Văd că vă interesează întunericul, de Illarion Pavliuk - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection – Crime

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 576

Anul apariției: 2026

Traducere: Mihai Hafia Traista

Illarion Pavliuk (1980, Skadovsk, Ucraina) și-a petrecut copilăria în Extremul Orient al URSS din cauza persecuției politice la care au fost supuși părinții săi, jurnaliști. S-a întors în Ucraina independentă la sfârșitul adolescenței. A lucrat în radio și în presa scrisă înainte de a trece la televiziune. Este autorul, scenaristul și/sau producătorul a peste zece documentare și filme. Romanul de debut, un noir detective intitulat Cenușă albă, a apărut în 2018, fiind urmat de nuvela Maria, este Crăciunul. Al doilea roman, SF-ul Dansul idiotului, a apărut în 2019 și a fost nominalizat la premiul BBC „Cartea anului“. În 2020 a lansat thrillerul psihologic Văd că vă interesează întunericul, nominalizat de asemenea la premiul BBC „Cartea anului“ și devenit bestseller în 2023. Cel mai recent roman al său, fantasy-ul psihologic Cartea lui Emil, a apărut în 2025. Din 2015, Illarion Pavliuk participă în mod activ la lupta împotriva agresiunii ruse. Inițial a servit într-un batalion de voluntari, iar de la începutul războiului la scară largă al Rusiei contra Ucrainei s-a alăturat Forțelor Armate ale Ucrainei. În prezent este căpitan în Forțele Armate și servește într-una dintre unitățile speciale ale Forțelor de Apărare. Este tatăl mai multor copii.

🜲UN THRILLER-FENOMEN ÎN UCRAINA, VÂNDUT ÎN PESTE 200 000 DE EXEMPLARE🜲

„Andrii Haister, psiholog criminalist din Kiev, este trimis în satul uitat de lume Buskiv Sad, să ancheteze dispariția unei fetițe. Acolo este și Fiara – un ucigaș în serie ale cărui crime locuitorii preferă să nu le observe. În acest loc blestemat, unde oamenii-și duc existența în cerc și fiecare trăiește o viață pe care o urăște, ancheta ajunge constant într-un punct mort. Andrii crede că fata pierdută este încă în viață și o va găsi. Dar nimănui în afară de el nu-i pasă. Văd că vă interesează întunericul este despre indiferența umană impenetrabilă și despre întunericul din noi. Despre sinceritatea față de noi înșine și prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru uitare. Despre păcatele care se materializează și despre ispășirea mai scumpă decât liniștea sufletească.”

„Atunci Fiara i-a aruncat o privire ciudată, sălbatică.

Desigur, o fetiță – și pe deasupra atât de specială, precum Nadia – nu ar fi putut să citească în privirea aceea intențiile bărbatului în pelerină albă de ploaie.

Însă orice adult, dacă s-ar fi aflat acolo, ar fi perceput-o ca pe ceva deritibil de ușor de înțeles.”

Ei bine, recunosc, am avut mari așteptări de la acest thriller, în primul rând pentru că titlul îmi place foarte mult, iar coperta este foarte promițătoare. M-am așteptat la un thriller întunecat, ce-i drept, dar ce am ajuns să citesc a fost... mult peste, parcă prea mult peste. O poveste foarte, foarte stranie, extrem de apăsătoare, pe alocuri incomodă, pe care cu greu aș putea-o încadra într-un gen literar specific. Investigație criminalistică, horror psihologic, suprarealism, simbolism & conotații religioase – toate acestea au reușit să transforme romanul în ceva (?!?!) ce nu am să uit prea curând. Sunt un mare fan al thrillerelor, iar asta cu siguranță știți, în special al celor care construiesc o atmosferă puternică și reușesc să te facă să te îndoiești permanent de ceea ce citești. Din acest punct de vedere, romanul lui Pavliuk mi-a plăcut foarte mult. Nu a fost lectura perfectă – a avut câteva probleme de ritm, unele simboluri sunt prea insistente, iar finalul a schimbat destul de abrupt, mult prea abrupt, regulile poveștii. Dar cartea are, ca atare, o personalitate extraordinară, un protagonist bine construit și un decor atât de neliniștitor încât ajunge să domine aproape fiecare scenă, ajunge să îți intre în oase. 

„A pornit înapoi în fugă.

Către presura cea șchioapă care, strigând cu putere, ieșea din carierele de piatră, sperând că Fiara o va urma cât mai departe de puiul ei.”

Povestea îl urmărește pe Andrii Haister, un psiholog criminalist din Kiev, trimis într-o localitate uitată de lume, Buskiv Sad, pentru a investiga dispariția unei fetițe. În regiune circulă și zvonuri despre o creatură numită Fiara, un ucigaș în serie ale cărui crime par să fie acceptate cu o indiferență inexplicabilă de către locuitori. Andrii ajunge într-un loc în care oamenii trăiesc vieți pe care par să le deteste, unde nimeni nu se grăbește să găsească fetița dispărută și unde fiecare încercare de a afla adevărul se lovește de un foarte gros zid de tăcere, ostilitate sau situații absurde. Ceea ce începe ca o investigație tipică într-un sat izolat se transformă treptat, încet & sigur, într-o coborâre într-un univers în care granițele dintre realitate, vinovăție, memorie și pedeapsă devin din ce în ce mai greu de identificat, din ce în ce mai greu de diferențiat. Buskiv Sad este unul dintre cele mai neplăcute și fascinante locuri fictive pe care le-am întâlnit în ultima vreme. Numele său are ceva aproape idilic, însă realitatea este complet diferită. Localitatea pare sufocată de iarnă, mizerie, sărăcie, indiferență și o formă de degradare morală pe care locuitorii nici măcar nu mai încearcă să o ascundă. Pavliuk construiește decorul prin detalii foarte concrete, recognoscibile pentru cineva familiarizat cu spațiul est-european. Clădiri neîngrijite, oameni obosiți, prea obosiți, funcționari deziluzionați, conversații agresive, obiceiuri provinciale și senzația că timpul a rămas blocat într-o epocă pe care nimeni nu își dorește să o retrăiască. Această familiaritate (nu-i așa?) face povestea cu atât mai tulburătoare. Buskiv Sad seamănă suficient de mult cu un loc real încât să pară credibil. Iar în mijlocul acestei realități apar mici „anomalii”, să le zic așa, care schimbă complet percepția asupra spațiului. O conversație care nu pare să aibă sens. Un personaj care se comportă inexplicabil. O situație care se repetă și se repetă și se repetă și se repetă. Un detaliu care contrazice ceea ce credeam că știm despre timp sau despre oameni. La început, asemenea lucruri pot fi interpretate drept simple ciudățenii. Treptat, însă, încep să se acumuleze, iar cititorul ajunge să se întrebe dacă Buskiv Sad este într-adevăr un loc obișnuit. Mi-a plăcut enorm această nesiguranță. Pavliuk reușește multă vreme să mențină un echilibru fragil între explicațiile raționale și posibilitatea existenței unor forțe supranaturale. Nu știi dacă personajele mint, dacă Andrii interpretează greșit realitatea sau dacă regulile lumii în care a ajuns sunt fundamental diferite. Este o atmosferă care mi-a amintit într-un fel de Twin Peaks, prin amestecul de provincialism, de absurditate și amenințare difuză, omniprezentă. Totuși, romanul are o identitate proprie, puternic legată de realitățile ucrainene și de sensibilitatea culturală a autorului.

„Silueta întunecată de pe acoperiș a scos un geamăt plin de durere și mânie, deși masca pictată se holba spre cer cu privirea goală a unui nătărău, ca și mai înainte.”

Mi-a plăcut foarte mult Andrii, în special felul în care autorul îi dezvoltă progresiv personalitatea. Nu urmează modelul detectivului genial care intră într-o încăpere și identifică instantaneu criminalul. Este un psiholog criminalist cu experiență, inteligent și atent la comportamentul uman, dar și un om cu propriile-i traume, contradicții și mecanisme de apărare (mai mult sau mai puțin sănătoase). Autorul acordă mult spațiu gândurilor sale, amintirilor și felului în care interpretează oamenii din jur. Îi urmărim raționamentele, îndoielile și încercările de a construi un profil psihologic al criminalului. Pavliuk introduce observații despre comportamentul criminal, motivații, tipare psihologice și relația dintre experiențele personale și violență; iar această parte, ca pasionat de domeniu, mi-a plăcut foarte mult. Andrii încearcă să aplice metode raționale într-un loc care pare să respingă permanent logica. Iar aici apare unul dintre conflictele fundamentale ale romanului. Protagonistul crede în explicații, în analiză și în posibilitatea de a reconstrui adevărul prin observație. Buskiv Sad îi răspunde, pe de altă parte, cu contradicții, tăceri și întâmplări care îi destabilizează certitudinile. Pe măsură ce investigația avansează, descoperim și fragmente din trecutul său. Personajul capătă profunzime, iar întrebările despre vinovăție, memorie și responsabilitate devin din ce în ce „mai personale”, să zic așa, iar asta îl apropie și mai mult de cititor. Mi s-a părut foarte bine construită această evoluție. Andrii nu rămâne același om de la început până la sfârșit, iar transformarea sa reprezintă una dintre mizele importante ale poveștii. Chiar și în momentele în care ritmul încetinește, iar asta se întâmplă destul de des, interesul pe care l-am avut pentru evoluția protagonistului a reușit să rămână suficient de puternic pentru a susține lectura în continuare.

„O clipă mai târziu, conștientizarea se prăvălise peste el ca un val de furtună. Ca blestematul de al nouălea val. Într-o clipă își dăduse seama ce văzuse în semiîntunericul camerei. Iar într-o singură clipă nu mai poate fi schimbat nimic. Și rămâne de neînțeles un singur lucru – cum putuse să se înșele. Cum putuse să se înșele atât de grav...”

Fără doar și poate, Văd că vă interesează întunericul este unul dintre cele mai interesante thrillere pe care le-am citit în ultima perioadă. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera, mi-a plăcut Andrii Haister și am apreciat felul în care Illarion Pavliuk construiește un univers în care realitatea și suprarealismul se întrepătrund permanent, parcă „luptând” pentru un loc în romanul lui Pavliuk. Buskiv Sad este un loc memorabil, cu un decor parte. Un loc respingător, populat de oameni adesea greu de simpatizat, în care răul pare să fi devenit o parte firească a existenței, poate chiar o condiție „fără-de-care-nu-se-poate”. Autorul reușește să cultive în cititor un disconfort autentic, iar unele scene îți rămân în minte mult după ce ai terminat cartea. Mi-a plăcut și faptul că romanul are răbdare să își dezvolte personajele și misterele și nu mizează neapărat pe o dinamică dintr-aceea de-a dreptul haotică, dar care într-un fel îți place. Chiar dacă primele capitole sunt apăsătoare și uneori lente, odată ce investigația capătă amploare, lectura devine surprinzător de captivantă. În schimb, nu toate referințele simbolice mi s-au părut necesare. Uneori, mi s-a părut că autorul a fost prea preocupat să construiască o rețea de aluzii mitologice și religioase, iar acest lucru îți poate ușor distrage atenția de la aspectele umane, care sunt adesea mult mai importante, care ajung să cântărească mai mult. Nici finalul nu mi s-a părut perfect echilibrat. După sute de pagini în care ambiguitatea este întreținută cu atenție, schimbarea bruscă de ritm și accentul tot mai pronunțat pe suprarealism reduc puțin din tensiunea construită anterior. De altfel, deși misterul criminalului funcționează, anumite indicii pot conduce cititorul către răspuns înainte ca protagonistul să ajungă la aceeași concluzie, iar asta știm că nu place nimănui în general. All in one, chiar a fost o lectură foarte interesantă, ca o gură de aer proaspăt într-un gen care devine din ce în ce mai saturat de aceleași subiecte și pattern-uri. Recomand cu drag!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Illarion Pavliuk, Văd că vă interesează întunericul, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Romanul Văd că vă interesează întunericul a apărut la Editura Trei și este disponibil AICI. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Fantaliria, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii–Antologii, Biblioteca lui Liviu, Ciobanul de Azi, Literatură pe Tocuri, Cărți Blog, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!