duminică, 24 mai 2015

Jocul Ripper, de Isabel Allende - Recenzie



Isabel Allende, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut în 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de cincisprezece ani și lucrează ca ziaristă. În 1982, primul ei roman, „Casa spiritelor”, are un succes fulmonant și devine imediat bestseller internațional. În 1984 publică „Despre dragoste și umbră”, apoi „Eva Luna” (1987), „Povestirile Evei luna” (1989) și „Planul infinit” (1991). În anul 1992, fiica scriitoarei, bolnavă de porfirie, moare. Următoare ei carte, „Paula” (1994) îi este dedicată. De mult succes se bucură însoritul volum „Afrodia” (1997), romanele „Fiica norocului” (1999) și „Portret în sepia” (2000), volumul de memorii „Țara mea inventată” (2003) și romanul „Zorro” (2005). În 2006 îi apare romanul „Inés a sufletului meu”, în 2007 publică volumul autobiografic „Suma zilelor” în 2009, romanul „Insula de sub mare”, iar în 2011, „Caietul Mayei”, toate bestselleruri internaționale. La începutul anului 2014 apare cartea „Jocul Ripper”, primul thriller al autoarei. În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2004 a fost primită în American Academy of Arts and Letters.
În noua carte apărută la Humanitas Fiction în minunata traducere a Corneliei Rădulescu, celebra scriitoare chiliană se depărtează de stilul literar care a consacrat-o, cel al realismului magic şi al ficţiunii istorice, şi abordează o tematică nouă. Rezultatul? Un pasionant thriller care o apropie pe Isabel Allende de marii maeştri ai genului ca Agatha Christie sau Arthur Conan Doyle.
În noua carte apărută la Humanitas Fiction Amanda Martín e o adolescentă precoce, obsedată de Ripper, un joc pe Internet care presupune dezlegarea unor crime și mistere. Face parte dintr-un grup de jucători în care ceilalţi patru participanţi sunt, asemenea ei, adolescenţi retraşi, cu minţi strălucite, din diferite colţuri ale lumii. Lor li se alătură bunicul Amandei, de care aceasta se apropiase mai mult după divorţul părinţilor ei. Mama fetei, Indiana, e specialistă în aromoterapie şi oscilează între cele două relaţii pe care le are – cu Alan, descendentul uneia dintre cele mai bogate familii din San Francisco, şi cu Ryan, un fost membru al marinei militare. Când în oraş sunt semnalate mai multe crime misterioase, care par să nu aibă legătură între ele, Amanda se adâncește în dezlegarea lor, fără să bănuiască însă vreo clipă că în scurtă vreme chiar mama sa va fi în pericol de moarte. Ea va trebui să dezlege, alături de prieteni și de bunicul său, un puzzle diabolic, care depăşeşte graniţa ficţiunii şi invadează realitatea, rezultat al unei minţi feroce şi necruţătoare.

Așadar, se ia un grup de adolescenți cu înclinații spre mister, spre necunoscut, li se adaugă un bunic destul de cool, aș spune - de aici, totul pornește într-o manieră alertă și ușor de urmărit, dar greu de anticipat. O crimă destul de ciudată, cu înțelesuri ascunse, devine un subiect de interes și cercetare pentru Amanda, o adolescentă inteligentă, cu un simț psihologic și rațional dezvoltat, care se hotărăște să le propună jucătorilor de Ripper să depășească zona lor de confort, cea a rezolvărilor online fictive, și să se ocupe de o crimă adevărată, o crimă „pe bune”. Evident, fără știrea poliției sau a altor persoane care ar putea spicui despre „jocul” lor, că apoi are să iasă nu prea bine. Bun, până aici nimic prea strălucit, cine știe ce, dar încetișor, Amanda începe să afle detalii din viața victimei: ba se mai interesează de la cunoscuți, ba se mai bazează pe propria ei intuiție atunci când încearcă să răspundă la anumite chestii, dar în cele din urmă lucrurile par să nu se lege deloc, nu găsește nici măcar o nesimnificativă pistă pe care s-o urmeze și care s-o ducă, măcar, spre un deadline. Apoi, lucrurile iau o întorsătură și mai brutală când o altă crimă este descoperită. Și o alta. Și o alta. Amanda încearcă să analizeze cât mai mult crimele, încercând să descopere o legătură între ele, prin modul în care au fost executate; iar ea descoperă faptul că fiecare victimă a fost, teoretic, de două ori ucisă: prima dată a fost ucisă într-un mod „pașnic” (o injecție cu cianură, un glonte undeva în inimă), pentru ca mai apoi să fie (re)ucisă într-un mod mai brutal și necruțător. Bine, mi-am dat seama, Isabel Allende are un suflet pașnic și nu vrea să-și chinuie personajele (prea mult) - o bilă albă pentru autoare.

Ajutată în special de către bunicul său de care este destul de atașat, Amanda încearcă să descopere misterul acestor crime destul de ciudate și, încetul cu încetul, în spatele lor se profilează un criminal brutal, ingenuu, un criminal lispit de rațiune și de suflet, un criminal „în mai multe chipuri”, care ascunde un trecut sumbru, întunecat. Nu vă pot spune decât că am rămas șocat (și cred că ar fi și puțin spus) de modul în care autoarea Isabel Allende a reuși să mascheze criminalul. Nu m-aș fi așteptat nici într-o sută-zece-mii de ani la un asemenea deznodământ. Ideea este că autoarea mizează, îndeosebi, pe concretețea ei de a scrie, mascând indiciile în fapte greu de anticipat. Autoarea cobește faptul că noi, cititorii, vom încerca să anticipăm cine este criminalul de fapt (bine, eu, cel puțin, mereu mă strufoc la cărțile polițiste pentru a-mi da seama cine este răul acela care ucide fără încetare), de aceea folosește un artificiu în crearea personajului întunecat (slăvit fie Lawrence Levy, psiholog, căreia autoarea îi mulțumește pentru că „a contribuit la dezvoltarea personajului celui mai important al romanului: răul”). Oricum, eu mă declar un fan al acestei autoare, abia aștept să-i citesc și următoarele cărți.

Momentul în care stilul devine mai apăsător, mai alert, se naște atunci când din peisaj dispare mama Amandei, Indiana, o „vindecătoare” care se ocupă cu ierburi, plante, chestii dintr-alea care te trimit cu gândul la ocultism și păpuși voodoo (deși se află la polul opus) - aici mi-am dat seama, oarecum, că prin acest personaj (și nu numai) autoarea a vrut să-și înfingă rădăcinile în acest roman, adică să strecoare și ceva elemente de realism-magic, conform stilului care a consacrat-o deopotrivă. Încercând să dea de urma mamei sale, Amanda face totul posibilul pentru a rezolva misterele din spatele crimelor și pentru a pune toate indiciile cap la cap - indicii care au scăpat poliției și care, după cum însuși criminalul afirmă în câteva pasaje prezentat din perspectiva lui, prezentate mai pe la ultima parte a cărții; deci niște indicii pe care numai Amanda ar fi capabilă să le înțeleagă și descifreze. Nu știu dacă, lăsând acele indicii, criminalul a vrut să fie prins sau pur și simplu și-a lăsat o amprentă, așa cum făceau criminalii aceia de demult, pentru a băga spaima în oameni. Cert este că Amanda și bunicul ei sunt foarte tari și, în cele din urmă, găsesc o pistă care are să-i poarte către criminal și către Indiana, dar această pistă se va dovedi una întunecată și periculoasă, unde moartea domnește la fiecare pas.

M-a atras enorm stilul acestei autoare, știam că are să-mi placă extrem. Și mi-a plăcut și mai mult că, scriind un roman în genul polițist, aceasta nu a apelat la detectivi, la chestii dintr-alea ADN, histologice, toxice, la lumini, pistoale, cătușe, ci a lăsat totul pe umerii unor oameni aparent normali, cu sentimente și emoții (nu că detectivii n-ar fi astfel de oameni, Doamne ferește), pe umerii unor persoane neinițiate și total străine de procedurile ce presupun o anchetă, o răpire și o crimă. Un roman polițist atipic, dar un roman polițist care mi-a plăcut foarte mult. Autoarea reușește să concentreze în anumite personaje ideea de destin implacabil, de prietenie, minciună și fățărnicie, dar și dorința unui om de a găsi răspunsuri întrebărilor care-l macină, de a rezolva și de a restabili un echilibru ce a fost cândva distrus de o anumită faptă. Trebuie să recunosc, m-am îndrăgostit de Amanda și de caracterul ei incisiv, puternic și profund, reiterat de dorința de a găsi acest criminal care seamănă teroare printre locuitori și care, ce ironie, lasă și indicii în urma sa. Și, trebuie s-o mai zic o dată, bunicul Amandei, Blake Jackson, este un bunic foarte „contemporan” și modern. Împreună formează o echipă care-mi aduce aminte de Superman și Wonderwoman, fără implicații de tipice personajelor de benzi desenate. La o adică, vreau să vorbesc doar de un duo și nu despre altceva.
Am selectat și niște pasaje, citate, care mi-au plăcut destul de mult și pe care aș vrea să le împărtășesc cu voi:
„(...) Indiana mânca cu poftă, înmuia pâinea în sos, își lingea degetele și voia porție dublă la desert, spre marea uimire a lui Keller, obișnuit cu femile din lumea sa, pentru care anorexia era o virtute și moartea era preferabilă groaznicului flagel al obezității. Bogaților le numeri coastele.
”Indiana susținea că nu există bine și rău, că răutatea e o distorsiune a bunătății naturale, o expresie a unui suflet bolnav. Pentru ea, sistemul judiciar era o formă de răzbunare colectivă cu care societatea îi pedepsea pe cei care ieșeau din rând, îi încarcera și arunca cheia, neîncercând să-i recupereze, deși recunoștea cam fără chef că existau și criminali incurabili, care chiar meritau să rămână acolo, pentru a nu face rău și altora.”

„(...) O siluetă se desena în prag, vag umană, dar masivă, umflată, fără chip. A scos un strigăt de groază, venit din rărunchi și care a ars-o ca o flacără, arătarea venea spre ea; al doilea strigăt n-a mai apucat să-l scoată, nu mai avea aer.
X a făcut un pas îndărăt, s-a împiedicat de masă și a căzut. Apărându-și capul cu brațele, a rămas pe jos, murmurând rugăminți, să nu-i facă rău, îi dă toți banii și lucrurile de valoare din casă, s-a târât sub masă, a tremurat și a implorat și a plâns timp de trei minute. Nu a simțit înțepătura în coapsă.”
În ceea ce privește exegeții, The Guardian spun că romanul este „un amestec straniu, o sărbătoare literară plină de elemente din Agatha Christie, James Patterson și Tom Clancy, o combinație între o poveste polițistă și o saga romantică”, iar cei de la Minneapolis Star Tribune spun că această carte este un „excelent roman polițist, iar Allende rămâne aceeași remarcabilă povestitoare. Proza ei e sclipitoare și plină de grație, căci autoarea are capacitatea de a scrie deopotrivă un roman de acțiune, dar și de dragoste. Cartea te subjugă, se joacă cu mintea ta, te amuză.” New York Times Book Review ne spune că „primul thriller al lui Isabel Allende este încântător, mai ales că propune un personaj-detectiv irezistibil, pe adolescenta Amanda.” Nu mă înșel când zic că au dreptate. Sper doar că nu m-am lungit prea mult cu recenzia, ideea este că această carte chiar mi-a plăcut și m-a atras stilul autoarei, m-a emoționat, m-a șocat, m-a făcut să râd și să recitesc unele rânduri de două-trei ori. V-o recomand cu mare drag, trebuie să o citiți, și nu numai această carte, ci pe autoare în general.

Le mulțumesc din suflet celor de la Humanitas Fiction pentru acest volum minunat, savurat până la ultima pagină. Puteți comanda volumul lui Allende de AICI, de asemenea vă recomand să urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile, ofertele, reducerile și lansările de carte. O zi plăcută și numai bine!
Traducere din limba spaniolă de Cornelia Rădulescu
368 pagini

sâmbătă, 23 mai 2015

„Amélie” de Elizabeth Adler- Recenzie



În viață suntem nevoiți să facem sacrificii, uneori, pentru a ne demonstra iubirea. În viață suntem nevoiți să facem alegeri care ne pun în dificultate, și care, uneori, pot fi greșite. În viață trebuie să învățăm că, înainte de toate, trebuie să ne gândim la efectele pe termen lung ale unui lucru înainte de a-l face, pentru a nu regreta, după, opțiunea aleasă.

M-a atras această carte prin simplitatea ei care nu plictisește și prin povestea de viață surprinsă între pagini. Mi-a demonstrat, încă o dată, că îmi plac cărțile care povestesc despre oameni, despre moravuri, valori, non-valori, despre superficialitate, trădare, dragoste și prietenie, pentru că, până la urmă, de ce să citim cărți despre mașinării, roboți, fantome, când, de fapt, cel mai mare mister este omul? Bineînțeles, sunt subiectiv, nu că eu nu aș citi cărți mai din altă sferă, dar întotdeauna citesc cu drag o carte despre oameni, cu oameni. 

Am descoperit în această carte o poveste care m-a captivat până la ultima pagină. Dacă am înțeles eu bine, acesta este al doilea volum dintr-o serie (de trei cărți, cred), primul volum numindu-se „Léonie”. Trebuie să fac orice ca să citesc și acest volum, întrucât, uneori, am avut impresia că sunt deconectat de la demersul lucrurilor, nu reușeam să-mi dau seama cum au ajuns personajele în asemenea ipostaze și, ei bine, de ce se comportă așa cum se comportă. După ce voi fi citit și primul volum, cu siguranță voi reuși să fac mai ușor legăturile între cele două cărți. Deși volumul se cheamă „Amélie”, mi se pare că povestea se axează pe trăirile și viața lui Léonie Bahri, mama lui Amélie

Aceasta este nevoită să-și părăsească fiica aflată încă la o vârstă fragedă, însă motivele sunt oarecum ambigue: nu sunt sigur dacă este nevoită să facă acest lucru din cauza faptului că, dacă i-ar fi fost alături, ar fi pus-o în pericol (și, dacă da, ce pericol?), sau a plecat pur și simplu pentru a o putea întreține, lăsând-o în grija bunicilor ei. De asemenea, tatăl fetei Amélie a murit într-un accident pe când era pe mare, însă un anume personaj, Gilles de Courmont, susține că de fapt Amélie este fiica sa. Cred că de aici pornește dorința lui Léonie de a pleca departe de Amélie, pentru a nu fi pusă în ipostaza de a-i crea fetei un cadru impropriu dezvoltării caracterului său.

Astfel, Léonie, demonstrând o iubire supremă, o iubire maternă enormă, pleacă de lângă unica sa fiică și intră în lumea cabaretului, o lume parfumată, elegantă, plină de oameni bogați, pentru care cuvântul „lux” nu mai sună a moft. Surprinzător, aceasta cunoaște un succes răsunător numaidecât, prin prezența ei naturală, ușor timidă și comfortabilă. Cu toate acestea, personaje din trecut își fac apariția în viața femeii, iar, pentru a-și atinge scopurile propuse, aceasta este nevoită să-și înfrunte greutatea alegerilor făcute și să îndure suferințele provocate de către cei apropiați. În paralel cu această desfășurare, ne este prezentată dezvoltarea lui Amélie, care ajunge la vârsta la care simte nevoia unui umăr matern, a unei mângâieri. Spunându-i-se că, mama ei, a murit de fapt, aceasta începe să se îndoiască de acest lucru atunci când aude că, prin împrejurimi, o anumită cântăreață de cabaret îi seamănă deoptrivă și, și mai surprinzător, o cheamă „Léonie”, ca pe propria sa mamă - surprinzător, așa-i? 

Mie mi-a plăcut cartea - într-adevăr, nu m-a dat gata, nu m-a făcut să tresar la anumite pagini, dar a fost o lectură comfortabilă, lejer, înscrisă într-un tipar simplu, schematic, fără zeci de înflorituri, podoabe stilistice sau alte lucruri de genul. Un fir narativ simplu, ușor de urmărit, ușor de simțit și, aș spune, puțin anticipativ în unele situații. Autoarea reușește să-și sensibilizeze cititorii prin anumite personaje, iar replicile lor sunt, parcă, desprinse din gurile unor oameni adevărați, care parcă trăiesc în paginile cărții - Elizabeth Adler reușește să le creioneze într-o asemenea manieră, încât, la sfârșitul cărții, îți pare rău că te desparți de ele. Îmi place enorm de mult rafinamentul acestei cărți - de altfel, ăsta este unul din principalele motive pentru care-mi plac cărțile vechi și poveștile de dragoste clasice, englezești.

Am selectat câteva fragmente, pasaje, ca să vă dați seama de cum scrie această autoare:

„Monsieur se aplecă spre ea peste masa micuță, luîndu-i mîna în ale lui. Aceasta stătea mică, fără rezistență, între palmele lui, iar el închise ochii, ca ea să nu vadă emoția din ei - chiar și acum, trebuia să ascundă ceea ce simțea cu adevărat. Era exact așa cum fusese întotdeauna, îi ținea mâna într-a lui, îi putea mirosi parfumul, îi auzea respirația - îi simțea mîna tremurînd. O întoarse cu palma în sus și o sărută, mîngîindu-i cu degetul pielea de pe încheietura mîinii.”

„- Te iubesc, Xara O'Neil de Esteban, spuse el. Sîntem niște străini, pentru că ne-am întîlnit abia azi, dar ne-am căutat unul pe celălalt toată viața noastră. Te iubesc, ah, da, te iubesc!
Xara zîmbi, culcată acolo în semiîntuneric, cu un bărbat care o iubea. Viața era minunată. Uneori, aceasta avea nevoie doar de un impuls ca să înceapă să fie plină de lucruri minunate, ca de pildă, acest Edouard d'Aureville.”

„- Cum a putut să facă asta, Edouard? strigă ea, prăbușindu-se în brațele lui. Cum a putut să mă părăsească? Nu știa ce-o să însemne asta pentru mine? Alți oameni au mame care îi iubesc, care îi doresc... Ce anume era rău cu mine?”
 
„Personaje atrăgătoare, pline de viață. Acțiunea se desfășoară în locuri elegante, spălate cu whisky... Letură foarte plăcută și rafinată.” - Glamour

O va ierta, oare, Amélie pe mama sa? Va putea Léonie să recâștige inima fiicei sale, demonstrându-i cât de mult o iubește de fapt? O frumoasă poveste despre sacrificiul supreme al unei mame, despre iubiri interzise și eterne, despre trădări, bani, despre minciuni - într-un singur cuvânt, un frumos volum despre viață și despre întorsăturile ei alambicate. Le mulțumesc foarte mult celor de la Magazinul de Carte pentru acest volum, anticariatul online de unde puteți cumpăra numeroase cărți, din variate domenii, într-o stare perfectă. Vi-l recomand cu drag! Mult succes și spor la lecturi frumoase să aveți.
 
Editura Miron (1994)
Traducere de Any Florea
544 pagini (dar se citesc foarte rapid)
 

vineri, 22 mai 2015

Curtea Veche Publishing la Bookfest 2015



Curtea Veche Publishing invită cititorii la standul din cadrul Salonului de Carte Bookfest ajuns anul acesta la cea de-a zecea ediţie. Editura a pregătit reduceri de preț de până la 80 %, titluri ce cu siguranță vor surprinde și o serie de întâlniri cu personalităţi de seamă ale societății contemporane.

 “Primul pas” semnat de Președintele României, Klaus Iohannis, continuarea bestseller-ului “Pas cu pas”, este printre cel mai așteptat volum a cărei lansare va avea loc sâmbătă, 23 mai, în prezența Președintelui României. Acesta nu este numai o cronică a campaniei electorale pentru Preşedinţie din toamna anului 2014, ci şi o analiză critică şi constructivă a modelelor de conduită politică manifestate în jocul electoral şi în viaţa publică în general. De asemenea, este povestea unei victorii colective şi autoportretul unui candidat care a adoptat un alt tip de discurs şi de comportament pentru a-şi transmite mesajul şi modelul proprii.
 Cu prilejul sărbătoririi literaturii Cehiei la această ediție Bookfest, publicul editurii Curtea Veche este invitat la o serie de întâlniri cu Kateřina Tučková (autoarea romanului “Dumnezeițele din Moravia”) și Tomáš Zmeškal (autorul romanului “Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă”).

Printre numeroasele noutăți aduse în atenție prin lansări speciale se numără și cărțile regale “Cotroceniul regal” de Diana Mandache, “Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe și “Cum supravieţuieşte monarhia într-o republică. Regele Mihai, românii şi regalitatea după 1989” de Alexandru Muraru. Totodată, Curtea Veche Publishing inaugurează o nouă colecție dedicată copiilor, “Regii şi reginele noastre”, ce cuprinde cărți destinate copiilor despre figurile importante ale regalității românești. Primul titlu, “Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria” de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina va fi lansat în cadrul acestei ediții Bookfest oferă un model de bunătate, înţelepciune şi cumpătare pentru micii cititori.

Programul complet al evenimentelor Curtea Veche Publishing la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015:

Vineri, 22 mai

Ora 12.00 – Lansarea de la 12: Munții Roșiide Petra Hůlová
Participă: Jiřina Vyorálková (Centrul Ceh), Helliana Ianculescu (traducătoarea cărții)
Standul Republicii Cehe din cadrul Bookfest / Pavilion C4

Ora 15.00 – Dezbatere: Trenduri în literatura și cultura cehă contemporană
Participă: Kateřina Tučková (autoarea romanului Dumnezeițele din Moravia), Tomáš Zmeškal (autorul romanului Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă), Martin Vopěnka, Roman Ráž
Moderatoare: Luminița Corneanu (critic literar)
Standul Republicii Cehe din cadrul Bookfest / Pavilion C4

Ora 17.00: Întâlnire cu scriitorul Tomáš Zmeškal și lansarea romanului Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă
Participă: Ștefania Nalbant (Curtea Veche Publishing), T.O. Bobe (scriitor), Svetlana Cârstean (poetă)
Moderator: Mircea Dan Duță (traducătorul cărții)
Standul Republicii Cehe din cadrul Bookfest / Pavilion C4

Ora 18.00 – Întâlnire cu scriitoarea Kateřina Tučková și lansarea romanului Dumnezeițele din Moravia
Participă: Anca Irina Ionescu (traducătoarea cărții), Simona Sora (scriitoare), Ștefania Nalbant (Curtea Veche Publishing)
Moderator: Mircea Dan Duță (traducător)
Standul Republicii Cehe din cadrul Bookfest / Pavilion C4

Ora 19.00Autori cehi la Curtea Veche Publishing
Participă: Kateřina Tučková (autoarea romanului Dumnezeițele din Moravia), Tomáš Zmeškal (autorul romanului Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă), Ștefania Nalbant (Curtea Veche Publishing), Mircea Dan Duță (traducător), Helliana Ianculescu (traducător), Anca Irina Ionescu (traducător)
Moderatoare: Gabriela Georgescu
Standul Republicii Cehe din cadrul Bookfest / Pavilion C4

 Sâmbătă, 23 mai

Ora 12.00 – Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina  

Participă: Adrian Cioroianu, Mihaela Simina
Moderator: Miruna Meiroșu (PR Manager Curtea Veche Publishing)
Standul Curtea Veche Publishing / Pavilion C2

Ora 15.00 – Primul pas de Klaus Iohannis
Participă: Președintele României Klaus Iohannis, Iren Arsene (General Manager Curtea Veche Publishing), Iulian Tănase (scriitor)
Standul Curtea Veche Publishing / Pavilion C2

 Ora 17.00 – Dezbatere– Václav Havel, Dizident într-un univers absurd
Participă: Emil Constantinescu (fost Președinte al României), Adrian Cioroianu (istoric), Iulia Popovici (critic de teatru), František Zachoval (directorul Centrului Ceh)
Moderator: Matei Martin (jurnalist cultural)
Scena Agora / Pavilion C4

Duminică, 24 mai

Ora 11. 00 – Sesiune de autografe Marilena Rotaru- DVD “Cuvântul Regelui”
Standul Curtea Veche Publishing / Pavilion C2

În prezența ASR Principesei Maria a României
Participă: Alexandru Muraru, Iren Arsene, Ovidiu Nahoi, Mihai Răzvan Ungureanu, Jiří Šitler
Moderator: Miruna Meiroșu
Standul Curtea Veche Publishing / Pavilion C2

Ora 12.00 – Lansarea de la 12: Povestiri din Malá Strana” de Jan Neruda
Participă: Jiřina Vyorálková (Centrul Ceh), Anca Irina Ionescu (îngrijitor de ediție)
(dublă lansare, alături de Karel Hynek Mácha, „Pagini alese. Versuri şi proză” Editura Universităţii din Bucureşti, 2015)
Standul Republicii Cehe / Pavilion C4

Ora 12:45 – “Cotroceniul regal” de Diana Mandache
În prezența ASR Principesei Maria a României
Participă: Diana Mandache, Iren Arsene, Rareș Bogdan, Mihai Ghyka, Liviu Mihaiu
Moderator: Miruna Meiroșu
Standul Curtea Veche Publishing / Pavilion C2

Ora 13.00 – DEZBATERE – Bohumil Hrabal, “Povestitorul de la Tigrul de Aur”
Participă: Mircea Cărtărescu (scriitor), Filip Florian (scriitor), Anca Irina Ionescu (trăducătoare), Sorin Paliga (traducător), František Zachoval (Directorul Centrului Ceh București)
Moderatoare: Luiza Vasiliu (jurnalist cultural)
Scena Agora / Pavilion C4

Ora 13.30 – “Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe
În prezența ASR Principesei Maria a României
Participă: Sandra Gătăjeanu-Gheorghe, Iren Arsene, Ștefan Câlția, Andrei Muraru
Moderator: Miruna Meiroșu
Standul Curtea Veche Publishing / Pavilion C2

Ora 14.15 – Sesiune de autografe Ștefan Câlția – albumul de pictură Ștefan Câlția. Locuri
Standul Curtea Veche Publishing / Pavilion C2

joi, 21 mai 2015

Emmanuelle întreagă, de Emanuelle Arsan - Recenzie


Emmanuelle este un nume celebru: el aparține autoarei de origine thailandeză, născută în 1940, căsătorită la șaisprezece ani cu un mare diplomat francez și care, la nouăsprezece ani, publică cel mai citit roman erotic scris vreodată; unei serii de 25 de cărți dintre care, cea mai cunoscută este romanul de față apărut clandestin în 1959, interzis în librării și cotat  ca fiind cât se poate de scandalos; și unei serii de cincisprezece filme extrem de populare între anii șaptezeci și nouăzeci, în întreaga lume, inclusiv în România.

Simbol al revoluției sexuale, romanul „Emmanuelle”, unul din romanele care au propulsat-o (după ani) pe această scriitoare, vândut în milioane de exemplare, este o capodoperă a literaturii erotice, recunoscută abia după treizeci de ani de la adevărata sa valoare și citată alături de textele lui Sade sau Bataille – ei, bine, asta chiar e ceva. Emmanuelle Arsan a mai scris și: ‹‹La siamoise nue››, ‹‹Les enfants d’Emmanuelle››, ‹‹Les soleils d’Emmanuelle››, ‹‹Vanna››, de asemenea, la fel de bine vândute.

Sincer, m-am decis să citesc și această carte după ce am citit și romanul „Emmanuelle. Lecția bărbatului”, oarecum intrigat de stilul acestei autoare și de scrierea ei - adică de temele abordate, ca să nu zic „tema”. Pentru că, într-adevăr, când spui „Emmanuelle” spui, în adevăratul sens al cuvântului, „erotism”, însă aici nu vorbim doar despre actul primitiv, constant, exterior al acuplării, ci vorbim despre dragoste ca un mod de manifestare al artei, al frumosului și superiorului ființei. Această carte nu este un roman, nu are personaje, nu are intrigă, acțiune, punct culminant, ci este un fel de „memorial” al autoarei, întrucât ea notează și consemnează lucruri, valori, moravuri, trecute prin propriul filtru al conștiinței sale filozofice și profunde - aici am putea vorbi de subiectivismul ei care este mascat într-o superficială încercare de a obiectiviza scrierea. Eh, să zicem, îi reușește în anumite locuri, dar tot în pielea ei îi stă mai bine - vorbind de scriitoare.

Da, am găsit în Emanuelle Arsan o femeie cu adevărat inteligentă, o femeie cu un vocabular extrem de dezvoltat și cu o capacitate extraordinară de a percepe ascunzișurile realității, de a simți textura cuvintelor, a vorbelor, cu o capacitate lăudabilă de a se detașa de superficialitatea acestei societăți ce (des)crește sub determinismul urâtului, minciunii, voracității și scandalului. Emmanuelle Arsan ne oferă imaginile unor concepții optimiste și radioase despre erotismul omului, oferind imaginea ființei eliberate de servitute și decădere morală, traversată de o urmă filosofică destul de fină, încât îți vine să te întrebi cum a reușit  să intuiască și să se exprime literar atât de convingător o simplă fată - autoarea - de doar 18 ani, plină de referințe la autori celebri precum Eluard, Bataille, Artaud, la filosofi precum Kant, Schopenhauer?

Să zicem doar că această autoare nu este pentru oricine, cu atât mai puțin această carte (mai ales dacă este prima carte, scrisă de această autoare, pe care vrei s-o citești), întrucât, probabil, dacă nu ai o oarecare (mărișoară) înclinație spre filozofie și meditație, introspecție, vei găsi această carte plictisitoare, ciudată pe alocuri, scrisă monoton și pe un ton imprecis. Nu spun că oi fi eu un filozof sau ceva pui de Hegel sau Platon, însă am întâlnit numeroase pasaje care m-au făcut să las cartea din mână și să privesc, pentru câteva minute, către tavanul de deasupra. Scriitoarea își spune părerea privitor, chiar, la homosexualitate, la decăderea femeii în păcat, la menținerea masculinității sub sau deasupra femeii, vorbește despre societatea noastră în care trăim, găsind-o drept un vierme ce roade, deși sătul, dintr-un măr ce aproape putrezește, o societate în care discriminarea, crima, furtul, mărturia strâmbă, sperjurul, sunt termeni folosiți în limbaj uzual, vorbește despre filme cu substrat, despre încercarea omului de a-și găsi echilibrul, dar imposibilitatea lui de a face acest lucru, de unde și o dramă existențială constantă. Consemnând despre acestea cu atâta ușurință, dar cu un profund adevăr ludic, autoarea își păstrează un loc de top în tagma scriitorilor care îmi dau de gândit, clasând-o alături de Munro, Schmitt, Pascal Bruckner, Katherine Mansfield și lista ar mai continua cu vreo cinci-șase (să nu înțelegeți greșit, nu vorbesc de stil - aici sunt pur subiectiv).

Am selectat și citate care mi-au ridicat, după cum v-am spus, ochii către tavan:

„Lilith, imperfectă? Oh, și încă cum!... Așadar, nedefinit perfectibilă și, de aceea, în mod potențial opera cea mai umană care fusese visată vreodată. Căci caracterul specific al operei omului este să pară capabilă de perfecționare la infinit, în ciuda a ceea ce i-a impus Natura sau Autorul transcendent, pentru care totul este, în esență, imuabil, iremediabil, nedefinit.
Omul, care ar fi putut la fel de bine să rămână un animal printre altele, a devenit inventator și artist creator prin forța de a reface, de a-și modifica neobosit opera, de a-i schimba destinația și forma pe măsură ce se întreabă din nou asupra sensului dorințelor și acțiunilor lui, niciodată mulțumit de alții și de el însuși, împingând neplauzibil limitele universului său, revizuindu-și la întâmplare destinul și continuând să creadă, sfidând orice înțelepciune și orice rațiune, că într-o zi va ajunge să confere realitate visurilor sale.”

„(...) Suntem toți și toate niște provocări de naufragii. Ceea ce numim dragoste este un cântec mistificator. Ne plângem în el de singurătate, dar nu ca să căutăm adevărați tovarăși. Ceea ce dorim este un alt călător pierdut care să naufragieze pe insula noastră și să rămână acolo, pentru toată viața, solitar împreună cu noi. Nu-i oferim nimic. Nu sperăm nimic din partea lui. De altminteri, ce să schimbe între ei doi înotători goi? Scoici crude. Fructe nealtoite. Nu se cultivă o plajă. Nu se fac eforturi de bucătărie pentru doi. Aiurea sunt, poate, alte insule, pe care tânjesc solitari care ne aseamănă. Dar în ce limbă să le vorbim.”

„Spre deosebire de electron, eu visez. Dar nu mă aștept ca visele mele să devină realitate. Mi-am ales viața: am ales viața. Iubesc această lume, mă bucur de spațiu, trăiesc timpul. Lupt cu trupul meu, mă servesc dedurata mea. Nu mă ofer eternității. Nu mă tem. Nu-mi fac speranțe. Deci sunt liberă.
La fel și voi! Asemenea electronului, nu aveți nimic a vă teme. Pentru că, asemenea electronului, nu aveți nimic a spera.
Aveți totul de dorit! Pentru cel care dorește fără frică și speranță, totul este posibil.”

„Fiecare cu schizofrenia lui! A mea este anonimatul. (...)
Admit chiar că acest gust pentru umbră și tăcere mă face de neînțeles pentru cei care se nasc cu patima renumelui înscrisă în codul genetic. Mă resemnez în fața durității unei lumi obsedată de categorii și de conformism, în care femeile și bărbații cu piele neagră par din altă specie decât cei cu părul blond; o lume în care cei care îmbătrânesc nu-i pot înțelege pe cei care se nasc; o lume în care cei care râvnesc puterea îi disprețuiesc pe cei obosiți de violență; o lume în care femeile așteaptă să aducă viață și bărbații cred că poartă moartea; o lume în care bărbatul a devenit străvechi și femeia a rămas viitoare.”

Așadar, vă recomand această carte doar dacă (neapărat) ați mai citit ceva scris de către Emanuelle Arsan. Nu spun că, evident, nu v-ar plăcea, însă s-ar putea ca lectura să dureze ceva timp. Eu am citit-o printre altele, întrucât am simțit nevoia să citesc și altceva; bineînțeles, asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut romanul. Ba dimpotrivă, dovadă fiind numeroasele semne pe care le-am pus la pagini acolo unde am găsit citate care mi-au atras atenția - da, fac asta, cam la fiecare carte pe care o citesc, pentru că urăsc să subliniez pe cărți. Le mulțumesc foarte mult celor de la Magazinul de Carte pentru acest volum, anticariatul online de unde puteți cumpăra numeroase cărți, din variate domenii, într-o stare perfectă. Vi-l recomand cu drag! Mult succes și spor la lecturi frumoase să aveți.

Editura Nemira (1996)
180 pagini
Traducere de Iulia Arsintescu