Apartamentul din Paris, de Lucy Foley - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 432

Anul apariției: 2023

Traducere: Ioana Văcărescu

Lucy Foley este autoarea bestsellerurilor Sunday Times Petrecerea de vânătoare și Lista de invitați, vândute în peste 2,5 milioane de exemplare în întreaga lume. Thrillerele sale au figurat în topurile New York Times și Irish Times și au fost pe primele locuri ale secțiunii Crime & Thriller la British Book Awards. De asemenea, s-au aflat pe listele The Times and Sunday Times Crime Books of the Year, iar Lista de invitați a fost aleasă și pentru Reese's Book Club. Romanele lui Lucy Foley au fost traduse în peste 40 de limbi, iar articolele sale au apărut, printre altele, în Sunday Times Style, Grazia, ES Magazine, Vogue US, Elle, Tattler sau Marie Claire. Lucy Foley poate fi urmărită pe Facebook, la www.facebook.com/LucyFoleyAuthor, pe Twitter, @LucyFoleyTweets și pe Instagram, @LucyFoleyAuthor. La Editura Trei au mai apărut și Lista de invitați (2021, traducere de către Bogdan Ghiurco) și Petrecerea de vânătoare (2022, traducere de către Daniela Purgraru). Toate cele trei romane sunt în diverse etape de adaptare pentru TV sau cinema.

„Tot revin cu gândul la acel lanț rupt al medalionului cu Sfântul Cristopher. La blana murdară de sânge a pisicii. La faptul că niciunul dintre vecinii lui Ben nu pare dispus să stea de vorba ca lumea cu mine - și mai mult, par de-a dreptul ostili. La senzația că pur și simplu aici pare să fie ceva în neregulă.”

Autoarea bestsellerurilor Lista de invitați și Petrecerea de vânătoare! Un bloc vechi superb, la numărul 12 pe Rue des Amants, ascuns undeva în Montmartre, unde nimic nu trece neobservat și toată lumea are ceva de mărturisit. Tocmai a avut loc o crimă. În spatele ușii apartamentului 3 se află un mister. Cine să dețină cheia: mondena, amabilul, portăreasa, alcoolicul, fata în pragul colapsului sau oaspetele nedorit? Toți sunt vecini, toți sunt suspecți. Și fiecare are câte un secret de nedezvăluit...

„Fac un pas în spate și-i analizez forma. E foarte bine ascunsă și canapeaua e așezată chiar în fața ei, așa încât nici n-ai observa-o dacă nu te-ai uita cu atenție. Dar cred că este o ușă.”

Bun, să-ncepem prin a spune că nu mă așteptam la mai mult, sincer. De ce? Pentru că am început să-mi dau seama, oarecum, cum stă treaba cu toți acești autori de thriller care scriu o carte bună (și doar una), iar apoi încep să o gafeze. Și spun asta deoarece nu e primul meu contact cu Lucy Foley, de la care am mai citit și renumita carte Lista de invitați (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI) - care probabil este cea mai bună carte a ei -, precum și Petrecerea de vânătoare (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), care e un fel de Lista de invitați dar cu buget mult redus. În fine! Legat de Apartamentul din Paris, pot spune că mi s-a părut o lectură deosebit de slabă, nu prea închegată, haotică, mult lungită și cu un final de-a dreptul deloc convingător. Spun asta având în vedere foarte multe variabile, și una dintre cele mai importante este faptul că deja mi-am suprasaturat lista de lecturi cu cărți thriller- prin urmare, deseori am impresia că nu prea mai citesc nimic nou, nimic deosebit, și puține thrillere reușesc să mă mai surprindă și să-mi ofere acea doză „de stimulare” pe care o caut atunci când citesc un thriller foarte bun. Și pe care am nevoie s-o simt de-a lungul cărții pentru a o considera, în cele din urmă, o carte chiar bună, pe care aș recomanda-o în special celor care știu că sunt fani ai genului.

„Oamenii ăștia n-ar trebui să fie aici. Nu acum. Nu după tot ce s-a întâmplat aici.”

Totul începe când Ben, un jurnalist, dispare brusc. Bineînțeles, din apartamentul său din Paris. Jess, care încearcă să fugă de propria-i viață din Anglia, alege să meargă la Paris, la fratele ei, poate cu gândul de a începe o nouă viață. La un moment dat, Jess primește un mesaj vocal misterios de la Ben, și când ajunge își dă seama că nu este de găsit pe nicăieri. Încetul cu încetul, Jess începe să se întrebe ce s-a întâmplat și care au fost circumstanțele dispariției, unde-i Ben și tralala. Evident, face asta prin a bate la ușile celorlalți și a pune întrebări. Aici, Lucy Foley apelează la trucul acela prin care fiecare capitol își propune să ne ofere perspectiva subiectivă a altui personaj, vorbind astfel despre un roman polifonic. Da, v-ați dat seama, fiecare are secretele sale, nimeni nu pare ușă de biserică și secretele încep să iasă la iveală, întâmplări ciudate și, de altfel, pare că fiecare a avut un interes, de o anumită natură, asupra acestui Ben. N-am să zic aici ce fel de interese, dar un coleg din grupul clubului de lectură chiar m-a amuzat printr-o remarcă foarte ingenioasă pe care a făcut-o!

„- Mi-e rușine, mama! Mi-e așa rușine. Locul ăsta... e un loc rău. Se întâmplă niște lucruri oribile aici. Nu sunt oameni buni. Și...”

Aș spune că acest roman este destul de diferit față de celelalte două, dacă la Petrecerea de vânătoare și Lista de invitați am găsit similitudini majore. Avem de-a face cu o gamă destul de mare și efervescentă de personaje, dar ce mi s-a părut cel mai enervant a fost faptul că a trebuit să aflu atât de multe lucruri irelevante, care n-ar fi făcut sub nicio formă interesul intrigii, încât m-a plictisit teribil. Jess, în schimb, chiar a fost un personaj interesant, dar „prea multă vorbă și prea puține fapte”, chiar dacă la un moment dat ritmul parcă începe să devină mai rapid. În esență, mi-a mai plăcut și faptul că această clădire de apartamente, în sine, capătă valențele unui personaj, însăși clădirea parte a construi „o intrigă” aparte a cărții. În rest, o lectură mult prea ușoară pentru gusturile mele, mult prea basic, care nu a reușit să mă convingă sau să mă stimuleze. Mi s-a părut lipsită de suspansul necesar unui thriller, de acea tensiune acută care te mai încearcă în anumite momente. Nici atmosfera franțuzească nu s-a făcut prea bine simțită, dar nici nu mă interesa, de fapt, acest lucru. Aș fi vrut mai multă tensiune, mai multă dinamică și aș fi vrut să am de-a face cu un thriller mult mai ingenios.

„Privesc în sus, spre scara întunecată, spre apartamente. Știu că n-a fost un accident. Știu că unul dintre ei e vinovat.”

OK, da, au existat și câteva răsturnări de situație „decente”; să le zicem așa. Dar multe alte situații și capitole n-au reușit deloc să mă prindă; dimpotrivă, faptul că mergeau atât de lent mă făcea să mă îndepărtez de lectură și s-o las deoparte. Poate Foley a vrut să încerce ceva diferit, cine știe, poate a vrut să încerce o nouă rețetă și să vadă dacă „așa da” sau „așa nu”. După părerea mea, nu, nu i-a reușit, însă statisticile și vânzările spun cu totul altceva. Oricum, am început să devin destul de selectiv când vine vorba de cărți thriller, motiv pentru care pentru mine Lista de invitați rămâne etalonul la această autoare, iar celelalte două aș spune că, în egală măsură, mi-au (dis)plăcut la fel de mult. Misterul din spatele dispariției lui Ben se simte, într-adevăr, și vrei să afli care a fost de fapt faza și ce s-a petrecut. Totuși, până ajungi acolo, cam trebuie să te lupți cu morile de vânt și să-nghiți în sec, pentru că totul pare a fi mult prea lungit și deloc relevant. Bun, bun, există și lucruri care încetul cu încetul clădesc un drum spre această „concluzie”, dar se prea poate să ajungi acolo și să-ți spui că, pe bune, chiar asta a fost de fapt toată treaba? Încă sunt reticent în ceea ce privește sfârșitul cărții. 

„Mă așez și mă străduiesc din răsputeri să nu intru în panică. Încerc să găsesc explicația rațională care sunt sigură că există în spatele atâtor lucruri ciudate. Oare să chem poliția? Asta ar face un om normal? Fiindcă deja s-au adunat mai multe chestii. Ben nu e aici, deși mi s-a spus c-o să fie acasă, nici nu răspunde la telefon. Sângele de pe blana pisicii. Pata de clor. Lanțul rupt. Dar mai presus de orice este... senzația asta. Senzația că e ceva în neregulă.”

În cele din urmă, Apartamentul din Paris a fost o carte cu bune și cu rele, dar care n-a reușit să mă convingă așa cum aș fi vrut. Totuși, am plecat în lectură fără a avea așteptări, știind deja că din partea lui Foley am avut parte de una caldă & de una rece. Experiența cu această carte a fost, după cum deja v-ați dat seama, una cu siguranță rece, și nu m-a mișcat deloc și nu m-a surprins deloc. Trebuia să mă fi așteptat la asta, întrucât o prietenă, care-i mare fană thrillere, mi-a spus că a Foley a cam dat-o în bară și de data aceasta. Pe de altă parte, chiar știu persoane cărora le-a plăcut mult această carte, ba chiar foarte mult. Eu, unul, aș recomandat-o în special celor care n-au mai avut de-a face cu genul thriller și care vor să încerce ceva nou. Sigur vă va prinde, pentru că, în lipsă de „experiență”, să zic așa, sunteți mult mai predispuși să percepeți anumite situații ca fiind mult mai intense. Eu, unul, tind să compar lecturile care aparțin aceluiași gen, astfel încât să-mi dau seama ce mi-a plăcut și ce nu, ce ar fi putut fi îmbunătățit și ce a fost, într-adevăr, bun așa cum a fost scris.

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Lucy Foley, Apartamentul din Paris, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea!

Alte recenzii ale cărților scrise de Lucy Foley, apărute și pe blog: 

| Lista de invitați | Petrecerea de vânătoare |