Open Water, de Caleb Azumah Nelson - Recenzie

Editura: Penguin Books (first published by Viking, 2021)

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 150

Anul apariției: 2022

Caleb Azumah Nelson is a British-Ghanaian writer and photographer living in south-east London. His writing has been published in Litro. He was recently shortlisted for the Palm Photo Prize and the BBC National Short Story Prize 2020, and won the People's Choice prize. Open Water is his debut novel.

🪶PUTEREA CUVÂNTULUI SCRIS & A POVEȘTILOR🪶

Two young people meet at a pub in South East London. Both are Black British, both won scholarships to private schools where they struggled to belong, both are now artists - he a photographer, she a dancer - trying to make their mark in a city that by turns celebrates and rejects them. Tentatively, tenderly, they fall in love. But two people who seem destined to be together can still be torn apart by fear and violence. At once an achingly beautiful love story and a potent insight into race and masculinity, Open Water asks what it means to be a person in a world that sees you only as a Black body, to be vulnerable when you are only respected for strength, to find safety in love, only to lose it. With gorgeous, soulful intensity, Caleb Azumah Nelson has written the most essential British debut of recent years.

“You have always thought if you opened your mouth in open water you would drown, but if you didn't open your mouth you would suffocate. So here you are, drowning.”

Voi fi scurt cu această recenzie, pentru că se-ntâmplă să fi citit această carte, de fapt, acum cred că aproximativ 2 ani. Asta pentru că am mers în Londra și, cum am obișnuința de a-mi cumpăra câte o carte din fiecare țară în care merg, eventual o carte cât mai relevantă pentru țara respectivă (cum a fost când mi-am cumpărat I giorni dell'abbandono de Elena Ferrante, odată ajuns în Florența), mi-am cumpărat și Open Water, o carte de care, sincer, chiar mai auzisem înainte de a o fi găsit în bibliotecă. Și cum mi-am zis că este cartea perfectă pentru a o lua din Londra, având în vedere însuși faptul că autorul Caleb Azumah Nelson este londonez. Și-am început-o. Am început-o încă din metrou, în drumul spre cazare, și n-am mai lăsat-o decât după ce am terminat-o. Pur și simplu am devorat cele 150 de pagini, deoarece m-au purtat într-o lume în care, dincolo de faptul că povestea m-a impresionat, mi-am dat seama că autorul scrie pur și simplu impecabil, cu un talent desăvârșit, dintr-ăla care îți provoacă invidie, că te-ntrebi „eu de ce nu pot scrie așa?”, și-ți dai seama că, în cele din urmă, oricum te bucuri de faptul că există scriitori care chiar scriu bine, scriu cu sufletul și din suflet, scriu pentru suflete și, mda, se pare că mă lungesc fără să spun nimic interesant.

“What you're trying to say is that it's easier for you to hide in your own darkness, than emerge cloaked in your own vulnerability. Not better, but easier. However the longer you hold it in, the more likely you are to suffocate. At some point, you must breathe.” 

Dar, așa cum am menționat, nu va fi vorba despre o recenzie în sine. Pur și simplu simt nevoia să scriu despre cartea asta aici, câteva rânduri, oricât de irelevante pentru alții, dar relevante pentru mine. Zic „relevante” pentru că, cu acest prilej, voi răsfoi din nou cartea în căutarea unor fragmente care mi-au plăcut foarte mult și pe care le voi insera aici. Open Water spune, în esență, o poveste de dragoste, o poveste între doi tineri, amândoi de culoare, care locuiesc în Londra, și se-ntâlnesc într-un pub. De aici, va lua naștere o poveste de dragoste care, ulterior, se va dovedi a fi una nicidecum roz, ci una dominată de frică, de violență psihică, o poveste care spune multe și care, după părerea mea, devine memorabilă doar atunci când îi oferi autorului încrederea ta. Recunosc, nu-mi amintesc prea multe privitoare la acțiunea cărții, dar îmi amintesc faptul că, oarecum, a fost scrisă precum un jurnal, nicidecum urmând un fir cronologic anume. Și o problemă în a-mi aminti cum trebuie a fost și faptul că nu am nivelul de engleză necesar pentru a citi cărți în această limbă așa cum o fac în limba română...

“Every time you remember something, the memory weakens, as you’re remembering the last recollection, rather than the memory itself. Nothing can remain in tact. Still, it does not stop you wanting, does not stop you longing.”

Însă, din fericire cartea n-a avut fraze prea complicate, pe care să nu le-nțeleg întocmai. Chiar dacă au fost multe cuvinte pe care nu le știam, tot am reușit să țin firul poveștii și să înțeleg, în esență, ideea generală. În limba engleză, uneori mi se pare că multe fragmente & cuvinte sună frumos, iar dacă le-ai traduce parcă ai știrbi din emoția & trăirile pe care ți le transmis, pe care te fac să le simți. Așadar, în cele din urmă pur și simplu m-am lăsat purtat de val și îmbrățișat de cât de frumos scrie Caleb Azumah Nelson, cât de liric mi s-a părut totul, cât de emoționant și profund. Da, chiar mi-a plăcut extraordinar de mult această carte, și-am avut feeling-ul ăsta încă de când am luat-o în mână, în librărie. Chiar m-am bucurat tare mult că am dat peste ea pentru că, așa cum v-am zis, nu a fost o carte pe care am luat-o la nimereală, ci chiar mai auzisem - ba chiar îmi fusese recomandă în trecut - de acest roman de debut. Un roman de debut care, cel puțin după părerea mea, reiterează o experiență de viață și o poveste care, de ce nu, ar trebui să ajungă la mai multă lume. Habar n-am dacă va fi tradusă și la noi; însă, dacă aveți ocazia, v-o recomand cu cea mai mare plăcere - și, în special, să o citiți în engleză!