Când vina ne desparte, de Liane Moriarty - Recenzie

Editura: Trei

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 576

Traducere: Luminița Gavrilă

Anul apariției: 2017

„Părea că amintirea acelei după-amiezi era un film vechi și cineva îndepărtase cu niște foarfeci anumite cadre. Nici măcar nu erau cadre întregi. Erau niște fragmente. Felii subțiri de timp. Ea nu voia decât să umple acele felii fără să recunoască în fața nimănui Nu-mi amintesc chiar tot.”

Liane Moriarty și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei citind. Nici acum nu poate adormi fără să citească măcar câteva pagini. Nu-și mai amintește când a scris prima sa povestire, dar ține minte perfect primul contract de publishing: tatăl ei a angajat-o să scrie o carte despre el și i-a plătit un avans de un dolar. După terminarea studiilor, Liane a lucrat în publicitate și marketing. S-a apucat serios de scris după ce sora ei, Jaclyn Moriarty, a anunțat-o că va publica prima carte. Romanul său de debut, Three Wishes, scris la finalul masterului literar de la Macquarie University din Sydney a fost publicat de Pan Macmillan. De atunci a mai scris șase romane care au ajuns bestselleruri, fiind traduse în 39 de limbi și vândute în peste șase milioane de exemplare în toată lumea. Nu poate trăi fără cafea, ciocolată, cărți, poveștile copiilor, conversațiile cu prietenii, seriale TV, schi și… lista e deschisă. O puteți vizita online la lianemoriarty.com. La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Marile minciuni nevinovate (care a stat la baza unui serial de excepție produs de HBO), Secretul soțului (vândut în peste trei milioane de exemplare la nivel mondial), Am uitat să fim fericiți, Ultima Aniversare și Nouă străini.

„Toți aveau de rezervă un alt fel de viață care ar fi putut să-i facă fericiți.”

Şase adulţi responsabili. Trei copii simpatici. Un căţel. Într-un weekend obişnuit. Ce-ar putea să iasă prost? Liane Moriarty pune sub lupă trei familii aparent fericite. Sam şi Clementine au o viaţă frumoasă, deşi foarte ocupată. Clementine şi Erika sunt cele mai vechi prietene. Se înţeleg dintr-o singură privire. Însă relaţia lor este complicată... De aceea, când Erika le spune de o invitaţie de ultim moment la un grătar la vecinii lor, Tiffany şi Vid, Clementine şi Sam acceptă fără ezitare. Două luni mai târziu, Clementine şi Sam nu încetează să se întrebe: „Ce-ar fi fost dacă nu ne-am fi dus”?

„(...) Era ocazia ei de a-și răscumpăra greșeala. (...) Scopul scuză mijloacele și tot așa?”

Este simplu, iar pe cât de simplu, pe-atât de evident: îmi place Liane Moriarty de mor. Sincer. Pentru mine, este una dintre cele mai bune autoare ale acestui gen de literatură pe care, de-altfel, nici nu știu în ce tagmă l-aș încadra: că thriller nu știu dacă e, sau poate o fi, dar nicidecum unul dintr-ăla tipic, sângeros, întunecat, care-ți lasă niște sentimente de angoasă. O fi mai mult un fel de thriller-psihologic, întrucât suspansul există, dar în același timp - ce-am apreciat întotdeauna, poate cel mai mut la Liane Moriarty - grija față de psihologia personajelor este una desăvârșită; atenția la detalii, modul în care le construiește, modul în care le inserează anumite atitudini, caractere, reacții, temperamente, trăiri, emoții, sentimente. Da, cred că asta am apreciat întotdeauna cel mai mult la această autoare, dincolo de modul în care scrie și modul în care știe să speculeze și să se folosească de o intrigă extrem de bine construită.

„Să nu le scapi niciodată din ochi. Să nu te uiți niciodată în altă parte. Se întâmplă atât de repede. Se întâmplă fără niciun sunet. (...) Nu mie. Asta nu mi se poate întâmpla niciodată mie.”

Am citit toate cărțile scrise de ea, și-am început cu Secretul soțului (recenzia o găsiți AICI), iar ultima carte citită a fost Nouă străini (recenzia o găsiți AICI). Cartea de față, Când vina ne desparte, este prima carte scrisă de Liane Moriarty pe care o recitesc. De ce? Pentru că simțeam nevoia să citesc ceva scris de ea, și cum The Hypnotist's Love Story nu a fost tradusă încă (dar va fi tradusă, v-o spun din surse sigure), și cum aceasta era singura carte pe care o aveam aici, în oraș, am zis să o încerc. Și, sincer vă spun, deși știam în ce direcție o iau lucrurile, am citit-o cu aceeași plăcere cu care am citit-o și prima dată. Sincer! Nu-mi păsa că știu care-i faza, că știu care-s motivele, chestii de-acest gen - nu; m-am bucurat de o lectură bună, de o lectură alertă, dinamică, m-am bucurat de personajele extrem de faine, intrigile pe care Moriarty le inserează, conflictele dintre personaje, gândurile și frustările și secretele și minciunile - toate acestea, ca întotdeauna, fac din cărțile lui Moriarty - cel puțin pentru mine - de fiecare dată o lectură memorabilă. Bine, ce-i drept, preferata mea rămâne Marile minciuni nevinovate (recenzia o găsiți AICI), și dacă nu mă îndoiesc este și cartea cea mai apreciată de la ea. Motivele-s evidente - chiar e o lectură extraordinară. Îmi spunea cineva că nu fac „campanie electorală” cu cărțile pe care le-am scris eu, dar dacă e, o fac cu cărțile altora. Să-mi fie rușine!

„Dar ei niciodată nu concepuseră că mariajul lor s-ar putea termina. Puteau să bată din picioare, să țipe și să stea îmbufnați, știind foarte bine că eșafodajul vieții lor era solid ca o stâncă. Paradoxal, asta le permitea să țipe și mai tare, să strige lucruri și mai stupide, mai absurde și mai iraționale, doar ca să-și lase sentimentele să se învolbureze în voie pentru că a doua zi dimineață totul avea să fie bine.”

Ce-am observat eu în cărțile ei, e faptul că, într-o anumită măsură, intriga se construiește în jurul unei anumite situații sociale, să spun așa. În cazul de față, un grătar banal între prieteni de familie, care ajunge să fie motivul acestei cărți. Stăteam, așa, într-un moment de iluminare spirituală, oare femeia asta - Liane Moriarty - merge la un suc cu prietenele, sau, în fine, la o cafea sau ce-i place ei, și-acolo se-ntâmplă, nu știu, ceva random (cineva sparge un pahar din greșeală), iar în capul ei încep să se desfășoare intriga și acțiunea unui întreg roman?! Nu m-aș mira ca romanul de față, Când vina ne desparte, chiar să fi fost inspirat dintr-o situație similară, ba chiar identică, în care ea a mers în vizită la niște prieteni care au invitat-o la un grătar. Sincer. Pentru că romanele lui Moriarty chiar par reale, la fel cum și personajele par a fi întruchipări firești ale oamenilor din jurul nostru. Astfel, mie mi se pare extrem de convingătoare prin ceea ce scrie, prin personajele pe care le creează în cărțile sale. Nu mai spun de luptele interioare pe care le duc acestea, care ar putea fi luptele interioare ale fiecăruia dintre noi. În această idee, vreau să zic, eu consider că Liane Moriarty este o autoare desăvârșită, căreia i-aș citi cu interes și lista de cumpărături. 

„Nu va putea uita niciodată după-amiaza aceea, dar putea să se ierte. Putea să-l ierte pe Sam. Dacă el voia să pună capăt căsniciei din cauza asta, etunci ea va plânge după el ca și când a murit, dar să dea naiba, va trece peste asta, va trăi. Mereu avusese această bănuială în ce o privește, faptul că în adâncul sufletului ei era o piatră tare, un instinct dur și rece de autoconservare.”

Evident, nu spun multe despre carte în sine, de fapt, despre acțiune și modul în care aceasta se desfășoară. N-are sens, deoarece asta ar însemna să știrbesc din eventuala plăcere pe care ați putea-o avea dacă citiți romanul. Evident, la fel de viabil și posibil este să nu vă placă la fel de mult cum îmi place și mie, ceea ce e perfect normal și acceptabil, atât timp cât suntem diferiți ca cititori, avem propriile noastre plăceri literare și, cum să zic, suntem și vom fi subiectivi. Dar dacă rezonați cu lecturile mele, sunt sigur că nu se poate să nu apreciați cărțile scrise de Liane Moriarty. Probabil repetându-mă, vă voi mai spune o dată cât de mult apreciez grija pe care o are pentru personajele pe care le pune în scena romanistă: mereu, dar mereu, cărțile sale se termină cu câteva capitole în care, după ce-a fost rezolvată (mai mult sau mai puțin) o anumită situație, Moriarty definitiveză, să spun așa, destinele personajelor sale. Nu lasă loc de interpretări, nu, ci le așază frumos într-o anumite direcție existențială, închizând lumea romanului, făcând pace între poloboace, să spun așa, iar totul revine la echilibrul inițial, perturbat de ceea ce, în în primă instanță, constituie intriga romanului său. 

„(...) Ar muri pentru copiii ei, dar pentru nimeni altcineva.”

Am recenzat această carte și prima dată când am citit-o, dar am simțit nevoia să revin asupra ei - așadar am șters prima recenzia și m-am decis s-o public pe aceasta. Știm cu toții că, odată cu timpul, sau depinzând de starea pe care o avem atunci când ne aventurăm într-o anumită lectură, experiențele livrești pot să difere exponențial și extrem de mult. N-a fost, cel puțin de data aceasta, cazul: am iubit această carte și atunci, și-o iubesc și-acum. Le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Trei pentru această carte, Când vina ne desparte, de Liane Moriarty, pe care o puteți găsi AICI. De asemenea, le mulțumesc mult și pentru toate titlurile interesante și incitante pe care ni le pun la dispoziție; vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, sunt sigur că veți găsi numeroase cărți care vă vor fi pe plac. Să aveți doar lecturi frumoase și cu spor, exact pe placul vostru!