Editura: Titan Books
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐
Număr de pagini: 304
Anul apariției: 2025
Eric LaRocca (he/they) is a 3x Bram Stoker Award® finalist, a Shirley Jackson Award nominee, and a 2x Splatterpunk Award winner. He was named by Esquire as one of the “Writers Shaping Horror’s Next Golden Age” and praised by Locus as “one of the strongest and most unique voices in contemporary horror fiction.” LaRocca’s notable works include Things Have Gotten Worse Since We Last Spoke, Everything the Darkness Eats, and At Dark, I Become Loathsome. He currently resides in Boston, Massachusetts, with his partner.
⛧☾༺♰༻☽⛧ BURNT SPARROW SAU ANTICAMERA IADULUI ⛧☾༺♰༻☽⛧
“The lives of those residing in the isolated town of Burnt Sparrow, New Hampshire, are forever altered after three faceless entities arrive on Christmas morning to perform a brutal act of violence—a senseless tragedy that can never be undone. While the townspeople grieve their losses and grapple with the aftermath of the attack, a young teenage boy named Rupert Cromwell is forced to confront the painful realities of his family situation. Once relationships become intertwined and more carnage ensues as a result of the massacre, the town residents quickly learn that true retribution is futile, cruelty is earned, and certain thresholds must never be crossed no matter what. Engrossing, atmospheric, and unsettling, this is a devastating story of a small New England community rocked by an unforgivable act of violence. Writing with visceral intensity and profound eloquence, LaRocca journeys deep into the dark heart of Burnt Sparrow, leaving you chilled to the bone and wanting more.”
“In the agonizing stillness, he tilts his head and wonders if he hears someone, something, whistling. it sounds like a pathetic lament, a mournful dirge for all the thresholds he will never cross again. A somber poem to welcome him to his now eternal tomb.”
Nu cred că trebuie să vă mai spun faptul că, de când l-am descoperit pe Eric LaRocca cu Things Have Gotten Worse Since We Last Spoke And Other Misfortunes, efectiv am vrut neapărat să pun mână și pe celelalte cărți. Ceea ce s-a rezolvat printr-o comandă destul de voluminoasă. Dar, daaaar, acum am reușit să pun mâna pe această minunăție, care este și cu autograf (semnat, nu imprimat!), și mă declar unul dintre cei mai fericiți cititori. Încă aștept momentul în care o editură din România își va face curajul să îl traducă – dar mă îndoiesc tare că asta se va întâmpla prea curând sau, de fapt, vreodată. Păcat, ei nu știu ce pierd... Pentru că Eric LaRocca are o forță literară aparte, are o viziune pe care n-am mai întâlnit-o și care, pare-se, pentru mine funcționează la perfecție. Nu există carte scrisă de el pe care să n-o fi citit și căreia să nu-i fi dat măcar 4 steluțe. Mă gândesc, uneori, că aș vrea să pot scrie ca el, să am curajul lui, să abordez astfel de teme în maniera pe care o face – una sinceră, deloc cosmetizată (și, totuși, atât de frumos livrată cititorului). Nu știu, chiar are un dar aparte și mă bucur că acesta a luat forma scrisului, și mă bucur că Eric LaRocca are succes, și mă bucur că meritele îi sunt recunoscute și remunerate. Merită, chiar merită! Iar cartea de față, care este parte dintr-o trilogie, pur și simplu m-a dat peste cap și s-a jucat cu mintea și emoțiile mele – am devorat-o, n-am mai putut să o las din mână și tare, tare m-am mâhnit după ce am terminat-o și am realizat că va mai trebuie să aștept cel puțin doi ani pentru a vedea ce se mai întâmplă. Următorul volum este programat să apară anul acesta, undeva prin septembrie, dacă nu mă îndoiesc.
“Sometimes you have to hurt someone to show how much you truly care.”
Romanul We Are Always Tender With Our Dead, prima piesă din ciclul Burnt Sparrow semnat de Eric LaRocca, te introduce într-un teritoriu literar unde oroarea este, practic, simptomul societății. Scriitorul consacrat în zona horror-ului queer contemporan, recompensat și nominalizat în repetate rânduri pentru contribuțiile sale la acest gen literar, abandonează deliberat ideea de delicatețe sugerată ironic de titlul cărții și construiește, în schimb, o experiență de-a dreptul brutală și înfiorătoare, saturată de anxietate, de cruzime și de visceralitate. Burnt Sparrow, orașul fictiv din New Hampshire, este un loc suspendat undeva între „început” & „sfârșit”, este un punct dincolo de care nu mai există cale de întoarcere, este o limită metafizică a Universului – o așezare aparent banală, una dintre acele comunități unde tragediile „nu ar trebui să se întâmple”, dar unde răul pare că și-a găsit, în sfârșit, un loc în care să înflorească. Atmosfera este impregnată de un miros imaginar (sau poate real?) de sulf, ca și cum infernul ar fi decis să-și așeze anticamera sub asfaltul străzilor aparent liniștite ale orașului. Narațiunea debutează cu relatarea incendierii mortale a unui cuplu queer, prezentată sub forma unui articol de presă – ceva rece, ceva impersonal –, urmată aproape imediat de relatările din jurnalul unui adolescent de șaptesprezece ani, Rupert Cromwell, care sugerează implicarea într-un act monstruos pe care nu îl regretă. Între aceste două fragmente se naște tensiunea fundamentală a romanului, foarte bine explorată de autor – conexiunile sunt doar insinuate, dar rareori explicate. Linearitatea aparentă a cărții ascunde un mecanism fragmentar și fragmentat, iar cititorul înaintează prin text asemenea unui martor rătăcit, care are prea multe dovezi la îndemână, dar niciodată complete.
“This whole town is full of monsters.”
Rupert Cromwell este centrul emoțional al cărții – un adolescent queer retras, crescut de un tată care pare că a paralizat emoțional după moartea soției sale, refugiat în lecturi clasice și într-o sensibilitate aproape patologică care îl separă de lumea din jur (de Rupert, zic). Singurătatea lui Rupert are accente gotice; crește într-o casă în care tăcerea este limbajul dominant. În el coexistă fragilitatea intelectuală și o neliniște mocnită, care știi că ar ascunde ceva, o neliniște amplificată de Burnt Sparrow însuși, ca și cum orașul ar funcționa drept un organism viu, un organism parazitar, ce își educă locuitorii în suferință. Masacrul petrecut în dimineața Crăciunului din 2003 – comis de trei entități fără chip, fără gură, fără identitate – fracturează definitiv liniștea aparentă a comunității, realitatea acesteia. Actul plin de cruzime pare a fi fost arbitrar, lipsit de orice justificare (chiar dacă n-ar exista vreodată una!) recognoscibilă, și într-un fel reflectă anxietățile contemporane legate de imprevizibilitatea atacurilor armate și de sentimentul generalizat de insecuritate. În această privință, n-ai cum să nu citești romanul într-o cheie aparte, o alegorie a coșmarului Americii actuale: obsesia armelor, ritualizarea doliului colectiv și incapacitatea instituțiilor de a preveni repetarea tragediilor. După acest carnaj, orașul ia o decizie tulburătoare. Cadavrele victimelor sunt lăsate exact acolo unde au căzut, sub supravegherea unor „paznici ai morților”, transformați într-o categorie profesională absurdă și macabră. Rupert și tatăl său acceptă această sarcină. Imaginea trupurilor abandonate în spațiul public devine una dintre metaforele centrale ale acestei cărți: comunitatea refuză să își îngroape traumele și, într-un fel, parcă ar prefera să o contemple zilnic, să o transforme într-un ritual macabru.
“Sometimes, as Rupert walks along the road while on duty, he can smell the metallic scent of gunfire wafting through the air-the very same smell that seems to have forever replaced the haunting scent of sulfur from the nearby shuttered mill. The town's ghosts have dissipated over the course of several days and now the noxious odor of warfare lingers in its place. That's exactly what the main street of Burnt Sparrow has become-a horrible war zone, a nightmarish landscape torn from the mind of some demented surrealist.”
Un fapt important este că autoritatea în Burnt Sparrow este exercitată de bătrânii orașului – figuri aproape șamanice – și de enigmaticul Esherwood, un fel de patron simbolic al orașului. Structurile de putere capătă o aură de cult și sugerează mecanisme obscure prin care comunitățile mici își negociază practic moralitatea. Xenofobia latentă, dinamica socială rigidă și dorința de control scot în evidență (ce ironie!) un sistem opac, unde compasiunea și cruzimea fac casă bună împreună. Eric LaRocca abordează teme sensibile și nu puține – quuer-ul ca experiență a marginalizării, poftele sexuale, vinovăția colectivă, trauma, violența, abuzul, psihoza, pornirile patologice: cu alte cuvinte, horror extrem. Scenele grafice sunt numeroase și deliberate și traversează teritorii tabu: violență sexuală, abuz, necrofilie, incest. Pentru unii cititori, este evident că astfel de episoade vor fi părut excesive sau lipsite de vreo componentă artistică, estetică, ca și cum grotescul ar domina componenta reflexivă a cărții. Totuși, intenția pare să fie aceea de a expune faptul că, într-adevăr, oamenii sunt capabili de așa ceva, că atrocitatea din ei vine, că ei sunt monștrii. În Burnt Sparrow, creaturile supranaturale devin, practic, mai puțin înspăimântătoare decât oamenii.
“If the two of us were truly trapped in a storm, it's unmistakably the very same storm that seems to follow all men who routinely couple with other men — an unhappiness that claims all of us and is expected to be endured for the sake of our sacrilege, our abomination.”
Stilistic, romanul oscilează între un superb lirism și ceva ce se simte precum o febră dintr-aia delirantă. Rupert rătăcește prin propriile-i gânduri, meditează asupra moralității și identității într-un ritm contemplativ care, dacă nu te convinge, încetinește acțiunea propriu-zisă. Totuși, mie mi s-a părut că această parte filosofică reușește să dea cărții mai multă densitate emoțională, chiar dacă poate sugera și impresia unui început încă neînchegat. Însă, de obicei asta este specific unui prim volum dintr-o serie ce pregătește terenul pentru ce urmează să se întâmple. Există mai multe fire narative încă suspendate, care merită valorificate în continuare – avem identitatea atacatorilor, avem scopul ascuns al bătrânilor, avem natura răului care domină orașul. Chiar te fascinează toate astea, la un moment dat. Repulsia și atracția care coexistă constant în cititor, faptul că te regăsești incapabil să abandonezi „spectacolul” acesta al degradării morale, al... urâtului din oameni. Există la Eric LaRocca ceva care face ca obscenul și deplasatul să reprezinte sursele fertile ale unei proze fascinante. În esenţă, We Are Always Tender With Our Dead chiar e un roman care deschide o trilogie pe care eu, cel puțin, o urmăresc îndeaproape și care sunt sigur că va deveni una de referință pentru mine. Visul american care apare ca o relicvă carbonizată, locuitorii care continuă să vegheze morții deoarece nu mai știu cum să-i protejeze pe cei vii, toate chestiile bizare, ieșite din comun, situațiile, partea reflexivă & profundă a cărții... Tulburător, excesiv (și parcă încă mai poți duce...) și deliberat provocator, romanul inaugurează universul Burnt Sparrow cu o energie brută care cred că atrage foarte bine fanii horror-ului experimental. Da, Eric LaRocca chiar e un autor care merită toată atenția!
Alte recenzii ale cărților scrise de Eric LaRocca, apărute și pe blog:
| Things Have Gotten Worse Since We Last Spoke and Other Misfortunes | They Were Here Before Us: A Novella in Pieces | The Trees Grew Because I Bled There: Collected Stories | Everything the Darkness Eats | This Skin Was Once Mine and Other Disturbances |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu