joi, 3 martie 2016

„Cămașa lui” de Augustina Șiman - în curând


Cea mai vândută carte din Moldova ajunge și in România, la Librex La doar 24 de ani, autoarea Augustina Șiman va lansa în România Cămașa lui, cea mai bine vândută carte din Republica Moldova. Cămașa lui s-a vândut în peste 15.000 de exemplare, a avut parte de o lansare, la Chişinău, cu peste 200 de cititori, și în prezent urmează să fie lansată şi în România exclusiv de către Editura Librex.

Volumul se bucură de un succes enorm, datorat în bună parte numelui sonor al autoarei în Republica Moldova şi efortului său creativ uriaş de a revoluţiona literatura prin tematicile abordate şi noile forme pe care le aduce cititorilor: recitaluri audio şi videoclipuri literare. Numărul comenzilor pentru Cămașa lui a trecut de 15.000 de exemplare. Cartea este a treia operă din partea autoarei basarabence, și prima care va fi publicată în România.  

Augustina este responsabilă pentru noul trend inovativ în artă denumit eseul cinematografic sau videoclipul literar. Ea a creat audiobook-ul Parfumul și videoclipurile literare Şapte şi Parfumul. Şapte aduce la viaţă printr-un scenariu profund, textul de conchidere al bestseller-ului din Republica Moldova: Cămașa lui.

Șapte este descris sub forma unui videoclip literar, o revoluție în modul în care înțelegem cărțile. Este al doilea videoclip literar din istoria literaturii, plin de metafore și simboluri, gata de descifrat pentru cei îndeajuns de curajoși să le înțeleagă semnificația. 
 
Îl puteți urmări în videoclipul de mai jos.


Vă pot spune că am urmărit videoclipul și am fost impresionat de profunzimea cu care autoarea vorbește și simte cuvintele. Nu pot spune mai multe, zău, vă las pe voi să vedeți cum stă treaba! :) Totuși, prevăd un succes frumos acestei cărți, urmând succesul romanului De vorbă cu Emma. Sau, cine știe, poate întrecându-l

Capitolul I – Suflet

„Se întîmpla în toamnă… pe cînd soarele căzuseră pe asfalturi – tot soarele. Era dimineaţă… şi m-am trezit în cămaşa lui. Cred că mă îmbrăcaseră seara în ea cînd m-am cuibărit în braţele lui şi i-am spus că mi-e frig. M-am luptat să înfrîng lenea dulce, să mă ridic din pat, iar după m-am făcut comodă la geam, purtînd cămaşa lui… Cămaşa albă, şifonată, largă, pe care se încălcea parfumul lui şi parfumul meu (pe care tot insistă întotdeauna să îl port) într-un deliciu olfactiv – cămaşa noastră. 
 
Pe sub cămaşa lui înfloresc şi se îmbujorează vîrfurile sînilor pe care i-a sărutat şi pe care a adormit de mii de ori, sînii pe care îşi culca obosit capul şi buzele sale năşteau viitorul nostru atît de detaliat descris, atît de viu, atît de real. Pe vîrfurile alea rozovii s-au odihnit toate: şi prăbuşirile şi visurile sale. Pe sub cămaşa lui sunt şi visurile mele, visurile pe care le protejeazăCamasa lui (3) el de viaţă, de ghinion şi de supărările mele cînd mai că le-aş da cu piciorul – şi atunci vine el, îmi îmbrăţişează gleznele, mi le sărută şi îmi şopteşte “Mai rabdă… “

Mă cuprind jucăuşă, îi strîng şi mai mult cămaşa de pielea mea şi îi aud vocea în cap: “Mai rabdă…”. Pe sub cămaşa lui nu doare, pe sub cămaşa lui găsesc 
 răspunsuri, pe sub cămaşa lui subţire e atît de cald, că tot te gîndeşti că n-a mai rămas nici o frunză pe copaci afară… Pe sub cămaşa lui pielea mea îi strigă numele, şi tot ce e mai bun în mine creşte doar pe sub cămaşa lui: speranţa, grija, iubirea, dăruirea de sine, fiindcă doar sub ea sufletul meu se simte în siguranţă.

… şi nu cred că există o femeie mai frumoasă decît cea care dimineaţa se alintă, se dezmiardă, înfloreşte, prinde viaţă în cămaşa bărbatului său.

Eu, unul, abia aștept să pun mâna pe ea. :) Puteți precomanda romanul de pe site-ul celor de la Librex, care vor edita romanul. Le mulțumim foarte mult și le dorim mult succes! 

Lecturi frumoase și pline de învățături s-aveți!  

joi, 11 februarie 2016

Nou la Editura Trei


Salutare,

Iarăși cărți noi. Clar, n-am să pot ține ritmul niciodată. O să mă bucur doar vizual de ele. Mi-nu-nat!

Ruby Oliver are 15 ani şi tocmai...

- şi-a pierdut iubitul (băiatul nr. 13)
- şi-a pierdut cea mai bună prietenă
- şi-a pierdut toţi ceilalţi prieteni
- a făcut ceva şocant de avansat cu băiatul nr. 15
- s-a certat cu băiatul nr. 14
- a picat un test la mate














„Elogiul minciunii” de Patrícia Melo- Recenzie


Editura: Univers
Număr de pagini: 182
Rating: 5 din 5 steluțe
Traducere din portugheză și note: Anca Ferro

Patrícia Melo s‐a născut în 1962 în São Paolo. A scris romane, piese de teatru şi scenarii de film. Romanele ei sunt bazate pe intrigi poliţiste şi au drept sursă de inspiraţie, de multe ori, violenţa din cartierele sărace ale marilor oraşe. În 2001 a câştigat premiul Jabuti, cel mai important premiu literar brazilian, pentru romanul Inferno. Pentru O matador (Ucigașul, 1995) a primit în 1996, în Franţa, Prix Deux Océans şi în 1998, în Germania, Deutscher Krimi Preis. În 1999, revista Time a inclus‐o într‐o listă care cuprindea cincizeci de ”Latin American Leaders for the New Millennium“.

Ați citit vreo carte de genul Cum să te ajuți singur? Și? V-a ajutat? V-ați îmbogățit, v-ați făcut prieteni influenți, ați slăbit spectaculos, v-ați găsit sufletul-pereche, ați scris romanul ăla, ați dărâmat munții, ați scăpat de griji? V-ați schimbat viața? Hm...? Încă nu? Poate v-a lipsit șarpele din Elogiul minciunii - cu ajutorul lui, personajele lui Melo chiar scapă de griji: Fulvia Melissa se descotorosește de soțul incomod, iar José Guber de jobul extenuant de scris (norma lui era de două romane polițiste pe lună), își găsește inspirațiia și ajunge mare autor de best-seller-uri de genum Cum să te ajuți singur. Din toate cotloanele cărții pândesc cobre, vipere, crotali, sâsâie, șuieră, se încolăcesc și se descolăcesc mai departe (chiar dacă uneori cad în depresie și refuză să muște), se târăsc implacabil spre coadă (a lor și a romnaului). Voi îi auziți cum fojgăie? Sss, șșș, sss! Parcă totuși e mai sănătos să râzi din toată inima ca să scapi de griji - la asta chiar te ajută Elogiul minciunii.

După ce-am citit de la aceeași autoare și romanul Ucigașul, am rămas cu o impresie (de fapt, mai mult decât a rămâne cu o impresie, mi-a fost confirmată o certitudine): Patrícia Melo chiar nu are toate țiglele pe casă, pentru că pur și simplu scrie cărți ne-bu-nești. Zău! Dar nu în sensul acela rău, în afara unor facultăți mintale, ci scrie în așa fel încât să nu ai impresie că citești sanscrită veche sau rupestră. Stilul ei, felul ei de a-și manifesta personajele, de a le crea drumuri, țeluri, visuri - felul acesta este prin excelență special. Cred că tocmai de asta mi-a plăcut Elogiul minciunii așa de mult. Cred că tocmai de asta am avut așteptări așa mari de la acest roman - așteptări, la rândul lor, depășite. Și, mai cred, Patrícia Melo chiar scrie bine. Chiar face asta!

Îmi plac, deopotrivă, cărțile polițiste, însă îmi plac și mai mult acele cărți polițiste în care autorul se antrenează pe psihicul criminalului, cercetându-i cotloanele întunecate ale minții, descoperindu-i limbajul, comportamentul în situații bizare, naturalețea sălbatică, primitivismul și instinctualul cu care acționează în viața de zi cu zi. Cu alte cuvinte, da, îmi plac acele romane de tip crime, când, de obicei, scriitorul îndreaptă cititorul către criminal, care rămâne ascuns până la sfârșitul poveștii, punându-ne la dispoziție o serie de indicii, replici, alte crime, astfel încât ești tentat, de multe ori, să încerci să anticipezi cine este de fapt criminalul. Evident, gândindu-se la acest lucru, scriitorul ne, la sfârșitul poveștii, față în față cu un criminal la cre nu ne-am fi așteptat deloc și care, de cele mai multe ori, este tipul aparent bun din poveste, ori un prieten apropiat sau vreun om cu tangențe sociale destul de înrădăcinate. Dar nu, acesta nu este un roman polițist - deși aspectele unuia nu lipsesc, ceea ce mă face să cred că Melo este, prin desăvârșire, o criminalistă convinsă - ci este un roman despre diabloic, este un roman care se întoarce în increatul ființei, lângă vipere, lângă șerpi, crotali, bleaaaah, toate astea adunate la un loc dau romanului un aer veninos, incisiv, prădător, teama debordează la fiecare pagină, da, deși știi că tu, ca cititor, te afli dincolo de ea, dai pagină după pagină să vezi ce se mai întâmplă, cum, când, de ce, pentru că autoarea antrenează cititorul într-un joc nebunesc, nebunesc, nebunesc.

Mi-a plăcut, în special, modul în care autoarea scrie. Nu e nicidecum un stil greoi, înfloritor, cu metafore, epitete, registre stilistice, imagini care te lasă cu gura căscată și te fac să te gândești la frumusețea uitată a vieții, însă este un stil cald, de un realism destul de dur (așa l-am văzut eu, mai ales că e scris din perspectiva unei femei, adică de o femeie), care-ți dă de gândit și te faci să te întrebi dacă, pe bune, asemenea lucruri există în a oricui minte. Numeroase pasaje de introspecție mi-au atras atenția, pentru că, da, și dintr-astea are carte, n-o fi ea tocmai o insensibilă - ea, autoarea - dar nu prea pun accent pe asta: dinamism, nebunie, asta primează în cartea, adică în cărțile lui Melo. Știe ea ce știe!

„Charisma diabolică a șarpelui și frumusețea sa înfricoșătoare au o putere extraordinară asupra noastră. Uneori, când îmi scriam poveștile la computer, mă simțeam deodată chemat. Vino aici, îmi poruncea anaconda. Limba despicată. Admiră-mi ochii. Priveam vivariul hipnotizat. Admiră. Ochii mari, fără pleoape. Admiră.”  

Totul este primitiv. Șerpi, teamă, frică, angoasă, e un carusel nebun al neadaptaților, al oamenilor care-și găsesc salvarea în cele mai bizare moduri, în cele mai nepotrivite circumstanțe. Nu am să vorbesc despre personajele acestui roman, ele trebuie descoperite, simțite, iubite sau urâte - pentru că nu există cale de mijloc - eu, eu, am ales să le iubesc. Deși, drept să vă spun, sunt și ele ciudate, prin eufemismul lor.

„Asta-i viața. Fără slujbă, înnebunit după o femeie care crește șerpi, așteptând să moară un tip, fără bani, fără nicio perspectivă și cu o mama din ce în ce mai nebună în casă. Singurul câștig era numai orgoliul satisfăcut. Doar atât.”
  
V-o recomand cu drag, le mulțumesc din suflet celor de la Editura Univers pentru posibilitatea de a o citi, o puteți achiziționa Elogiul minciunii de AICI. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile, ofertele și concursurile. O zi frumoasă și lecturi cât mai plăcute!

miercuri, 10 februarie 2016

Un loc pe raftul meu (XXXI)


Cărți, cărți, cărți!

O altă lună trecută, iarăși cărți adunate, iarăși bucurii. Ziua mea, cadouri, noi vicii - adică, vreau să zic, plăceri nevinovate. Toate cele! Voi ce cărți v-ați mai cumpărat? Ce mai citiți, cu ce vă mai delectați? Apar atât de multe cărți, Doamne, nu pot ține ritmul acesta. :) Totuși, timp s-avem. Iată ce mi-am mai luat.






Abia aștept să le citesc.
 



Aștept să fac rost de toate cele trei volume pentru a mă apuca de acest jurnal. Sunt sigur că o să-mi placă, Regina Maria este o personalitate adânc înrădăcinată în sufletul meu.
 

Nananana!
 





Iată ce cărți mi-am mai cumpărat, ce-am mai primit - sponsorizări, cadouri. 

Mult succes în toate și o zi minunată!

vineri, 29 ianuarie 2016

Poze, poze, poze


Am adunat câteva poze de la persoanele care mi-au cumpărat romanul, care s-au pozat cu el, care l-au citit, l-au urât, au râs cu el, s-au jucat cu el. Într-un cuvânt, de la oamenii frumoși. Deh!





Mi-e imposibil să vă spun cât de enormă este fericirea! Cât de frumos se simte această stare, această clipă. Credeți-mă, este specială! Vă mulțumesc și vă îmbrățișez cu drag!

Andrei C.