Sânge auriu (Nemuritorii, #1), de Namina Forna - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Young Fiction

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 464

Anul apariției: 2021

Traducere: Irina Marina Borțoi

Namina Forna este originară din Sierra Leone și s-a mutat în Statele Unite când avea nouă ani. Are un masterat în producție de film și TV la USC School of Cinematic Arts și o diplomă de la colegiul Spelman. Lucrează ca scenarist în Los Angeles și îi place să spună povești cu personaje principale feminine aprige. Sânge auriu, romanul ei de debut, va face parte dintr-o trilogie și va fi adaptat pentru film, la solicitarea studioului Makeready. Poate fi urmărită pe Twitter, la @NaminaForna, și pe Instagram, la @namina.forna.

„Mă uit în jos, la venele mele, și mi se strânge stomacul când le văd cum strălucesc, cu aurul scânteind înăuntrul lor, iar eu rămân însemnată pentru totdeauna drept impură din pricina acestei esențe demonice. Îmi vine să le smulg din mine, îmi vine să sap atât de adânc, încât să le golesc.”

Deka are 16 ani și așteaptă înfrigurată ceremonia sângelui, după care ar putea deveni oficial membră a satului său. Dar sângele ei nu este roșu, ci auriu – culoarea impurității, ceea ce poate să aibă consecințe mai grave decât moartea. O femeie misterioasă îi oferă posibilitatea să plece din sat și să lupte pentru împărat, într-o armată formată din tinere ca ea: sunt „alaki”, fete aproape nemuritoare cu daruri rare. Și sunt singurele care pot lupta împotriva celui mai mare pericol care amenință imperiul. Deka știe ce primejdii o așteaptă, dar își dorește să-și găsească locul. În drum spre capitală, unde se va pregăti pentru cea mai mare bătălie din viața ei, va descoperi însă că marele oraș înconjurat de ziduri ascunde multe surprize. Nici locul, nici oamenii nu sunt chiar ce par a fi – nici măcar Deka.

„- Omorâți-mă, șoptesc eu, cu lacrimile curgându-mi pe obraji. Trebuie să știți cum. Sunt o mârșavă în ochii lui Oyomo. Sunt o mârșavă.”

Well, înainte de toate haideți să ne oprim din citit (sau din scris) și să mai admirăm, încă o dată, cât de minunată este coperta acestei cărți. De altfel, nimic neașteptat pentru o carte care ascunde o poveste atât de bună. Dumnezeule, eu nu mă dau în vânt după fantasy, iar asta probabil o știți deja, dar mi-a plăcut la neeeebunie această carte. Mi-a oferit de toate, și chiar dacă n-aveam așteptări de de toate, fiindcă nu prea știu de fapt ce înseamnă „de toate” când vine vorba de un fantasy, știu că am avut parte de: context istoric genial (bifat), intrigă neașteptat de bine fructificată (bifat), personaje care mi-au plăcut de la bun început (bifat), întâmplări și magii și chestii bizare (bifat, bifat, bifat). Dar, de departe, ce mi-a plăcut cred că cel mai mult a fost evoluția personajului principal, Deka, o tânără care, oh, este mult mai mult decât ar fi crezut vreodată (bifat). 

„- În următoarele luni îi veți înfrunta pe cei mai înspăimântători monștri din Otera, însă nu îi veți înfrunta singure. Noii voștri uruni vă vor fi alături la fiecare pas. CHiar și în timp ce vă încheiați antrenamentul inițial, ei vor fi de cealaltă parte a zidurilor, așteptând să vi se alăture, frații voștri de arme.”

Sânge auriu chiar a fost o surpriză literară neașteptată. Nici nu știu de unde să-ncep pentru a vorbi despre ea. O carte puternică - un debut literar, de fapt, extrem de bine cotat, plin de succes, care surprinde puterea adevărată a femeilor: violență fizică, misoginie, abuz, rasism, marginalizare, dar și speranță, putere, curaj, dârzenie și îndrăzneală. Și scene de luptă dintre cele mai spectaculoase, întâmplări dintre cele mai neașteptate și multă, multă magie și mult misticism și un strop de mitologie (locală) care m-au convins că, într-adevăr, merită 5 steluțe. Deși premisa cărții este destul de simplă - Deka, personajul principal, împreună cu celelalte tinere din sat trebuie să treacă un ceremonial al sângelui care să dovedească puritatea acestora, tralala, Deka nu este pură și cu toții (chiar și familia) se întorc împotriva ei, este salvată, ajunge să devină soldat în armata unui rege din care fac parte alte fete „cu sânge auriu” -, Namina Forna reușește să redea o poveste genială despre curaj, determinare, păstrând în același timp registrul fantasy al cărții. În fine, este vorba și despre niște creaturi ciudate, urlătorii-morții, care sunt mai legați de Deka decât am putea crede. Dar nu vă spun mai multe, pentru că nu are niciun sens. 

„- Ce e ciudat la tine, Deka, e că gândurile tale se învârtesc mereu. Gândești și gândești și mintea ți se rotește în cercuri mici și fine și totuși nu surprinzi niciodată adevărul. Ți-am spus că îți voi da toate răspunsurile înainte de sfârșitul campaniei și așa voi face. Îți voi spune tot ce trebuie să știi, la momentul potrivit. Deocamdată, iată ce trebuie să știi: există mai multe feluri de monștri pe lumea asta. Tu nu ești unul dintre ei.”

Povestea se desfășoară într-un ritm alert, iar pe parcursul cărții avem parte de muuuulte situații tensionate, întorsături de situație, secrete care ies la iveală și interese dintre cele mai bizare și periculoase. Intențiile împăratului ridică, iarăși, semne de întrebare, întrucât el vrea să se folosească de puterile fetelor cu sânge auriu pentru a stârpi, de la rădăcină, seminția urlătorilor-morții. Supuse unor antrenamente extreme, fetele duc o viață grea și trebuie ca oricând să fie pregătite să cunoască moartea - până la urmă, ăsta este prețul pe care trebuie să-l plătească pentru impuritatea sângelui lor. Forna se folosește de Sânge auriu, dacă pot spune așa, pentru a explora ce înseamnă să fii femeie într-o societate patriarhală, ce înseamnă să-i sfidezi pe cei care îți înjosesc valoarea - și, credeți-mă, face o treabă strălucită. Legăturile de prietenie pe care Deka le leagă cu celelalte fete chiar m-au emoționat, precum și alte întâmplări care vizează „tăria” acestora. Se respectă reciproc, se admiră și sunt vulnerabile atât una față de cealaltă, cât și față de pericolul care amușină la fiecare pas. 

„E întuneric când mă trezesc și o liniște stranie. Zgomotul și mulțimile din piața satului au dispărut, înlocuite de umbre, frig și tăcere. Unde mă aflu? Arunc o privire în jur, cu răsuflarea chinuită și sacadată, și descopăr că sunt într-un loc care seamănă cu o pivniță, cu butoaie de ulei stivuite ordonat și aliniate de-a lungul pereților din piatra închisă la culoare. Încerc să mă ridic, dar mă oprește ceva: cătușe de fier aspru, un set pentru picioare și o pereche asortată pentru încheieturile mâinilor. Trag și răsucesc, respirând din ce în ce mai greu, dar cătușele tot nu se mișcă. Au fost bătute în zidul din spatele meu. Un urlet mi se înalță din gâtlej.”

Chiar mi s-a părut a fi un roman excelent - eu, cel puțin, nu prea am grade de comparație, etaloane, din acest punct de vedere, dat fiind faptul că nu prea citesc fantasy. În schimb, Sânge auriu chiar a avut personaje frumoase, puternice, de care m-am apropiat rapid, un love story delicios, o intrigă interesantă și, în general, toate abordările tematice au fost pe placul meu. Nu mai vorbesc de sfârșit, care chiar cred că a lăsat loc de un al doilea volum plin de surprize - chiar sunt curios cum o să exploateze Forna, în continuare, povestea. Am putut simți inima autoarei în această carte, iar Deka chiar pare a fi un fel de proiecție a acesteia. Într-adevăr, este o carte care te prinde de la bun început și în care toate elementele se-mbină într-o creație a cărei succes nu este obscur, ci chiar explicabil!