Cărăbușii (Harry Hole, #2), de Jo Nesbø - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 416

Anul apariției: 2019

Traducere: Bogdan Perdivară

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snomannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar romanul Vânătorii de capete a stat la baza filmului cu același nume, lansat în 2011 și nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin. La Editura Trei, au apărut romanele Fiul, Vânătorii de capete, duologia Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte, Regatul, precum și primele opt volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii, Pasărea cu piept roșu, Nemesis, Steaua diavolului, Mântuitorul, Omul de zăpadă, Leopardul.

„Deschise o cutie de bere fierbinte pe care o luase cu el în avion și își confirmă, spre marea-i satisfacție, că Singha nu era atât de proastă ca berea norvegiană. Acum restul zilei părea mai suportabil.”

Ambasadorul Norvegiei în Thailanda este găsit asasinat într-un bordel din Bangkok. Era în relații apropiate cu prim-ministrul norvegian și, pentru a evita un scandal, politicienii de la Oslo hotărăsc să trimită la fața locului pe cineva care să investigheze cazul cu cea mai mare discreție. Omul ales este Harry Hole, polițistul alcoolic și dependent de vitamina B12, care primește instrucțiuni clare: să încerce să păstreze intactă reputația prim-ministrului și a Ministerului de Externe. Odată ajuns în capitala sufocantă a Thailandei, Harry descoperă că asasinarea ambasadorului este un caz mult mai complicat decât părea la prima vedere. Scufundat în zgomotul și traficul frenetic al orașului, Harry află că în asasinat a fost implicată probabil și mafia opiului, iar unul dintre localnicii care îi vin în ajutor dispare misterios. Harry se încăpățânează să elucideze un caz pe care, de fapt, nimeni nu-l vrea rezolvat. Dar în cine poate avea încredere?

„Harry închise ușa apartamentului, chiui că ajunsese acasă și dădu cu mulțumire din cap când nu primi niciun răspuns. Monștrii se iveau în toate formele și mărimile, dar, atâta vreme cât nu-l așteptau în bucătărie când se întorcea, exista o șansă să poată adormi netulburat.”

După ce am citit primul volum al seriei, Liliacul (dacă vă interesează, recenzia o găsiți AICI), am trecut direct la lecturarea celui de-al doilea volum. Sincer, m-a prins maxim această serie, și imediat ce l-am terminat și pe aceasta, am vrut să trec la al treilea. Dar mi-am dat seama că o mâncare bună se savurează cu porția, mai bine, decât s-o mănânci din câteva înghițituri. Așadar, o serie bună merită să fie citită de-a lungul unei perioade mai lungi de timp. Pentru că știu că Harry Hole are să vină, cât de curând, cu ceva de-a dreptul exploziv, dacă în aceste prime două volume citite acțiunea a fost una ceva mai subtilă, mai limpede, clară, fără prea multe întorsături de situație. Cu alte cuvinte, un fel de „thriller clasic”, să zic așa, dar a cărui calitate este mult maximizată de personajele geniale, intriga extrem de bine conturată, cu un punct de plecare sănătos, și un personaj de-a dreptul memorabil: Harry Hole, cel care dă și numele seriei. Dacă în primul volum i-am cunoscut atât calitățile, cât și defectele, în romanul de față l-am descoperit în toată splendoarea abilităților sale de polițist și detectiv.

„- Mda. Tata ducea pe umeri toată greutatea lumii. Păcat că lumea era prea apăsătoare.”

Pe măsură ce tot citesc cărți scrise de Nesbø, îmi dau seama că îmi place din ce în ce mai mult, iar afecțiunea față de el și romanele sale este într-o continuă creștere. Și-n romanul de față, Harry Hole „joacă în deplasare”, fiind nevoit să plece la Bangkok, asta după ce în primul volum a mers la Sydney. De data aceasta, se anchetează uciderea ambasadorului norvegian în Thailanda, care este găsit cu un cuțit înfipt în spate, în camera unui bordel. Fiind un apropiat la primului ministru, potențialul scandal trebuie evitat, iar crima mușamalizată. În această direcție, cazul îl dezavantajează foarte mult pe Harry, care ajunge într-o cultură cu totul nouă, într-un oraș exotic, cu paradoxalul său amestec de modern și antic, de elite bogate și săraci înghesuiți în cocioabe mici, într-un oraș plin de oameni corupți, dar și de oameni spirituali. 

„- Așa-i, dar aș zice că e mai ușor să-ți asumi responsabilitatea pentru morți decât pentru vii. Noi, ceilalți, trebuie să le purtăm de grijă celor rămași în viață, Harry. Asta e, până la urmă, responsabilitatea care ne face să mergem mai departe.”

Această carte se adaugă frumos la afecțiunea mea crescândă pentru detectivul Harry Hole din Oslo și la admirația pentru Nesbo. Aceasta este a doua din serie, deși a fost publicată în limba engleză abia în 2013. Este un joc în deplasare, ca și primul, de data aceasta plasat în Bangkok, Sydney pentru primul. Oricât de ciudat ar părea acest lucru pentru a fonda o serie, pentru mine funcționează pentru a evidenția în mod eficient caracterul esențial al lui Harry, un om singuratic care merită să fie scos din ploaie înainte de a se înstrăina prea mult. În acest caz, partenera sa este o imigrantă americană din cadrul poliției thailandeze, Liz Crumley, care este la fel de uriașă precum Harry și suferă de alopecie. De-a lungul drumului, Harry dezvolt relații efervescente cu oameni din rândul celor mai săraci și își face dușmani niște tipi ciudați și periculoși din lumea interlopă - cu care, sincer, mai bine nu te-ai pune. Spre deosebire de primul volum, din acesta lipsesc elementele de mit, povestirile frumoase, dar culoarea locală a orașului și a cadrului de desfășurare al acțiunii este mult mai bine pusă la punct.

„- Așa că au preferat să aleagă un om care li s-a părut că ar avea șansele cele mai mici să descopere ceva.”

Oricât de întunecate și de bizare ar suna aceste elemente, în Cărăbușii am simțit o încărcătură emoțională mult mai mare decât în primul volum, iar aici vorbesc despre perspectivele lui Harry. Nu doar că-și scoate la iveală experiențele de polițist și detectiv, fiind înzestrat cu capacități de deducție și raționalizare extrem de dezvoltate, dar, cumva, propria lui tinerețe fragilă îl transformă într-un avatar perfect pentru a descoperi motivele ascunse din spatele rețelei de suspecți pe care îi consideră potențiali vinovați. De fapt, Nesbø clar nu cred că încearcă să emoționeze cititorul sau să-l miște prea tare, ci încearcă să se concentreze pe încercarea de a spune o poveste care să livreze cititorului adevăruri privitoare la adevărata natură umană. Poate că Harry, un amestec de duritate și tandrețe, curaj și frică, emoție și răceală interioară, nu este decât un polițist care-și caută locul, dar al cărui trecut ridică o mulțime de probleme ce nu și-au găsit rezolvarea.

„(...) Harry Hole era perfect fiindcă abia dacă e funcțional.”

În orice caz, Cărăbușii este un roman complet. Are de toate: descrieri interesante, frumoase, care nu plictisesc cititorul, situații neașteptate, o anchetă polițienească de primă clasă, jocuri de cuvinte, glume, sarcasm și ironie, personaje complexe, rotunde, tensiune și mister, situații periculoase și corupție, mușamalizare. Nu știu, are Nesbø ceva care-mi place la lecturile sale, o bună cunoaștere a psihologiei umane și a omului, în sine, a sufletului acestuia. Mă declar fan convins al seriei, îl ador pe Harry Hole și abia aștept să descopăr în ce probleme are să mai intre (voluntar sau nu), pentru că în volumul de față chiar s-au întâmplat niște chestii despre care, sincer, am crezut că nu au să se încheie prea bine. Dar s-a dovedit că, în cele din urmă, binele întotdeauna va triumfa. Indiferent de formele pe care le va lua răul și cum va acționa acesta.

„Îl găsi lungit pe burtă în pat și prima ei impresie fu că încă dormea. Zări apoi lucirea mânerului de sticlă albastră al cuțitului ițindu-se prin sacoul de un galben țipător. Greu de spus care dintre gândurile ce i se năpustiră în minte se ivi primul, însă unul dintre ele era că tot drumul până în Banglamphu fusese de pomană. Apoi, în cele din urmă, își recăpătă controlul asupra corzilor vocale. Țipătul ei, totuși, fu atenuat de claxonul răsunător al unui camion care tocmai evitase un tuk-tuk pe șoseaua Sukhumvit.”

Mă bucur nespus că mi-am făcut curajul, în sfârșit, să mă apuc de seria aceasta a lui Jo Nesbø. Nu știu de ce mi-a fost frică, probabil fiindcă am auzit, deseori, păreri împărțite, iar cărțile pe care le citisem până atunci de la Nesbø îmi plăcuseră la nebunie. Totuși, chiar se pare că și această serie este pe placul meu, iar asta mă încântă și mă bucură. Harry Hole e un personaj care mi-a intrat rapid sub piele și pe care-l simt a fi simpatic (nu mă îndoiesc că în volumele care au mai rămas nu se va întâmpla să nu mă enerveze măcar puțin). De altfel, sunt și tare curios prin ce țări va mai merge, ce cazuri va mai avea de înfruntat și cum se va termina, în cele din urmă, totul. Fiindcă, sincer, chiar sper că Harry Hole o să ajungă să-și găsească liniștea și împlinirea de care simt că are nevoie. 

„(...) știa că-l paște moartea. Dacă ar fi putut, ar fi plâns.”

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Jo Nesbø, Cărăbușii, prin care ne dorim ca această lectură să ajungă la cât mai multe persoane. De altfel, în viitor urmează să prezentăm întreaga serie cititorilor noștri. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii.