Mintea extinsă, de Annie Murphy Paul - Recenzie

Editura: Publica

Colecția: Științe Sociale

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 352

Anul apariției: 2022

Traducere: Raluca Chifu

Annie Murphy Paul este o apreciată jurnalistă în domeniul științelor, care colaborează cu Scientific American, New York Times, Time, Slate și multe alte publicații. Este autoarea cărților Origins și The Cult of Personality. A vorbit la conferințe din întreaga lume despre învățare și cunoaștere. Fost editor senior la Psychology Today, în prezent este bursieră Future Tense și Learning Sciences Exchange și consilier senior la Centrul Universității Yale pentru Predare și Învățare. Mintea extinsă: puterea gândirii în afara creierului a apărut la Editura Publica în anul 2022, în traducerea Ralucăi Chifu.

„Între timp, nu există o cultivare corespunzătoare a abilității de a gândi în afara creierului; nu suntem învățați, de pildă, cum să fim atenți la semnalele interioare ale corpului, la senzațiile care ne pot ghida în mod profitabil alegerile și deciziile. Nu suntem pregătiți să folosim mișcările corpului și gesturile ca să înțelegem materii extrem de conceptuale, precum știința și matematica, sau să găsim idei noi și originale.”

Folosește-ți capul. Asta ne spunem când ne confruntăm cu o problemă complicată sau cu un proiect dificil. Însă tot mai multe cercetări arată că am înțeles lucrurile exact pe dos. Annie Murphy Paul spune că soluția este să gândim în afara creierului. O gamă întreagă de resurse „extraneurale” (senzațiile și mișcările corpului, spațiile fizice în care învățăm și în care muncim sau mințile celor din jur) ne poate ajuta să ne concentrăm mai bine, să înțelegem mai profund și să creăm cu mai multă imaginație. Mintea extinsă aprofundează cercetările din spatele acestei viziuni noi și interesante asupra abilităților umane, explorând descoperirile specialiștilor în neuroștiințe, ale experților în cogniție și ale psihologilor. Analizează obiceiurile artiștilor, ale oamenilor de știință și ale autorilor care se bucură deja de rezultatele gândirii în afara creierului. În plus, descoperă istoria nespusă a modului în care artiști, oameni de știință și autori (de la Jackson Pollock la Jonas Salk sau Robert Caro) și-au folosit extensiile mintale ca să rezolve probleme, să facă descoperiri și să creeze lucrări noi. Această carte oferă o imagine nouă asupra modului în care ne funcționează mintea, fiind plină de sfaturi practice despre cum să gândim mai bine. Iată câteva dintre lecțiile pe care le putem învăța pentru a ne îmbunătăți modul în care gândim și pentru a ne ajuta creierul să-și atingă adevăratul potențial: 

„Această omisiune este rezultatul regretabil al așa-numitului «bias neurocentric» - idealizarea și chiar fetișizarea creierului - și al «punctului nostru orb» în ceea ce privește modurile în care cogniția se întinde în afara creierului (...). Văzută din altă perspectivă însă, această neglijare aproape universale reprezintă o ocazie: un întreg univers de potențial nerealizat. Până recent, știința împărtășea înclinația culturii populare spre neglijarea gândirii din afara creierului, însă nu mai este cazul.”

Supraîncărcarea cu informații: mintea nonconștientă este foarte vastă, colectând permanent date și identificând tipare din lumea care ne înconjoară. Senzațiile interne ale corpului (senzațiile viscerale) sunt cele care ne arată aceste tipare, iar sensibilitatea noastră la semnale poate fi sporită cu câteva exerciții simple. Mișcarea corpului: lucrul la un birou cu bandă de alergare, o scurtă plimbare în pauza de cafea sau chiar foiala și mâzgălitul ne pot menține atenția sporită și ideile proaspete, iar exercițiile extrem de intense pot induce o stare creativă, pe care oamenii de știință o compară cu consumul de droguri. Folosirea mâinilor: mișcările pe care le facem nu sunt doar niște simple gesturi. Când sunt folosite strategic, ele ne pot îmbunătăți comunicarea cu alții și ne pot ajuta chiar să gândim. Oamenii cu care vorbim au cu 50% mai multe șanse să rețină ceea ce spunem când gesticulăm. Colectivitatea: participarea la o activitate împreună cu alte persoane (mersul, exercițiile fizice sau o simplă masă) ne face să cooperăm mai mult și să ne atingem mai ușor obiectivele comune. Plimbările prin natură: petreceți timp în aer liber, minunați-vă și fiți impresionați de maiestuozitatea naturii. Psihologii spun că uimirea poate acționa ca un „buton de resetare” pentru creierul omenesc, eliberându-ne din tiparele vechi și deschizându-ne noi posibilități.

„(...) Nu ne naștem ca să învățăm complexitățile analizei matematice sau regulile contraintuitive ale fizicii; nu am evoluat să înțelegem funcționarea piețelor financiare sau dificultățile schimbărilor climatice globale. Și totuși trăim într-o lume în care aceste capacități secundare biologic reprezintă secretul progresului, chiar al supraviețuirii. Cerințele mediului modern au atins acum și chiar au depășit limitele creierului biologic.”

O carte care deschide (sau extinde, poate mai bine spus) noi perspective. Ideea centrală este faptul că, așa cum îi spune și titlul, mintea  (gândirea, cogniția, cum vreți să-i spuneți) poate fi extinsă, de fapt, dincolo de creier, presupunând și mișcare, și cuvinte, și spațiul din jurul nostru, și relațiile pe care le avem cu alte persoane. Toate acestea, într-o sinergie maximă, pot îmbunătăți „capacitatea de a gândi”, de a deveni mai productivi, de a obține rezultate mai bune. Dacă luăm în considerare această ipoteză (momentan, pentru mine încă a rămas la stadiul de ipoteză), pare, intuitiv, evident că este corectă; totuși, dinamica este una mult mai strictă, care s-ar putea desfășura mult diferit față de așteptările pe care le avem. Spre exemplu, lucruri pe care ușor le-am putea percepe drept distrageri, lipsa chefului, plictiseala, pot, de fapt, îmbunătăți procesul învățării - a desena în timp ce un profesor ține un curs, o prelegere, „a nu sta locului” (a da din picior, a te foi, a te bâțâi), a lua pauze (oh, da!), a te întâlni cu cineva care chiar consideri că nu-ți aduce nimic semnificativ în viață, nu te-ajută să te dezvolți (cred că pe asta am auzit-o foarte, foarte des în jurul nostru). Da, creierul se extinde, creierul poate fi extins dincolo de cutia craniană - creierul este mai mult și gândirea își poate găsi întotdeauna și alți reprezentanți fizici, nu doar neuronii și materia cerebrală. Mai mult decât atât, se pare că există și alți reprezentanți ai acestei extensii - vorbim despre spațiul în care ne desfășurăm activitatea, despre locul în care muncim și învățăm (nu mai auzisem, până acum, de domeniul „neuroarhitecturii”). 

„Cercetările arată că mișcarea mâinilor susține înțelegerea conceptelor abstracte sau complexe, reduce încărcătura cognitivă și ne îmbunătățește memoria. În plus, gesturile ne ajută să transmitem mesajul altor persoane, cu mai multă forță persuasivă. Studiile demonstrează că auzirea vorbirii și vederea simultană a gesturilor evocă o reacție mai puternică din partea creierului auditorilor și privitorilor decât vorbirea sau mișcarea individuală. Gesturile amplifică impactul vorbirii: când un vorbitor gesticulează, atenția ascultătorilor e atrasă și dirijată spre cuvintele spuse.”

Dincolo de faptul că am găsit foarte practică (și utilă) această lectură, mi-a plăcut că am învățat deosebit de multe lucruri noi, iar Annie Murphy Paul s-a axat și pe numeroase studii (ah, cât ador studiile de genul). Totuși, n-am putut să nu iau în considerare și factorul de eroare în foarte multe studii (mă-ntreb câte dintre ele s-au efectuat în condiții izolate, stricte, dar, în orice caz, rezultatele aveau o oarecare viabilitate, cel puțin după ce excludem variabilele majore de eroare). De asemenea, am aflat și noi teorii și ipoteze, cum că oamenii, spre deosebire de alte animale, au evoluat având globii oculari albi doar pentru a putea urmări mult mai atent ochii celorlalți - ca o modalitate de a învăța, de a spori și de a eficientiza cooperarea și, chiar dacă nu este surprinzător că a lua masa împreună cu un grup poate spori productivitatea și fundamenta legăturile sociale, sau că mesele în familie ajută la potențarea relațiilor dintre membri, chiar nu aș fi putut să ghicesc că și mâncarea picantă joacă un rol semnificativ în a spori încrederea între și dintre oameni. Data viitoare, știu în preajma cui să servesc jalapeño. Există o credință comună, acceptată de foarte multe persoane (sau, cel puțin, menționată foarte des la petreceri) cum că ne-am folosi, de fapt, doar 10% din creier. Nu știu de unde această certitudine (când e spusă, așa pare să sune), dar nu are niciun fundament științific; dimpotrivă, majoritatea studiilor arată că cea mai mare parte din creier, de fapt, este folosită - într-un fel sau altul. Citind cartea lui Annie Murphy Paul, mi-am dat seama că, pe bune, am putea folosi 200% din creier, nu doar 100%.

„Puterile noastre de cogniție spațială ne pot ajuta să gândim și să raționăm mai eficient, să privim în perspectivă și să rezolvăm probleme sau să găsim idei creative. Aceste puteri sunt deosebit de generative când li se permite să opereze nu cu spațiul imaginat, ca în metoda locurilor, ci cu cel real: spațiul tangibil, tridimensional, prin care sunt atât de obișnuite să navigheze mințile și corpurile noastre.”

Mintea extinsă ne demonstrează, de fapt, că mulți dintre noi folosim poate mai puțin de 10% din potențialul adevărat al creierului nostru - nu că așa ar funcționa el, ci pentru că nu știm cum să-l folosim mai bine, implicit nu știm cum să-l extindem și cât potențial, de fapt, are, și cât de ușor am putea să învățăm cum să-l folosim „la adevărata sa valoare”. Problema, în esență, este că atunci când suntem mici, învățăm în mod constant, suntem uimiți, punem întrebări. Implicit, conexiunile neuronale din creierul nostru se extind, iar odată cu trecerea timpului se rafinează, își schimbă arhitectura. Însă, ca adulți, ne încadrăm în tipare previzibile, neuronii devin „cablați”, ceea ce face ca învățarea, implicit deschiderea către „altceva” să fie mult mai dificilă. Mai mult decât atât, pentru cei care au avut o copilărie dificilă, acest dead-end poate fi o povară, într-adevăr, foarte grea, care ar putea dura chiar și o întreagă viață. Cercetările din această carte se referă la resursele „extraneurale” pe care le-am putea accesa pentru, ei bine, a ne extinde mintea - sentimente, mișcările corpului, spațiile fizice în care învățăm, și chiar mințile altor persoane: ne pot ajuta să ne concentrăm mai bine, să înțelegem mai bine lumea în care trăim și chiar să ne cultivăm imaginația, creând lucruri de-a dreptul uimitoare. Ne putem folosi de resurse externe pentru a ne împuternici gândirea, deoarece mintea trece dincolo de creierul uman. Poate e un concept revoluționar într-o perioadă în care, de fapt, știm atât de puține despre cum funcționează mintea, conștiința. Dar de ce n-ar fi un concept corect? Numeroase studii atestă că, într-adevăr, mintea poate fi extinsă în permanență. 

„Când gândirea copleșește mintea, mintea folosește lumea - iar cercetătorii au raportat unele descoperiri destul de interesante cu privire la motivele pentru care această utilizare a lumii (fizice, spațiale) este atât de benefică pentru gândire. La fel ca în cazul creării hărților conceptuale, procesul însuși de luare a notițelor pe teren (...) îi oferă un bonus cognitiv (...). Această activitate mintală mai implicată ne ajută să procesăm mai profund ceea ce observăm și ne poate face să avem gânduri noi; notițele luate creează pentru noi o serie de pași ascendenți, iar dacă îi urmăm putem avea parte de priveliști noi.”

Ar trebui să știm cum să ne citim corpul, cum să-i traducem reacțiile și cum să-l înțelegem, asta pentru a înțelege cum ne ghidează să luăm anumite decizii conștiente. Mișcarea corpului nostru ne sporește foarte mult acuitatea senzoriale și, implicit, capacitățile creierului. Învățarea kinestezică este esențială, o mină de aur (spre exemplu, s-a observat că atunci când mișcarea este încorporată într-o lecție, aceasta este mult mai probabil să fie reținută - cam contravine multor convingeri conform cărora, după cum bine știm cu toții, trebuie să stai „nemișcat și atent”). Gesturile, de asemenea, dar și limbajul corpului sunt alte resurse de care am putea profita cu încredere - folosirea mâinilor pentru a ne exprima ajută creierul să creeze imagini mentale utile, și chiar potențează persuasiunea. Suntem ființe raționale, de aceea deseori presupunem că, de fapt, conținutul în sine este cel mai important, când modul în care transmitem și livrăm o informație contează, poate, semnificativ mai mult. Spațiul joacă un rol absolut uimitor asupra creierului, asupra sănătății sale - plimbările prin natură sunt vitale (aici, iarăși, am aflat ceva nou, anume „biofilia”; numele, după părerea mea, spune totul, întrucât sufixul „-filie” indică de cele mai multe ori predilecția, atracția spre ceva anume). Oricum, ar fi foarte multe de spus despre această carte, însă cred că mă voi opri aici. Nu pot decât să vă spun că este o lectură esențială pe care o recomand oricui vrea să profite (impropriu spus) la maximum de ceea ce poate, de fapt, cu adevărat.