Editura: Trei
Colecția: Fiction Connection. Crime
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 416
Anul apariției: 2024
Traducere: Mihaela Apetrei
Benjamin Stevenson este un comediant australian de stand-up și autor premiat. Primul său roman, Greenlight, a fost nominalizat la Premiul Ned Kelly pentru cel mai bun debut, categoria Roman polițist, și a fost publicat în SUA și Marea Britanie. Al doilea roman, Either Side of Midnight, a fost nominalizat la Premiul International Thriller Writers pentru Cel mai original volum paperback. Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, publicat la Editura Trei, cel de-al treilea roman al său, a devenit bestseller, iar drepturile de traducere au fost vândute în 27 de țări și urmează să fie adaptat pentru televiziune într-o miniserie HBO. De la Melbourne International Comedy Festival și până la Edinburgh Fringe Festival, spectacolele lui live sunt sold-out și a apărut în emisiuni la ABCTV, Channel 10 și The Comedy Channel.
🪶 DE UNDE ÎȚI IEI INSPIRAȚIA, DOMNULE ERNEST? OARE NU DIN CRIMELE CARE SE-NTÂMPLĂ ÎN JURUL TĂU? 🪶
„Când Societatea Scriitorilor de Cărți Polițiste m-a invitat la festivalul organizat într-un tren ce străbate Australia, speram să găsesc inspirație pentru a doua mea carte. Ficțiune, de data asta: trebuia să mă desprind de oamenii din viața reală care se ucideau între ei. Evident, n-a fost așa. Invitații erau ca un catalog al familiei regale a scriitorilor de romane polițiste: • Debutantul (eu!) • Scriitorul de ficțiune criminalistică • Scriitorul de blockbustere • Scriitorul de ficțiune literară • Scriitorul de thrillere psihologice. Când unul dintre noi este ucis, ceilalți devin detectivi. Împreună, ar trebui să știm cum să rezolvăm o crimă. Desigur, ar trebui să știm și cum să comitem o crimă. Cum poți găsi ucigașul când toți suspecții știu cum să scape basma curată?”
„Iată și alte câteva adevăruri. Șapte scriitori într-un tren. La capăt de linie, cinci îl vor părăsi în viață. Unul va fi încătușat.Numărul cadavrelor: nouă. Un pic mai puține decât data trecută.Eu? De data asta, nu ucid pe nimeni.Să trecem la treabă. Din nou.”
Am grad de comparație, asta pentru că am citit și primul volum al seriei, Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, care, sincer să fiu mi-a plăcut puțin mai mult. Tocmai din acest motiv i-am dat 5 steluțe, iar volumul de față i-am dat 4. Totuși, nici 4 nu-s puține, și m-am bucurat enorm să fiu iarăși în cocârdășie cu Ernest Cunningham, un erou de-a dreptul remarcabil, care este amuzant și te surprinde prin (auto)sarcasmul și (auto)ironia sa fine. Dap, îmi place de Cunningham de mor. Iar ideea de bază a volumului a acesta a fost, de asemenea, delicioasă. Recunosc, parcă a fost mult totul ușor mai static decât în primul volum, dar am trecut peste asta, deoarece îmi place mult cum scrie Stevenson și, sincer, n-are cum să te plictisească. Modul în care își clădește cărțile, modul în care intervine asupra percepțiilor tale (drept cititor), modul în care dă indicii, modul în care destramă piste și creează altele - nu știu, chiar mi se pare că Benjamin Stevenson aduce ceva special în literatura de mistery & thriller. Ceva de care avem nevoie tot mai mult și care încearcă să resusciteze un gen care, altfel, începe să devină din ce în ce în ce mai redundant. Puțini mai sunt autorii, după părerea mea, care reușesc să aducă și să creeze ceva cu totul și cu totul „nou”, autentic...
„(...) Aveau cu toții conexiunile, nemulțumirile și argumentele lor, care, adăugând orgoliul și coacerea lentă sub soarele deșertului, se transformau în nimic altceva decât un quiche de resentimente. Mai puțin în cazul meu. Era prima dată când îi întâlneam pe cei prezenți. Și atunci, oare de ce mă aflam aici?”
Iar Benjamin Stevenson chiar cred că este unul dintre ei. Și-n această carte îl avem pe Ernest Cunningham, un scriitoraș destul de interesant care a ieșit în lumină datorită cărții anterioare, publicată în urma unor incidente nu prea plăcute pentru viața sa (de citit primul volum al seriei, așadar). Chiar dacă nu se leagă neapărat în ceea ce privește acțiunea, probabil unele lucruri devin mai relevante în cazul în care cunoști și anumite aspecte din prima carte. Totuși, poate fi citită fără probleme și drept un roman de sine stătător. Narațiunea este la persoana întâi, în sensul în care privim totul prin ochii lui Cunningham care, de altfel, se și adresează direct cititorului (demontând, de obicei, piste presupuse și apropiindu-l tot mai mult de ceea-ce-s-a-întâmplat-cu-adevărat). Nu am agreat întotdeauna acest gen de adresare care, în esență, are rolul de a-l apropia pe cititor de narator (în cazul meu, deseori reușea să facă exact opusul, adică să mă îndepărteze de autor și tot ce ține de carte). Dar Cunningham (Stevenson?) este foarte plăcut, se adresează prietenește și deloc forțat cititorului... Ăsta-i un plus, pentru că ai impresia că ai lucra împreună cu el pentru a rezolva „misterul” a ceea ce se-ntâmplă în carte.
„- Citești cărțile cuiva și crezi că-l cunoști. Are cu tine o conversație de sute de pagini și se naște acolo o intimitate pe care o dezvolți singur (...).”
Spre deosebire de primul volum al seriei, Toți cei din acest tren sunt suspecți a avut mai puține întorsături de situație, astfel încât, într-o mare măsură, acțiunea mi s-a părut liniară. Aș fi vrut să fie mai multă dramă, mai multă tensiune, mai mult haos, dar n-a fost cazul. Lucrurile acestea au fost ceva mai dozate, și de obicei am avut parte doar de mici întorsături de situație, nu neapărat care să te surprindă prea mult sau să se simtă ca un pumn în moacă (astea-s preferatele mele), ci doar așa, cât să fie și ele acolo. Gândindu-mă mai bine, cred că cel mai mult la acest volum mi-a plăcut modul în care Stevenson și-a livrat ideile și modul în care a inserat diferite „conflicte” între personaje. De asemenea, și personajele mi-au plăcut, fiindcă părea că fiecare are ceva de ascuns, fiecare își urmărește un interes aparte (de obicei nu prea ortodox). Ajungi în punctul în care, într-adevăr, nu-ți dai seama cam cine ar fi vinovatul a ceea ce s-a întâmplat, dar mi-a plăcut că Ernest Cunningham este îndeajuns de cerebral pentru a trece totul pe hârtie și a luat la puricat lucrurile: de ce ar putea fi x, de ce nu ar putea fi y.
„(...) Dintotdeauna mi-am spus că scriu totul ca să reușesc să-mi amintesc. Însă există o parte din mine care scrie pentru ca lumea să-și amintească de cel care am fost.”
În cele din urmă, cred că ăsta-i și avantajul lui Benjamin Stevenson - modul în care și-a propus să abordeze acest gen literar, faptul că, într-o oarecare măsură, simți că întreg procesul creativ, de scriere a unei cărți (thriller, în esență) se desfășoară în fața ochilor tăi. E ca și cum întâmplarea respectivă are loc doar pentru că tu o citești, doar pentru că tu ai citit despre ea, și urmează să fie trecută într-o carte care, bineînțeles, în cele din urmă va fi publicată. Sunt tare curios ce ne mai pregătește autorul cu această serie, pentru că eu chiar mă declar un fan al ei. Abia aștept să văd în ce se mai angajează Ernest Cunningham și cum are să iasă din acele conjuncturi improbabile. Chiar v-o recomand cu mare încredere, dar asta doar după ce citiți și primul volum al seriei. Se prea poate să vă placă mai mult acela, dar sunt de părere că nici acesta de față nu este de lepădat. Chiar e o voce foarte faină în genul acesta thriller, care aduce ceva nou și, părerea mea, încă mai are multe de oferit. Să aveți lecturi cât mai frumoase și pe placul vostru!
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții Benjamin Stevenson, Toți cei din acest tren sunt suspecți (Ernest Cunningham, #2), prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-MI-L, Fata cu Cartea!
Alte recenzii ale cărților scrise de Benjamin Stevenson, apărute și pe blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu