Cannibals, de Dan Collins - Recenzie

Editura: Random House UK

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 176

Anul apariției: 2001

Dan Collins was born in Ireland and educated in Ireland, Oslo and New York. He lives in County Cork, Ireland.

The characters of Cannibals go about their lives in a welter of lies and stony betrayals, wallowing in bad jokes and bad sex, and trading in novel ways the old commodities of pain and bliss. We enter the characters' lives through seemingly disconnected fragments, with no explanations and no back-story, to savor the ambience of their situations and leave again, often as abruptly as we have entered. Unique, epiphanic and highly erotic, Cannibals is a novel consisting of eighty-eight compelling bulletins that reveal the fractured essence of our age. The eighty-eight pieces include everything from ‘A Thing About Hotels,' to ‘In the Limo with S,' to ‘Novelty Knickers,' to ‘Zest.'

☣︎ DESPRE SIMBIOZA & PARAZITISMUL DINTRE OAMENI ☣︎

Foarte la întâmplare am pus mâna pe această carte. Am văzut-o pe Vinted și, deși nu știam absolut nimic despre ea, m-a atras foarte mult coperta. Am avut așa o intuiție că o să-mi placă și, ei bine, chiar așa a fost. Mi-a plăcut enorm și am dat-o gata într-o singură repriză de citit. Există cărți care reușesc să dezvăluie într-un mod aparte „straturi” ale naturii umane, straturi de care nu eram complet conștienți sau care nici nu credeam că există. Iar Cannibals este o astfel de carte - deși fictivă, reușește să oglindează, într-un mod foarte brutal și realist, temerile, frustrările, dorințele patologice și firești, uneori poate întunecate, uneori normale, ale omului. Cartea de față conține mai multe povestiri, aproximativ 90, mai scurte sau mai lungi, care au în comun tema „canibalismului” - dar nu neapărat într-un sens literal, ci mai mult un canibalism metaforic. Collins abordează multiplele „înțelesuri” ale canibalismului - social, emoțional și psihologic -, scoțând la lumină cum oamenii, în mod constant, se devorează unul pe celălalt pentru a-și satisface nevoia de supraviețuire, putere, iubire, sau pur și simplu pentru a-și satisface nevoile egoiste, plăcerile trupului. Este un canibalism simbolic, unde unul dintre parteneri se hrănește din slăbiciunile și vulnerabilitățile celuilalt. Și așa mai departe...

Fiecare poveste din această carte scoate în evidență această dinamică - fie că este vorba despre relații familiale toxice, unde părinții „își devorează” emoțional copiii, sau despre prietenii false, în care susținerea aparentă ascunde interese personale meschine, despre relații toxice sau relații de-o noapte, Collins reușește să scoată la iveală modul în care relațiile interumane - de orice natură - pot deveni foarte ușor distrugătoare, consumatoare. Personajele sale, deși uneori schițate foarte vag, adesea sunt aflate la intersecția dintre „victimă” și „agresor” - uneori, nici nu prea îți dai bine seama cine și ce ascunde. Tocmai acest lucru a aruncat asupra lecturii o lumină difuză, dar atât, atât de interesantă! În ciuda faptului că multe povestiri sunt foarte scurte, unele de abia câteva rânduri, fiecare personaj pare să fie, în sine, întreaga lume a poveștii respective. De la oameni obișnuiți care ajung să facă gesturi extreme din disperare pură, până la indivizi care par să fie captivi într-o lume în care nu se simt „acasă”, fiecare personaj este profund uman, încercat de conflicte și emoții. Totuși, Collins mizează mai mult pe latura aceasta „întunecată”, dar totuși parcă atât de umană, a personajelor...

De exemplu, într-una dintre povestiri întâlnim un bărbat care, presat de circumstanțele economice și sociale în care se găsește, își sacrifică treptat integritatea morală pentru a-și proteja familia. În altă povestire, o femeie se agață cu disperare de o relație abuzivă, hrănindu-se cu fărâmele de iubire pe care le primește, dar în același timp devenind prizoniera propriilor sale nevoi de afecțiune, de iubire. Canibalismul, așadar, capătă forme și înțelesuri diferite, o luptă psihologică subtilă unde „actul devorării” nu este neapărat unul fizic, ci unul spiritual, emoțional. Foarte interesant la Dan Collins și la romanul Cannibals este capacitatea autorului de a explora natura umană în formele ei cele mai complexe, de a se pune în pielea tuturor tipurilor de personaje - iubiți, iubite, copii, părinți, secretari de stat și altele. Majoritatea personajelor au impulsuri autodistructive, dar nu știu acest lucru. Canibalismul este simbolul central al cărții, dar Collins îl folosește pentru a sublinia și reitera modul în care relațiile dintre oameni pot deveni „mecanisme” prin care, în sfârșit, „ne mâncăm” unii pe alții. Fiecare poveste scoate la suprafață teme universale precum alienarea, disperarea, puterea și controlul. Într-un fel, într-o astfel de dinamică, Collins ne pune față în față cu propria noastră complicitate... 

Cartea lui Dan Collins îți cere, oarecum, să te confrunți cu adevăruri inconfortabile despre natura umană - poate chiar propria-ți natură (având în vedere că abordează foarte, foarte multe astfel de subiecte). Stilul este pe alocuri poetic, pe alocuri profund, iar în unele povești este sec, șubred, dar evocator. Lectura este fie ușoară, fie grea - aici depinde de poveste. Totuși, are o frumusețe aparte în stil, ceva diferit, care pentru mine unul funcționează - nu își judecă personajele, ci le permite să fie ceea ce sunt - creaturi uneori banale, uneori complexe, dar mereu prinse între instinctele lor cele mai întunecate și dorința de a-și satisface nevoile. Este o carte despre putere și fragilitate, despre cum ne raportăm față de ceilalți, despre cum se raportează ceilalți față de noi. Pe de altă parte, ai putea citi această carte și ca o lectură simplă, fără să îi cauți neapărat astfel de înțelesuri. Pentru că are povești faine, care te amuză și care te fac să-ți pui întrebări, povești care chiar îți oferă răspunsuri (care duc la și mai multe întrebări). Eu, unul, chiar am considerat-o o lectură fascinantă și mă bucur nespus că am descoperit, din pură întâmplare, o astfel de bijuterie. I-aș fi dat 5 steluțe, însă unele povești cred că ar fi meritat să fie mult mai bine fructificate și dezvoltate. În rest, nimic de reproșat!