Fata cu picioare de sticlă, de Ali Shaw - Recenzie

Trecem prin viață și, inevitabil, ne îndrăgostim. Ne îndrăgostim de pământul pe care trăim, de cărțile pe care le citim, de zilele ploioase și cele de vară, de filmele preferate, de oamenii cu care vorbim și de idealurile pe care le avem. De zâmbetele persoanelor dragi și ciripitul călduros al unei vrăbiuțe. Asta este iubirea, chiar dacă ea nu se vede. Iubirea se simte, chiar dacă nu consider iubirea un sentiment, ci o stare, un mod de a trăi și de a supraviețui. Nu cred să se fi scris vreo carte savantă despre dragoste, în sensul vreunei argumentări ex cathedra; așadar, vreun document critic despre cât-de-frumoasă-este-viața-atunci-când-iubești. Fără dragoste rămânem niște existențe incomplete, lumânărești, holograme ce poartă imaginea ființei noastre neîmplinite.

Ali Shaw s-a născut în 1982 și a crescut într-un orășel din Dorset. A urmat cursuri de literatură engleză și creative writing la Lancaster University și apoi a fost bibliotecar la Oxford Bodleian Libray. În prezent, el lucrează la al doilea roman al său. 

Romanul acesta, „Fata cu picioare de sticlă” este un roman hibrid, un melanj de mituri nord-europene, realism psihologic și fantasy, într-o oarecare măsură, și a fost foarte bine primit atât de public, cât și de critică. În toamna anului 2010 a obținut premiul Desmond Elliot, după ce a fost nominalizat pe listele multor premii britanice prestigioase: Costa First Novel Award, Guardian First Book Award, Dylan Thomas Prize, William L. Crawford Fantasy Award. 

În arhipeleagul St. Hauda's Land se petrec lucruri neobișnuite. Ceața dezintegrează orizontul în straturi nemișcate de aer, stânci amenințătoare îți întorc privirea, în mlaștini nesfârșite zboară vite cu aripi de fluture, o creatură transformă totul în alb dintr-o singură privire, meduzele se refugiază în golfuri pentru a muri. Romanul scriitorului Ali Shaw, o fabulă magică despre destin și (in)capacitatea de a-l depăși - depinde de perspectivă - este o combinație emoționantă de mituri nord-europene, realism psihologic și dur, aducător de tristețe - un debut promițător al scriitorului britanic.

Romanul lui Ali Shaw surprinde o poveste de dragoste dintre două persoane, le-am catalogat eu, magice și superioare: Midas Crook, un singuratic, iubitor al liniștii și al naturii, pasionat de fotografie, căutând, într-o încercare de a atinge superiorul, raza perfectă de lumină și Ida Maclaird care, din cauza unei boli necruțătoare și extrem de rar întâlnită, se transformă, treptat, într-o statuie din sticlă. În timp ce Ida acceptă cu resemnare metamofroza în sticlă, Midas, la rândul lui, trece printr-o metamorfoză la fel de dureroasă: aceea de a deveni om. Astfel, putem spune că cei doi trăiesc într-o „coincidentia oppositorum”, într-o atracție a contrariilor, a personalităților diferite. În urma desăvârșirii acestei iubiri, care nu cunoaște planul erotic decât într-o singură secvență a cărții - de o intensitate uluitor de magică - cei doi au să se rupă de teluric, spiritele lor transcendând spațiul limitat al acestei lumi. Nu am simțit niciodată că, citind cartea, trăiesc o poveste de dragoste dintre două persoane. Din contră, i-am simțit pe cei doi protagoniști drept niște elemente ale naturii, cum sunt pământul și rădăcinile unei flori, soarele și ziua, noaptea și stele, luna. Ca și cum existența lor ar fi fost imposibilă dacă ei nu s-ar fi găsit, dacă nu s-ar fi cunoscut - lucru ce se întâmplă destul de greu, din cauza lui Midas, tipul inadaptatului social, pe ici pe colo fricos și greu de abordat.

Datorită stilului său, Ali Shaw reușește să convingă cititorul că viața nu înseamnă doar iubire fizică, cu puseuri ale celei spirituale, și că scrisul nu ce sonstituie numai într-un „sensus litteralis”, ci și într-un „sensus moralis”, plăcerile vieții fiind superficiale, caracterizate de instinctualitatea ființei și de primitivismul erotic. În momente cheie ale acțiunii, scriitorul britanic adaugă elemente fantastice, pentru a reliefa faptul că această lume, în toată fizica ei, nu este întreagă, ci există un univers al posibilităților, viață ad infinitum. Între lucrurile pe care le vedem și cele de care ne temem există, întotdeauna, o contradicție care înclină spre partea în care credem mai mult. Sau, ei bine, de care ne temem mai mult.

După cum v-am obișnuit, am extras din volum niște citate care mi-au atras, în mod special, atenția:

„Amintrile nu erau decât fotografii tipărite pe sinapse.”

 „Degetele ei erau din sticlă pură. O sticlă netedă, transparentă, lucitoare. Semicercuri lucitoare de lumină îi mărgineau fiecare unghie și fiecare cută dintre încheieturile fiecărui deget. Văzute prin degetele ei, punctele argintii de pe pătură se reflectau în vapori metalici. Talpa era și ea din sticlă, dar mai întunecată, și își pierdea din transparență treptat, până când, în apropierea călcâiului, i se îmbina cu pielea: opacă și rozalie ca oricare alta. Și totuși... Cei câțiva centrimetri de tranziție îl uimeau și mai mult decât degetele de sticlă solidă. Oasele se conturau de-abia vizibile înăuntrul tălpii, după care deveneau albe precum crinii și clare în apropierea gleznei nealterate, fiind învelite în ligamente roșii translucide, ce se unduiau în straturi din ce în ce mai dense. În interiorul tălpii, firișioarele de sânge erau blocate, atârnând ca niște vârtejuri de vopsea în blocuri de marmură. Iar în sticlă erau anumite locuri în care pietrificarea nu se desăvârșise: câte o aluniță punctată parcă cu creionul sau câte un fir de păr blond și fin.

Dormea în continuare.

Degetele lui își făcură ușor drum înspre butoanele apartului de fotografiat.”

„- Sticla se răspândește. Mi-e teamă. Acum o lună erau afectate doar vârfurile degetelor.”

 „- Ai sperat vreodată? Te-ai agățat de speranțele tale indiferent de împrejurări? Până când tot ce făceai devenea ridicol?

„(...) Metatarsienele Idei, care înainte rau pe jumătate vizibile, dispăruseră acum în corpurile limpezi de cristal ale picioarelor ei. Firicele de sânge se conturau în jurul gleznelor ei ca bumbacul uzat. Călcâiul, care era înainte piele, devenise un bulgăre greu înăuntrul căruia se întrezăreau pete albe neclare. (...) Venele ufmlate pulsau la capătul tibiei și al gambei, de parcă sângele de aici fugea știind ce avea să-l aștepte. (...) Își dădu seama că picioarele ei lipsite de viață nu mai făceau parte din ea.”

„Începea să se stingă, să paralizeze, capacitățile fizice îi erau îngrădite. Slavă Domnului că făcuse toate acele lucruri la vremea lor.”

„Buzele ei se pliară pe ale lui. Îi numără dinții cu limba. Genele ei picurară lacrimi pe obrajii lui. Încleștarea mâinilor ei se domoli. Buzele ei erau ca un cheag ce se coagula. Își lipi capul de al lui. Cristalinul ochilor ei se gelifică.”

În ceea ce privește exegeții, se afirmă următoarele privitoare la roman și la stilul scriitorului Ali Shaw:

„Fantastică... Doar o inimă de gheață ar rămâne rece”- New York Book Times Review

„Fiecare personaj din acest roman tânkește după o dragoste care pare imposibilă.”- Washington Post

„Ali Shaw are un dar incredibil de a povesti și o mare pasiune pentru cuvinte. Descrierile sale sunt poetice și originale...”- The Washington Times

„O poveste despre dragostea însăși: despre puterea, despre limitele și consecințele ei...”- The Boston Globe

Un roman profund, despre capacitatea omului de a-și găsi iubirea, dar de a nu și-o putea împlini - de unde și drama existențială. O poveste magică despre destin și resemnare. Mulțumesc frumos celor de la Editura Litera pentru posibilitatea de a-l citi, puteți comanda cartea de AICI, cu o reducere de 60% (de la 49,90 RON la 19,90 RON). De asemenea, pe site-ul lor găsiți numeroase cărți la reduceri de nerefuzat, nu pierdeți ocazia.

Editura Litera

336 pagini

Traducere din limba engleză de Smaranda Câmpeanu