vineri, 7 octombrie 2022

În visul meu am un cuțit în mână, de Ashley Winstead - Recenzie (Crime Club)

Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 384
Anul apariției: 2022
Traducere: Mihnea Arion 

Ashley Winstead scrie despre putere, ambiție, complicitate și iubire în lumea modernă. În plus, este pictoriță și fost profesor universitar. A absolvit Universitatea Vanderbilt cu o diplomă în Limbă engleză, scriere creativă și istoria artei, iar doctoratul l-a obținut la Southern Methodist University, unde a studiat beletristica secolului al XXI-lea, filosofia limbajului și politica formelor narative. Eseurile ei academice au fost publice în Studies in the Novel and Science Fiction Studies. Locuiește la Houston, în statul Texas, împreună cu soțul ei și cele două pisici.
„Mi-am descis porțile inimii. Durerea m-a inundat. Voisem atât de multe lucruri și le pierdusem pe toate. Ăsta era prețul.”
Șase prieteni. O reuniune. O crimă neelucidată. La zece ani de la absolvirea facultății, Jessica Miller și-a planificat minuțios întoarcerea triumfală la Universitatea Duquette. Cu toții o să vadă o femeie încrezătoare, frumoasă, lipsită de griji – nici urmă de fata a cărei lume, ale cărei prietenii, au fost fracturate definitiv de uciderea lui Heather Shelby în ultimul an de facultate. Însă nu toți sunt dispuși să lase uitării ce s-a întâmplat. Cineva dorește cu disperare să-l identifice pe criminal. Când Jessica, Mint, Courtney, Coop, Frankie și Jack se întâlnesc din nou, măștile perfecte cad rând pe rând, dezvăluind straturi care ar fi trebuit să rămână ascunse pe veci. Cât de bine se cunoșteau între ei, de fapt? Ce taine cumplite ascunde fiecare? Ce s-a întâmplat, de fapt, în noaptea crimei? Un thriller psihologic alert, o poveste emoționantă despre iubiri și trădări, despre speranțe și secrete, despre ambiții și neîmpliniri, despre nevinovăție și cruzime, cu un final absolut năucitor.
„(...) Cred că o parte din mine simțea, chiar și atunci, că niciodată nu va fi mai bine de atât. Cred că o parte din mine simțea, chiar și acolo, în triumful nostru, în începutul nostru sălbatic și perfect, micile semințe ale distrugerii noastre.”
Bun, înainte de toate vreau să spun că așteptam de ceva timp traducerea acestei cărți, de când am văzut că unei prietene pasionate de genul thriller i-a plăcut enorm; și m-am bucurat nespus când am văzut că, efectiv pe neașteptate, prietenii de la Crime Scene Press au tradus-o în sfârșit. De altfel, și traducerea este foarte bună. Acum, revenind la carte, pot să spun doar că e printre singurele (din ultimul an) cărți pe care le-am citit dintr-un foc: am luat-o în mână și n-am mai putut s-o las deoparte: am citit și am citit și, pe bune, fiecare cliffhanger de la sfârșitul unui capitol m-a făcut să nu o pot lăsa deoparte. Voiam fix în acele momente să aflu ce urmează să se mai întâmple, încotro se îndreaptă lucrurile și cum, în cele din urmă, are să se sfârșească totul. Sfârșitul?! Mda, merci, Winstead, că ai putut să fii atât de inspirată încât să mă faci să cred că, de fapt, lucrurile stăteau cu totul și cu totul altfel. Da, În visul meu am un cuțit în mână chiar mi s-a părut a fi un thriller genial, și spun asta bazându-mă pe faptul că în ultima vreme, pe bune, chiar n-am mai citit un thriller care să mă țină captiv cap-coadă, care să se joace cu mintea mea și care, în fine, să-mi satisfacă toate așteptările pe care le am de la un thriller, astfel încât să îl cataloghez drept „foarte bun”: personaje faine (bifat), acțiune complexă (bifat), dinamică (dublu-bifat, de fapt), intrigă sănătoasă (bifat și asta), sfârșit nebunesc (mda, merci încă o dată, Ashley), dar și acel strop de profunzime de care am mai vorbit pe blog (bifat, pentru că, sincer, chiar am găsit foarte multe fragmente care mi-au plăcut, pe care autoarea a reușit să le întrepătrundă într-o carte, în esență, thriller).
„Amintirile sunt lucruri puternice.
Însă - iar asta e important, susținea terapeutul meu - la fel sunt și spațiile întunecate. Lucrurile pe care alegi, în mod conștient sau nu, să le reprimi. Întotdeauna există lucruri de care ai nevoie să te protejezi. Cele din categoria prea mult: prea terifiante, prea rușinoase, prea devastatoare. Lucrurile pe care, dacă le-ai lăsa, ar amenința însăși esența a ce ar trebui să reprezinți.”
Romanul de față poate n-are o premisă neapărat originală - se dă un grup restrâns de prieteni care nu s-au mai văzut de ceva ani, se dă o crimă, se dau secrete, se dau situații și tralalala. Totuși, totul a fost atât de bine creat, atmosfera splendidă, tensionată, înăbușită, totul a fost fiert la foc mic încât n-am putut să nu resimt aproape fizic, pe bune, toată această „presiune întunecată”. O acțiune sucită, aș putea spune, pentru că ajungi să-ncerci să ții un anumit fir al poveștii, începi să te gândești care-i vinovatul, dar apoi îți dai seama că nu, n-ai avut deloc dreptate. Cartea are o anume stratificare, întrucât cei șase prieteni sunt nevoiți să ia în considerare că unul dintre ei este, într-adevăr, vinovat de moartea lui Heather. Dar ce s-a întâmplat, de fapt, cu această Heather? Și ce să mai crezi în momentul în care, aparent, cam oricine ar fi avut ceva de împărțit cu ea, iar socoteala s-a soldat cu moartea ei? Mda, nu mai crezi nimic, fiindcă nu are niciun sens. Deși Jessica Miller este protagonista, iar cartea este scrisă la persoana întâi, reușim prin intermediul ei să aflăm câte ceva și despre ceilalți. Pe măsură ce foarte rapid te-apropii de punctul culminant, nu poți să nu-i suspectezi efectiv pe fiecare dintre ei. N-ai cum! Vorbim, în orice caz, despre un grup în care fiecare are un secret de ascuns, în fiecare se dovedește a avea interese și a ajuns la un anumit nivel în viață - dar cu ce preț? Incestuoși, imperfecți, ingenioși, mincinoși, simpli, îndreptățiți, cu defecte și cu calități, toți făcând parte dintr-un grup mai mult sau mai puțin omogen. Chiar mi-au plăcut personajele, deși recunosc că, la un moment dat, am început să simt o repulsie față de unele. Dar asta nu înseamnă decât că Ashley Winstead a reușit să le construiască foarte bine, să le facă să fie convingătoare pentru cititori. Într-un thriller, chiar înseamnă mult!
„Se pare că adevăratul sine e o țesătură alcătuită din lumină și întuneric. Viața pe care ai trăit-o în lumina soarelui și viața din umbră, care se întinde sub suprafața minții tale ca o adâncă lume subacvatică, exercitând o putere invizibilă. Ești o poveste vie, care respiră, alcătuită din momentele pe care le prețuiești, înșirate unul după altul, și din cele pe care le ascunzi. Momentele care par pierdute.
Până în ziua în care ies la iveală.”
În visul meu am un cuțit în mână este o carte pe care aș recomanda-o oricui - nu doar celor care nu au mai citit thriller până acum, ci în special pasionaților. Repet, s-ar putea să nu vi se pară prea autentică intriga și punctul de plecare, însă modul în care a evoluat totul chiar este satisfăcător. Da, am mai găsit ideea aceasta cu grupul de prieteni, reuniuni, cadru limitat al acțiunii, punct din care interesul principal îl face direcția în care o vor lua lucrurile. La această carte, chiar susțin că dinamica a fost una nu bună, ci foarte bună, deoarece m-a captivat, iar asta contează cel mai mult. Secrete care ies la iveală, lucruri total neașteptate, întâmplări bizare, conflicte care nu credeai că ar fi existat - încetul cu încetul, ce iese la lumină se dovedește a fi de-a dreptul ieșit din comun. Răsturnările de situație sunt la ele acasă, să zic așa, și chiar mi-a plăcut mult modul în care a fost scrisă cartea, registrul profund pe alocuri, dar fără a face compromisuri în crearea unei tensiuni palpabile, incisive. Personajele, iarăși, chiar mi s-au părut credibile, fiecare cu dramele și luptele sale interioare. Că, na, cam așa-i viața de liceu - ah, da, fiindcă nu cred că am menționat, ideea este că această crimă s-a petrecut pe perioada liceului, și aici luăm în calcul și lucruri precum concurența, dorința de popularitate și de a ieși în comun, dar și drama care ar putea să se nască din toate aceste imposibilități. În cartea asta, toată lumea joacă un rol important, însă cel mai important este că toată lumea are secrete care, cândva, vor ieși la iveală. Iar acel moment are să fie mult mai aproape decât ar putea-o crede.
„Asta ascundea golul de memorie. Pierderea cunoștinței, hăul întunecat: două mecanisme de apărare (...). Totul avea sens. Tăieturile și sângele pe care le găsisem în dimineața următoare pe mine. Certitudinea ciudată că făcusem ceva de neiertat. Ei bine, iată-l aici, adevărul dezgropat în sfârșit din întuneric. 
Am omorât-o.”
Legat de stilul lui Ahsley Winstead, este exact ce trebuie pentru un thriller bun - rapid, dinamic, fără să te plictisească, fără descrieri care ar putea ușor părea inutile și enervante. Totul merge foarte rapid, încât nici nu îți dai seama cum trec paginile și cum ajungi la sfârșitul lor. Eu chiar am fost foarte rapid prins de lectură și, după cum am zis, n-am mai putut lăsa cartea din mână până când nu am terminat-o. Chiar merită să-i dați o șansă, în special dacă vă pasionează genul. De altfel, chiar am observat că foarte multe persoane așteptau această carte, asta în urma reacțiilor pe care le-am primit după ce am postat-o la story pe Instagram. De asemenea, are și un rating foarte bun pe Goodreads, medie a unui număr destul de mare de voturi. Chiar v-o recomand cu mare încredere, știu că o să vă placă sau, cel puțin, că o să fie o lectură antrenantă, într-o mare de titluri care continuă să apară, care promit multe și care, în cele din urmă, oferă prea puțin. Romanul lui Ahsley Winstead, dincolo de a fi un thriller bun, are și pasaje care, sincer, sunt profunde și care se potrivesc de minune în decorul acesta narativ - personaje credibile care, alcătuite din lumini și umbre, uneori își pierd rațiunea și fac lucruri pe care, poate, le regretă pentru tot restul vieții; iar mobilul crimei este, deseori, incredibil.
„Adevărul împotriva căruia luptasem zece ani îmi răsuna acum în cap.”
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Ashley Winstead, În visul meu am un cuțit în mână, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatura pe tocuri, Ciobanul de azi, Citește-mi-l!

4 comentarii:

  1. Ce bine suna!!! Multumesc pt recomandare!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aceiasi tema a avut si romanul Fior de la Rao. Deci nimic original. Ma gandesc, ca probabil, stilul autoarei este diferit si a reusit să captiveze. Acum sa fiu sincera, pot trece peste tema care se repeta, dar coperta nu ma stimuleaza nici sa cumpar cartea, nu mai zic de citit...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, chiar, seamănă bine cu FIor. Doar că mi s-a părut mult mai bine scrisă. Uite, spre exemplu, mie chiar îmi place coperta, combinația de culori. Într-adevăr, nu știu dacă e foarte relevantă pentru conținut. :)

      Ștergere