duminică, 16 octombrie 2022

Casa cu fluturi (Kørner și Werner, #3), de Katrine Engberg - Recenzie (Crime Club)

Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 328
Anul apariției: 2022 
Traducere: Iulia Dromereschi

Katrine Engberg (n. 1975, la Copenhaga) este o autoare daneză de romane de suspans. A fost dansatoare și coregraf pentru teatru și televiziune. A debutat în 2016 ca scriitoare de crime cu romanul de față, care-i are în prim-plan pe detectivii Jeppe Kørner și Anette Werner. Cartea a fost bine primită de critici și, trei ani mai târziu, era încă pe prima poziție în topul vânzărilor. În 2017 a apărut al doilea volum din serie, urmat în 2018 de al treilea, care a urcat pe prima poziție în clasamentul bestsellerurilor din Danemarca cu cinci săptămâni înainte de publicare. Drepturile pentru seria Kørner/Werner au fost vândute în 28 de țări, printre care Statele Unite, Rusia, Germania, Suedia și Norvegia. În Rusia, Germania și Norvegia, romanele ei au fost tot timpul pe lista celor mai vândute cărți.
„(...) Totul e încă fragil, scria el. Nu știi niciodată ce aduce ziua de mâine.
Nu, se gândi, aruncând mucul de țigară în curte, nu știi niciodată ce aduce ziua de mâine.”
Al treilea volum din seria bestseller Kørner și Werner. Spitalele ar trebui să fie spații ale vindecării – dar în secția de cardiologie a unuia dintre cele mai de seamă centre medicale din Copenhaga o asistentă umple o seringă cu o supradoză de medicament pentru inimă și intră pe furiș în rezerva unui pacient în vârstă. Șase zile mai târziu, un băiat care livrează ziarele face o descoperire macabră: cadavrul dezbrăcat al unei femei, care zace într-o fântână și are mici incizii pe brațe. Cauza morții? Tot sângele i-a fost scurs din corp. Anchetatorul Jeppe Kørner, care își revine în urma unui divorț dureros, preia cazul. Partenera lui, Anette Werner, aflată acum în concediu de maternitate după o sarcină neașteptată, nu mai are răbdare să stea acasă, unde e prinsă între un nou-născut și un soț la fel de solicitanți. Anette pornește pe străzi de una singură, dar se expune astfel unor pericole pe care nici nu și le poate închipui. Investigația dezvăluie treptat lăcomia depravată care zace ca un putregai în inima instituțiilor de îngrijire – iar Jeppe și Anette găsesc lucruri care le îngheață sângele în vene...
„Clopotul bisericii bătu miezul nopții - o singură bătaie solitară, care spintecă aerul umed al nopții (...).Să sângerezi până la moarte era o treabă murdară. Oare fusese întinsă pe un pat? Existase plastic dedesubt? Și unde se dusese tot sângele, în canalizare?”
N-am citit prima carte din serie, dar, din câte am înțeles, acțiunea nu se continuă dintr-un volum în celălalt, motiv pentru care această carte poate fi citită și în mod individual - chiar dacă s-ar putea să existe niște mici discrepanțe în înțelegerea personajelor principale, detectivii Jeppe Kørner și Anette Werner. Prin urmare, n-aș putea face o comparație între cele două volume dar, din părerea generală pe care am întâlnit-o la colegii mei din club, mi-am dat seama că aceasta este ceva mai bună. Nu știu ce să cred, poate prin comparație chiar este, dar mie nu mi s-a părut a fi o carte prea bună, dar nici plictisitoare sau care să nu fi meritat, într-adevăr, timpul meu. În schimb, mi s-au părut mult prea agasante anumite lucruri, cum ar fi detaliile inutile pe care Engberg s-a gândit să le adauge pe parcurs, dar și faptul că, pe alocuri, totul mi s-a părut mult prea lungit. Pe de altă parte, acțiunea mi s-a părut a fi închegată, solidă, iar demersul firesc chiar m-a ținut captiv, am vrut să aflu cât mai rapid care-i faza și cine-i vinovatul (că, despre asta e până la urmă, nu?), în ce direcție au să meargă toate. Sfârșitul chiar mi-a plăcut, deși recunosc că, într-o oarecare măsură, cred că l-am întrevăzut. Dar, na, am la activ foarte multe lecturi de acest gen, și încep să-mi dau seama de un anumit pattern - iar în acest caz, nu mai pot lua drept „etalon” decât scriitura; iar Casa cu fluturi, din păcate, nu mi s-a părut a fi cea mai strălucită din punct de vedere estetic.
„Durerea pătrunde prin toate lucrurile vii și le stoarce de culoare. Durerea e nimicnicie care curge prin vase de sânge, tulpini și cărămizi până când din ceea ce a fost nu mai rămâne decât o carcasă (...). Clădirea cu terasă nu arăta niciun semn clar de neglijență - și totuși peste tot domnea o tristețe atât de apăsătoare că era palpabilă, chiar și din mașină.”
Totuși, recunosc că unele detalii chiar m-au fascinat, cum ar fi cauzele morții diferitelor persoane, arma crimei, detaliile de anchetă, „detaliile de culise”, trecutul, modul în care erau alese victimele. Morți lente, extrem de dureroase, care indică un tipar de răzbunare, crime metodice, calculate, și „simbolica” locului în care au fost găsite cadavrele - în apă -, ceea ce înseamnă că ucigașul, într-adevăr, trimite un mesaj și caută ceva. Nu sunt crime făcute la întâmplare, nu din pură plăcere, ci este vorba despre ceva mult mai personal. Iar din acest punct, ancheta se adâncește tot mai mult (și devine tot mai confuză), în timp ce lucruri încep să iasă la iveală, detalii bizare, personaje neașteptate, întorsături de situație și mai multe piste care indică faptul că, într-adevăr, lucrurile sunt mult mai complicate decât, de fapt, deja par. Chiar mi-a plăcut faptul că aceste crime aveau ceva simbolic, și faptul că, la un moment dat, se descoperă că fiecare dintre cele trei victime aveau o legătură cu „Casa cu fluturi”, un centru rezidențial de psihiatrie pentru copii și adolescenți, închis cu doi ani în urmă. Echipa de investigație demarează o anchetă foarte complexă, profundă, pe baza anumitor informații, asupra instituției respective - de la administrație, până la foști pacienți și îngrijitori. Încetul cu încetul, își dau seama că există destul de multe persoane care ar putea fi considerate „suspecte”, întrucât experiențele generale cu acest centru nu au fost dintre cele mai plăcute. În cele din urmă, de ce a fost închis? Sunt îndeajuns de satisfăcătoare răspunsurile date de cea care, cândva, a deținut Casa cu fluturi
„- Părinții ei au un motiv evident de răzbunare, dar se pare că și un alibi pentru noaptea uciderii Ritei Wilkins. Tatăl, pe de altă parte, spune că personalul de la Casa cu Fluturi ar fi dezamăgit rezidenții, mai ales psihiatrul asociat...”
Anchetatorii trebuie să pună cap la cap toate detaliile, să potrivească toate piesele acestui puzzle diabolic pentru a putea prinde, în timp util, criminalul, înainte de a face o nouă victimă - pentru că, de altfel, se pare că nu are deloc răbdare și acționează fără să ia o pauză. Implicit, ei trebuie să stabilească dacă cineva dintre foștii pacienți și angajați ar putea fi ucigașul și cine ar putea fi o potențială nouă victimă - trebuie să oprească seria de crime înainte de a fi mult prea târziu. Scriitura este clară, narațiunea este rapidă (deși ar fi putut fi mult mai dinamică, mai tensionată), iar misterul chiar te captivează, dar n-a reușit să mă țină în suspans până la sfârșit. Descrierile chiar nu au reușit să mă apropie de cadrul acțiunii, nu știu, mi s-au părut mult prea seci, fără o finalitate anume - în astfel de cărți, da, chiar apreciez momentul în care atmosfera se creează prin intermediul descrierii, însă nicidecum nu-mi convine să-mi descrii cum arată centrul orașului Copenhaga sau altele de acest gen. Nu știu, aș fi vrut ca totul să fie mult mai convingător, mai credibil, mai atent, trecut printr-un filtru - de fapt, aș spune că acesta nu este un roman dozat corespunzător, cel puțin pentru mine, și m-a plictisit pe alocuri, dar mi-a și plăcut să fac parte dintr-o anchetă atât de complexă.
„- Bun. Deci avem o potențială conexiune, un comentariu al ucigașului. Și arma crimei este neobișnuită. Un sacrificator, utilizat în istorie pentru tratamente, nu pentru ucidere.”
În sfârșit, nu știu ce-aș mai putea spune, parcă aș vrea să citesc și celelalte volume din serie, dar parcă ceva mă reține. Personajele sunt bune, bine dezvoltate, interesante, și aflăm și lucruri personale din viețile lor (oare n-a făcut, deja, acest lucru îndeajuns de mult în primul volum?), „crime creative”, o intrigă destul de autentică (autentic are grad de comparație?!), dar ceva - acel ceva - care i-a lipsit și pe care, de altfel, nu prea mai reușesc să-l regăsesc în cărțile thriller pe care le citesc. Of, am nevoie să schimb puțin registrul, sau chiar să citesc mai puțin din acest gen, întrucât standardele mele se tot ridică și se tot ridică, și-ajung să nu mai fiu surprins de nicio lectură, mi se pare că „toate-s la fel”, nimic nou sub soare, non nova sed nove, cum s-ar zice în latină - nu lucruri noi, ci doar într-o formă nouă. Și, de fapt, deseori mi se pare că nici măcar această formă nu este nouă. Mda, în fine. Vă recomand această carte dacă sunteți în căutare de ceva polițist clasic, nu prea complex, dar nici superficial sau banal, slab. Nu. Casa cu fluturi este un roman chiar bine închegat, după cum am mai spus, destul de interesant construit, dar aș fi vrut să fie mult mai intens, mult mai alert și dinamic. Să aibă mai multe întorsături de situație și să nu se limiteze la a urma dinamica firească a unei astfel de cărți. Vreau ceva nou, ceva ieșit din comun. Cer prea mult? 
„- Da, însă trebuie să ai de-a face cu oameni care trăiesc tot timpul într-o lume diferită. După o vreme, n-ai mai ști nici tu care-i stânga și care-i dreapta.
Jeppe medită la opinia neașteptată a celuilalt. Era posibil ca Falck să aibă dreptate.”
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Katrine Engberg, Casa cu fluturi, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatura pe tocuri, Ciobanul de azi, Citește-mi-l!

6 comentarii:

  1. Ador coperta! As citit-o doar pt ea! Dar nici cartea sincer nu suna chiar asa rau

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, și mie îmi place. Nici lectura nu-i chiar rea, ce-i drept!

      Ștergere
  2. Casa cu fluturi este Korner si Werner #3, cel putin asa o da Goodreads. Ca la noi s-a tradus a doua, dupa Pazitoarea crocodilului, este cu totul altceva.

    RăspundețiȘtergere
  3. N-am citit-o, dar imi place mult de tot coperta

    RăspundețiȘtergere