Editura: Trei
Colecția: Fiction Connection. Crime
Rating: ⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 456
Anul apariției: 2024
Traducere: Cristina Ekholm
Camilla Läckberg a debutat în 2003 cu Prinţesa gheţurilor, primul volum al seriei Fjällbacka, care a fost primit cu entuziasm de critici și i-a adus în scurt timp un număr imens de cititori. Consacrarea sa ca autoare de bestsellere a venit odată cu cel de-al treilea roman al seriei, Cioplitorul în piatră, nominalizat pentru „Cel mai bun roman crime al anului” de Swedish Crime Writers' Academy. Läckberg este unul dintre cei mai citiți autori suedezi, cu cărți vândute în 35 de milioane de exemplare în peste 60 de țări. A scris 11 volume din seria bestseller internațional Fjällbacka, și două romane din seria Faye Adelheim. La Editura Trei, au mai apărut Prințesa ghețurilor, Predicatorul, Cioplitorul în piatră, Piază rea, Copilul german, Sirena, Paznicul farului, Făuritoarea de îngeri, Îmblânzitorul de lei și Vrăjitoarea (în seria Fjällbacka), precum și Colivia de aur și Aripi de argint (seria Faye Adelheim) și Cutia și Cult, scrise împreună cu Henrik Fexeus.
🐦⬛ CUM TRECUTUL SE AMESTECĂ ȘI SE PIERDE ÎN FIRELE PREZENTULUI 🐦⬛
Două evenimente cumplite cutremură Fjällbacka. Un fotograf cunoscut e găsit ucis cu brutalitate într-o expoziție. Insulița unde se retrage să scrie Henning Bauer, laureatul premiului Nobel pentru literatură, devine scena unei tragedii sângeroase. Greu de crezut că aceste incidente nu au legătură, mai ales că fotograful și scriitorul erau printre fondatorii misteriosului club exclusivist numit Blanche. Ancheta lui Patrik Hedström pare blocată, în timp ce Erica Falck face cercetări în legătură cu uciderea unui transsexual la Stockholm în anii 1980. Și începe să înțeleagă că umbra păcatelor din trecut ajunge până în prezent.
„(...) Dar întâlniri de genul ăsta îi aduceau aminte cum moartea poate să-ți ia totul brusc.”
First of all, a fost un roman fain. Nu neapărat care să mă dea pe spate, dar fain. Second of all, a mers rapid, ceea ce m-a bucurat cel mai mult, deoarece am intrat în lectură oarecum reticent. N-am mai citit niciun alt volum din faimoasa serie Fjällbacka, dar le-am citit pe primele două din Faye Adelheim (abia aștept volumul al treilea), și mi-au plăcut foarte mult. Nu cred că a știrbit cu vreo ceva din „plăcerea lecturii” faptul că am început această serie cu cel de-al unșpelea volum, dar recunosc că mi-a lipsit partea aceea în care reușesc să mă familiarizez cum trebuie cu protagoniști (în speță cred că Erica Falck e, de fapt, protagonista seriei). Oricum, mi-a plăcut de Erica, chiar dacă nu am avut acces în totalitate la psihologia ei, la trecut (că sunt sigur că s-au întâmplat foarte multe de-a lungul primelor 10 volume); trecut care probabil îi definește foarte mult felul de-a fi din cel de-al XI-lea volum al seriei. Așadar, mai mult m-am axat pe acțiunea cărți și pe ceea ce vrea Camilla Läckberg să transmită. Și, all in one, pot spune că mi-a plăcut, m-a prins și m-a ținut acolo pe întreg parcursul celor 450 de pagini, însă n-a fost un thriller memorabil. Probabil nici nu s-a vrut, de fapt, a fi unul memorabil, pe cât o carte pe care o citești și-ți oferă, pe alocuri, tot ce ai nevoie pentru a te bucura (și doar atât) de un thriller relativ bun.
„- Literatura este viață și moarte. Oamenii vin și pleacă. Trăim. Murim. Dar ceea ce creăm rămâne.”
I-am dat (doar) 3 steluțe pentru că am grad de comparație major când vine vorba de thrillere, așadar n-am să pot aprecia o carte la valoarea alteia, dacă nu mi-a plăcut (cel puțin) la fel de mult ca respectiva. Camilla Läckberg a scris un thriller interesant, dar nu îndeajuns de bun pentru a-l răsplăti cu mai multe steluțe. Povestea alternează între trecut și prezent, prezentul având în lumină întâmplările privitoare la crime, iar trecutul având-o în vedere pe așa-zisa Lola. Bun. Ideea e că, bineînțeles, toate se leagă în cele din urmă, și dincolo de tot ce s-a întâmplat, recunosc că nu m-aș fi așteptat la acest „deznodământ”. Într-o oarecare măsură, s-a simțit puțin forțat, dar când ajungi să descoperi „explicațiile”, îți dai seama că, într-adevăr, anumite situații sunt justificabile și justificate (deși nu știu ce-ar putea justifica vreodată o crimă, în afara apărării legitime - dar, de fapt, nu știu dacă se mai numește crimă atunci)/ N-am să spun mai multe despre acțiune, evident, că nu-i spre interesul nimănui, dar pot spune că nu-i chiar cel mai dinamic roman pe care l-am citit, ba chiar, deși se citește ușor, ritmul acțiunii este unul destul de static. Dar scriitura-i bună, chiar mi-a plăcut mult, adică nu-i greoaie. Merge!
„(...) Ar fi vrut să fugă până când nu mai putea, voia să fugă pe apă, peste insule. Voia să fugă până nu mai vedea ceea ce era în fața lui, dar era prea târziu. Imaginea era acum întipărită pe retină. Și, stând acolo împietrit de groază, în el s-a rupt ceva.”
Într-un punct ajunge chiar să te prindă și nu-ți mai dai seama cum înaintezi în lectură. Dar parcă i-a lipsit doza aia de tensiune & mister pe care eu o caut, de obicei, în thrillerele citite. De asemenea, nu m-a convins că aș vrea să mă apuc de seria Fjällbacka, dar în general nu-s mare fan al seriilor de cărți. Totuși, s-ar putea să nu fie chiar cel mai bun volum al seriei (și mă îndoiesc că ar fi), așadar nu mă grăbesc să trag concluzii primite. Uite, spre exemplu în primele două volume din Faye Adelheim am găsit mister din plin, și mi-au plăcut mult de tot personajele (protagonista, în speță). Însă, în Puiul de cuc, parcă nu am reuști să mă atașez prea mult de Erica Falck. După cum am spus, s-ar putea să fie și din cauza faptului că nu am fost familiarizat de la început cu ea, așa cum am fost familiarizat cu Faye Adelheim, pe care am cunoscut-o în Colivia de aur. Rămâne de văzut dacă, într-un fel sau altul, voi ajunge să citesc și celelalte cărți din serie or să continui cu viitoare volume ale acesteia (dacă vor mai apărea). Momentan, nu sunt neapărat fascinat de ce a fost sau ce va urma, dar nici nu spun că n-a fost un thriller promițător. Merge, mai ales dacă sunteți la început cu acest gen literar!
„- Nu o să ni se întâmple nimic. Niciodată. Suntem împreună. E tot ce avem nevoie.Fetița o îmbrățișă la fel de strâns. Erau ele două împotriva lumii. Doar ele două.”
În sfârșit, nu prea mai am ce să spun. Am ajuns în punctul în care foarte puține thrillere reușesc să mă mai surprindă (plăcut), în vreun fel sau altul, fiindcă am impresia că le-am cam citit cam pe toate și am citit cam despre toate. Totuși, Camilla Läckberg a adăugat aici ceva interesant, ceva despre care, sincer să fiu, nu-mi amintesc să mai fi citit. A aborda problemele unei minorități și a le expune într-un asemenea context mi s-a părut autentic și Camilla Läckberg a reușit să manevreze totul chiar într-o manieră demnă de lăudat. Pe de altă parte, ce s-a conturat ulterior, pornind de la acest punct, n-a fost chiar cel mai inspirat lucru. Firește, autoarea a știut mult mai bine încotro vrea să le ducă pe toate. Dar, repet, am impresia că am ajuns în punctul în care puține lucruri mai reușesc să mă surprindă plăcut, în speță. Oricum, cred că-i un thriller potrivit mai ales dacă sunteți fani Camilla Läckberg și, bineînțeles, dacă ați citit și celelalte volume din serie. Poate îl veți înțelege altfel și, de asemenea, poate unele lucruri vor fi mult mai relevante pentru voi - privite din lumina faptului că ați citit și celelalte cărți și, normal, aveți un context mult specific în ceea ce-o privește pe Erica Falck. Lecturi cât mai faine!
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții Camilla Läckberg, Puiul de cuc (Fjällbacka, #11), prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-MI-L, Fata cu Cartea!
Alte recenzii ale cărților scrise de Camilla Läckberg, apărute și pe blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu