Zei & monștri (Șarpe & porumbel, #3), de Shelby Mahurin - Recenzie

Editura: Corint

Colecția: CorinTeens

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 640

Anul apariției: 2022

Traducere: Cristina Jinga 

Shleby Mahurin a crescut la o mică fermă din statul Indiana, unde nuielele deveneau baghete magice, iar vacile – dragoni. Imaginația debordantă nu i s-a îmblânzit odată cu vârsta, așa că a continuat să-și cultive creativitatea – folosind acum cuvinte scrise, în loc de nuiele. Când nu plăsmuiește romane, Shelby urmărește serialul The Office și citește în mod obsesiv. Locuiește încă în apropierea fermei unde a copilărit, împreună cu soțul său și copiii ei pe jumătate sălbatici. Șarpe & porumbel este romanul ei de debut. La Editura Corint, în colecția CorinTeens, au apărut și primele două volume ale acestei serii: Șarpe & porumbel (2020, traducere de către Adina Rațiu) și Sânge & miere (2021, traducere de către Adina Rațiu).

„- (...) Una dintre cele mai mari încercări ale vieții este să-ți recunoști propriul chip. În noaptea asta, v-ați văzut pe voi înșivă. Ați băut din apă și ați spus adevărul.”

Doi îndrăgostiți condamnați, uniți de soartă sau de divinitate, de viață și de moarte. De zei sau, poate, de monștri. Vom sfârși cu un rug și un băț de chibrit.. Lou și-a petrecut întreaga viață fugind. Acum, după o lovitură devastatoare din partea lui Morgane, a sosit vremea să-și revendice ceea ce-i aparține de drept. Dar nu mai e acea Lou pe care o cunosc prietenii săi. Nu mai e acea Lou care a cucerit inima unui Vânător. Un întuneric i-a luat trupul în stăpânire, iar de data aceasta va fi nevoie de mult mai mult decât de iubire pentru a-l alunga. În vreme ce Lou se luptă cu demonii interiori, iar vrăjitoarele, Vânătorii și spiritele naturii se aliază pentru o ultimă bătălie, Reid se confruntă cu o alegere imposibilă: un sacrificiu sfâșietor sau moartea tuturor celor pe care a ajuns să-i îndrăgească.

„N-avea să schimbe ea trecutul ucigându-mă.

O parte din mine murise acolo deja.”

Cred că aceasta este prima trilogii (cel puțin din ultimii 5-6 ani) pe care o termin de citit. După cum probabil știți, eu nu mă dau în vânt după serii, pentru că am avut experiențe neplăcute în ceea ce privește ba ordinea în care le-am început, ba faptul că, spre exemplu, am în bibliotecă toate volumele unei serii, în afară de primul. Așadar, chiar nu, nu e pentru mine. Cu toate acestea, de la bun început, de când am citit primul volum al seriei (Șarpe & porumbel; dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), chiar m-a atras. Avea cam tot ce-i trebuie (zic eu) unui fantasy bun (deși chiar nu sunt în măsură să mă pronunț în ceea ce privește acest gen literar, pentru că, în fine, eu nu prea citesc fantasy): magie, un univers foarte fain creat, efervescență lirică, personaje convingătoare, un cuplu interesant, și multe situații neașteptate. Așadar, în acel moment, chiar mi s-a părut a fi o serie bună. Și acest lucru mi-a fost confirmat și de al doilea volum (Sânge & miere; dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), care a dus aventura și mai departe, lăsând personajele să se deschidă mult mai mult în fața cititorilor. Așadar, în mod firesc, urma să citesc și al treilea volum (cel de față), și ultimul din serie. Din acest punct de vedere, totul a fost aproape o dezamăgire totală.

„Dând cu putere din picioare, am țâșnit în sus.

Spre frică.

Spre suferință.

Spre viață.”

Bun, nici nu știu de unde să încep, dar am să spun doar că lecturarea acestui volum nu mi-a stârnit nimic. Unu la mână, l-am citit extraordinar de greu, pentru că nu m-a prins deloc, dar deloc. I-am dat trei steluțe doar pentru că primele două volume chiar mi-au plăcut, dar dacă ar fi să fiu incisiv, nu cred că merita decât două. În fine. Doi la mână, nu știu ce s-a întâmplat, dar chiar aveam impresia că sfârșitul volumului al doilea dă undă verde unui scenariu (intrigă, adică) fabulos pentru volumul final al seriei. N-a fost așa. Multe lucruri nici n-am știut de unde să le iau, iar asta poate se datorează întocmai faptului că a trecut destul de mult timp între lecturarea volumului doi și a acestui volum. În fine, nu-mi pasă, pentru că uneori citesc volumele unei serii și drept cărți de sine stătătoare - dincolo de acțiune, dincolo de intrigă, pe mine mă interesează foarte mult personajele și modul în care scrie autoarea. Într-adevăr, Mahurin chiar scrie bine, asta nu pot contesta, dar acestui volum parcă i-a lipsit acel ceva care să mă atragă și să mă țină captiv acolo. Poate n-am avut eu mood-ul necesar pentru a mă bucura de lectură, însă știu, sincer, că există și cărți fantasy mult mai bune, care chiar m-au prins și mi s-au părut de o efervescență uluitoare (Elizabeth Lim is a goddess, cu toate cărțile scrise de ea pe care le-am citit, deși, și aici, volumul al doilea din dilogia Sânge de stele nu prea mi-a plăcut).

„Potirul de fier mi s-a părut familiar în mâna mea când l-am ridicat la buze. Prea familiar. De parcă aș fi coborât un șir de trepte, dar o ratasem pe ultima. În secunda în care apa înghețată mi-a atins limba, o forță invizibilă m-a absorbit și-am căzut chiar dincolo de linia orizontului.”

Oricum, mă bucur mult că am reușit să finalizez, în sfârșit, această serie. Recunosc, primele două volume chiar mi-au plăcut mult, mult de tot, însă Zei & monștri mi s-a părut super plictisitor, lungit (o, da, foarte-foarte-foarte lungit), lipsit de o esență care aș fi vrut „să concluzioneze”, într-un mod memorabil, sfârșitul acestei serii. Bineînțeles, eu nu prea sunt în măsură să vorbesc la modul universal despre cum trebuie scris, clădit, construit un roman fantasy, dat fiind faptul că eu nu-s un fan înfocat al acestui gen. În această recenzie (dacă o pot numi așa) pot doar să-mi expun părerea subiectivă privitoare la experiența pe care am avut-o eu citind această carte - de altfel, chiar știu foarte multe persoane care nu doar că au iubit acest volum, dar susțin și că este exact ce trebuie pentru a „închide universul cărții”. Mie nu mi s-a părut așa, pentru că, sincer, aș fi vrut mult mai multă acțiune, să fie mai dinamic totul, și chiar până și personajele m-au enervat la un momentdat: prea multe situații fără rost, care nu și-au găsit o finalitate și, repetându-mă, mult prea lungite. Atât de lungite încât totul devenea chiar confuz și plictisitor și obositor și enervant. Pur și simplu eram haide odată și nu mai pistona asupra unui singur lucru. În fine, asta a fost să fie!

„Nu-mi puteam aminti. Amintirile acelea dispăruseră, lăsând mari crăpături de vid în identitatea mea. În mintea mea. În inima mea.

Nu, nu-mi puteam aminti.

Dar acum voiam să-mi amintesc.”

Poate mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă îl citeam când eram în „febra seriei”, undeva la câteva zile după ce aș fi terminat de citit al doilea volum. În schimb, cred că au trecut luni bune între lecturi, motiv pentru care am și uitat de fapt cam ce se-ntâmplă în al doilea (dar știam foarte bine cum se termină, tocmai de asta având impresia că al treilea volum are să fie exploziv). Tind să cred că așa aș fi înțeles mult mai bine anumite reacții, comportamente, situații și dialoguri. Pe parcursul primelor două sute de pagini, chiar nu știam de unde să iau toate lucrurile. Nu-mi aminteam anumite personaje, circumstanțele care le-au adus în respectivele situații. De altfel, acesta este și unul dintre motivele pentru care nu prea îmi place să citesc serii (cel puțin până când nu toate volumele sunt traduse și disponibile): uit, efectiv uit ce s-a întâmplat în carte și uneori este îndeajuns să nu-ți amintești acel ceva care reprezintă justificarea anumitor situații de importanță vitală în înțelegerea cronologiei și dinamicii cărți. Vorba aia, it is what it is. Mă bucur că am citit și Zei & monștri, dar nu mă bucur că nu mi-a plăcut pe cât aș fi vrut. Voi ați citit această serie? Dacă da, cum vi s-a părut? Ce serii mi-ați mai recomanda (fantasy, vreau să zic)? Să aveți lecturi cât mai frumoase și cu spor!