Ineluctabil.
Nu am nimic împotriva clișeelor, dar oare mai există ceva dincolo de bâțâitul din fund, Mercedesul alb, dintele îmbrăcat în aur, legănatul din țâțe, treningul, moacele penale, „motherfucker”, lanțul de aur, semințele scuipate pe unde se apucă?
Videoclipurile de proxeneți, pițipoancele promovate la toate canalele de la televizor, știrile proaste,
femeie pe interes, căsătorite cu moșnegi de optezeci de ani?
Sportivi lăsați în urmă, în defavoarea modelul femeii promovate și a bărbatului cu bani? Oare?
Sincer, încep să cred, tot mai mult, că, în curând, singurul act de identitate de care vom mai avea nevoie va fi.... cardul de la bancă!
Nu înțeleg. Ce e prezentul? De fapt, ce a ajuns el să fie?
1. Reclamă de nepătruns
Ar putea cineva să-mi explice? Ar putea cineva să-mi explice reclama cu discoteca întunecată și liliecii, pentru Mazda? Sau reclama cu păpușile, pentru Opel? Sau filmul Ford, cu paznicul care alunecă și declanșează sistemul de alarmă? Oare vrăjitorii reclamelor au probleme sau trag pe nas înainte de a trece la treabă?
2. Reclame din toalete
În vreme ce stau pe scaunul din toaleta publică, sunt relativ ocupat să țin ușa budei, să rup hârtia igienică roz cu o mână, atent să nu-mi scap telefonul și ochelarii. Și, totuși, nu pot să nu remarc că pe toate suprafețele mai potrivite se face reclamă: „Aici ar putea să apară reclama dumneavoastră”.
3. Redbull (Energy Drinks)
A fost o vreme în care oamenii oboseau, încă. Foarte demult, greu de imaginat. Greu de imaginat, dacă-ți povestește cineva. Pe atunci, cei mai mulți tineri habar n-aveau de asta, în mobilier exista o piesă numită „PAT”, pe care oamenii se întindeau seara, când se simțeau obosiți, trăgeau o pătură peste ei și adormeau. Nu-i glumă. Și se trezeau, unii dintre ei, încă înainte de afterhour.
4. Reflectoare
Oare reflectoarele montate în fața discotecilor, care străpung cerul cețos al nopții, poartă un nume al lor? Ce-ați zice de „lămpi de atras proleți”?
5. Reviste pentru femei
Revistele pentru femei nu se ocupă, după cum am putea bănui, poate, de femei, ci de bărbați. Cum de altfel, la rândul lor, revistele pentru bărbați nu se ocupă de bărbați, ci, exclusiv, de femei. Prin urmare, din revistele pentru femei aflăm ce anume își doresc bărbații, cum gândesc, ce viseză, ce probleme au și cum pot femeile pune mâna pe ei. Lucru cât se poate de util, atunci când momâia de acasă se încăpățânează să dea totul pe gură.
Cum să pui mâna pe un bărbat. Iată, se pare, o temă esențială, dezbătută de majoritatea revistelor pentru femei. Sau pentru pițipoancele cu cercei roată, colanți și tocuri cu șosete. Halal!
Iată ce cred: multă vremei voi, fetelor, v-ați imaginat că este suficientă să vă îmbrăcați jeanșii cei mai strâmți ca să vă scoateți așa-zisul „fund” în evidență și să vă lăsați alesul să-și dovedească utilitatea, deschizând borcanul cu murături! Ce oroare!
Vă zic așa, femeile trebuie:
- să asorteze neapărat culori obraznice de primăvară la un costum sobru („Îmi place cum ai combinat croiala sobră și culorile vii, de primăvară.”);
- să-și aplice fondul de ten roz, proaspăt („Tenul roz, proaspăt, mi s-a terminat azi. Mi-a rămas doar cel maroniu-gălbui.”);
- să fie nu prea cochete, dar seducătoare („Mi-ar fi drag să te iau acasă la mine. Și, totuși, poate mai bine nu”; ne dăm în vânt după așa ceva);
- să consume alcool cu măsură, la întâlniri (ghinion, ghinion, ghinion);
- să ne înnebuniți total clipind mărunt din gene, aruncându-vă șuvițele pe spate și expunându-vă gâtul.
6. Silicoane
Din țărână venim și în țărână ne ducem? Dar, chiar așa, cu silicoanele ce-o să se întâmple?
7. Automate pentru vânzarea biletelor
Până să apuc să-mi aleg biletul potrivit dintre miile variante de tarifare, apăsând pe ecranul sensibil, tramvaiul a luat-o din loc. De fapt, nu întotdeauna, că de multe ori întârzie suficient.
8. Bretelele transparente la sutien
Sunt oricum, numai invizibile NU! Ele indică limpede că femeia care le poartă:
- ar dori să-și ridice sânii;
- ar dori să nu observe nimeni că și-a ridicat sânii;
- pornește de la ideea că nimeni nu va observa bentițele de plastic, late de doi centimetri, sub care pielea arată ca un parizer presat.
Să spunem drept. Nu ne place să vorbim cu o mașinărie. Avem sentimentul că ne prostim și ne facem de râs. Nimeni, dar nimeni, nu-i în stare să poarte cu demnitate o asemenea convorbire:
- Dacă doriți să intrați în legătură cu unul dintre angajații noștri, pronunțați UNU.
- Unu!
- Ați spus... TREI? Dacă da, pronunțați DA!
- Nu!
- Bine, vă facem legătura cu departamentul TREI!
- Apoi repetitiv, vreme de vreo două ore, marele succes „Für Elise”
În așteptare, am alcătuit următorul meniu pentru serviciul telefonic:
- dacă suferiți de obsesii sau angoase, apăsați fără oprire tasta 1;
- dacă suferiți de personalitate multiplă, apăsați 2, 3, 4, 5;
- sunteți paranoic? Știm deja cine sunteți și ce doriți, nu este nevoie să apăsați niciun buton;
- în cazul în care suferiți de halucinații, apăsați cifra 6 de pe telefonul uriaș și multicolor de pe balcon;
- sunteți depresiv? Nu are importanță pe ce buton apăsați, în situația nefericită în care vă găsiți nu vă ajută cu nimic;
- dacă aveți probleme cu memoria recentă, apăsați tasta 8, vă rugăm;
- dacă aveți probleme cu memoria recentă, apăsați tasta 8, vă rugăm;
- dacă aveți probleme cu memoria recentă, apăsați tasta 8, vă rugăm.
Solicitanți cu sentimente de inferioritate, vă rugăm să închideți, liniile noastre sunt momentan rezervate pentru persoane mai... IMPORTANTE!
Ineluctabil!
