luni, 28 martie 2022

Simon și planul Homo sapiens, de Becky Albertalli - Recenzie


Editura: Epica
Colecția: EpicWave
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 272 
Anul apariției: 2017 
Traducere: Shauki al-Gareeb

Becky Albertalli este un psiholog clinician care a avut onoarea de a fi desfășurat ședințe de terapie cu adolescenți isteți, ciudați și creativi. De asemenea, timp de șapte ani a organizat, alături de alte persoane, un grup de sprijin pentru copiii cu probleme de identitate sexuală din Washington, DC. În prezent, locuiește cu familia în Atlanta. Simon și planul Homo sapiens este primul ei roman. 

„- Da, da. De ce mi-aș dori să văd alți oameni sărutându-se, spun eu, când aș putea să te sărut pe tine?”
Simon Spier, un adolescent in vârstă de șaisprezece ani, gay nedeclarat, preferă să-și păstreze dramele pentru musicalul de la școală. Însă când un e-mail ajunge în mâinile cui nu trebuie, secretul său e pe cale de a fi aruncat în lumina reflectoarelor. Acum, Simon e de fapt șantajat: dacă nu o face pe pețitorul pentru măscăriciul clasei, Martin, orientarea lui sexuală va fi cunoscută de toată lumea. Mai mult, intimitatea lui Blue, pseudonimul băiatului cu care corespondează prin e-mail, va fi pusă în primejdie. Când în grupul său de prieteni iau naștere momente tensionate, iar discuțiile lui cu Blue devin tot mai pasionale pe zi ce trece, Simon își dă brusc seama că penultimul an de liceu este unul extrem de complicat. Și cu toate că are o aversiune față de schimbări, el știe că trebuie să găsească o cale de a ieși din zona lui de confort, înainte de a fi împins cu forța de acolo – fără să-și îndepărteze prietenii, să se autocompromită sau să rateze o șansă la fericire cu cel mai derutant și mai adorabil băiat pe care nu l-a cunoscut niciodată.
„De fapt, îi urăsc pe oamenii care spun asta. Vreau să zic, și eu mă simt stăpân pe masculinitatea mea. Să te simți stăpân pe masculinitatea ta nu e același lucru cu a fi hetero.”
De nicăieri, m-am trezit și eu să citesc această carte după marele hype pe care l-a avut atunci când a apărut - evident, știam despre ce este, anterior văzusem și filmul, dar am uitat, sincer, că o am în bibliotecă. Asta după ce mi-am cumpărat-o imediat ce am văzut că a apărut, dar, na, când m-am văzut cu ea în mână, n-am făcut altceva decât s-o las să se piardă printre sutele de cărți necitite din bibliotecă. Recent, în perioada sesiunii din semestrul trecut, am văzut-o la nimereală prin bibliotecă și am căzut de-acord cu vocile din capul meu că, da, e cartea potrivită, lejeră, care merge citită în sesiune, atunci când ai de recuperat toate cursurile pe care, ei bine, nu le-ai învățat de-a lungul unui întreg semestru. Vorba aia - cum să-nveți patru luni într-o săptămână. Watch me, nu-i așa greu!
„Dar mă opresc. Deoarece e în continuare ciudat. Deoarece încă nu știu cine e el. Și, din cine știe ce motiv, gândul că el o să mă vadă îmbrăcat în acel tricou mă face să nu mă simt în largul meu. Așadar, îl las în sacoșă, pe care o bag în dulap. Iar apoi petrec restul zilei plutind pe un nor de fericire și neliniște.”
Așa, deci, în primul rând nici nu cred că mai are rost să vorbesc despre ce este cartea, tralalala, toată lumea o știe, sunt absolut sigur de acest lucru, mai ales dacă activați și pe Bookstagram (acea „zonă” de pe Instagram care a luat locul, în ultimii ani, blogspot-ului). Simon e un tip super cool, interesant, drăguț, amuzant, timid, ciudat, curajos și extrem, extrem de complicat. În orice caz, vorbește cu un tip care se intitulează „Blue” și cu care începe să lege, la început, o relație de prietenie, dar încetul cu încetul lucrurile devin ceva mai serioase. În orice caz, și Blue e gay. A, și Blue e la același liceu cu Simon. Într-o zi, aiurit, Simon își lasă mail-ul deschis și cineva îi citește conversațiile, blablabla, vă dați seama că urmează o repriză de „hărțuire” și chestii de-acest gen. N-are rost să discut despre asta, evident. Dar e interesant, oarecum, ce se-ntâmplă, deși știu că am depășit de mult perioada acestui gen de cărți. Cu toate acestea, a fost o lectură lejeră, care nu m-a solicitat deloc, tocmai acesta fiind și motivul pentru care i-am dat patru steluțe.
„A distrus totul. Acum există un tip adorabil, cu un breton bestial, care se prea poate să mă placă, și e complet inutil. N-am să ies niciodată cu Cal. Probabil că n-am să am niciodată un prieten. Sunt prea ocupat să fiu îndrăgostit de o persoană care nu e reală.”
Pe asta am mizat când m-am hotărât să citesc Simon și planul Homo sapiens (sincer, îmi stă pe creier dacă e „Sapiens” cu „S” sau „sapiens” cu „s”; mă gândesc că, totuși, este vorba despre specia Homo sapiens, care în accepție biologică se scrie cu „s”, după regulile de taxonomie definitivate de Carl Linné - în orice caz, ce probleme mai am și eu?!) - pe faptul că va fi o lectură ușoară, lejeră (nu știu cât de interesantă, dat fiind faptul că am văzut filmul, deci știam care-i faza), care nu mă va solicita și pe care o voi putea strecura printre pauzele pe care le luam de la învățat. Și, într-adevăr, așa a fost. O lectură OK - nicidecum memorabilă sau care să mă dea pe spate -, amuzantă, vitalizantă, cu adolescenți și glume puerile, întâmplări care uneori n-au fost tocmai convingătoare și altele și altele și altele. O, chiar am depășit perioada cărților de acest gen, și simt asta acut, chiar în acest moment, când în sfârșit îi scriu recenzia (mă uit în teancul de cărți din bibliotecă pe care trebuie să le recenzez și mă bucură ne spus că, în sfârșit, acesta se micșorează).
„- Bine, zice el. Puștiule, trebuie să vorbim despre consecințele purtării tale.
Firește, pentru că lucrurile nu sunt oricum de rahat. Colegii de la școală cred că sunt o glumă, există un băiat pe care nu pot înceta să-l iubesc și s-ar putea ca el să fie o persoană pe care n-o pot suporta. Și sunt destul de sigur că voi vomita în seara asta.
Dar, da. Ei vor să vorbim despre consecințele purtării mele.”
Așadar, n-am să mai spun nimic. Repet, știu că multă lume a citit această carte deja, știu că multă lume o iubește sau, în fine, a iubit-o, fiindcă a apărut de ceva timp și nu mai stârnește același interes publicului (de altfel, am văzut pe site-ul editurii că nici nu se mai găsește pe stoc). Dar, în orice caz, mă bucur c-am citit-o, c-am bifat-o și pe-aceasta și că, în fine, am s-o pun în bibliotecă mulțumit de faptul că e o altă carte la care am reușit s-ajung, din nesfârșita listă de cărți pe care vreau să le citesc și de care, de fapt, mă tot îndepărtez pe zi ce trece. Dacă ați citit-o, chiar sunt curios cum vi s-a părut. După cum am spus, eu am considerat-o o lectură OK, cu siguranță mult mai potrivită adolescenților. Mi-a plăcut în special tematica abordată, și din câte am citit autoarea chiar are de-a face cu copiii ce se confruntă cu problemele de identitate sexuală; asta mă bucură, dat fiind faptul că lucrurile de această natură pot avea un impact emoțional violent asupra persoanelor care nu au parte de susținere. Și chiar mă bucur faptul că autorii au curajul să transmită astfel de mesaje - pline de speranță, de solidaritate - folosindu-se de literatură; romanul lui Becky Albertalli este unul dintre acelea care asta fac: vorbesc despre faptul că, uneori, poveștile chiar pot avea un final fericit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu