Drumul spre casă, de Sebastian Fitzek - Recenzie (Crime Club)

Editura: Lebăda Neagră

Colecția: Black Spot

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 416

Anul apariției: 2023

Traducere: Catrinel Iordache

Sebastian Fitzek s-a născut pe 13 octombrie 1971, în Berlin, și a devenit cel mai de succes autor de thrillere psihologice din Germania. Surprinzător, încă de la debut, în 2006, când a publicat Die Therapie (Terapia), a urcat direct pe locul 1 în TOP 10 of the German Spiegel, surclasând Codul lui Da Vinci. Passagier 23 (Pasagerul 23) și Das Paket (Pachetul) au fost în topul bestsellerurilor timp de 50 de săptămâni, iar în anul 2018 Der Insasse (Pacientul sub acoperire) a fost cea mai vândută carte din Germania. Odată cu traducerea cărții Das Paket, în Grecia, Sebastian Fitzek a ajuns pe locul al II-lea în topul Greek Bestsellerist. Până acum, s-au vândut peste 11 milioane de cărți semnate de Fitzek, în peste 35 de țări și a primit de două ori, în Germania, cel mai important premiu literar pentru categoria suspans și crimă. De asemenea, a fost distins în 2016 cu premiul Hörkules, acordat de cititorii germani, pentru Passagier 23. Ratingurile pe Lovelybooks și Goodreads sunt de ordinul zecilor de mii, cu 4, respectiv 4,5 stele. De asemenea, cărțile sale însumează peste 100.000 de recenzii. Au fost făcute filme, piese de teatru și jocuri după scenariile cărților autorului Sebastian Fitzek, presa germană numindu-l „Regele thrillerelor”. Are peste 215.000 urmăritori pe rețelele de socializare, cu care menține o foarte strânsă legătură. Ceea ce îl ajută să se bucure de un succes inegalabil sunt strategiile de marketing, pe care le concepe el însuși. Întâlnirile cu fanii sunt atipice, la fel ca și aparițiile lui. În funcție de locație, numărul celor ce vin la o lansare de carte variază între 1.500 și 3.000 de persoane. Designul cărților este unul înfricoșător, creator de suspans, oferind cititorului experiențe unice chiar și înainte de a începe lectura.

„Care poate nu inaugurase nici măcar începutul sfârșitului ei, dar care, cu siguranță, marca o cotitură de la care nu a mai existat cale de întoarcere. Atunci când a trecut de limita răului și a intrat în liftul întunecat care a aruncat-o într-o lume care era mai rea decât și-ar fi putut închipui în cele mai negre coșmaruri.”

E sâmbătă, imediat după ora 22:00. Jules Tannberg răspunde la apelurile sosite la linia telefonică pentru însoțire, un serviciu telefonic pentru femeile cărora, noaptea târziu, le este frică în drum spre casă și ar dori un însoțitor a cărui voce liniștitoare să le ghideze în siguranță prin noaptea berlineză – sau să cheme ajutor în caz de urgență. Nu a existat niciodată o situație reală în care viața ar fi fost pusă în pericol. Până astăzi, când Jules vorbește cu Klara. Tânăra este îngrozită. Crede că este urmărită de un bărbat care a mai atacat-o și care a trasat cu sânge, pe peretele dormitorului, o dată calendaristică: cea a morții ei! Iar acea zi se încheie în mai puțin de două ore...

„Degeaba. Întunericul o primi cu o violență zdrobitoare.”

N-aș fi putut fi citit o carte mai potrivită pentru a-mi reînvia cheful pentru citit. Da, în ultima perioadă chiar nu am avut stările necesare pentru a parcurge o carte cap-coadă, pur și simplu m-am apucat de mai multe, dar n-am reușit să duc mai niciuna la capăt. Nu mă prindea nimic, n-aveam chef de nimic, nu mă atrăgea nimic - și nu c-aș fi devenit eu vreun pretențios, că am rămas același eu care dă șansă oricărei cărți pe care o începe și care n-o lasă până nu o termină. Dar, în fine, situația a fost de altă natură și nu am să vorbesc despre asta. Well, cu Drumul spre casă a lui Fitzek chiar m-am înțeles deosebit de bine, și cred că am dat-o gata în aproximativ o zi. Mai auzisem de acest autor de la o prietenă foarte bună, care îmi vorbise despre Cadoul, cartea care, citez, „mi-a reamintit de ce iubesc genul thriller”. În aceeași măsură, această carte mi-a reamintit de ce ador cărțile thriller și, mai mult decât atât, de ce ador cărțile thriller care abordează subiecte sensibile, dramatice, într-o manieră care dă cu tine de pământ și te face să vrei să crezi că astfel de lucruri nu sunt adevărate, nu se întâmplă - dar, așa cum și Fitzek a afirmat, parafrazând, chiar ar fi vrut ca sursa de inspirație a cărții sale să nu fie una reală.

„Moar-te. Tor-turi. Du-reri. În viața Klarei multe cuvinte cu două silabe aveau un înțeles macabru. Totuși, niciunul nu stârnea groaza precum: Mar-tin. Niciunul nu-i era mai urât. În decursul timpului, nu învățase să se teamă atât de tare de nici măcar unul. În decursul anilor, niciunul nu se schimbase atât de mult. De la iubit la sa-dic. De la tandrețe la chi-nuri.”

Cartea este despre violență, despre o violență ieșită din comun, bizară, atipică, despre o violență exacerbată - violența domestică. Pus într-o situație deosebit de neașteptată, Jules Tannberg vorbește la telefon cu Klara, o tânără care pare că are ceva de ascuns pe întreg parcursul cărții, care simte în ceafă suflul morții și, pentru a scăpa de o moarte oribilă, vrea să își pună capăt zilelor. De cealaltă parte a liniei telefonice, Jules Tannberg se confruntă cu propriii demoni interiori, în timp ce încearcă s-o convingă pe Klara că lucrurile se pot rezolva, situațiile pot avea un sfârșit mult mai frumos. Dar, de-aici, totul o ia razna, când ne dăm seama că, de fapt, Klara se află într-o situație soră cu moartea, în care a-și pune capăt zilelor, deși sună deosebit de bizar, poate fi o alegere „mult mai bună”. De-a lungul cărții, am simțit o tensiune foarte intensă. Multe scene m-au frapat, m-au făcut să mă gândesc că există astfel de oameni, există astfel de situații pe care nu le cunoaștem și despre care nu se vorbește. Că violența domestică, după cum bine știm, face victime nu doar în mod direct, ci și indirec. Drumul spre casă este o carte care te ține cu sufuletul la gură de la început până la sfârșit și pe care o resimți chiar și după ce ai terminat-o, deoarece îți dă de gândit!

„Nu în vin, ci în violență se află adevărul.”

O carte imprevizibilă, care a reușit de-a lungul ei să mă pună pe piste complet greșite, până când am ajuns în acel punct în care m-am întrebat dacă lucrul respectiv chiar s-a întâmplat. Un subiect dificil, greu de rumegat, și sunt de părere că poate ar trebui să existe o mențiune de această natură, pentru că anumite scene sunt descrise foarte precis și detaliat. Protagoniștii cărții, amândoi, trec prin lucruri oribile și situații de viață greu de privit (citit) - cu toate acestea, nu m-am putut opri din citit și am dat-o gata extrem de rapid. Curiozitatea mă împingea de la spate, voiam să aflu neapărat încotro se îndreaptă toate, care va fi „concluzia” la care Fitzek vrea să ajungă, dacă mă va convinge și îmi va fi pe plac. Care va fi destinul personajelor și cum se va sfârși totul. Într-adevăr, chiar nu m-am așteptat ca lucrurile să ia o întorsătură atât de bizară, însă mi-am dat seama încă o dată că, de fapt, niciodată nu poți cunoaște cu adevărat un om. Cu un stil de scriere aparate - captivant, atent, fără a da prea multe detalii și fără a descrie excesiv locuri, cadre -, Fitzek își câștigă meritul de a fi un autor ale cărui cărți chiar vreau să le citesc cât mai curând.

„Știa: dacă de la acel număr intra un apel la ora aia, atât de târziu după miezul nopții, trebuia să se fi întâmplat ceva și mai înfiorător decât ceea ce tocmai trăise.”

După cum bine știți, nu obișnuiesc să vorbesc prea multe despre ce s-a întâmplat, în sine, în carte. Nu cred că are vreun rost, din moment ce îmi propun doar să vă spun care și cum a fost experiența mea cu lecturarea acestei cărți, Drumul spre casă. Pot să vă spun că este un thriller foarte bun, chiar dacă sunteți pasionați ai genului și le-ați citit, vorba aia, „cam pe toate”! Mi-a plăcut că am simțit ceva nou, ceva special, autentic, citind acest roman. Cu un subiect sensibil, tratat într-un mod aparte, de o violență ieșită din comun, bizară, cartea lui Fitzek are acel ceva pe care deseori nu-l poți teoretiza sau descrie, dar care știi că face casă bună într-o carte aparținând genului thriller. Acel ceva l-am întâlnit și aici, într-un roman care m-a prins de la început, care m-a purtat prin toate stările și pe care l-am devorat, pur și simplu. Și mă bucur, astfel, că primul meu contact cu Fitzek a fost unul pozitiv, care să mă încurajeze să pun mâna și pe celelalte cărți ale autorului. V-o recomand cu cea mai mare încredere, deoarece sunt sigur că va fi, într-adevăr, o experiență literară în sine care vă va satisface așteptările, poate chiar vi le va întrece fără nicio problemă!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Sebastian Fitzek, Drumul spre casă, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata cu Cartea!