Portretul vieții unui orfan, de Ionuț Tănase - Recenzie

Editura: For You

Număr de pagini: 218

Rating: 5 din 5 steluțe

Ionuț Tănase, câștigătorul sezonului 12 al concursului Dansez pentru tine, își spune povestea vieții în cartea Portretul vieții unui orfan. Aflăm despre copilăria chinuită, petrecută într-o familie cu părinți ca și inexistenți, dezinteresați total de cei cinci copii ai lor, despre perioada nesigură petrecută pe străzi, trăind din bani puțini, obținuți prin muncă cinstită, aflăm despre preadolescența și adolescența petrecute în casele de copii, despre înfometare, frig, bătăi, trădări, lipsuri, suferințe. Și atunci când toate aceste greutăți l-ar fi înfrânt până și pe cel mai rezistent bărbat, acel copil plăpând se ridică în picioare și luptă pentru visul lui: să se realizeze prin dans și să le ofere un cămin fraților lui. Sunt lucruri emoționante în autobiografia lui Ionuț Tănase, însă ceea ce impresionează cel mai mult este faptul că, în ciuda tuturor vicisitudinilor, a greutăților și impedimentelor pe care viața i le-a pus în cale, Ionuț își păstrează curățenia sufletească: nu povestește cu răutate, nu cu ranchiună, ură, nedreptățire, nu împroșcă în stânga și dreapta cu noroi, nu judecă, nu taie, nu e incisiv, deși ar fi avut mii de motive - el, prin felul lui de-a fi, iartă, trece mai departe, păstrând permanent fluxul iubirii - toate acestea cu seninătate și credință. Deși toate traumele prin care a trecut ar fi putut lăsa urme adânci și permanente în sufletul și pe chipul lui, el reușește să-și păstreze bunătatea, inocența și optimismul, fiind unul dintre puținii oameni care demonstrează ceea ce spune acel dicton celebru: atunci când viața îi oferă lămâi, Ionuț Tănase la ia și face din ele limonadă. Din toate acestea și nu numai, Portretul vieții unui orfan este, cu siguranță, autobiografia unui învingător.  

Sincer, aceasta este prima carte de la Editura For You pe care o citesc. De fapt, am încercat și acum ceva vreme să citesc Fluturi, de la aceeași editură, dar primele zece pagini m-au chinuit groaznic, așa că am abandonat-o. N-am să-mi expun motivele, pur și simplu n-a fost genul meu de roman. Să vorbesc despre acest roman, mai precis, despre acest jurnal, ar fi de prisos. E impropriu, exclusiv, să recenzuiesc un jurnal, o poveste de viață veridică, reală, cu tangențe în cotidianul nostru atât de monoton, atât de plastic și superficial. Dar, că așa se cade, am să trec puțin prin povestea lui Ionuț Tănase, prin viața sa atât de nedreaptă, atât de singură, chinuită, încât e destul de greu de crezut că unui cititor, acest roman nu i-ar smulge o lacrimă sau nu i-ar pune un nod în gât. Vă spun din proprie experiență, dragi cititori. Pentru că Portretul vieții unui orfan ne vorbește despre viața lui Ionuț Tănase, un învingător, un om care a vrut să-și depășească sfera limitată în care, de altfel, cu toții ne naștem. Cu greu, dând din coate și zbătându-se pentru idealurile sale, el a ieșit la suprafață și, când lumea părea să-i zâmbească, a fost împins înapoi în mocirla nenorocirilor. Într-o mocirlă atât de adâncă, în care fericirea înseamnă ceva de-o clipă, atât de palpabilă și improbabilă, atât de greu de atins și atât de prețioasă. Pentru că, așa-i, fără tristețe n-am cunoaște ce-i bucuria, fără ură, n-am ști ce-i iubirea. 

Iar fără moarte, viața n-ar mai fi niciodată aceeași. Povestea lui Ionuț este, aș spune, un fel de bildungsroman, este un roman la capătul căruia se află alt Ionuț, unul țesut din putere, din vise, din greutăți, din lacrimi și ambiție. Trecând prin scene inimaginabile, greu de trecut prin prisma conștiinței umane, îți dai seama că viața lui Ionuț Tănase a fost, într-adevăr, o dramă, a fost un film udat cu lacrimi și cu nedreptăți. Nevoit să trăiască în condiții austere - impuse de viață -, dar păstrând permanent puseurile speranței, înzestrat cu ambiție și cu dorința de a-și ajuta familia, frații, Ionuț Tănase descoperă, încetul cu încetul, că drumurile i se deschid atunci când nu se aștepta deloc: își formează propria trupă, participă la Românii au talent, apoi la Dansez pentru tine - concurs pe care, de altfel, alături de Jojo, îl și câștigă. La capitolul acesta al dansului, n-am să mă bag prea mult, însă pentru Ionuț dansul a reprezentat modul lui de a se exprima într-o lume care, cu greu, părea să-l înțeleagă și să-l accepte. Și, astfel, prin această carte, cei care vor să-l asculte au acum posibilitatea.

Copilăria lui a fost, în mare parte, una nefericită. Nevoit să muncească pentru a-și întreține familia și frații, dormind prin gări, prin canale, prin parcuri, îndurând frigul și toate intemperiile vremii, maltratat, bătut, trăind într-o familie difuză, care nu-l accepta, într-o familie în care un asemenea spirit ar fi încorsetat și lipsit de sprijin parental. Totuși, Ionuț Tănase, înarmat cu o voință de fier și cu idealurile stabilite, a țintit către altceva, către mai mult, devenind, astfel, un exemplu de urmat. Păstrând capitole întregi pentru mama sa bolnavă de schizofrenie, el își reiterează, în genere, iubirea pentru cei care i-au dat viață, necondamnându-i pentru ceea ce ei i-au făcut. Vrând, poate, doar să-și răspund la unele întrebări care mai degrabă ar rămâne întrebări, deoarece ele aduc cu sine și mai multe întrebări.O viață grea, o viață murdară, înfometată, care este conturată perfect de către rândurile de mai jos: „La un moment dat, am început să mâncăm sare, pentru că efectiv, nu aveam altceva și amestecam sarea cu apă, deoarece nu o puteam suporta altfel. Aveam cu toții dureri de stomac de la sare. Am încercat să mâncăm și varul de pe pereți, însă nu exista nici cea mai mică șansă ca sarea sau varul să ne potolească foamea. Eram înghețați, murdari, flămânzi și dormeam pe jos.”

Unele fragmente sunt atât de grele, atât de dureros de parcurs încât te întrebi dacă, într-adevăr, așa ceva chiar a fost posibil. Pe cuvânt vă spun, uneori am avut impresia că citesc ficțiune, că așa ceva e imposibil, atât de dureros era totul. De fapt, cred că tocmai din complexul de a vrea să cred că așa ceva nu s-a întâmplat niciodată, mi-am imaginat acest lucru. După cum însuși autorul spune, „sunt prea multe amintiri dureroase despre o perioadă care ar fi trebuit să fie plină de jucării, despre o perioadă în care ar fi trebuit să mă bucur de inocența copilăriei.” Jucării transformate în lacrimi, amintiri frumoase transformate în nopți nedormite și suferinde, în vremuri grele și pline de suferință. Undeva, la ultima pagină a romanului, sumând tot ce citim, ne dăm seama că întâlnim un Ionuț Tănase altfel: în drumul său către Unitate, în pelerinajul său către întemeierea Ființei, el devine, în sfârșit, un tată iubitor, un soț adevărat și un om sincer, iubitor și demn de respectat. Plăsmuit din cartea sa, în accepțiune morală, nu el a scris cartea, ci cartea l-a scris pe el, într-un sensus moralis desăvârșit. 

Le mulțumesc prietenilor de la Diverta pentru această carte. Puteți cumpăra Portretul vieții unui orfan de AICI, de pe www.dol.ro. Urmăriți site-ul www.clubdiverta.ro pentru a fi la curent cu toate recenziile și noutăți care apar. Lecturi frumoase și numai bine!