Băieții din cimitir, de Aiden Thomas - Recenzie

Editura: Alice Books

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 408

Anul apariției: 2023 

Traducere: Ioana Filat

Aiden Thomas a absolvit masteratul de scriere creativă la Mills College. S-a născut în Oakland, California, iar în tinerețe a bântuit adesea cimitirul Mountain View, care i-a fost ca o a doua casă. Ca Latinx queer, trans, Aiden este un militant convins pentru reprezentarea diversă în media. Este bine‑cunoscut în cercul de prieteni pentru faptul că e mereu surprins de cărțile și filmele cu întorsături de situație și că-și organizează rafturile cu cărți după culoare. Când nu scrie, se bucură să exploreze natura cu câinele său, Ronan. Pisica, Figaro, preferă să-i încurajeze hobbyurile din casă, cum ar fi lectura și prea multe cafele. Băieții din cimitir e romanul său de debut.

🫱🏽‍🫲🏼ȚINE-MĂ DE MÂNĂ & HAIDE SĂ ÎNFRUNTĂM ÎNTUNERICUL ÎMPREUNĂ🫱🏽‍🫲🏼

Un băiat trans hotărât să-și dovedească genul familiei sale Latinx tradiționale invocă o fantomă care refuză să plece, în debutul YA paranormal semnat de Aiden Thomas, Băieții din cimitir. Yadriel a invocat o fantomă și nu mai poate scăpa de ea. Când familia sa Latinx tradițională are probleme în a-i accepta adevăratul gen, Yadriel devine hotărât să se dovedească un brujo adevărat. Cu ajutorul Maritzei, verișoara și cea mai bună prietenă a sa, săvârșește el însuși ritualul, iar apoi pleacă în căutarea fantomei vărului său ucis, pe care trebuie să o elibereze. Însă fantoma pe care o invocă e de fapt Julian Diaz, băiatul rău al școlii, iar Julian nu are de gând să-și accepte împăcat moartea. E hotărât să afle ce s-a întâmplat și să rezolve câteva probleme înainte să plece pentru totdeauna. Neavând de ales, Yadriel acceptă să-l ajute pe Julian, pentru ca amândoi să poată obține ceea ce își doresc. Dar, cu cât petrece mai mult timp cu Julian, cu atât Yadriel își dorește mai puțin să-l lase să plece.

„- Prietenii..., i-a zis Omar lui Yadriel, întinzând mâinile-n lături.

- Sunt familia pe care ți-o alergi singur, a zis Julian, oftând descurajat.

- Sunt familia pe care ți-o alergi singur, a repetat Yadriel automat.”

Cimitirul... n-a fost nicicând un loc mai viu înainte de romanul Băieții din cimitir. Yep, chiar mi-a plăcut mult de tot, și odată ce-am pășit în această lume - unde realitatea s-a împletit cu magia într-un fascinant dans al spiritelor și emoțiilor profunde - n-am mai putut ieși. Povestea pe care Aiden Thomas o scrie rezonează la nivel personal cu autorul - o odisee a descoperirii sinelui și a descoperirii curajului de a fi autentic într-o lume plină de așteptări din partea altora și prejudecăți. La prima vedere, romanul ar putea părea o poveste despre vrăji și fantome și magie și dintr-astea, dar în esență, este mult mai mult decât atât. Este o metaforă a dorinței de apartenență și acceptare, o metaforă a luptei interioare pe care multe persoane o duc pentru a-și găsi acel loc plin de liniște și pace în această lume imensă. Într-o poveste sensibilă, dar foarte captivantă și altertă, Aiden Thomas explorează teme profunde, actuale și sensibile - identitatea de gen, discriminarea și iubirea, în toate formele sale. În centrul poveștii îl avem pe Yadriel, un tânăr trans care încearcă să-și găsească (și câștige, de fapt) locul într-o comunitate tradițională de brujos. Comunitatea sa, puternic legată de tradițiile mexicane și de moștenirea spirituală, refuză să îi recunoască identitatea, negându-i astfel dreptul de a deveni un brujo adevărat. Dar Yadriel este determinat și, ca un adevărat erou, se avântă într-o misiune periculoasă, una care implică fantome și vrăji, dar și răni emoționale mult, mult mai adânci...

„- În afară de una, a zis Lita, ridicând degetul cu tâlc. Aceste relicve Sfânta Moarte le-a încredințat primei familii de brujos și brujas. Oamenii aceștia voiau s-o ajute pe Sfânta Moarte să readucă echilibrul pe tărâmurile celor vii și celor morți. Ne-a binecuvântat cu puterea de a vindeca rănile făpturilor vii și de a călăuzi în siguranță spiritele morților spre viața de apoi, pentru ca nimeni să nu mai trebuiască să îndure niciodată încercările din Xibalba. Ne-a lăsat în grija ultima garra del jaguar pentru a ne aminti unde pot duce lăcomia și depravarea. Stirpea noastră duce mai departe tradiția, în slujba Sfintei Morți.”

Încercarea lui Yadriel de a-și demonstra adevărata valoare și faptul că are tot ce îi trebuie pentru a deveni un adevărat brujo îl aduce în fața unei situații destul de neașteptate: invocă din greșeală spiritul unui băiat pe nume Julian. Julian este tot ceea ce Yadriel nu s-ar fi așteptat - energic, încăpățânat și misterios. O, da, foarte misterios. Pe parcurs, între cei doi se rezvoltă o relație din ce în ce mai emoționantă, în care bariera dintre lumea celor vii și cea a spiritelor începe să se estompeze. Într-un fel, dinamica relației dintre cei doi devine centrul gravitațional al întregii povești - o călătorie plină de tandrețe și momente amuzante, dar și de tristețe și, în sfârșit, speranță. Romanul lui Aiden Thomas strălucește în special prin modul în care îmbină elementele de magie și fantezie cu problemele reale ale comunității LGBTQ+. Autorul creează o lume în care magia nu doar că îmbunătățește povestea, dându-i o efervescență aparte, dar reflectă puternic și tensiunile societății actuale și conflictele interioare ale personajelor. Într-o comunitate unde tradiția reprezintă pilonul fundamental al societății, lupta lui Yadriel pentru recunoașterea identității & meritelor sale reiterează un conflict mult mai adânc împământat în societate - confruntarea dintre vechi și nou, dintre acceptare și respingere. Acestea pot fi extrapolate și extinse, bineînțeles, și asupra altor aspecte ce țin de societatea actuală în care trăim, nu doar asupra discriminării în ceea ce privește comunitatea LGBTQ+.

„Însă pe Julian nu trebuia să-l instruiască deloc, deja îl înțelegea. Era... simplu. Yadriel nici nu știuse că se poate să-l vadă cineva fix așa cum e, pur și simplu, fără să se chinuie.”

Ce mi-a plăcut foarte mult la Băieții din cimitir, dincolo de acțiunea alertă și intriga interesantă, a fost cât de umane s-au dovedit a fi personajele create de Aiden Thomas. De la Yadriel și Julian, până la rudele și prietenii lor, fiecare a fost tratat cu atenție deosebită. Aiden Thomas s-a axat pe sentimentele de care au fost încercate personajele, pe conflictele interioare, pentru incertitudinile și micile bucurii ale vieții - încât, chiar și în momentele de fantezie maximă, povestea rămâne ancorată într-o realitate emoțională autentică. Yadriel nu este „eroul perfect” - dimpotrivă, este vulnerabil, greșește, se teme, este expus, dar tocmai aceste trăiri îl fac să fie atât de ușor de iubit și atât de ușor de înțeles. Nu ai cum să nu te împrietenești cu el, așadar. Dincolo de povestea de suprafață, cartea lui Aiden Thomas ne vorbește despre cât de important este să ne acceptăm pe noi înșine, să fim înconjurați de oameni frumoși, despre cât de important este să ne găsim curajul de a cere ajutorul, de a cere iubire și, la rândul nostru, de a oferi iubire. Această carte îți atinge inima tocmai pentru că își respectă personajele și nu se teme să abordeze subiecte „grele”, sensibile - familie, prieteni, dragoste, identitate, sexualitate - într-un mod onest, autentic și delicat.

„Brujos mai vârstnici își puseseră podoabe sacre, trecute din generație în generație. Din lobii alungiți ai urechilor atârnau plug-uri grele din jad și obsidian. O femeie mai în vârstă purta un pandantiv masiv de jad pe piept, sculptat în formă de șarpe cu două capete. Un om îndrumat de o tânără avea la nas o podoabă sofisticată din turcoaz și aur. De prelungirile de la ambele capete atârna câte un clopoțel.”

Un alt „element” puternic în roman este atmosfera cimitirului - un loc care, în mod paradoxal, devine un spațiu al vindecării, al descoperirii, unde se-ntâmplă cele mai importante lucruri din carte. În acest peisaj crepuscular, plin de spirit și umbre, adevărurile & secretele ies la lumină. Într-un fel, cimitirul devine un personaj în sine, o lume aparte, în care bariera dintre viață și moarte este neclară - reflectând, totodată, călătoria lui Yadriel în a-și găsi echilibrul între cine este și cine vrea să fie. Magia este prezentă aproape în fiecare pagină a cărții, dar nu este folosită pentru a umbri relații dintre personaje sau a distrage atenția de la „esența adevărată” a poveștii. În schimb, magia devine un instrument prin care temele de bază sunt mult mai frumos și original explorate, un mijloc prin care Yadriel încearcă să se conecteze cu cei din jur și, în cele din urmă, cu el însuși. Romanul lui Aiden Thomas este o frumoasă poveste despre curajul de a te accepta și de a cere să fii acceptat, despre cum iubirea nu cunoaște granițe și despre puterea de a schimba lucrurile - chiar și într-o lume care pare imposibil de schimbat. Într-un mod subtil și magic, ne amintește că fiecare dintre noi are dreptul la propria-i superbă poveste. Din câte știu, mai urmează o continuare - dat fiind că mi-a plăcut atât de mult prima carte, o aștept cu nerăbdare!