Rating: ⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 152
Anul apariției: 2022
Traducere: Ovio Olaru
Sjón (Sigurjón Birgir Sigurðsson) s-a născut la Reykjavík, în Islanda, în 1962. Este romancier, dramaturg, poet şi textier. Romanele sale, printre care se numără Vulpea albastră (2003; Polirom, 2014, 2020), distins cu Nordic Council Literature Prize, Muza şoptitoare (2005), Din pântecul balenei (2008; Polirom, 2019), nominalizat la Independent Foreign Fiction Prize (2012) şi International IMPAC Dublin Literary Award (2013), sau Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată (2013; Polirom, 2020), distins chiar în anul apariţiei cu Premiul Naţional pentru Literatură, au fost traduse în peste treizeci şi două de limbi. Sjón este autorul multora dintre textele cântecelor celebrei Björk. A fost nominalizat la Premiul Oscar pentru versurile din coloana sonoră a filmului Dansând cu noaptea (2000) de Lars von Trier. Sjón este preşedintele Centrului PEN din Islanda. În 2022 a scris, în colaborare cu regizorul Robert Eggers, scenariul filmului Vikingul, în care joacă şi Björk.
🌾CĂUTAREA SENSULUI & IDENTITĂȚII ÎNTR-O LUME CARE ȘI-A PIERDUT COORDONATELE🌾
Romanul spune povestea lui Gunnar Kampen, un bărbat din Reykjavík care-şi petrece copilăria şi tinereţea sub semnul svasticii şi al cultului rasei germanice. Detaliul istoric dublează fantezia şarmantă cu care Sjón şi-a obişnuit cititorii, arătând că inocenţa naţiunii insulare e o iluzie şi că Răul – antisemitismul, naţionalismul, totalitarismele de orice fel – nu exclude prietenia, iubirea sau solidaritatea, ci dimpotrivă, se ascunde mai bine în spatele lor.
„- Atât de tânăr și deja purtând urmele bătăliei.”
Nu este primul meu contact cu Sjón, de la care am mai citit și Vulpea albastră (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), pe care o am și semnată, întrucât autorul a fost invitat în trecut la FILIT. Totuși, îmi amintesc clar că mi-a plăcut mult, mult mai mult romanul anterior. Spun asta pentru că, ei bine, cred că aveam alte așteptări de la romanul de față. De fapt, nu că aveam alte așteptări, dar într-un fel credeam că va fi despre altceva. Totuși, am citit cartea într-un singur foc - scrisul este destul de mare, povestea înaintează rapid și nu prea te solicită. Am descoperit un roman în care istoria personală se îmbină amețitor cu istoria colectivă - și același lucru l-aș putea spune și despre conceptul de „identitate”. Sjón are o măiestrie aparte când povestește - țese o poveste nu doar despre oameni și fapte, ci și despre umbrele care sunt mereu în spate, care îi urmăresc pe aceștia cu fiecare decizie pe care o iau, și despre urmele pe care fiecare dintre noi le lasă în istorie. Romanul îl are în prim-plan pe Gunnar Kampen, un bărbat din Reykjavík, care este găsit mort într-un compartiment de tren. El este bărbatul cu „păr auriu ca porumbul” și „ochi cenușii” prin intermediul căruia Sjón ajunge să spună o poveste care, de altfel, are și o valență relativ personală.
„Ridică de pe jos un ciob de oglindă și i-l pune în față: reflexia îi arată lui Gunnar o rană în mijlocul frunții, chiar deasupra sprâncenelor. Plaga, lungă de un deget, se întinde de-a curmezișul și se arcuiește în sus la capete într-un zâmbet roșu sângeriu. Cu timpul se va estompa, devenind o cicatrice albă asemănătoare cu un ochi închis.”
Gunnar Kampen, un personaj destul de complex, ale cărui frământări interioare dau valoare narațiunii, este un personaj prins între două lumi aparent contradictorii: cea a idealurilor politice - pe care încearcă să le înțeleagă și, ulterior, să le îmbrățișeze - și cea a unei realități intime, personale, în care identitatea și scopul par să se destrame pe altarul unui adevăr dureros. Acțiunea se desfășoară în Islanda, o țară izolată geografic, dar prinsă în vârtejul ideologiilor politice care au schimbat fața Europei în prima jumătate a secolului al XX-lea. Gunnar este un tânăr idealist, dar atras de naționalism și de promisiunile unui viitor glorios, unui viitor mai bun pentru țara sa. Însă, pe măsură ce povestea avansează, cititorul își dă seama că „drumul” pe care îl alegere nu este doar plin de pericole, ci și de contradicții și, în cele din urmă, de dezamăgiri - care s-ar fi putut întrezări încă de la bun început. Sjón se concentrează foarte mult pe contextul politic al timpurilor și spațiilor respective, dar are în vedere și drama umană care este secundară alegerilor ideologice. În esență, Gunnar este un om rănit, care caută un sens într-o lume din ce în ce mai dezorientată. Idealurile sale naționaliste devin, în cele din urmă, un fel de mască a unei frici mult mai profunde - frica de pierdere, frica lipsei de sens și confruntarea cu propriul sine.
„Apropierea de marea nemiloasă te face mai puternic. Singurul lucru care-i poate aduce împreună este poemul prin care individul își măsoară propria măreție cu întinderea nesfârșită a mării.”
Păr auriu ca porumbul, ochi cenușii nu spune doar povestea lui Gunnar Kampen și a călătoriei sale, ci este și despre modul în care fiecare dintre noi, în căutarea sinelui, ne confruntăm cu diferite „forțe” care ne pot modela. De la spațiul personal la cel politic, de la istorie la mitologie, romanul abordează o gamă variată de teme și idei, cu o forță literară impresionantă, aș spune. Identitatea națională este, de asemenea, un subiect important în romanul lui Sjón. Gunnar, în încercarea de a înțelege ce înseamnă să fii islandez, într-o lume aflată în continuă schimbare, ajunge să se întrebe ce înseamnă, de fapt, să fii cu adevărat loial față de o națiune. Este această „loialitate” asociată unui loc geografic? Unei culturi? Sau este, mai degrabă, o reflexie a fricilor și aspirațiilor personale? Romanul ridică întrebări incomode privitoare la modul în care ideologiile ar putea deveni o extensie fie a propriilor noastre dorințe, fie a propriilor noastre nesiguranțe - sau, în cele din urmă, poate a amândurora. Una peste alta, i-am dat doar trei steluțe (deși nu-s chiar puține) pentru că, pe alocuri, m-a pierdut puțin. Dar mi-a plăcut, în cele din urmă, adică nu am considerat-o o lectură fără sens, „o lectură degeaba”! Dacă vă interesează un astfel de subiect - tratat într-o manieră literară deosebită -, atunci chiar ar trebui să-i dați o șansă!
Alte recenzii ale cărților scrise de Sjón, apărute și pe blog:
| Vulpea albastră |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu