sâmbătă, 27 iunie 2015

„Lumea de orez” de Su Tong- Recenzie



Atât din punctul de vedere al factorilor sociali și culturali, România a început să aibă o deschidere din ce în ce mai mare la stilul scriitorilor chinezi, cu stilul lor tipic și poveștile învârtindu-se în jurul moravurilor umane, al destinelor implacabile încă de la începutul operei, al comunismului, obiceiurilor culturii chineze, relațiilor interumane și ierarhice. Și mai mult, Nobelul pentru Literatură acordat în anul 2012 lui Mo Yan sporește atitudinea cititorilor (nu numai din România, ci din întreaga lume), de a citi literatură chineză și de a deprinde, de fapt, obiceiurile și stilurile unei culturi crude, misterioase - aproape primitive.

Su Tong (numele adevărat: Tong Zhonghui) s-a născut în oraşul Suzhou pe 23 ianuarie 1963. Debutează în anii studenţiei cu poezie (1983), apoi cu proză (1984), publicând primele povestiri importante în 1986–1987 („Amintiri din livadă cu duzi”, „Fuga din 1934″, „Trecând în zbor peste satul meu natal cu nuci stufoşi”). În scurtă vreme, Su Tong este apreciat de critică drept unul dintre cei mai însemnaţi membri ai avangardei literare chineze de la sfârşitul anilor 1980. Autorul îşi câştigă notorietatea în China prin nuvela „Stol de soţii şi concubine” (1989), a cărei versiune cinematografică („Dahong denglong gaogao gua” / „Sus-sus lampionul roşu”), în regia lui Zhang Yimou, a fost nominalizată la Oscar în 1991. Scriitor prolific, Su Tong a publicat peste două sute de nuvele şi povestiri, eseuri, precum şi şapte romane, cele mai cunoscute dintre acestea fiind: „Lumea de orez” (1991), „Viaţa mea ca împărat” (1992, tradus în română cu titlul „Eu sunt împăratul Chinei”), „Binu” (2006) şi „Malul fluviului” (2009). Romanele şi povestirile sale au fost traduse în multe limbi, iar câteva au fost ecranizate. Su Tong a fost recompensat cu numeroase premii naţionale, precum şi cu Asian Literary Prize în 2009; de asemenea, a fost nominalizat, în 2011, la Man Booker Internaţional Prize.

Lumea de orez” sau, mai bine spus, lumea lui Cinci-Dragoni, un nume teribil, groaznic, dat unui personaj care pur și simplu m-a făcut să-l urăsc, în adevăratul sens al cuvântului, întrucât atunci când îi citeam replicile simțeam că o greutate apasă asupra mâinilor mele - și anume aceea de a nu lăsa cartea deoparte, doar ca să nu-i mai citesc îndrugăturile. Cinci-Dragoni, un bărbat sărac, gârbovit de foamete, originar din Satul cu nuci, vine la oraș în căutarea unei vieți mai bune, lăsându-și în spate părinții - despre care, de fapt, nu aflăm prea multe lucruri, deși mi s-ar fi părut interesant, astfel mi-aș fi putut explica mai multe aspecte referitorae la caracterul lui Cinci-Dragoni - și, așadar, ajunge într-un oraș-port, pe strada Cărămidarilor, unde descoperă o lume dominată de legi proprii, contrar așteptărilor mele de a fi ajuns într-o lume ordonată, primordială, într-o cultură originară și care pledează pentru valori morale. Dacă privesc retrospectiv, lumea în care ajunge el este o lume total contrară: o introducere într-un univers în care cruzimea, furtul, minciuna, lașitatea, adulterul, violul trec dincolo de orice lege, șocând, uneori, cititorul, prin verosimilitatea de care Su Tong dă dovadă în realizarea unor astfel de scenarii, împletind narațiunea și dialogul - lucrul care nu poate decât să sporească veridicul situațiilor în care personajele se află.

Ajungând în oraș, Cinci-Dragoni este angajat, mai mult din milă, la prăvălia de orez „Gâsca mare”, care aparținea familiei Feng, o familie onorabilă - în ochii celorlalți - din împrejurimile în care tânărul ajunsese. Nu după mult timp de la aducerea lui Cinci-Dragoni în cârdășia localului, una dintre fiicele domnului Feng rămâne însărcinată cu un copil din flori. Rușinat și gândindu-se că, astfel, în lipsa unui soț pentru fiica sa, lucru josnic în cultura locală, acesta are să ajungă de râsul celorlalți, domnul Feng îi spune lui Cinci-Dragoni să o ia pe fiica sa, cea cu pricina, de soție, întrucât astfel se vor spulbera bănuielile ca acesta să aibă o fiică fără principii morale. Totuși, citindu-i psihologia murdară a lui Cinci-Dragoni, Feng îi spune că nu îi va lăsa drept de proprietate asupra localului, chiar dacă are să se căsătorească cu fiica sa. Cu toate acestea, Cinci-Dragoni acceptă, mai mult din dorința de a avea un loc curat unde să doarmă și de a avea un bol cu orez, cald, pe care să-l mănânce. Descoperim, în acest episod, frumoase detalii din cultura mariajului chinezesc, cu tradițiile și obiceiurile unei culturi conservatoare, departe de modernismul european și tehnologia aflată într-o continuă schimbare.

Bine, n-am să vă spun mai multe, pentru că de aici pornește întreaga intrigă a romanului „Lumea de orez”. Încă de la început, ni se dezvăluie ciudata ahtiere a lui Cinci-Dragoni pentru orez, pentru bobul magic și pur ca laptele, ca și cum întreaga sa lume ar fi construită, consolidată, de această plantă; o lume din orez în care, pentru el, asta este tot ceea ce conteză, departe de familie, de principii, de valori. Locul în care acesta își duce traiul este locul în care copiii își înșală părinții, părinții își bat, renegă copiii, relațiile umane capătă contotații de o ordine nefirească, iar, la o adică, totul se învârte în jurul voracității, averii, patimei pentru bani și bunăstare materială - și, pentru Cinci-Dragoni, fetișul crud, dezumanizat, al orezului, în care găsește o scăpare din această lume pe care o conduce după propriile sale reguli murdare, josnice.

Pentru Cinci-Dragoni, existența lumii exterioare, a oamenilor, clădirilor, naturii, se datorează existenței orezului, simbol al bunăstării, al pulsației vieții, ca un „Big Bang” al lumii chinezești, văzută prin ochii lui Cinci-Dragoni. Acesta nu numai că depinde fiziologic de acești saci cu orez, de aceste maldăre pe care le dorește nesfârșite și fără vârf, însă, în patima sa, ajunge să comită lucruri greu de imaginat pentru latura umană firească. Evident, nu vă voi spune, pentru că mi se pare de prisos dacă vreau să vă conving să citiți acest roman. Ideea de bază este că Cinci-Dragoni își construiește propria sa lume brutală, igenuă, „de orez”, în care nimic nu este mai de preț decât dorința sa de a avea mai mult, nepăsător la ceea ce se întâmplă în jurul său, uitând de principiile sale morale și pledând, de fapt, pentru non-valorile universale cum ar fi minciuna, lăcomia, voracitatea și violența.

Evident, nu am putut să nu mă gândesc la moralistul literaturii noastre românești, Ioan Slavici. Totuși, Cinci-Dragoni este produsul mediului în care trăiește, deși are și propriile sale porniri antagonice la un moment dat, aflându-se în concordanță cu moravurile celorlalți, cu plăcerile lor dezagreabile. Eroul (mi-e atât de greu să-l numesc ala, însă nu vreau să tot repet, din motive estetice, numele său) este surprind în devenirea sa psihologică, și, dacă la început nu este decât „un sărăntoc înfometat”, la sfârșit ajunge să fie subjugat propriului său destin, sub vocea sentențioasă, moralistă, a lui Su Tong - astfel, Cinci-Dragoni ajunge să se degradeze din punct de vedere moral, să devină un inuman, primordial, ca o brută dominată doar de pornirea frustrării de a avea mai mult, chiar mai mult decât îi impune condiția de muritor.

Sincer, nu cred că m-am atașat de vreun personaj. Atenție, asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut romanul! Dimpotrivă, i-am dat patru steluțe pe Goodreads, însă personajele pur și simplu mi s-au părut afurisite, nu le puteam intra sub piele (nu că nu m-ar fi lăsat, dar nu am vrut să fac acest lucru), pentru că sunt niște personaje cu o psihologie ciudă (grețoasă, uneori, la Cinci-Dragoni), psihologia la care cu greu poți avea acces și pe care, deși vrei s-o cunoști, tot dai câțiva pași înapoi și te gândeșt că, nu!, mai bine lăsăm pe altădată - să ne mulțumim doar cu povestea. Mie, la o adică, impresia asta mi-au lăsat-o.

Am selectat și niște fragmente și citate, am să le rescriu mai jos:

„(...) A rememorat câte ceva din hoinărelile lui și s-a gândit că locul la care năzuise el în taină era pesemne acesta. Cu orez alb ca zăpada în grămezi cât munții de înalte, cu femei frumoase, bine-făcute și pline de pofte, aproape de calea ferată, de corăbii, aproape și de oraș, și de fabrici, aproape, în fine, și de oameni, averi și comori, locul întruchipa visele fiecărui bărbat din Satul cu nuci și se aproapia bine de raiul plăsmuit de Cinci-Dragoni în capul lui.”

„Orezul adus peste toamnă la vânzare încă nu-și pierduse mireasma delicată. Cinci-Dragoni a apucat o mână și l-a îndesat în gură, punându-se să-l mestece. În gură îi zăbovea aroma cosmeticelor lui Zhiyun, iar aceasta s-a combinat cu boabele cele tari, stârnindu-i o senzație stranie. Și-a amintit deodată de trupul lui Zhyiun pitit în noapte și sub plapuma de mătase (...). Și-a ridicat apoi mâinile și și le-a mirosit. Și pe ele rămăsese un miros complex, în care a distins cu precizie mireasma orezului și mirosul tare al părților femeiești de jos. Pe palmele murdare, cele două se uniseră în chip minunat.”

„(...) Da, da' am o gaură în picior! a urlat el deodată cu asprime. I-a luat plapuma de pe corp, punându-i pe față piciorul rănit. Vezi urmele de sânge de pe el? O să vă pun să mi-l lingeți să mi-l faceți curat! Dacă tu nu vrei, o să-l pun pe taică-tău, și dacă nu vrea el, pe soră-ta. Orișicum ar fi, voi mi-ați făcut răul ăsta. Acum trebuie să vedeți și ce gust are sângele din mine!”
Ai înnebunit? Zhiyiun și-a smuls cu mare înverșunare plapuma de mătase din mâinile lui. Dacă știam că o să fie așa, mai bine-l puneam pe Domnul să-ți facă felul. (...)”

În ceea ce privește exegeții, cei de la Time Out spun că povestea lui Su Tong este „cutremurătoare, dar în același timp fremătând de viață, imaginată și scrisă cu extremă onestitate”, iar cei de la Kirkus Reviews spun că „Balzac și Zola și-ar fi recunoscut în su Tong spiritul geamăn, care ilustrează cu aceeași strălucire dezastrele pe care oamenii și le provoacă unii altora și mai cu seamă lor însuși”. „Un roman magnific”, din punctul de vedere al celor de la Rolling Stone.

Brutal, direct, uluitor prin felul în care creează şi distruge o lume cu o mare economie de mijloace stilistice, „Lumea de orez”, primul roman al lui Su Tong şi un triumf al avangardei anilor ’80, îşi şochează şi deopotrivă îşi fascinează cititorii. De asemenea, finalul romanului nu poate decât să-ți dea de meditat asupra condiției umane, sub determinismul propriilor noastre așteptări și principii morale. Vă recomand cu drag acest roman, și, deși ar părea o lectură grea, cu siguranță o să vă dea de gândit și o să vă placă. Le mulțumesc din suflet celor de la Humanitas Fiction pentru acest volum minunat, savurat până la ultima pagină. Puteți comanda volumul lui Su Tong de AICI, de asemenea vă recomand să urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile, ofertele, reducerile și lansările de carte. O seară plăcută și lecturi frumoase!

Traducere din chineză de Dinu Luca
304 pagini

14 comentarii:

  1. Vai, m-am făcut de rşine la tine pe blog, am zis că e japonez şi asta va rămâne marcat pentru posteritate! Ruşine să îmi fie!
    Cât despre carte, sună extrem de interesant, lumea asiatică şi normele ei care par de nepătruns, dar şi cu aura de mister dată de faptul că este o lume închisă, sunt fascinante. Iar China, cu mişcările ei interne şi trecerea la comunism, e chiar mai interesantă. Nu am citit nici un autor chinez până acum dar va trebui să încerc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nț! Nț! Nț! Chiar așa. :)) Cartea este foarte frumoasă, mie mi-a plăcut destul de mult și am descoperit o cultură nouă - pentru palmaresul meu -, întrucât e prima carte scrisă de un autor asiatic (Japonia, China) pe care-o citesc. :D Și, ei bine, mi-a plăcut ce am descoperit.

      Ștergere
    2. tori japonezi am mai dat iama, şi mai tineri şi mai clasici, cu cei chinezi nu am avut contact. Oricum, am noroc, dacă nu înţeleg ceva ştiu nişte copiii care au stat un an în China să înveţe chineza pe bani statului chinez (şi când zic pe banii lor mă refer la mulţi bani). Deci, provocare nouă: de citit măcar o carte de un autor chinez.

      Ștergere
    3. Auleeeu, îmi imaginez câți bani au trebuit să investească pentru acei copii! :)) Ce noroc, fâââs! Și la noi, în tabăra de germană, am înțeles că au investit ăștia 5000 de euro sau ceva de genul. Eh! Eu n-am citit niciun japonez, serios, nu știu de ce nu mă atrag. Favoriții mei îs spaniolii, apoi, evident, americanii. Și românii, deh.

      Ștergere
    4. Eu nu m-am gândit niciodată care îmi plac mai mult... trebuie să mă gândesc la asta. Oricum, depinde mult ce autor nimereşti, fiecare pădure îşi are uscăturile ei.

      Ștergere
    5. Întocmai! :D Cum își are și... trufele! (că tot vine vorba de pădure)

      Ștergere
    6. Ceva de genul :)) Tocmai mi-am dat seama că am o carte scrisă de o chinezoaică, mi-am luat-o în primăvară şi am uitat de ea :) Rămâne doar să o citesc :D

      Ștergere
    7. Păi, Anca, ce mai aștepți?! Să-mi zici dacă are stil chinezoaica au ba.

      Ștergere
    8. aştept să am iar o viaţă de om, momentan am o viaţă de robot, dar voi reveni la normal şi voi citi tot ce-mi pică-n mână.

      Ștergere
    9. Mult succes, să treci cu bine prin perioada asta.

      Ștergere
  2. Nu-ți dai tu seama cât vreau să citesc cartea asta...♥ Autor chinez, titlu... mnah, drăguț, să spunem, părerea ta+recenzia asta ... ce să mai vreau ? Interesantă carte !
    Și da, nici eu nu am citit autori chinezi... dar o să incep cu cartea asta. :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Hehe, nu pot decât să mă bucur. Ai citit „Moara cu noroc”, a lui Slavici? Băi, așa, într-o oarecare fooooarte mică măsură, romanul seamănă cu „Lumea de orez”. Adică, vreau să spun, personajul principal are tot așa o patimă pentru o chestie, ajunge să se degradeze moral, și, în cele din urmă, reiese morala poveștii. Ți-o recomand cu drag, e foarte frumoasă!

      Ștergere
    2. Nu am citit-o, deși am primit-o ca lectură de vacanță in clasa V. :)) probabil o am in bibliotecă, o voi incerca. :) Mersi!

      Ștergere
    3. :)) Va trebui s-o citești, oricum, e obligatorie pentru BAC. Plăcerea mea!

      Ștergere