joi, 18 august 2016

„Elizabeth a dispărut”, de Emma Healey- Recenzie


Editura: Litera
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 286
Premii: Premiul Costa pentru romanul de debut
Colecția: Buzz Books

Dacă poliția nu mă ia în serios, ce șanse mai am s-o mai văd vreodată pe Elizabeth?

Dumnezeule, ce tocmai am citit? Habar nu am cum să încep această recenzie, pentru că, gândindu-mă la acest roman fabulos, nu-mi trece prin minte decât expresia aceea: oh my God, for real, I am shocked! I mean you too... Era dintr-un film, nu-mi aduc aminte cum se numea. Doamne, Elizabeth a dispărut pur și simplu m-a ucis, m-a dat peste cap, mi-a dat pumni, m-a pus la pământ, mi-a pus o talpă pe piept și mi-a spus: ține, ia și citește și tu ceva mai de calitate. Dumnezeule mare, vă pot spune cu toată sinceritatea, cred că tocmai am citit cel mai bun roman thriller-dramă-psihologic pe care l-aș fi putut citi vreodată. Dincolo de a fi subiectiv, Emma Healey este o autoare atât de inteligentă încât pur și simplu își țese scriitura cu un talent uimitor, că nici n-ai zice că acesta e romanul ei de debut, dar, din câte am înțeles, a scris prima sa povestire la vârsta de patru ani. Talent confirmat, așadar!

„Când am început să adun frunzele și florile, femeia a scos un sunet răgușit. Mama s-a aplecat pentru a-i desluși cuvintele, iar femeia, cu ochii ațintiți în ai mei, mi-a căutat mâna și mi-a băgat ceva în palmă. L-am luat fără să mă opun, simțind obiectul mic, delicat și fragil, însă nu m-am uitat la el.”

Romanul, în esență, n-aș spune că are un subiect tocmai nou or autentic: Emma ne spune povestea lui Maud, o femeie în vârstă care se luptă cu ravagiile demenței sale senile și care începe o căutare disperată, exacerbată pentru a-și găsi cea ma bună prietenă, Elizabeth, care, cică, a dispărut. Demersul ei în căutarea adevărului o va purta înapoi zeci de ani, în trecutul îndepărtat în care urme ale amintirilor îi joacă feste, și va avea consecințe cutremurătoare asupra personajului Maud. Intriga este potențată de faptul că nimeni, dar nimeni, nu o crede însă pe Maud - nici fiica ei, Helen, nici îngrijitoarele ei, nici poliția, nici vecinii, nici, mai ales, temperamentalul fiu al lui Elizabeth, Peter. Înarmată cu notițe scrise de mână pe care și le lasă singură și cu un sentiment copleșitor al neputinței asupra faptului că Elizabeth are nevoie de ajutor, că Elizabeth a dispărut, Maud, eroina noastră tragică, dramatică, este hotărâtă să descopere adevărul și să-și salveze prietena iubită. Dar indiciile pe care le descoperă par să o conducă tot mai departe în propriu-i trecut, la o altă dispariție rămasă nerezolvată - cea a surorii ei, Sukey, survenită la scurt timp după al Doilea Război Mondial. În timp ce amintirile vii ale tragediei care a avut loc  cu mai mult de cincizeci de ani în urmă o copleșesc, Maud găsește o nouă motivație în descoperirea adevărului. Ar putea misterul dispariției lui Sukey să fie cheia pentru a o găsi pe Elizabeth? O poveste captivantă, pur și simplu sufocantă prin atmosferă, o istorie extraordinară despre, în esență, o tragedie obișnuită. 

„- Nu a dispărut...
- Atunci, unde este? Am fost acasă la ea.
- Ei bine, dragă, zice femeia privind grupul. Poate ai greșit casa. (...)
- N-am greșit casa, spun eu încet, cu fermitate, afirmația făcându-mă să mă simt ca un copil mic. Nu sunt proastă. Elizabeth a dispărut. În tăcerea lăsată, trag anevoie aer în piept. De ce nu vă pasă? De ce nimeni nu face nimic? Am impresia că încep să țip, dar nu mă pot abține. Ar fi putut să i se întâmple orice. Orice! De ce nu face nimeni nimic pentru a o găsi?”

Am citit acest roman extrem de rapid, odată ce l-am luat în mână nu am putut să-l mai las pentru că hrăneam din personaje, din viețile lor, nu puteam lăsa cartea deoparte fără a ști ce o să se întâmple mai departe, unde are să meargă totul, ce-are să se întâmple cu Maud și fiica ei, de ce este Peter atât de incisiv, atât de misterios, oare nu ascunde ceva?, de ce nu o crede poliția pe Maud, când toate indiciile chiar reliefează faptul că, într-adevăr, Elizabeth a dispărut, unde e Elizabeth și ce s-a întâmplat cu ea, de ce nu răspunde la telefon, așa cum făcea de obicei ori de câte ori Maud o căuta. Vă spun, totul este sufocant și dincolo de granițele raționalului, unele lucruri, acțiuni ale personajelor sunt inadecvate logic, sporind, astfel, misterul a ceea ce se întâmplă în carte. Emma Healey a cobit bine ideea de nebunie a personajului principal, de neputință psihică, întrucât Maud are un început de Alzheimer și-i vine foarte greu să-și amintească anumite aspecte. Părerea mea este că, întocmai din datorită acestei boli, atmosfera de mister, de thriller a romanului este potențată la maximum. Pe deoparte, urmărești evoluția bolii mintale a lui Maud, iar pe cealaltă parte îi urmărești pașii - înceți, uneori nesiguri, în neant parcă - spre descoperirea dispariției lui Elizabeth. Totuși, ajungi într-un moment în care pur și simplu nu știi ce să mai crezi, pentru că totul este atât de efervescent, de nebunesc și haotic, încât chiar nu mai ai așteptări de la carte, știi doar că urmează ceva ce o să dea lumea romanului peste cap, iar atunci vei ști, cu siguranță, că acest roman chiar e un roman bun. Și, doh, chiar a fost un roman excepțional de bun!

„(...) În țin în el ochelarii de rezervă. În realitate, am nevoie de ochelari doar când citesc, dar, după ce ajungi la o anumită vârstă, te pun să-i porți tot timpul. Fac parte din uniformă. Altminteri, cum să știe că ești un bătrân senil? Vor să ai elemente distinctive corespunzătoare pentru a putea fi diferențiat de oamenii care au decența să nu fi împlinit șaptezeci de ani. Dinți falși, aparat auditiv, ochelari. Mi s-au dat toate astea.”

Pe mine m-a atras foarte mult ideea bolii. Vă spun, sincer, am urmărit cu tot interesul modul în care aceasta se răsfrânge asupra personajului principal și acțiunilor sale. Cu o precizie chirurgicală, Emma Healey inseră în mintea personajului simptome ale bolii, fără a-l exhausta însă: personajul uită, are pierderi de memorie, instabilități emoționale, se comportă inadecvat vârstei, și, trecând peste suferințele fizice, totul se constituie într-un tablou trist, tragic al unei boli căreia omenirea nu-i poate ține piept. M-am gândit, recunosc, la cartea pe care am citit-o anul trecut, Altfel... și totuși Alice, deși cea din urmă urmărește fix aspectul distructiv al bolii, reiterând-o cu o putere mult mai mare. Oricum, cărțile care vorbesc despre boli și redau consecințele acestora cred că întotdeauna vor atrage, este în firea omului să-și cunoască „dușmanul”, să spun așa, dat fiind și faptul că numeroase cărți laureate cu Nobel (sau autori) au scris despre personaje bolnave, și nu numai. E bine să știi să speculezi și să atingi cititorul, să-l faci, într-o măsură, să rezoneze, iar atunci când mai bagi și o urmă de mister, cu siguranță nu poți da greș. Și asta a făcut Emma Healey, a știut cum să echilibreze cele două aspecte, cum să le potențeze reciproc, fără a cădea însă într-o extremă. Elizabeth a dispărut este o scriitură detectivistă palpitantă, și, în același timp, o descriere zguduitoare a suferinței mentale, care stăpânește omul până în adâncimea minții sale; este de o expresivitate uluitoare, fantastică, fără să plictisească sau să epuizeze subiectul propus: cum am spus, echilibrul este punctul forte al acestui roman de debut fascinant.

Un alt lucru de urmărit este interferența planului trecut - cel în care Sukey este prezentă - și cel al momentului vorbit, realitatea căutării lui Elizabeth. Cele două se îmbină într-un mod armonios, special, aproape completându-se reciproc. Autoarea nu ne oferă lejeritatea unor indicii numite, ba, dimpotrivă, pare că ascunde toate acestea de cititor, pentru a ne lăsa pe noi să descoperim ceea ce, în cele din urmă, contează. Vă pot da un sfat: nu faceți asta. Zău! E de prisos, pentru că autoarea a ascuns bine ideea poveștii, a dispariției, iar ceea ce contează este momentul în care citiți: trăiți alături de personaje și simțiți-le frica, teama, minciuna, durerea și zbuciumul. Până la urmă, cartea lui Emma Healey, Elizabeth a dispărut, este despre viață, despre boală, despre secrete și încrederea în persoanele despre noi. Este, cum s-ar spune, despre lucruri adevărate care ne măsoară viața. Iar coperta este genială, recunosc, îmi place foarte mult și cred că e chiar expresivă, în raport cu acțiunea cărții. Îmi plac coperțile celor de la Editura Litera, deoarece nu divaghează de la subiectul cărții, trântind o poză pe copertă doar de dragul de a fi. :) 

Că această carte se citește, tho, o spun cifrele de pe Goodreads, nu-i așa? Eu v-o recomand cu drag, sunt sigur că merită să-i dați o șansă. Le mulțumesc nespus prietenilor dragi de la Editura Litera pentru cartea aceasta, Elizabeth a dispărut, o puteți cumpăra de pe site-ul lor unde găsiți o groază de cărți super și la reducere. Lecturi frumoase și pline de spor!

8 comentarii:

  1. Citind recenzia cărții m-ai făcut foarte curioasă despre ce este vorba în carte și îmi plac muult cârțile de genul acesta. Trebuie neapărat să o am. ^^
    Mulțumiiim muult pentru această recenzie și sunt curioasă ce ne mai pregătești! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, mult, sunt sigur că dacă îi oferi o șansă, sigur o să-ți placă! :) Zi plăcută, cred că urmează să recenzez cartea „Privilegiații”, din aceeași colecție, dar nu știu de unde s-o apuc. Pupici!

      Ștergere
    2. Eu tocmai ce am terminat de citit ”Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne ^^ Dacă n-ai citit-o încă, ți-o recomand cu mare drag! :)

      Ștergere
    3. Am cartea, și am văzut și filmul. Doamne, geniaaal!

      Ștergere
  2. Chiar eram curioasa sa vad ce recenzie faci acestei carti. Vazusem pe goodreads ca te apucasei sa o citesti. Sunt la jumatatea cartii si simt ca nu am mai citit ceva atat de calitativ de mult timp. Total de acord cu tine :3 Apreciez faptul ca nu ai dat spoilere. Jur ca ai fi disparut si tu, nu doar Elizabeth:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alinaaa, abia aștept să-ți citesc părerea. Știam că o să-ți placă, hehe, e o carte super bună și misterioasă și toate cele. Lecturi plăcute! :))
      PS. Nu am dispărut, haha, dar eram pe-aproape!

      Ștergere
  3. Abia astept sa o citesc, m-ai facut curios

    RăspundețiȘtergere