luni, 15 august 2016

„Visele lui Mary (Vise ucigașe #1)”, de Alex Berindei- Recenzie


Editura: Celestium
Număr de pagini: 509 
Rating: 5 din 5 steluțe

Salutare! Revin pe blogul după o micuță vacanță pe litoral, unde am luat parte, alături de editură și de câțiva scriitori și prieteni minunați, la Târgul de Carte Gaudeamus. A fost o experiență uimitoare, plină de oameni frumoși, pasionați de lectură și de scris. Am dat spargere și în buget, întorcându-mă acasă cu vreo paisprezece cărți în plus; reducerile au fost de nerefuzat, pur și simplu. Tot la mare l-am cunoscut și pe Alex, autorul cărții Visele lui Mary, primul volum din seria Vise Ucigașe, căruia vreau și să-i mulțumesc pentru oportunitatea de a citi acest roman care, într-adevăr, m-a ucis, și să-mi cer scuze pentru întârzierea-mi, dar nu am avut, până acum, predispoziția necesară. Am așteptat ca lucrurile să se așeze de la sine și să mă lase să-mi converg ideile, părerile și trăirile care m-au încercat de-a lungul acestui roman.

Alex s-a născut şi a crescut în Drobeta Turnu Severin, dar acum locuieşte în Italia. Romanul său de debut este Visele lui Mary, primul volum din seria Vise Ucigaşe. Pe lângă citit şi scris, pasiunile lui sunt fotografia, modelingul, muzica şi actoria.

„Câteodată visele vor să-ţi arate ceva, mic şi neînsemnant sau un lucru mare şi important, o mică adunare în familie sau poate chiar o moarte crudă. Acestea sunt visele ucigaşe. Mary este o adolescentă obişnuită, cu puţini prieteni şi o familie normală. Sau, cel puţin, aşa credea ea. Într-o noapte însă, un coşmar pune stăpânire pe întreaga ei fiinţă. Lumea cunoscută de ea se întoarce pe dos. Descoperă puteri paranormale, moştenite în urma unui vechi blestem. Şi nu e singura. Cei patru cei mai buni prieteni ai ei, care cât de curând vor rămâne trei, au aceleaşi puteri, dar niciodată n-au putut să vorbească despre ele cu Mary. Mary nici nu se simte confortabilă cu schimbările drastice din viaţa ei, şi deja o nouă ameninţare apare în peisaj. Liniştitul Cleveland o ia razna. În plus, iubirea mereu îşi face apariţia printre tineri, dar oare va rezista în ciuda acestui coşmar? Dramă, suspans, fantezie şi groază. Iar Mary nu ştie cum să scape de toate acestea şi să revină la viaţa ei obişnuită. Ceea ce este imposibil.”

Înainte de a începe să scriu despre Visele lui Mary, vă pot spune, chiar de pe acum – după cum majoritatea cititorilor mei deja o știu –, eu nu prea (spre deloc) citesc literatură fantasy. Nu că nu mi-ar plăcea, însă, după părerea mea, omul este cea mai fictivă creație a acestui univers, atât de ficțional și misterios, atât de fantasy, încât mi s-ar părea nedrept să citesc despre alte lucruri (roboți, vrăji, extratereștri) – dar chiar aici intervine un aspect care mi-a plăcut la cartea lui Alex: ceea ce scrie el nu ține pur de fantasy, ci autorul păstrează o limită a umanului, a terestrului, a reaționalului. Cu o tehnică deosebită a detaliului și foarte atent cu acțiunea, cu personajele și cu trăirile lor, Alex scrie un roman puternic nu doar din punctul de vedere al personajelor, ci și din punctul de vedere al istoriei cărora acestea li se circumscrie. Pentru că nu totul ține de momentul trăit, autentic, ci de trecutul care bântuie în spatele fiecărui personaj, iar momentul culminant, punctul de maximă încordare reiese fix atunci când acesta se unește cu prezentul. Și, Doamne, ce-are să iasă atunci, nici nu vreți să știți! Ah, ziceam de limita fantasy a cărții: vă spun, eu am rămas impresionat de elementele atât de interesante și atent selectate pe care Alex le-a surprins în povestea lui Mary. Zău! Nu știu, poate autorului îi place fantasy-ul foarte mult, dar mi s-au părut pur și simplu foarte bine alese, integrate ideile sale, nu știu, a fost cool, să zic așa, am simțit că într-adevăr în cartea aceasta se întâmplă ceva pe bune și nu se lălăie o acțiune degeaba; cu un ritm alert, Alex nu spune doar povestea, ci o și trăiește. Iar personajele sale fastuoase sunt dovada cea mai clară a acestui lucru.

De asemenea, un lucru cred că poate fi observat de la zeci de kilometri: prin ceea ce scrie, Alex arată cât de mult, DAR CÂT DE MULT, îi place să citească. Văzui eu că îi plac cărțile fantasy, Stephen King, scrituri de acest gen, Târgul Gaudeamus nu și-a băgat mâna doar în buzunarul meu, ci și al lui. Băiatului ăsta chiar îi place să citească, știe să-și aleagă cărțile și, mai ales, să-și urmărească interesele în domeniul literaturii. Are, de altfel, și un simț al detaliului foarte pronunțat – nu știu, eu, recunosc, la început am citit greoi, pentru că tot așteptam să se întâmple odată ceva, citeam, citeam, și tot ce se întâmpla era să aflu cât mai multe lucruri despre personaje – mai ales despre Mary –, despre ce fac ele, chestii de genul acesta. Când m-a prins acțiunea, vă spun, n-am mai putut să las cartea din mână, tot citeam, citeam, iar abia atunci mi-am dat seama că, de fapt, acele detalii contau enorm de mult pentru ceea ce avea să urmeze. Alex știe să își vizualizeze acțiunea în viitor, știe despre ce vrea să scrie, știe ce are să se întâmple cu personajele sale, le mânuiește cu un desăvârșit talent pe scena paginilor în derulare, iar scrisul nu este decât camera de developare a vieții acestora.  Și talentul, talentul său vine odată cu predilecția pentru literatură, dar mai ales pentru artă și creație.

Știți prea bine că nu-mi place să vorbesc despre acțiune. Nu, mi se pare nedrept, nepotrivit, nu vreau să fiu nemernic și să spun ce se întâmplă. Printre recenziile pe care le citesc, îmi place să mă interesez în legătură cu reacția cititorului, emoțiile sale din timpul parcurgerii cărții, trăirea sa subiectivă. De altfel, despre roman puteți citi și pe partea din spate a cărții, nu-i bai. Eu vă pot spune doar că, cu siguranță, o să vă placă, chiar dacă nu sunteți fanii genului, chiar dacă nu vă place ficțiunea, habar n-am, mie chiar mi-a plăcut, și pot spune că-s destul de pretențios atunci când citesc, deoarece încerc, pe cât posibil să citesc cărți cât mai bune. Dar m-a dat pe spate ideea aceasta de moarte văzută ca o chestie de o secundă, de pericol iminent, de groază, terifiere, de nervozitate continuă. E ca și cum întreaga natură a romanului este într-o continuă mișcare dezordonată, browniană, iar un simplu pas făcut greșit, un simplu cuvânt nepotrivit are să aducă acel lucru de care se tem cu toții: visele. Universul este dominat de un dezechilibru cosmic, în care lumina, întunericul, viața și moartea se combină, se condensează în sufletului aceleiași opere, Visele lui Mary. Și atmosfera, Doamne, vă recomanda un singur lucru: nu citiți cartea aceasta seara. Oricând, numai nu seara. Cel puțin, nu dacă nu ați încuiat ușile și geamurile. Or, măcar cu lumina aprinsă. Imaginile șocante, încărnate din trupul întunericului sunt o nimica toată pentru autor. Teama plutește în aer, iar visele așteaptă să muște din viața personajului, precum lupii înfometați și sălbatici.

„(...) M-am pus pe plâns, un plâns de durere, un plâns pentru toată copilăria mea, pentru căminul meu. Plângeam pentr că tot corpul mă durea. Plângeam pentru că eram frustrată și obosită. plângeam pentru că tocmai îmi pierdusem casa și pentru că știam că niciodată nu voi mai fi la fel, precum fusese cu câteva săptămâni în urmă.
Plângeam pentru că habar n-aveam ce trebuie să fac în continuare.”

Acum să trec la o parte care mi-a plăcut până la epuizare: personajele. Bă, deci personajele m-au făcut să-mi doresc să citesc următorul volum și următorul volum și următorul volum cât mai rapid. Pentru că personajele, cercul de prieteni, m-au făcut să mă gândesc, vă jur, la prietenii mei, îmi imaginam că noi suntem de fapt Mary, Tracy, Anna, Fabian, Alex și restul, că noi o să mergem în casa aceea întunecată și o să căutăm cărțile pline de vrăji, că după noi o să vină ciorile și o să încercăm să ne ascundem fiecare în visul celuilalt, că noi o să luptăm contra răului, contra întunericului, noi o să ne înfruntăm fricile, o să ne apucăm de mâini atunci când vom cădea, o să ne încurajăm reciproc și o să ne încredințăm soarta luptei împotriva răului care domină universul. Chiar mi-au plăcut enorm, pentru că fiecare personaj are o poveste proprie, are un trecut care-i aparține, cu bune și cu rele, cu adevăruri și minciuni, dar, indiferent de situație, spiritul de solidaritate domnește în sufletul acestora. Personajele suferă împreună, trăiesc și respiră la unison. Unul fără celălalt, acestea ar fi incomplete, nu ar putea avea puterea necesară. Împreună, acestea alcătuiesc un supra-personaj, un personaj capabil să restaureze ceea ce, cândva, a fost dezechilibrat. Cum? Nu vă spun. De ce? Nici asta nu vă spun. Trebuie să citiți, să descoperiți ceea ce ascund aceste Vise ucigașe. Pentru că, în cele din urmă, unde fantezia se termină, unde paranormalul ia sfârșit, unde personajele își urmăresc destinul și luptă întru împlinirea lui – ei, bine, abia atunci începe viața.

Romanul mi se pare uimitor și sclipitor prin atmosfera pe care aceasta o creează. Un roman translucid, colorat, în care cititorul simte cum, dincolo de suprafață, se mișcă stranii și luminoase umbre, fantome, păsări ciudate care nu există decât în întunericul dens precum o pânză de păianjen, țipete, vuiete, strigăte de groază și de ajutor. Autorul ia mituri și povești, le culege din timpurile contemporane și apuse lui, ia locuri disperate, dispărute, nemaibănuite și le țese laolaltă într-o operă de o efervescență fermecătoare. Alex nu se ferește de mituri - încă o dovadă a talentului său - și calcă pe tărâmul lor cu un talent uimitor. Îi place forma, culoarea, dimensiunea și spațiul, iar universurile pe care le creează surprind prin veridicitatea lor aproape palpabilă. Surprind prin detaliu și verosimil.

„Eram pierdută în propriile-mi amintiri, trăiri sau sensimente, în zeci de momente din copilărie, până în prezent, sute de emoții de la începerea clasei întâi, până la balul sfârșit cu o seară în urmă. Nu știam dacă stăteam cu picioarele pe sol sau cu capul atârnându-mi în jos, dacă dormeam sau doar leșinasem, dacă existam sau dacă murisem.”

Mister, lumină, întuneric. Imaginând lumi aproape reale, în care tensiunea întinde elasticul fiecărei ființe care ajunge acolo, Alex Berindei, cu siguranță, și-a pus amprenta asupra unei bucăți, haide să-i spun mici, a literaturii noastre. Este, cu siguranță, nevoie de timp pentru a vedea cum evoluează lucruri, dar după părerea mea, această carte este una dintre cele mai bune cărți fantasy ever. Nu o spun într-un plan al subiectivității, deoarece-l cunosc pe autor - la o adică, ar fi drept atât pentru el, cât și pentru mine, cât și pentru voi. O spun deoarece eu sunt convins de talentul său, de dorința sa de a scrie în continuare, cât mai frumos și mai cu drag. Talentul îl are, să sperăm că și timpul va fi de partea lui. Nu știu ce-aș mai putea spune, deși simt că mai am de spus. V-o recomand cu drag, atât îmi rămâne, dați o șansă autorilor noștri pentru că, într-adevăr, am observat că avem autori buni, cu potențial și cu dorință de a scrie, pentru care literatura nu înseamnă o carte scrisă, ci un mod de viață și de exprimare, o șansă de a lăsa un nume în urmă, de a arăta că, într-adevăr, arta este o formă de manifestare a propriului eu, într-o formă viabil estetică, în pas cu credințele – să zic așa – fiecărui cititor, dar și scritor. Și atât timp cât totul iese frumos, nimic nu mai este de spus: ne rămâne doar să citim. Visele lui Mary mi-a demonstrat că, într-adevăr, un cititor pasionat, un cititor care-și dorește, cu siguranță va ajunge să scrie o carte, o confirmare a pasiunii sale. Și lui i-a ieșit și frumos, drept care nu pot decât să-l felicit cu mare drag și să-i spun că abia aștept să-i citesc următorul roman care, din câte mi-a spus, va fi la fel de incitant. Abia aștept!

Puteți cumpăra romanul chiar de la autor, cu un mesaj privat, pe pagina personală de Facebook sau cea a cărții. :) Să aveți parte de lecturi cât mai frumoase și pline de spor. O zi frumoasă!

Andrei

6 comentarii:

  1. Doamne, Andrei, nu știu dacă ți-a mai spus cineva, dar recenziile tale chiar mă fac să vreau să citesc cartea respectivă... O zi frumoasă și ție și vino cu cât mai multe recenzii pe blog ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nicoletaaaa, draga mea. De mâine reintru în forță! :) Am fost în vacanță, am lăsat apele să se mai liniștească în mintea mea. Mulțumesc pentru apreciere, te pup!

      Ștergere
  2. Bună dimineața Andrei,

    Trebuie să recunosc că am auzit în treacăt despre această carte, iar titlul părea destul de interesat, dar nu știu de ce la momentul respectiv nu i-am acordat eu prea multă atenție, însă citind recenzia ta este o carte care chiar pare că merită să îi acorzi toată atenția. Deși și eu ușor ușor am început să evit cărțile fantasy, nu total, dar nici nu mai citesc atât de mult pe cât apar de repede cărțile din această categorie. Cândva erau ce trebuia, acum caut altceva în cărți, dar revenind la ” Visele lui Mary” chiar pare ceva super și sunt sigură că dacă ție ți-a plăcut este ceva de excepție.
    Mulțumim pentru recenzie și lectură plăcută în continuare. Pupici :-* :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie s-o citești, draga mea! Nici eu nu prea mă omor cu fantasy, dar cartea aceasta este mai mult decât atât. (hug) Pupici și mă bucur că ai încredere n gusturile meleeee! Aștept recenziile tale cu drag.

      Ștergere
  3. Ulala, trebuie să mai încerc și eu cărțile publicate la Celestium, că am auzit că publică numai scriitori buni acolo! Haha :))

    Mulțumim pentru recenzie, Andrei, și spor la citit! *.*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha! :)) Trebuie. Autori cu potențial, în general. Mulțumim, pupici!

      Ștergere