Execuția, de Danya Kukafka - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection Crime

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 368

Anul apariției: 2024

Traducere: Luminița Gavrilă

Danya Kukafka a crescut în Colorado și și-a făcut studiile la New York, unde dragostea pentru citit și scris a dus-o prin aproape toate zonele industriei editoriale. A făcut stagii la diferite agenții literare, a continuat la Riverhead Books, unde a lucrat, printre alții, cu Meg Wolitzer, Paula Hawkins, Lauren Groff, Brit Bennett, Emma Straub și Gabriel Tallent. Romanul ei de debut, Girl in Snow, publicat în 2017, a devenit bestseller în Statele Unite. Drepturile de ecranizare pentru Execuția (2024, Editura Trei, colecția Fiction Connection Crime, traducere de către Luminița Gavrilă) au fost cumpărate de John Wells Production. O puteți urmări pe https://www.danyakukafka.com.

𓃦 IZBĂVIREA. IERTAREA. TEROAREA. ÎNTUNERICUL CARE NE-A FORMAT 𓃦

Un roman care deconstruiește povestea unui ucigaș în serie aflat în așteptarea execuției, văzută în principal prin ochii femeilor din viața lui. Povestea se dezvăluie prin prisma unui întreg caleidoscop de femei — o mamă, o soră, o polițistă. Mama, Lavender, care l-a născut la 17 ani; Hazel, sora soției lui Ansel, silită să vadă cum relația surorii sale îi distruge pe toți; Saffy, detectivul devotat prinderii infractorilor, dar care abia reușește să-și vadă limpede propria viață. Execuția îmbină suspansul cu o empatie uluitoare și prezintă un portret tulburător al feminității în paralel cu scenariul familiar al ucigașului în serie american, punând sub semnul întrebării sistemul judiciar și obsesia culturală pentru povești polițiste, precum și falsa promisiune a căutării unui înțeles în psihicul bărbaților violenți.

„Parcă își ținuse prea mult propria dorință în palmă, iar acum nu era altceva decât un obiect fără sens, care ocupa locul degeaba.”

Execuția - m-a prins, m-a prins rău de tot și m-a zdruncinat. Recunosc că am intrat în lectură având așteptări destul de mari, dat fiind faptul că am citit și romanul de debut al autoarei, care mi-a plăcut foarte mult. Nu știam prea multe despre el, dar mi-a plăcut foarte mult premisa - investigarea circumstanțelor acestor crime și a oamenilor afectați de acestea, implicit povestea victimelor. De câte ori, de fapt, se dă glas victimelor în thrillere? Poate nu-mi amintesc eu bine, dar nu am citit foarte multe cărți de acest gen. Pe parcurs, mi-am dat seama că Kukafka vorbește mai mult decât doar despre ce anume a dus la crimele respective și circumstanțele implicite - ea ne oferă o privire introspectivă asupra naturii umane, asupra modului în care ne formăm, ce anume ne formează, impactul pe care anumite întâmplări din viața noastră îl au asupra devenirii noastre ulterioare. Kukafka explorează complexitatea, natura versatilă a identității noastre deseori fragile și, în cele din urmă, ce înseamnă, de fapt, justiția. La o primă vedere, poate părea un thriller destul de tipic, dar narațiunea e astfel construită încât să nu te concentrezi neapărat pe ce s-a întâmplat, ci mai exact pe cum și de ce s-au întâmplat lucrurile respective.

„Universului nu-i păsa cum iubești. Puteai să iubești așa - presant și alunecos, ca o iubită sau o nevastă. Puteai să iubești ca o soră sau chiar ca o geamănă. Nu conta.

Două lucruri legate sunt întotdeauna menite să se separe.”

Povestea centrală este despre crime - Ansel Packer, un condamnat la moarte, așteaptă execuția pentru crimele pe care le-a comis. Cu toate acestea, în loc să fie pur și simplu un thriller misterios, lectura se deschide în moduri neașteptate cititorului, devenind de fapt un prilej spre a-ți pune anumite întrebări și a căuta răspunsurile aferente. Kukafka folosește o structură narativă fragmentată, în care „sare” prin perspectivele mai multor personaje: Ansel însuși, o detectivă care a urmărit cazul său și parcă s-a apropiat prea mult de Ansel, sora lui, și alte personaje care au interacționat cu el de-a lungul vieții. Capitolele sunt destul de lungi - dar intense -, și reprezintă un mijloc prin care Kukafka nu doar că reușește să construiască mult mai bine portretul și identitatea lui Ansel, ci și modalitatea prin care ne oferă accesul la viețile oamenilor, la modul în care acestea se intersectează, se împletesc, se distrug și se consumă reciproc. Perspectivele individuale (deși nu la persoana întâi, ci prezentate la persoana a treia) se îmbină foarte interesant, cel puțin pentru mine. Uneori, simt că nu am energia sau atenția necesară pentru a urmări întocmai acest gen de lectură, dar mi-a plăcut enorm să urmăresc cu Danya Kukafka a dezvăluit, încetul cu încetul, ce anume l-a transformat pe Ansel într-un astfel de monstru. Evident, nu justifică faptele sale, dar aduce în lumină mediul, traumele și deciziile pe care acesta le-a luat de a reușit să ajungă într-un astfel de punct al vieții.

„(...) Nu e atât de greu să fii rău. Răul nu este un lucru pe care să-l arăți cu degetul, să-l atingi sau să-l alungi. Răul se ascunde, viclean și invizibil, în toate colțurile.”

Unul dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult la această carte este felul în care Kukafka își construiește personajele. În mod special, felul în care l-a conturat pe Ansel Packer. În loc să îl portretizeze ca pe un răufăcător tipic, el devine o figură fascinantă și complexă, un om în care se îmbină brutalitatea și introspecția. Pe parcursul romanului, ajungem să vedem nu doar un criminal rece, ci un individ care se luptă cu propria umanitate. În multe momente, m-am trezit simțind milă sau compasiune pentru el, deși era clar că nu ar trebui să simt așa. Dar ceea ce mi s-a părut și mai interesant este că Ansel nu este un personaj izolat. Kukafka alege să se concentreze pe oamenii din jurul lui - cei care l-au cunoscut, cei care au fost afectați de crimele sale și cei care încearcă să-l înțeleagă. Acest aspect a adăugat o notă profundă romanului - pentru că nu este doar o poveste despre un criminal, ci despre modul în care acțiunile lui au reverberat prin viețile altora.

„Nu mai puteai fi ajutat. Nu se mai putea face nimic pentru tine. Nu vei fi niciodată mai mult decât ceea ce ești.”

Una dintre temele majore ale cărții este ideea de justiție - ce înseamnă aceasta, cine are dreptul să o decidă și cum afectează ea viețile celor implicați. Kukafka nu oferă răspunsuri ușoare, iar acest lucru mi-a plăcut. Nu este vorba despre alb și negru, ci despre toate nuanțele de gri care există între. Este vorba despre acele momente în care te întrebi: dacă circumstanțele ar fi fost diferite, ar fi fost și Ansel diferit? De ce unele persoane devin monștri, iar altele nu? De asemenea, am apreciat foarte mult felul în care cartea explorează ideea de vinovăție și responsabilitate. Nu este vorba doar de ce a făcut Ansel, ci de cum fiecare dintre noi contribuie, într-un fel sau altul, la ceea ce devin oamenii din jurul nostru. Kukafka ridică întrebări dificile despre natura umană, despre trauma din copilărie și despre felul în care alegerile pe care le facem pot avea consecințe neașteptate.

„Durerea era o groapă. Un portal către neant. Era o plimbare atât de lungă încât Hazel nici nu-și mai simțea picioarele. O explozie de soare orbitor. Un noian de amintiri: sandale pe trotuar, o stare de somnolență pe bancheta din spate, picioarele cu unghii lăcuite pe gresia din baie. Durerea era o formă de singurătate mare cât o planetă.”

O altă temă importantă este aceea a umanității. Kukafka ne forțează să ne uităm nu doar la victimele crimelor, ci și la criminal. Ce înseamnă să fii uman? Este umanitatea noastră definită de acțiunile noastre cele mai întunecate, sau există speranță pentru iertare și schimbare? Aceste întrebări persistă pe parcursul întregii povești, iar răspunsurile nu sunt niciodată clare. Acesta este unul dintre punctele forte ale cărții - nu oferă concluzii facile, ci te lasă să reflectezi asupra complexității vieții și a naturii umane. Dap, mie chiar mi-a plăcut mult de tot această carte și cu siguranță aș recomanda-o oricui. Chiar dacă a fost o lectură relativ solicitantă - pentru că nu-i un thriller tipic, ci abordează chiar subiecte sensibile, într-o manieră care îți pune întrebări și îți dă de gândit -, am savurat absolut fiecare pagină. Execuția chiar a fost un thriller foarte bun - deși chiar nu aș vrea limitez cartea la încadrarea riguroasă a acestui gen; cred că este mai mult decât un thriller. Să aveți lecturi cât mai frumoase și pe placul vostru!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții scrise de Danyka Kukafka, Execuția, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-MI-L, Fata cu Cartea!