Editura: Vellant
Colecția: EndorFction
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 120
Anul apariției: 2024
Traducere: Cornelia Rădulescu
Comparată adesea cu Nathalie Sarraute, Virginia Woolf și Sylvia Plath, Ariana Harwicz este starul rock al literaturii argentiene de astăzi. Proza ei profund originală, caracterizată prin violență, erotism, dar și un lirism desăvârșit, își propune să dinamiteze clișeele ce înconjoară noțiunile de familie, cuplu și maternitate. Născută la Buenos Aires în 1977, scriitoarea a studiat scenaristică de film și dramaturgie în Argentina și și-a completat studiile cu o licență în artele spectacolului de la Universitatea Paris VIII și un masterat în literatură comparată la Sorbona. Romanul ei de debut Matate, amor (2012) (Mori, iubitule!, Vellant, 2019) s-a bucurat de un imens succes de public și de critică, fiind desemnat cartea anului de către cotidianul argentinian La Nacíon. Traducerea în limba engleză, Die, My Love (2018), a fost nominalizată la premiile Republic of Consciousness și Booker International. Romanul a fost adaptat pentru scenă în diverse țări latino-americane și europene și este în curs de ecranizare, în regia lui Lynne Ramsay, cu Jennifer Lawrence în rolul principal. De altfel, Martin Scorsese a achiziționat drepturile de ecranizare pentru întreaga „Trilogie a pasiunii” pe care Mori, iubitule! o alcătuiește alături de romanele La débil mental (2015) și Precoz (2016). În 2019 a publicat Degenerado (Degenerat, Vellant, 2021), un roman cutremurător, șocant, dar și extrem de curajos, care explorează abisurile minții unui pedofil. A predat scenaristică și a scris piese de teatru, care au fost puse cu succes în scenă. Povestirile sale au fost publicate în Harper's, Granta, Paris Review, The New Yorker, La Quinzaine littéraire și The Guardian, precum și în numeroase antologii. Cărțile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi. În 2024 i-a fost decernat prestigiosul Premio Konex de Letras la categoria roman. Din anul 2007 trăiește în Franța.
🥀 ÎN CĂUTAREA ÎNTREGIRII, CU PREȚUL UNEI PIERDERI ȘI MAI PROFUNDE 🥀
Dragostea și violența indirectă sunt sinonime în intriga dură, lipsită de nuanțe a celui mai recent roman al Arianei Harwicz a cărui protagonistă, o mamă rămasă fără custodia copiilor, își răpește gemenii după ce dă foc apartamentului fostului soț. Ostracizată în satul francez unde locuiește alături de acesta, umilită de rudele prin alianță și, în fine, trădată de avocata din oficiu, naratoarea recurge la o serie întreagă de gesturi disperate, teza cu care operează romanciera fiind aceea că suntem toți la un singur viraj greșit distanță de a deveni infractori. Răpirea celor mici atrage după sine o urmărire amețitoare, prilej de introspecție și de rememorare a pasiunii dezlănțuite care a unit odinioară cuplul, rezultatul fiind o construcție de tip road movie extrem de palpitantă, dar și o critică dură la adresa sistemului judiciar. Bazat pe experiențele personale ale autoarei, precum și pe o serie de cazuri de violență domestică, Pierderea judecății explorează teme de maximă actualitate precum problema imigranților, politica internațională, identitatea religioasă, dar și un subiect extrem de spinos, cel al divorțului marcat de acuzații de abuz.
„(...) Să înghițim nisipul ca să nu fim bănuiți, să înălțăm grinzi de susținere din bețișoare de surimi și oase, să suportăm electrocutările atunci când plouă. După care săpăm alte tuneluri cu mâinile bășicate, ne izbim cu ceafa de bârne. Dar va merita efortul, iar pe urmă o baie în râu sau o plimbare cu balonul. O viață întreagă trăită milimetric cu gândul la evadare.”
Ariana Harwicz scrie în felul următor, după cum cred că la un moment dat pot găsi și expresia în această carte: precum o „mlaștină mentală”. Adică, este ca și cum ai călca într-o mocirlă din care vrei să ieși, dar zbătându-te nu faci decât să te adâncești și mai tare. Pentru a supraviețui, tot ce trebuie să faci este să stai cât mai nemișcat cu putință și să aștepți, chipurile, să vină cineva și să-ți întindă o mână de ajutor. Cam așa se resimte când citești o carte scrisă de ea - eu sunt la a treia, deci știu despre ce vorbesc. Harwicz e de-a dreptul autentică, originală. Eu n-am mai întâlnit o scriitură de o asemenea forță, atât de incisivă, atât de directă & tranșantă & incisivă & sulfurică. Și-mi place la nebunie cum scrie. Am verificat recent pe Goodreads ce rating au cărțile semnate de ea - un rating infim. După părerea mea, nu este unul justificat, dar acum depinde în mâna cui cade vreo carte scrisă de Harwicz. Da, este foarte ușor să ți se pară „prea mult”, „prea violent”, „prea bolnav”. Se prea poate. În schimb, cred că tocmai acest „prea” dă valoare atât de mare cărților semnate de Ariana Harwicz - pe care am avut ocazia s-o întâlnesc la FILIT anul trecut, și zău că nu-mi dau seama cum este posibil ca femeia asta să aibă 47 de ani... Dar nu despre asta-i vorba - aflând de fapt ce vârstă are, mi-am dat seama că autoarea vine la pachet și cu o anumită experiență de viață.
„Tot ce se spune despre dragoste e greșit. Tot ce se înțelege sau se crede a se înțelege e greșit. Dragostea e o compensație, o răzbunare. Dragostea e o sută de maimuțe agresive care jefuiesc credincioșii la ușa unui templu budist. Orice mamă ai cărei copii ar fi fost ciungiți sau duși dincolo de zid ar fi făcut asta, ba chiar și mai mult. Și când spun mamă nu e o dovadă de dragoste. Legea nu înțelege, judecătorii nu înțeleg sau se prefac că au probleme cognitive.”
Experiență de viață pe care o redă și în Pierderea judecății - un roman care, deși are doar 120 de pagini, este de o formidabilă intensitate. Avem de-a face cu o mamă care ajunge să-și răpească, efectiv, cei doi copii, avem de-a face cu o relație ratată și cu multe mâhniri la mijloc, cu violență și răzbunare, cu discriminare, cu religie, cu politică, cu abuzurile... Esențele tari se țin în sticluțe mici, așa-i? Și atunci când te-apuci să citești o carte scrisă de Ariana Harwicz - și aici mă refer la oricare dintre cele trei apărute la noi -, nu faci decât să intri ca într-o transă. Știi doar când începi cartea, dar nu știi când ajungi la ultima pagină. Pentru că ajungi pur și simplu să te pierzi între paginile acesteia. Faci corp comun cu acțiunea, cu personajele, cu scrisul ăsta care te vrăjește, care îți dă pumni și îți reiterează o realitate nu absurdă, ci reală prin absurditatea ei. O realitate reală - ce ciudat, nu? Dar într-un fel simt că descrie foarte bine ce livrează Ariana Harwicz în cărțile ei. Eu le-am citit și pe celelalte două, dar cred că, dintre toate, acesta mi-a plăcut cel mai mult. O lectură obsedantă, puternică, intensă, relatată într-un stil aparte - și, când am aflat că de fapt este inspirată și din niște experiențe personale, lucrurile au devenit și mai intense, și mai puternice. Dincolo de asta, coperta mi se pare absolut genială și chiar reușește să reitereze foarte bine ideea cărți - un element paratextual folosit „cu cap”, în cazul de față.
„(...) Vine un moment în dragoste când nici măcar sfârșitul nu îl mai dorești. Și nu e vorba doar că s-a dus dragostea, dar se duce și începutul ei, repetiția, gelozia, sarcasmul dragostei.”
Nu mă voi mai lungi, pentru că nu-s prea multe de spus. Nu pot decât să v-o recomand cu încredere, dar doar dacă ați mai citit ceva scris de Ariana Harwicz și v-a plăcut. Aș avea o oarecare reținere din a o recomanda absolut tuturor, fiindcă îmi dau seama că nu-i o carte pentru oricine. Și nu vreau să sune ciudat ce tocmai am spus, dar depinde foarte mult de gusturi. Mie-mi plac cărțile acestea tranșante, pe alocuri de o absurditate bizară, cărțile violente, care te pun față în față cu o potențială realitate, care abordează subiecte mai incomode, într-un stil cel puțin, pe alocuri, la fel de incomod. Ariana Harwicz chiar a reușit să-și creeze o voce literară aparte, a reușit să iasă din mulțime cu ceva doar al ei, ceva ce eu n-am mai găsit la alți autori. Așadar, o voi citi în continuare cu același interes, surescitat de orice altă viitoare apariție - din câte văd, are destul de multe cărți publicate, așadar nu pot decât să aștept ca prietenii de la Vellant să se pună pe tradus. Sunt curios, voi ați citit vreo ceva scris de Ariana Harwicz? Pentru că nu știu prea multe persoane care s-o fi citit, iar cu cele pe care le știu împărtășesc aceeași opinie - Ariana Harwicz chiar e o autoare aparte, cu o voce literară distinctă, care foarte ușor ar putea fi diferențiată de altele. Chiar sunt curios dacă ați citit vreo carte scrisă de ea. Să aveți lecturi cât mai frumoase și pe placul vostru!
Alte recenzii ale cărților scrise de Ariana Harwicz, apărute și pe blog:
| Mori, iubitule! | Degenerat |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu