv și iată altul», deoarece orice căsnicie de durată presupune multe motive de crimă. Orice ofițer de poliție și orice coafeză știu asta.”
Un roman despre căsnicie, frați de sânge și despre cum oamenii pe care îi iubim cel mai mult ne pot răni cel mai tare! Membrii familiei Delaney se iubesc foarte mult – doar că uneori vor să se ucidă între ei… Dacă mama ta ar dispărea, ai anunța poliția? Chiar dacă suspectul numărul unu ar fi propriul tău tată? Familia Delaney reprezintă un reper în comunitate. Părinții, Stan și Joy, sunt invidiați de toți prietenii. Sunt imbatabili pe terenul de tenis, iar dincolo de el chimia lor este palpabilă. Cei patru copii – Amy, Logan, Troy și Brooke – au fost și ei vedete ale tenisului, însă niciunul nu a rămas fidel acestui sport. După 50 de ani de mariaj, Stan și Joy își vând faimoasa academie de tenis și sunt gata să înceapă ceea ce ar trebui să fie vârsta de aur a vieții lor. Într-o noapte, o străină pe nume Savannah bate disperată la ușa lor, după o ceartă aprigă cu iubitul ei. Soții Delaney sunt mai mult decât fericiți să-i ofere sprijinul de care are nevoie. Măcar de ar fi vrut doar atât…
„- Era o fată drăguță și tăcută. Pregătise o grămadă de mâncare pentru noi, apoi a fost foarte amabilă să ne servească, în casa părinților noștri. A fost ciudat și jenant. Era a și cum ar fi fost Cenușăreasa, abia dacă a mâncat ceva... iar părinții mei deveniseră straniu de... îndrăgostiți de ea. Dependenți de ea. Parcă apăruse și rezolva o problemă despre care noi nu realizam că avea nevoie de rezolvare.”
Probabil știți deja că, pentru mine, Liane Moriarty și Joël Dicker sunt autori de suflet. Dap, autori cărora le-aș citi și lista de cumpărături, dacă ar publica-o, pentru că pur și simplu ador-tot-ce-au-scris-și-voi-adora-tot-ce-vor-scrie (și sper doar să nu mă lase să aștept prea mult). De altfel, aștept această carte (traducerea) încă de când a fost anunțată apariția ei. Dat fiind faptul că am și celelalte cărți scrise de Liane Moriarty, și le-am citit pe toate, nu am vrut „să stric” colecția cumpărându-mi cartea în limba engleză. Așadar, n-am putut decât să aștept și să mă rog ca prietenii de la Editura Trei să o scoată cât mai curând. Știam, de altfel, că va apărea, dar nu știam când... Ei, bine, m-am bucurat tare mult că anul 2023 a venit la pachet și cu traducerea acestei cărți, pentru că muream de nerăbdare. Bineînțeles, nici nu știu dacă mai are rost să spun că mi-a plăcut foarte mult și această carte, pentru că Liane Moriarty, la fel ca Joël Dicker, are ceva special. Are acel ceva care îi transformă cărțile în adevărate povești de viață - și, în general, despre familie. Iar „thrillerele domestice” sunt, din punctul meu de vedere, o adevărată savoare. Am citit toate cărțile scrise de Liane Moriarty și, sincer, pot spune că este una dintre autoarele mele preferate, pe care le voi citi toată viața. Sunt absolut sigur!
„Pentru prima dată în cei 69 de ani ai ei, simți teamă: teama care o paște pe orice femeie, teama care o pândește de undeva din întunericul minții ei, chiar dacă acea femeie și-a petrecut toată viața fiind iubită și ocrotită de bărbați buni.”
Merele nu cad niciodată a fost un roman care m-a purtat printr-o mulțime de stări, printr-o mulțime de emoții și nervi și întrebări și confuzii. Într-adevăr, „merele nu cad niciodată departe de trunchi”, și faptul că Moriarty încă o dată a mizat pe familie - pe drama de familie, pe familia disfuncțională, pe moștenire și ereditate și toate alea -, un subiect atât de bine dezvoltat în acest roman, a fost, evident, cheia succesului. Nu vă voi spune nimic despre acțiunea romanului, dar vă pot spune doar că, încă o dată, în jurul unui mister - o anumită dispariție - Liane Moriarty țese o mulțime de intrigi secundare, o mulțime de conflicte dintre cele mai ciudate, întorsături de situație și tensiune cât se poate. Dincolo de toate acestea, la Liane Moriarty mereu am adorat personajele, modul în care autoarea le construiește și cum le dă viață, cum le dă psihologie, putere, lumină și umbră. Pentru mine, personajele lui Moriarty pot fi reale - îmi pot fi prieteni, vecini, oameni pe care îi văd pe stradă. Modalitatea aceasta de a mă convinge și de a mă face să-mi pun întrebări... Rar am întâlnit-o la alți autori. Iar Moriarty excelează, din punctul meu de vedere, la acest capitol.
„Îngheță, deoarece chipul lui nu mai era al lui. Era o mască necunoscută de furie hâdă.”
Astfel, chiar pot spune că punctul forte al autoarei - dincolo de faptul că scrie bine și știe cum să livreze cititorului o proză complexă, gândită și atent armonizată - este modul în care își creează personajele, modul în care le tratează și le dă viață. Rareori observi tendința de a scoate în lumină un anumit personaj, pentru că, de fapt, toate sunt importante. Uneori cred că pur și simplu evoluția lor este dictată de personajul însuși, de numele acestuia, de acțiunile sale, iar Liane Moriarty pur și simplu are rolul de a pune pe hârtie ceea ce personajul îi spune. Ah, cât am așteptat această carte și cât mă bucur că nu m-a dezamăgit (nici nu mă așteptam la așa ceva), și mă bucur tare mult că în sfârșit pot să o așez lângă celelalte volume ale autoarei. Când am primit coletul, n-am mai avut răbdare și am început să îl desfac încă de pe drum, pentru a o putea ține în sfârșit în mână. Romanul pe care l-am așteptat mai bine de un an și jumătate, și pe care, ca să mă bucur cât mai mult de lectură, am încercat să îl citesc în reprize. Astfel încât să mă pot lăsa vrăjit de lumea ficțională a lui Liane Moriarty.
„- Aș vrea s-avem un cadavru, adăugă ea, apoi făcu o pauză. Adică, evident că nu vreau un cadavru.
- Dar dacă-i moartă, vrei.
- Dacă-i moartă, vreau, consimți Christina.
Dacă ar fi fost pasionată de jocuri de noroc, ar fi pus pariu că Joy Delaney era moartă.”
Abordând astfel de teme - familia, în principal, relațiile dintre părinți, frați, vecini, rude -, Liane Moriarty reușește să atingă și teme sensibile. Nu neapărat în acest roman, pe cât în celelalte romane ale sale. Dar, evident, tot familia reprezintă punctul central și al acestei povesti. Frați, părinți, întâmplări din sânul familiei și... multe, multe conflicte. Multe focuri care au ars mocnit mult prea mult timp și, acum, scot la iveală un adevărat incendiu. Nu pot decât să vă recomand din suflet cărțile lui Liane Moriarty, oricare ar fi. Merele nu cad niciodată a fost un roman care mi-a depășit așteptările, dar pot spune că orice roman al autoarei este, cel puțin din punctul meu de vedere, un adevărat succes. Bine, la nivel statistic, Marile minciuni nevinovate pare-se a fi cea mai populară carte a autoarei - și, într-adevăr, chiar este un roman genial. În schimb, mie chiar toate mi-au plăcut și abia aștept să mai publice și altceva. Cât mai curând, de preferat, pentru că am nevoie de „doza mea periodică de Moriarty”. Sunt tare curios dacă voi ați citit vreo ceva scris de această autoare! Dacă da, cum vi s-a părut, și ce anume ați citit? Să aveți parte doar de lecturi frumoase!

Alte recenzii ale cărților scrise de Liane Moriarty, apărute și pe blog: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu