Editura: Nemira
Colecția: Orion
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 328
Anul apariției: 2022
Traducere: Silvia Năstasie
Trevor Noah s-a născut în Africa de Sud pe 29 februarie 1984, dintr-o mamă sud-africană neagră și un tată european alb. A prezentat numeroase emisiuni de televiziune, inclusiv diverse premii din domeniul muzicii, televiziunii şi filmului din Africa de Sud, precum și două sezoane ale propriului talk-show nocturn, „Tonight with Trevor Noah“. Este cel mai de succes actor de stand-up comedy din Africa și gazda emisiunii „The Daily Show“ de pe Comedy Central, câștigătoare a premiilor Emmy® și Peabody®. Trevor Noah a scris, a produs și a jucat în 11 spectacole speciale, cel mai recent fiind „Trevor Noah: Son of Patricia“, lansat în noiembrie 2018 pe Netflix, și în care abordează, printre altele, și teme precum rasismul și imigrația. Printre spectacolele sale speciale de stand-up se numără și „Trevor Noah: Afraid of the Dark“ (2017), pe Netflix, și „Trevor Noah: Lost in Translation“ (2016), pe Comedy Central. A fost nominalizat la secțiunea „Personalitatea anului“ la MTV Africa Music Awards în 2014 și 2015 și a câștigat premiul în 2015. În noiembrie 2016, Trevor și-a lansat prima carte, Născut în afara legii. Povești dintr-o copilărie sud-africană (Born a Crime. Stories from a South-African Childhood), care a devenit imediat un bestseller The New York Times. Cartea este o colecție de povești personale despre copilăria petrecută în Africa de Sud în ultimele momente ale apartheidului și despre zilele zbuciumate de libertate de după dispariția acestuia. Cunoscut pentru comentariile sale incisive pe teme sociale și politice, Noah își îndreaptă în această carte atenția către sine, oferindu-le cititorilor o privire intimă asupra lumii care l-a format.
„Într-o societate clădită pe rasism instituționalizat amestecul raselor nu doar contesta nedreptatea sistemului, ci îl devoala drept nefuncțional și ilogic. Amestecul raselor dovedește că rasele se pot amesteca - și că, în multe cazuri, vor să se amestece. Din cauză că o persoană mixtă contrazice însăși logica sistemului, amestecarea raselor devine o infracțiune mai gravă decât trădarea.”
Născut în afara legii este povestea unui băiețel poznaș care se transformă într-un tânăr neliniștit, în timp ce se străduiește să se regăsească într-o lume în care el nu ar fi trebuit să existe. Trevor Noah s-a născut dintr-un tată alb elvețian și o mamă neagră din etnia xhosa, într-o perioadă în care o astfel de relație era pedepsită cu cinci ani de închisoare în Africa de Sud din timpul apartheidului. Dovada vie a indiscreției părinților săi, Trevor a fost ținut mai mult în casă în primii ani de viață, constrâns de măsurile extreme și adesea absurde pe care mama sa le-a luat pentru a-l ascunde de autorităţi, care puteau, în orice moment, să-l despartă de ea. Cartea de față este și povestea relației dintre acest tânăr și mama sa neînfricată, rebelă și profund religioasă – coechipiera sa, o femeie hotărâtă să-și salveze fiul de povara sărăciei, a violenței și a abuzului unei lumi care, în cele din urmă, îi va amenința chiar propria viață. Poveștile adunate aici sunt, pe rând, comice, dramatice și profund emoționante. Fie că se hrănește, la limita subzistenței, cu omizi la cină în vremuri grele, fie că este aruncat dintr-o mașină în mișcare în timpul unei tentative de răpire, fie că încearcă pur și simplu să supraviețuiască capcanei vitale pe care o reprezintă relațiile amoroase în liceu, Trevor își dezvăluie lumea cu o inteligență incisivă și o sinceritate fără menajamente. Poveștile sale se împletesc pentru a forma un portret emoționant și extrem de amuzant al unui băiat care își croiește drum într-o lume decadentă, într-o perioadă periculoasă, înarmat doar cu un simț ascuțit al umorului și cu dragostea neconvențională și necondiționată a mamei sale.
„Atât de multe familii de negri își petrec tot timpul încercând să rezolve problema trecutului. Ăsta e blestemul de a fi negru și sărac și este un blestem care te urmărește din generație în generație. Mama o numește «taxa neagră». Pentru că generațiile care au fost înaintea ta au fost jefuite, în loc să fii liber să-ți folosești abilitățile și educația pentru a avansa, pierzi totul încercând doar să-i aduci pe cei care sunt în urma ta la punctul zero.”
Recunosc, nu auzisem de Trevor Noah înainte de a citi această carte. Cu toate acestea, s-a făcut atât de multă vâlvă în jurul ei, încât n-am putut s-o trec cu vederea. Mă întrebam, oare care-i toată faza? După ce am citit-o, mi-am dat seama că, într-adevăr, e cu totul și cu totul altceva. De altfel, rating-ul de pe Goodreads, dacă l-ați văzut, este unul imens (media de aproximativ 4,5 din peste 618.000 de voturi), și, de altfel, justificat: chiar e o carte faină de tot. Și cred că, oricum, o mare parte din cele 5 steluțe date se datorează faptului că există și fani ai lui Trevor Noah care au citit cartea și deja îl apreciau foarte mult. Așadar, scriu din perspectiva unei persoane care nu-i cunoaște cariera, show-urile sau altele, așadar privind strict din prisma cărții - și, culmea, tot cinci steluțe i-am dat. De ce? Pentru că am uitat când a fost ultima oară când o carte m-a făcut să râd atât de tare, să zâmbesc și să mă simt plin de o stare foarte, foarte faină, o carte care să mă relaxeze, să nu mă solicite, și care să-mi țină companie pentru câteva zile. De fapt, n-am uitat: vorbesc despre momentul în care m-am apucat de această carte și m-am bucurat în totalitate de tot ce-am regăsit în ea - o mulțime de faze amuzante, scenarii parcă desprinse din filme, efervescență, umor și ironie, dar și o poveste emoționantă „a unui băiețel” care și-a găsit, în sfârșit, locul. Trevor Noah chiar este o inspirație!
„Nu regret nimic din ce-am făcut în viață, nicio decizie pe care am luat-o. Dar sunt măcinat de regrete pentru lucrurile pe care nu le-am făcut, pentru alegerile pe care nu le-am făcut, pentru lucrurile pe care nu le-am spus. Ne petrecem atât de mult timp temându-ne de eșec, temându-ne de respingere. Dar regretul e lucrul de care ar trebui să ne temem cel mai mult. Eșecul e un răspuns. Respingerea e un răspuns. Regretul e o întrebare veșnică la care nu o să ai niciodată răspunsul.”
N-am să spun prea multe despre carte, pentru că nu vorbim despre o carte de ficțiune sau altceva de acest gen. În esență, cartea lui Noah este o autobiografie, rememorându-și copilăria, anumite situații care l-au marcat și au ajutat la devenirea sa. Trecem prin perioada copilăriei, cu școală, liceu, prima dragoste, tangențele sale cu familia, câteva certuri, în centrul cărora figura maternă tronează precum un simbol absolut. Da, Trevor Noah îi datorează enorm de multe mamei sale, și nu ezită să ne reamintească acest lucru și să recunoască asta. Am apreciat enorm sinceritatea, indiferent despre ce anume era vorba (discurs politic, convingeri, atitudini, credințe), fără a face compromisuri din acest punct de vedere. Dar, dincolo de toate acestea, eu cel mai mult m-am bucurat de talentul său narativ, de modul în care a expus anumite situații pe care, citindu-le, pur și simplu mi le-am imaginat și m-am trezit râzând cu gura până la urechi. De fapt, după ce am terminat cartea, am decis și să caut niște videoclipuri în care Noah face stand-up, și pot spune că are un umor aparte și un „stil actoricesc” foarte bine șlefuit. Revenind la carte, în ea regăsim exact acest lucru: felul de a fi al lui Trevor Noah!
„Eram peste tot cu toată lumea și în același timp eram absolut singur.”
Un om efervescent, amuzant, inteligent, care își cunoaște capacitățile și aptitudinile și care își fructifică talentul, făcându-i pe alții să râdă, inspirându-i pe alții. Bun, da, nu e Trevor Noah țelul meu în viață, dar cu siguranță din povestea sa avem cu toții ce învăța: s-a confruntat cu discriminarea, cu rasismul, s-a confruntat cu pierderea propriilor coordonate atunci când s-a aflat în anumite situații. Și, totuși, avându-i alături pe cei dragi, cunoscându-și adevărata valoare și adevăratul potențial, Trevor Noah a reușit să se facă auzit, a reușit să devină în sfârșit ceea ce voia. Revenind, apreciez tare mult faptul că i-a oferit mamei sale tot creditul pe care îl merită, deoarece fără ea n-ar fi fost niciodată la fel. O carte care îmbină discursul politic cu glumele dulci-amărui pe alocuri, devenind astfel mai mult decât o carte autobiografică: este un document istoric în sine, care reiterează perioada apartheidului, când multe lucruri care se întâmplau astăzi ni s-ar părea parcă desprinse dintr-o altă lume. Nu vreau să vă spun mai multe, deoarece vreau să vă dau prilejul de a descoperi voi înșivă cum stă treaba.
„- Știu că ți se pare că sunt o babă nebună care te cicălește întruna, mi-ai mai spus, dar uiți că trag de tine și mă iau de tine din dragoste. Dacă nu te pedepsesc eu, lumea te va pedepsi și mai rău. Lumea nu te iubește. Dacă te prinde poliția, poliția nu te iubește. Atunci când te bat eu, eu încerc să te salvez. Când te bat ei, ei încearcă să te omoare.”
Mă voi opri aici. Nu pot decât să vă recomand s-o citiți, pentru că este o carte care nu are cum să nu-ți placă. E relaxantă, e amuzantă, inteligentă, iar Trevor Noah chiar e un tip foarte cool, care își pune sufletul între aceste pagini și i-l livrează cititorului: na, de-aici încolo e treaba ta, că eu am făcut-o pe a mea. Născut în afara legii. Amintiri dintr-o copilărie sud-africană este o carte care m-a surprins foarte plăcut, în primul rând pentru că nu știam la ce să mă aștept. Lejeră, relaxantă, lectura nu te solicită și, totuși, pe alocuri te face să te gândești la anumite lucruri. Este o lectură care merită tot timpul, pe care nu ai cum să nu o apreciezi cel puțin din perspectiva nevoii noastre de a ne mai descreți frunțile, de a ne mai detensiona și relaxa. Da, chiar e un prilej bun de a te relaxa în timp ce citești, mai ales dacă obișnuiți să citiți cărți „mai solicitante”, cu subiecte ceva mai serioase, greu de abordat. Mie-mi place să mai am și lecturi de acest gen; deși, recunosc, fac parte mai mult din acea categorie de cititori care vor să aibă parte de lecturi „cu tâlc”, să spun așa, lecturi mai profunde, care să se joace cu sufletul meu!
Am citit-o si eu si mi-a placut mult :)) Chiar m-a amuzat
RăspundețiȘtergereȘi pe mineeee!
Ștergere