Editura: Titan Books
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 288
Anul apariției: 2022
Eric LaRocca (he/they) is a twice Bram Stoker Award® finalist and Splatterpunk Award winner. Named by Esquire as one of the “Writers Shaping Horror’s Next Golden Age” and praised by Locus as “one of strongest and most unique voices in contemporary horror fiction,” LaRocca’s notable works include Things Have Gotten Worse Since We Last Spoke, Everything the Darkness Eats, The Trees Grew Because I Bled There: Collected Stories, and You’ve Lost a Lot of Blood. His upcoming novel, At Dark, I Become Loathsome, will be published by Blackstone Publishing in January 2025 and has already been optioned for film by The Walking Dead star Norman Reedus.
𒌐 SENSIBILA LIMITĂ DINTRE GROTESC & TRAGIC. RELAȚII TOXICE & DORINȚE BOLNAVE 𒌐
Three dark and disturbing horror stories from an astonishing new voice, including the viral-sensation tale of obsession, Things Have Gotten Worse Since We Last Spoke. For fans of Kathe Koja, Clive Barker and Stephen Graham Jones. Winner of the Splatterpunk Award for Best Novella. A whirlpool of darkness churns at the heart of a macabre ballet between two lonely young women in an internet chat room in the early 2000s—a darkness that threatens to forever transform them once they finally succumb to their most horrific desires. A couple isolate themselves on a remote island in an attempt to recover from their teenage son’s death, when a mysterious young man knocks on their door during a storm… And a man confronts his neighbour when he discovers a strange object in his back yard, only to be drawn into an ever-more dangerous game. Three devastating, beautifully written horror stories from one of the genre’s most cutting-edge voices. What have you done today to deserve your eyes?
“It’s because the planet is a carnivore and just wants to be fed. People want that as well. People like to eat other people.”
Încă un autor peste care am dat oarecum random, dar de al cărui stil m-am îndrăgostit iremediabil. De fapt, auzisem de cartea asta într-un video postat pe booktube de Cărți & Alina, care, de fapt, nu o recomanda mai deloc. Well, tocmai ăsta a fost și motivul (bizar, nu?) pentru care am vrut s-o citesc. De ce a ales Alina să nu o recomande? Curiozitatea a omorât pisica, nu? Pentru că, zău, chiar m-a ucis ce-am citit în cartea asta. Mi-a ucis pofta de mâncare în ziua respectivă. Dar, dincolo de toate, și cel puțin pentru mine, Eric LaRocca scrie d-e-m-e-n-ț-i-a-l de b-i-n-e! Și, din acest motiv, i-am comandat toate cărțile pe care le-a publicat. Abia aștept să-mi ajungă și să pătrund din nou în universul întunecat pe care îl creează. Cartea de față are trei povești, dar în recenzia aceasta mă voi axa doar pe cea care dă și titlul cărții, Things Have Gotten Worse Since We Last Spoke, deși și celelalte două (chiar dacă de dimensiuni mult mai mici) sunt relevante pentru a înțelege mult mai bine stilul autorului și substratul scrierilor sale. Totuși, cel mai mare impact asupra mea l-a avut povestea de față - o poveste de-a dreptul terifiantă, o poveste care rămâne cu tine mult, mult timp după ce ai terminat-o. De-a dreptul înfiorător, dar, pe cât de înfiorător, pe atât parcă de uman și revelator.
“I guess that’s what makes people do horrible things – they think whatever they’re doing isn’t nearly as bad as what somebody else will do.”
N-aș spune că Things Have Gotten Worse Since We Last Spoke se află la limita dintre grotesc și tragic. Pentru că, în egală măsură, este o poveste atât grotească, cât și tragică. Am început să citesc și, pe măsură ce înaintam în lectură și lucrurile începeau să capete un oarecare sens, mi-am dat seama că am pătruns într-un teritoriu necunoscut, întunecat, periculos și tulburător. Povestea nu se limitează la ororile evidente și așa-zisul „horror fizic” care ne sunt prezentate, ci sapă în profunzimea întunecată și patologică a relațiilor interumane, a dorinței și a puterii. Structura poveștii este destul de neobișnuită - totul se petrece sub forma unei corespondențe în online, între două femei: Agnes și Zoe. Ceea ce începe sub forma unei conversații banale & inocente pe un forum unde se vând diferite chestii devine rapid o poveste macabră despre manipulare, obsesie și subjugare. Cartea te transpune într-o lume intimă, dar foarte deranjantă, triggering, unde relațiile interumane sunt definite de dependență și control, devin patologice, parazitare. Schimbul de replici dintre Agnes și Zoe, la început banal și firesc, devine din ce în ce mai neliniștitor, ca și cum ai înainta pe suprafața unui strat subțire de gheață - știi că pericolul este iminent, dar nu știi când gheața se va sparge. Și când s-a spart, ohoh, nici n-am putut să prevăd ce are să urmeze...
“It’s not that I felt empty. I think all of us feel empty most of the time and we merely pretend to fill the vacuum with laughter, crying, apologies – anything to make us feel human.”
Între vulnerabilitate și monstruozitate, cele două femei sunt de-a dreptul fascinante. Agnes, la începutul poveștii, pare o femeie singuratică, fragilă, aflată într-un impas. Ea vrea doar să vândă un curățător de mere - nu o ustensilă oarecare, ci care a fost transmisă din generație în generație în familia ei. Ei bine, are nevoie de bani, așa că nu poate da înapoi. Zoe se oferă să i-l cumpere, iar apoi intră în vorbă, se cunosc, iar Agnes îi prezintă situația în care se află. Zoe se oferă să o ajute și chiar să-și păstreze, în continuare, curățătorul de mere. Totuși, cu ce preț? Pe măsură ce discuția avansează, devine clar că dorințele lui Zoe sunt mult mai întunecate și mult mai complicate decât ar părea la o primă vedere. Zoe este o enigmă, asta pentru că, în sfârșit, nici nu știm dacă aceasta este bărbat sau femeie, dacă se numește sau nu Zoe. Zoe, oricum, se transformă într-o figură dominatoare, manipulatoare - dinamica puterii devine unul dintre elementele centrale ale cărții. Relația dintre Agnes și Zoe este departe de a fi una obișnuită și reflectă partea grotească și bolnavă a dorințelor umane - de a controla și de a fi controlat. Nici nu știu dacă, la o adică, ar fi vorba despre cât de departe am putea merge atunci când simțim nevoia de conexiune - totul este bolnav, instabil și patologic, întunecat, prins într-o plasă psihologică de oroare și, oarecum, fascinație.
“I learned quickly that blood is not always thicker than water. Sometimes the people that care for us the most are the people we least expect.”
Things Have Gotten Worse Since We Last Spoke este despre manipulare, obsesie și izolare. Nu este neapărat despre o relație care ia naștere în online și care ulterior scapă de sub control, ci are un substrat mult mai profund. Într-un fel, este vorba despre modul în care singurătatea și izolarea pot alimenta cele mai distructive și bolnave dorințe. Relația toxică dintre cele două este o încercare de a umple un gol interior abisal, o groapă întunecată care continuă să se hrănească din ele pe zi ce trece. Amândouă ajung să își piardă busola morală, parcă nemaiputând să facă distincția între ceea ce este firesc și ceea ce este monstruos, bolnav. Devenite prizoniere ale propriilor fantezii, ele merg îndeajuns de departe din nevoia de a se simți conectate cu altcineva - chiar dacă asta înseamnă să facă lucruri de-a dreptul bolnave. Stilul lui Eric LaRocca este de o claritate tăioasă, dar în același timp ușor ambiguu și subtil. Tensiunea psihologică atinge cote alarmante la un moment dat, crește gradual, iar LaRocca nu se sinchisește să spună lucrurilor pe nume. Cartea de față este o poveste despre monștrii interiori și vulnerabilitatea umană, despre lucrurile care ne pot transforma în orori, în greșeli - este despre cât de multe suntem dispuși să sacrificăm pentru a ne satisface nevoia de iubire și conexiune, și cât de mult ne poate costa, de fapt, satisfacerea acestei nevoi. Pe mine Eric LaRocca chiar m-a câștigat și sunt sigur că, anul acesta, am descoperit un autor de-a dreptul formidabil, ieșit din comun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu