Salutare,
Cei de la Editura Corint au planuri mari pentru anul acesta, iar după ce am aruncat privirile printre jurnalul adolescentei Cuckoo Clarke, sau am trăit alături de eroul din „De neînvins”, cei de la Clasic Corint tocmai au scos încă trei cărți:
Cartea poate fi comandată de AICI!
„La jumătatea epocii victoriene, într-o perioadă de avânt a economiei liberale, când Anglia devenise prima putere industrială a lumii, Thomas Hardy reconstituie cu nostalgie, într-o cuprinzătoare frescă romanescă (Remedii disperate, 1871; Sub copacul pădurii, 1872; Departe de lumea dezlănţuită, 1874; Întoarcerea băştinaşului, 1878; Primarul din Casterbridge, 1886; Tess D’Urberville, 1896; Jude neştiutul, 1896) climatul spiritual al Angliei patriarhale. Poetica «romanului regional» s-a îmbogăţit, prin el, cu lirismul robust al evocării «peticului de pământ pe care au văzut lumina zilei» numărul indefinit de «generaţii» şi cu patosul stenic al confruntării cu o fatalitate absolut transcendentă în raport cu viaţa umană, în sânul unei naturi transfigurate de epifaniile luminoase ale Divinităţii.” Cornel Mihai Ionescu
Cartea poate fi comandată de AICI!
„Fii şi îndrăgostiţi ar putea fi considerat – aşa cum a şi fost – «un roman social», mai ales dacă se acceptă ideea că elementul principal al construcţiei e fundalul, sumbrul oraş de mineri, şi că tragedia familiei Morel e tipică pentru existenţa multor familii din oraşele industriale.Subiectul cărţii nu e, însă, acest fundal social. Atmosfera sufocantă din orăşelul miner şi din familia Morel nu este descrisă pentru sine: lumea aceasta meschină, lipsită de orizont, e mediul în care creşte şi se maturizează Paul, personajul central al romanului. Fii şi îndrăgostiţi e povestea vieţii lui Lawrence până în momentul când izbuteşte să evadeze din legăturile primejdioase cu care îl ţineau prizonier şi oraşul, şi familia. Şi, în primul rând, din cele ce îl înrobeau mamei sale, care ţinea cu tot dinadinsul să-l ajute să urce treptele sociale până în clasa burgheză.” Dan Grigorescu
Cartea poate fi comandată de AICI!
„Curând, după ce ni se prezintă personajul şi amintirile care o chinuie pe osândita aflată pe eşafod, desluşim în mulţime chipul soţului, obsedat de ideea neabătută a răzbunării. Cum are să fie pedepsit Arthur Dimmesdale, care va fi soarta fiecăruia dintre cei trei cuprinşi în întunecatul triunghi al păcatului (sau cea a micuţei Pearl) nu ni se spune. Şi adevărul e că nu acestea sunt întrebările pe care şi le pune, în primul rând, cititorul. Dureroasa revelaţie a fericirii de odinioară –, tema recurentă în povestirile lui Hawthorne – fereşte Litera stacojie de primejdia de a deveni un studiu parţial al moravurilor şi mentalităţii din Noua Anglie în întunecata perioadă colonială a istoriei americane. Aşa încât nu e un simplu roman istoric bine informat; într-o proiecţie complexă ce păstrează cu desăvârşită ştiinţă echilibrul între trecut şi prezent, este o analiză subtilă a sufletului bântuit de mari chinuri. Litera stacojie A, stigmatizând un trup de femeie, nu e doar un semn al unei epoci sălbatice, ci şi al unei permanente suferinţe a fiinţei trăind tragedia pasiunii, în căutarea zadarnică a fericirii.” Dan Grigorescu
Mie-mi fac cu ochiul! Pentru mai multe detalii, urmăriți site-ul lor, precum și pagina de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile și concursurile care apar.
Are Thomas Hardy o carte Tess D Urberville care-mi place. :) Cred ca am s-o cumpar si pe aceasta. GEO
RăspundețiȘtergereȘi eu am „Tess D`Urberville” în bibliotecă și abia aștept să o citesc. Am auzit că e foarte bună și, evident, cui nu-i place literatura engleză? Seară faină!
ȘtergereEi, literatura engleză îmi place, dar „Tess D`Urberville” nu mi-a plăcut deloc, nici măcar nu am terminat-o, totul din cauza personajului principal feminin, Tess, pe care voiam să o dau cu capul ba de masă ba de pereţi, într-una. În plus, autorul mi s-a părut misogin aşa că nu am mai încercat să îi citesc vreo altă carte....
Ștergere„Tess D`Urberville” e cartea preferată a unei bune prietene, de aceea vreau s-o citesc. Ei îi place - încă o dovadă că gusturile diferă. Am s-o citesc și revin cu o părere!
ȘtergereÎmi place colecţia asta pentru că are un format extraordinar, e uşor să citeşti aşa o carte, scrisul tocmai bun, hârtia ok, coperta ok. Cel mai tare mă bucur că au reeditat Litera scorojie, era de mult pe lista mea, iar preţurile cărţilor din colecţia asta nu sunt aşa mari.
RăspundețiȘtergereDe mult vrea să citesc cartea „Litera stacojie”, mi-a plăcut mult cum sună. M-a dus cu gândul, când am văzut coperta, la „Desert flower”, deși nu prea are vreo treabă. Iar, cum ai zis și tu, prețurile sunt foarte OK.
ȘtergereEu am văzut filmul când eram mică şi mi-a plăcut (în apărarea mea, atunci nu ştiam că există şi o carte) şi am tot vrut să o citesc dar timpul e aşa scurt şi cărţile sunt aşa multe.
Ștergere