Joi, 12 noiembrie ora 19.00 vă aşteptăm la
Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pentru o seară japoneză
dedicată romanului Puntea viselor al
scriitoarei americane Lesley Downer, cunoscută publicului
român datorită bestsellerurilor Ultima concubină şi Curtezana
şi samuraiul ambele publicate în colecţia Raftul
Denisei, la Editura Humanitas Fiction. La eveniment vor
participa Ana Barton, scriitoare, Carmen Săndulescu,
traducătoarea cărţii, Magda Ciubăncan, profesor de limba
japoneză în cadrul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir
şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii
Româno-Japoneze „Angela Hondru“ din cadrul
Universităţii Româno-Americane. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa
Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.
În partea a doua a serii publicul este invitat să asiste la o demonstraţie de origami. Evenimentul este realizat de Editura Humanitas Fiction în colaborare cu Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru“ din cadrul Universităţii Româno-Americane.
În partea a doua a serii publicul este invitat să asiste la o demonstraţie de origami. Evenimentul este realizat de Editura Humanitas Fiction în colaborare cu Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru“ din cadrul Universităţii Româno-Americane.
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări
la numărul de telefon 0728.859.068 sau pe adresa de
email ioana.iancu@humanitas.ro,
în limita celor 60 de locuri disponibile, pâna în data
de 12 noiembrie, ora 18.30.
Cărţile lui Lesley Downer dedicate Ţării Soarelui-Răsare
sunt traduse în peste 30 de limbi.
Inspirat din fapte reale, romanul Puntea viselor surprinde Japonia anilor 1870 ‒ o epocă în plină schimbare, când, după războiul civil, civilizaţia occidentală începe să pătrundă în cultura tradiţională, testându-i astfel limitele, deschiderea şi reticenţa faţă de nou atât la nivel vestimentar, culinar, cât şi al obiceiurilor. Este momentul în care, după ce au fost învinse forţele shogunului, generalul Kitaoka, dezamăgit de noul regim, va pune la cale o răscoală. Pe acest fundal tulbure se va contura frumoasa poveste de dragoste, aparent imposibilă, dintre Taka şi Nobu.
1873.Taka, fiica unei faimoase gheișe și a generalului Kitaoka, are doar treisprezece ani când îl întâlnește pe Nobu, un băiat din nord ajuns la limita sărăciei, care va deveni servitor în casa familiei ei. Cum dragostea nu ascultă de reguli, cei doi se simt atrași unul de altul în ciuda faptului că Taka făcea parte din clanul Satsuma, cel care deținea puterea, iar Nobu din clanul Aizu, masacrat în timpul războiului civil chiar de forţele din sud. Ura este încă vie, iar Eijiro, fratele lui Taka, face tot posibilul să-l alunge pe Nobu din preajma ei. Reușind să intre la Academia Militară pentru a-şi desăvârși educaţia şi pentru a-şi întreţine membrii familiei care supravieţuiseră, Nobu va fi nevoit să lupte împotriva armatei organizate de generalul Kitaoka, cel care se declarase nemulţumit de noul regim. Vor reuşi Taka şi Nobu să făurească o punte între cele două lumi pentru a-şi împlini iubirea, asemenea prinţesei ţesătoare şi a ciurdarului, cei doi îndrăgostiţi pedepsiţi să se întâlnească o dată pe an, în noaptea de Tanabata (Sărbătoarea Stelelor)?
Lesley Downer s-a născut în 1959 la Londra. Mama ei era de origine chineză, iar tatăl, de origine canadiană, era profesor de chineză. Crescând într-o casă plină de cărţi despre cultura şi civilizaţia Asiei, Lesley este fascinată mai ales de Japonia. După studii la Oxford şi la University of London, în 1978 câştigă o bursă în Ţara Soarelui-Răsare, unde rămâne cinci ani. De altfel, până în prezent, Lesley Downer şi-a petrecut cincisprezece ani din viaţă în Japonia, documentându-se pentru numeroasele lucrări dedicate acestei ţări exotice. În colecţia Raftul Denisei au apărut: Ultima concubină (2009), Curtezana şi samuraiul (2013) şi Puntea viselor (2015).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu