Război, de Louis‑Ferdinand Céline - Recenzie

Editura: Pandora M

Colecția: Anansi. World Fiction - Anansi. Clasic

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 176

Anul apariției: 2022

Traducere: Magda Răduță

Născut în 1894 la Courbevoie, lângă Paris, Louis-Ferdinand Céline (pseudonimul medicului Louis Ferdinand Destouches) învață singur pentru bacalaureat, cât timp muncește în mai multe locuri. Încorporat în 1912, este grav rănit pe front, în noiembrie 1914. Reformat pentru o invaliditate de 75%, devine agent comercial și pleacă pentru o scurtă perioadă în Camerun, apoi la Londra. După război face studii de medicină și lucrează pentru Societatea Națiunilor în misiuni din Africa și Statele Unite. Întors în Franța, practică medicina în dispensare de la periferia Parisului. În 1932 publică primul său volum, Călătorie la capătul nopții, urmat de Moarte pe credit, în 1936. Trăiește în exil, în Germania și Danemarca, din 1944 până în 1951. Revenit în Franța, se instalează la Meudon, unde scrie în continuare (De la un castel la altul, Nord, Rigodon). Moare în 1961. La Editura Pandora M, în colecția Anansi. World Fiction - Anansi. Clasic, a mai apărut și cartea Călătorie la capătul nopții, 2023, în traducerea Mariei Ivănescu.

｡𖦹°‧ RĂZBOIUL - EXPRESIE A ABSURDULUI, A DEZUMANIZĂRII & NEBUNIEI ｡𖦹°‧

Printre manuscrisele céliniene recent descoperite se află și două sute cincizeci de file conținând prima formă a unui roman care se petrece în Flandra, în timpul Primului Război Mondial. La intersecția dintre autobiografie și ficțiune, romanul dezvăluie experiența care se află de atunci în centrul existenței autorului: traumatismul fizic și psihic provocat de front, de „abatorul internațional de nebunie”. Povestea urmărește convalescența brigadierului Ferdinand din momentul în care, grav rănit, își recapătă cunoștința chiar pe câmpul de luptă și până la plecarea spre Londra. La spitalul din Peurdu-sur-la-Lys îi atrage atenția unei infirmiere deloc timide, se împrietenește cu proxenetul Bébert, trece de câteva ori pe lângă moarte și, în sfârșit, se eliberează de ceea ce îi fusese dat până atunci să trăiască. Apare aici, în lumina cea mai crudă, un timp brutal, al deziluziei și al trezirii la realitate, pe care autorul nu l-a tratat niciodată până acum în forma unui text literar separat. La douăzeci de ani după 1914, trecutul, „mereu amețit de uitare”, prinde „melodioare de pe drum, pe care nu i le cere nimeni”. Dar acest trecut nu e uitat niciodată de tot, rămâne viu oricât timp ar trece peste noi – iar romanul Război stă mărturie a acestui adevăr, la fel ca restul operei lui Céline.

„Nu prea credeam eu în zile mai bune. În fiecare dimineață eram încă și mai obosit decât în ajun, fiindcă mă trezisem de douăzeci-treizeci de ori pe noapte din cauza bâzâiturilor mele. Sunt oboseli care n-au nume, cele venite din angoase. Știm bine că ar trebui să dormim ca să redevenim oameni ca toți oamenii. Nici să-ți pui capăt zilelor nu mai ai elan când ești prea obosit. Totul e oboseală.”

Copleșitor, răvășitor, dureros - Război, roman publicat postum al lui Louis-Ferdinand Céline, redescoperit și publicat după moartea sa, poartă amprenta stilului inconfundabil al autorului - o proză viscerală, brutală, „fără perdea”, care n-are nevoie de nimic altceva decât de realitate, care reiterează trauma și absurdul războiului. Romanul se concentrează pe experiențele personale ale protagonistului, Ferdinand Bardamu, care reflectă de fapt propria traumă de război a lui Louis-Ferdinand Céline, care a luat parte la primul război mondial (nu voi scrie denumirea cu litere mari, deoarece niciun război nu merită acest lucru). O poveste despre supraviețuire și dezumanizare, în care Bardamu este grav rănit și se luptă pentru supraviețuire în peisajul apocaliptic al frontului de luptă. În mijlocul haosului, violenței și morții, acesta experimentează ororile războiului într-un mod profund personal - confruntându-se nu doar cu inamicul, ci și cu dezumanizarea progresivă a propriei persoane și a celor din jur. Nu este un roman care vorbește despre „mari bătălii eroice”, ci mai degrabă un roman care plonjează în mizeria vieții de zi cu zi a unui soldat, în teama și angoasa și nebunia și sărăcia și subzistența acestuia. Céline  ne introduce în mintea lui Bardamu - care nu are de-a face doar cu răni fizice, ci se confruntă și cu golul moral și sufletesc pe care războiul îl lasă în urmă. Drama nu vine doar din exterior, ci și din tensiunea interioară a încercării de a supraviețui într-o lume care și-a pierdut orice urmă de umanitate...

„(...) Stăteam pe jos. Aproape că nu se mai auzea tunul. Râul era liniștit, nu mai venea nimic pe el. Doar păsările erau enervante, căci țipetele lor seamănă cu șuieratul gloanțelor.”

Ferdinand Bardamu este protagonistul cărții - nu este un erou în sensul clasic, ci un om zdrobit de împrejurările războiului. Experiențele sale de pe front îl transformă într-un om care observă cu o acuratețe clinică viața și condiția omului în astfel de circumstanțe. Trauma îl face să devină detașat, aproape rece, îl aduce în pragul nebuniei și îl joacă pe degete. Restul personajelor sunt, de asemenea, oglinzi ale războiului. Colegii săi de front, medicii care îl tratează, oamenii pe care îi întâlnește în acest peisaj dezolant - toate aceste figuri contribuie la întărirea ideii că războiul nu înseamnă eroism, ci, mai degrabă, războiul degradează, corupe, ucide și îmbolnăvește esența omului. Mesajul este unul profund anti-război - Louis-Ferdinand Céline se folosește de experiențele și gândurile lui Bardamu (propriile sale gânduri și experiențe, de altfel) pentru a demonta orice iluzie de glorie sau noblețe asociată războiului. În locul lor, avem de-a face cu o lume devastată, cu o lume întunecată, în care suferința, nebunia, alienarea și pierderea identității devin parte integrantă a realității. Războiul este de o absurditate maximă - o forță care distruge atât fizic, cât și psihic, care se hrănește din om și din sufletul acestuia, lăsând în urmă doar ruine, doar identități fragmentate, doar nebunie și moarte și sărăcie, doar mizerie și întuneric.

„(...) Ești aproape pe trei sferturi fărâmat, dar cu cât ți-a mai rămas o să te distrezi de minune, lasă-te purtat înainte cât suflă borealul norocos. Dormi sau nu dormi, împleticește-te, trage-ți-o, clatină-te pe picioare, borăște, fă spume, bășici cu puroi, arzi de febră, strivește, trădează, nu te mai sfii, e doar o chestie de vânt care suflă, n-o să mai fii niciodată la fel de crud și de tâmpit ca restul lumii. Mergi înainte, e tot ce vor de la tine (...).”

Război este un roman care rămâne cu tine mult timp după ce l-ai citit. Prin Bardamu, autorul sugerează că, în astfel de condiții, supraviețuirea este singurul instinct real, adânc înrădăcinat în om, dar chiar și aceasta este golită de sens. Bardamu devine un spectru, pare să nu mai aibă vreun scop în viață, pare să renunțe, dar se vede obligat să facă față realităților brutale ale războiului. Proza lui Louis-Ferdinand Céline este inconfundabilă, violentă și lirică, poetică, existând un contrast între vulgaritatea limbajului și frumusețea cu care observă condiția umană. Stilul său reflectă perfect haosul și dezordinea lumii în care Bardamu trăiește, dar în același timp amplifică și senzația de deznădejde, de nebunie și alienare. Războiul nu este văzut doar ca o catastrofă externă, ci și drept un proces acut de dezumanizare. În fața ororilor și violențelor, în fața morții care devine ceva doar de-o simplă secundă, în fața omului necruțător, personajele ajung să își piardă identitatea, natura interioară, devenind marionete ale unei forțe destructive mult mai mari - ce poate face omul, până la urmă, în fața unui rău atât de puternic, care înghite în gura sa întunecată atâtea vieți, atâtea destine și visuri? Care lasă în urmă prăpăd, moarte, ruine... În fața războiului, tot ce știm despre civilizație și moralitate pălește, se stinge...

„După ce-au trecut atâția ani, e tare greu să-ți amintești lămurit lucrurile. Ce-au zis atunci oamenii aproape că se preface în minciuni. Nu trebuie să ai încredere. Trecutul e o scârbă, se topește în amăgire. Printre melodioare de pe drum, pe care nu i le cere nimeni. Te trezești cu el hoinărind, boit cu plânsete și cu remușcări. Nu-i serios.”

Cu siguranță vreau să citesc și cealaltă carte scrisă de Louis-Ferdinand Céline - din cate am înțeles, este mult mai „relevantă” pentru a înțelege mai bine viața acestuia. Drept urmare, nu pot decât să vă recomand cu cea mai mare încredere acest roman, un roman tulburător și profund, care reușește să redea cu o precizie chirurgicală absurdul, oroarea, frica, angoasa războiului, cu o claritate care pur și simplu te șochează, cu o realitate devastatoare. Prin intermediul lui Bardamu, cititorul pătrunde într-o lume lipsită de speranță, care și-a pierdut coordonatele, în care totul devine o provocare. Cu un stil incisiv și visceral, de o profunzime aparte, cu o proză intensă și copleșitoare, Louis-Ferdinand Céline te lasă cu un gust amar, te lasă cu un gol interior, te pune față în față cu consecințele efectiv devastatoare ale violenței și conflictului. Războiul a fost și va fi mereu o greșeală... Într-un fel, citind cartea reușești să înțelegi mult mai bine fragilitatea omului, reziliența, în fața unei lumi haotice și inumane. Chiar v-o recomand cu cea mai mare încredere, deoarece sunt sigur că veți avea parte de o lectură de-a dreptul memorabilă, de o lectură puternică, o lectură care va rămâne cu voi mult, mult timp după ce o veți fi terminat-o. Să aveți parte doar de lecturi pe sufletul vostru!