„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuță- Recenzie

Editura: Contra Media

Anul apariției: 2016

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 298

Sincer, am auzit multe despre această carte; inițial, mă intrigase titlul, apoi, ei bine, autorul, Silviu Iliuță, pe care îl citesc constant pe cronicipebune.ro. Și-apoi, nu știu, mi-a plăcut mult și coperta, dar parcă mă abțineam din a o citi, nu știu de ce. Și mi-am dat seama acum, după ce am citit-o: cartea aceasta a picat la fix, parcă știa, parcă-mi zicea să n-o cumpăr, pentru ca, mai apoi, s-o cumpăr și s-o citesc fix în perioada potrivită. Și-așa a fost, pentru că în aceste săptămâni mă lovise așa, ca de nicăieri, o melancolie profundă, viscerală, aproape atipică. Mi-am dat seama, de curând, că cel mai bun instrument de măsurare a timpului este însăși melancolia, cu toate dorurile și zâmbetele și lacrimile pe care, cândva, le-am vărsat: nu se știe pentru ce, nu se știe pentru cine, nu se știe de ce. Dar ce-a scris aici domnu' Iliuță, vă pot spune, este viață pură, cu tot ce-nseamnă ea, de la cap la coadă, de la începutul timpului până la sfârșitul eternității. Chiar simțeam nevoia să citesc o carte atât de bună, care să mă facă să râd cu lacrimi în ochi, care să-mi ardă sentimentele și trăirile și emoțiile atunci când mi-e lumea mai dragă. Silviu Iliuță nu e scriitor, el e om, e om în tot ce cuprinde acest cuvânt, un om care trăiește totul cu o deosebită plăcere, un om care iubește și trăiește prin cuvintele pe care le scrie, prin poveștile pe care, cu atâta talent, le așterne pe hârtie și le împărtășește cu noi - ups, cred că, de fapt, tocmai am dat definiția unui scriitor, nu? Ca să scrii, vă spun din proprie experiență, nu trebuie să fii filolog, nu trebuie să ai studii superioare & universitare în spate, nu trebuie să cercetezi prie pricopsindu-te prin biblioteci în arta scrierii celui mai bun manuscris. Nu, luați exemplu de la Silviu Iliuță: tot ce trebuie să faci este să simți. Și să trăiești prin amintirile pe care ți le-ai făcut, să le păstrezi sub meningele creierului tău și să renaști prin ele: și tocmai asta a făcut Iliuță în cartea Toate titlurile bune au fost date: și-a retrăit întreaga viață și, prin bunăvoința lui, ne-a împărtășit-o cu încredere și credință, ca și cum am fi cei mai buni prieteni ai lui.

Copilăria, c-așa încep toate. Perioada aia vieții când ne credeam invincibili și puneam întrebări doar de dragul de a fi puse, ne făceam planuri de a călători în Egipt pe cămile imaginare, credeam că totul ni se cuvine și toată lumea se va schimba precum ne este placul, adică după placul nostru, ce, știam noi atunci ce este răutatea, ce este minciuna (eh, p-asta poate o mai știam), dar mereu aveam idealuri de a fi super-eroi și de a salva lumea, de a aduna toți cățeii de pe stradă și de a le da de mâncare. Cu alte cuvinte, cât de naivi eram. Așa-și începe Silviu Iliuță romanul, jurnalul, amintindu-și de perioada copilăriei trăită în comunism, când totul era cu piedici și opintiri; amintește de părinți, de greutăți, dar păstrează un permanent puseu al fericirii, al acelei fericiri autentice, neaoșe, care se naște din lucruri mărunte care contează și primează. Melancolia, dulcea melancolie, cât de mult se face resimțită în paginile acestei cărți de o sensibilitate (pe alocuri) aproape viscerală, dar și de o duritate cum, de altfel, se cuvine, date fiind timpurile noastre contemporane. Pentru mine, unul, această carte a fost un deliciu, și poate nu am trecut eu așa mult prin viață, abia am douăzeci de ani, dar mi-a spus o prietenă care are treizeci de ani că, citind-o, pur și simplu a trecut prin propria-i viață, de la minutul zero până în ziua de azi, prinsă într-un cerc al dorului, al melancoliei, da, c-acesta este termenul care, pentru mine și pentru ea, definește cartea; un dor pentru zilele apuse, când ne bucuram unul de prezența altuia, prietenii erau adevărați prieteni și nu te dădeau pentru o aventură de-o zi, de-o noapte, când fericirea însemna și o minge peticită, șapte pietre, de-a v-ați ascunselea, și-atunci parcă timpul se scurgea mai greu, mai agale, parcă avea mai multă răbdare cu lumea aceasta. Parcă se bucura și el odată cu noi! 

Bine, Toate titlurile bune au fost date nu este o carte tristă, să nu credeți asta. Am râs, și-am râs mult, cu gura până la urechi la unele întâmplări, că are Silviu Iliuță așa un talent de a nara, de a face haz de necaz, dar și cu o incisivitate aparte, că n-ai cum să te saturi. N-am mai citit demult o carte care să mă treacă prin atâtea stări, să mă facă să râd, să mă facă să plâng, să fiu contrariat și relaxat, încordat și, pe alocuri, să mă lase mască. Da, n-am avut așteptări de la carte, să fiu sincer, dar mi-am dat seama cât de greșit e să judeci o carte fără s-o fi citit încă (bineînțeles, poți s-o faci, dacă ai avizarea parțială a unor fragmente citite din carte, ori a unor comentarii ale autorului care ți s-au părut nepotrivite). Pentru că am realizat că am citit o carte cum nu am citit alta, o carte care este despre viață și despre frumusețea de-ați face amintiri ca, mai apoi, când nu vei mai putea, poate, să retrăiești aceste clipe, să-ți amintești cu drag faptul că în palmaresul ființei tale s-au strecurat atât de multe clipe minunate și de neuitat; să te gândești că, într-adevăr, această viață chiar a meritat trăită.

Eu nu-s genul care să vorbească despre acțiunea unei cărți, știți asta prea bine. Eu vă vorbesc subiectiv despre impactul pe care cartea l-a avut asupra mea. La o adică, ce rost ar avea să vă spun tot ce se întâmplă în carte, unde ar mai fi entuziasmul și dorința de a citi acea carte, dacă deja ați aflat anumite lucruri care se vor a fi aflate de-a lungul lecturii? Da, Silviu Iliuță povestește despre multe în carte: adolescență, cu toate perioadele acelea pline de hormoni, când mergeam acasă la cineva la un film, dar nouă numai la filme nu ne stăteau gândurile, când ieșeam seara și stăteam până târziu, deși știam că părinții n-o să fie de acord, dar ne-ncercam norocul, lasă, o să trecem noi și peste asta, perioada facultății, cu cămine înghesuite, apoi maturitatea, când trebuie să te-ocupi de chirii, de facturi, de alea și alea și alea, vezi că mai lipsește ceva, tre' să cumperi și n-ai bani, te-mprumuți, apoi te muți, apoi și apoi și apoi... Și toate merg așa, într-un ciclu continuu. Și-ajungem să ne uităm în spate și să ne întrebăm, stupefiați, Doamne, când au trecut atâția ani. 

Mie mi-a plăcut enorm, dar enorm de mult, povestea cu personajul din carte care prinde viață și-ncearcă să se facă auzit în lumea oamenilor. Mi s-a părut o abordare extrem de creativă, mereu m-am gândit să scriu și eu așa o poveste, despre un personaj care s-a plictisit să trăiască într-o lume de hârtie, într-o lume limitată și plictisitoare. Se vede, aici, plăcerea lui Silviu Iliuță de a citi - își tratează personajele ca și cum ar fi oameni, le oferă suflet și inimă și gândire rațională, fără a le mânui doar ca pe niște marionete pe o scenă a vieții. Niște actanți simpli c-un scenariu deja scris, oare nu asta suntem și noi, oamenii? Toate titlurile bune au fost date nu doar că oferă răspunsuri, dar ajungi, la sfârșitul cărții, să-ți dai seama că pleci din lumea romanului cu și mai multe întrebări. Pentru că între cele două coperți nu se închid doar niște amintiri, niște clipe emoționante și frumoase și triste și amuzante, ci se închide o întreagă viață. Pură. Și eternă.

Vreau să închei recenzia mulțumindu-le celor de la Bookzone.ro pentru acest volum, mă bucur că au vrut să începem o colaborare și sper să fie una de drum lung. Puteți comanda romanul Toate titlurile bune au fost date de AICI, cu un click. Pe site-ul Bookzone.ro găsiți o mulțime de cărți, pe toate gusturile, pentru oameni mari și mici. S-aveți lecturi plăcute și pline de spor!

„Monstrul”, de Walter Dean Myers- Recenzie

 

Editura: Trei

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 280

Traducere din limba engleză: Ioana Filat

Anul apariției: 2017 

Monstrul – așa îl numește procurorul pe Steve Harmon, un adolescent în vârstă de 16 ani, acuzat că a fost complice la un jaf într-o drogherie, soldat cu omor deosebit de grav. Dar oare a fost Steve cu adevărat cel care le-a dat cale liberă făptașilor sau pur și simplu s-a aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit? În timp ce așteaptă în sala de judecată, Steve, care visează să ajungă regizor, imaginează evenimentele sub forma unui scenariu de film, presărat cu însemnări de jurnal. Astfel, cititorul devine atât jurat, cât și martor în procesul care va decide soarta adolescentului. Romanul inovator al lui Walter Dean Myers arată cum o singură decizie ne poate schimba viața pentru totdeauna.

Mi-a plăcut, mi-a plăcut acest roman la nebunie, drept care l-am citit într-o singură zi, în doar câteva ore. Recunosc, am avut așteptări și mi-au fost întrecute, chiar dacă în ultimul timp nu prea am mai citit cărți polițiste, pentru că nu mă mai dau în vânt după acest gen. Dar, pentru mine, Monstrul lui Walter Dean Myers nu a fost doar un roman polițist, ci un puternic roman psihologic, cu personaje bine individualizate, pline de moravuri, care, încetul cu încetul, scoateau la iveală ceea ce aveau mai adânc ascuns în tenebrele propriului lor suflet. Am citit această carte pe bancă în parc, așteptând pe cineva, am citit între stațiile autobuzului, ba chiar și mergând, am citit. Pentru că pur și simplu nu puteam s-o las, eram nerăbdător să văd ce se mai întâmplă, să aflu motivele, să aflu de ce, cum, când, unde, cum de. Monstrul este un roman plin de întrebări, compus în mare parte din multe umbre - astfel că, la un moment dat, ajungi să cauți răspunsuri, neștiind că, de fapt, acestea atrag cu după ele mai multe întrebări. 

Monstrul, așa cum se cade unui roman bun, are niște personaje pur și simplu geniale. Geniale prin puterea lor, prin modul în care Walter Dean Myers le-a creat: bine individualizate, rotunde, alcătuite din lumini și umbre; sufletele acestora, vieților lor, toate par a fi concrete, ca și cum aceste personaje ar trăi în paginile cărții, ar participa, zău de nu, la un adevărat proces în a afla cine e vinovatul. Avem parte de personaje care au moravuri, de personaje care, deși încearcă să ia calea cea dreaptă & bună, circumstanțele nu le fac posibil acest lucru. Myers, prin personajele sale, reiterează anumite moravuri ale propriei noastre societăți: goana după bani, voracitatea, lăcomia, sau, pur și simplu, teama, dorința de libertate și de individualitate. O poveste puternică, intensă, despre sistemul juridic, despre deciziile pripite, felul în care ne percepem pe noi înșine, relațiile dintre părinți și copii, precum și despre sistemul penitenciar. Pentru că, în timp ce este închis, Monstrul ține un jurnal în care descrie ceea ce simte, atât fizic, cât și psihic, de-a lungul întregului proces. Resentimente, tristețe față de familie, sentimentul dezamăgirii, teama că și-ar putea petrece întreaga viață după gratii, de la o vârstă atât de fragedă. Toate acestea pun stăpânire pe Steve și, încetul cu încetul, îl fac să creadă că toată realitatea care-l înconjoară nu este altceva decât un coșmar din care, când va veni dimineața, se va trezi și totul va redeveni frumos. Într-adevăr, are dreptate, totul este un coșmar, dar unul izbitor de veridic.

Mi-a plăcut mult ce-a afirmat Walter Dean Myers la un moment dat: „Într-un fel, întotdeauna mă întorc la perioadele cele mai turbulente din viața mea. Scriu cărți pentru băiatul frământat care am fost cândva și care încă trăiește undeva în mine. Asta e ceea ce fac.” Așadar, prin scris, Myers găsește un fel de alinare, de echilibru, un fel de „exorcizare”, dacă nu e prea deplasat spus. Găsește acea liniște viscerală spre care, zic eu, cu toții tindem. Și-și integrează viața, evident, într-o manieră fictivă și literară, împărtășind cu noi ceea ce are el mai de preț: povești de viață, povești cu viață și cu suflet. Și, după părerea mea, asta contează extrem de mult la un scriitor. Referitor la stilul de a scris al lui Walter Dean Myers, vă pot spune că autorul are un stil de a povesti care pur și simplu te-aproprie de poveste: pe mine nu m-a plictisit în niciun moment (așa cum, de obicei, tind majoritatea romanelor polițiste pe care le citesc să o facă), pentru că am avut parte de suspans, am avut parte de încordare maximă, dar și de momente emoționante, fericite & triste, pline de bucurie și lacrimi. Da, am avut parte și de profunzime, și de psihologie, și de acțiune, și de dramă. Cu un singur cuvânt, am avut parte de tot ce era nevoie pentru a fi citit un roman chiar bun, pe care-l recomand cu drag tuturor! 

Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor! 

Teama de zbor, de Erica Jong - Recenzie

Editura: Trei

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 384

Traducere din limba engleză: Monica Vlad

Anul apariției: 2016

În 1973, Erica Jong a revoluționat felul în care ne raportam la dragoste, căsnicie și sex. Bestsellerul său mondial Teama de zbor a deschis drumul pentru nenumărate scriitoare, de la Jennifer Weiner la Lena Dunham. Acum Erica Jong ne uimește iarăși, oferindu-ne o perspectivă nouă și convingătoare asupra unei etape dificile din viața unei femei. Scrisă cu un umor subtil, înțelepciune și cuprinzând observații pertinente – toate acestea regăsindu-se și în poezia, ficțiunea și eseurile Ericăi Jong – Teama de moarte e o poveste pentru toți cei care au cunoscut dragostea adevărată și au fost transformați de ea. În cei 43 de ani de la apariția romanului Teama de zbor, Erica Jong a publicat peste 25 de cărți, traduse în 43 de limbi, cuprinzând nouă opere de ficțiune (bestsellerul New York Times Fear of Fifty: A Midlife Memoir fiind una dintre ele), precum și câteva de non-ficțiune, foarte apreciate, printre care: What Do Women Want, Seducing the Demon: Writing for My Life, o antologie despre sex numită Sugar in My Bowl: Real Women Write About Real Sex, editată de ea însăși, și, în 2012, un Kindle Single, A Letter to the President, care analizează cu îndrăzneală problemele cu care se confruntă astăzi femeile din Statele Unite ale Americii. De asemenea, Erica Jong este autoarea a șapte volume de poezie premiate. Cel mai recent, Love Comes First, a apărut în 2009. Erica Jong a câștigat numeroase premii naționale și internaționale pentru poezie și ficțiune. Printre acestea se numără Premiul Fernanda Pivano și Premiul Sigmund Freud în Italia, Premiul Deauville în Franța și Premiul Națiunilor Unite pentru excelență în literatură. La Editura Trei, de aceeași autoare a apărut Teama de moarte.

În Isadora Wing, alter-ego-ul său ficțional, Erica Jong a întruchipat fiecare femeie – dar nu așacum apărea ea în viața publică din anii ’70, ci așa cum o definește imaginația feminină. Nu problema sexualității în sine a făcut-o pe Erica Jong una dintre vocile literare de referință din întreaga lume, ci faptul că a ironizat cu subtilitate stereotipiile, ajungând să vorbească fățiș și necosmetizat – dar fără să dea dovadă nici de voyeurism, nici de puritanism – despre intimitatea cea mai profundă. A devenit astfel una dintre promotoarele revoluției sexuale și un icon pentru milioane de femei, câștigând totodată admirația unor nume importante din literatură, cum ar fi John Updike, Henry Miller, Anthony Burgess sau Jennifer Weiner.

Mie îmi place tare, tare mult cum scrie Erica Jong. Recunosc, sau, de fapt, aș putea spune că această carte, pe alocuri, ar putea părea deranjantă pentru anumite persoane. Dar, de altfel, această carte este adresată efectiv oricui, pentru că dincolo de toate, dincolo de anumite întâmplări care provoacă dezinteresul cititorului, se află viața, viața în starea ei pură, autentică, în starea ei cea mai primitivă și instinctuală. Dacă în cealaltă carte, Teama de moarte, autoarea Erica Jong trata problematica timpului care trece și, nepăsător & egal, ne măsoară viețile și ne aproprie de acel moment implacabil, în această carte, Teama de zbor, putem întâlni într-o măsură aceeași temă, dar tratată altfel: aici sentimentul live to the fullest se face des întâlnit, iar dictonul călăuzitor al Isadorei Wing, personajul principal, ar putea fi „trăiește ficare clipă ca și cum ar fi ultima”. Și Erica Jong a reușit să scrie o carte delicioasă, presărată cu multe scene frumoase, profunde și pline de viață.

Nu știu, am să vă vorbesc la general despre această autoare: chiar am avut așteptări mari de la cele două cărți ale ei și, sincer, mi-au fost întrecute toate așteptările cu brio. Pentru că mi-am dat seama că Erica Jong este acel fel de om de la care ai ce învăța, care-ți povestește propria-i viață având certitudinea că, de fapt, din toate acele povești cu siguranță ai să înveți multe, multe lucruri. Se poate vedea experiența de viață prin ceea ce scrie, se pot vedea inteligența și studiul și durerea și emoția și sentimentele și toate trăirile care te fac să arzi în răscolirile pe care ți le oferă cărțile ei. Păstrând un permanent puseu al refulării interioare, viscerale, Erica Jong redă viața exact așa cum este ea: frumoasă, urâtă, crudă, binecuvântată, de neprețuit, dar, dincolo de acestea, nedreaptă și finită. Poate omul tinde să fie infinit, dar, în limitarea sa, tocmai de aici îi vine propria dramă: incapacitatea de a atinge imposibilul, dar permanenta încercare de a o face.

Nu știu ce-aș mai putea spune despre Teama de zbor. Mi-e teamă, haha, să nu stric magia cărții, pentru că știți prea bine că mie, când fac o recenzie, și, mai ales, când îmi place o carte, nu prea vorbesc despre ea decât sumar. Această carte este una care trebuie trăiă, recitită, lăsată la păstrare, în suflet. Pentru mine a avut cam totul pentru a fi o carte perfectă, pentru că mi-a oferit câte puțin (sau mai mult) din fiecare. Am spus-o și-n recenzia celeilalte cărți, dar pot relua și aici: Teama de zbor este o carte actuală, este o carte inspirată, documentată din viața autoarei - iar pentru mine, vă pot spune cu sinceritate, a fost una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Nu știu dacă Erica Jong are și o pregătire psihologică în spate, dar știe cum să trateze anumite aspecte, știe cum să le integreze în propria-i viață, redându-le într-un mod stilistic viabil cu laurii pe care i-a cules din urma literaturii. Stilul autoarei este unul care convinge cititorul, este un stil cald care te-aproprie de ceea ce citești: nu plictisitor, nu cu înflorituri stilistice, ci totul sincer, sincer și atât de simplu. 

Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor! 

„Teama de moarte”, de Erica Jong- Recenzie

Editura: Trei

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 250

Anul apariției: 2016

Traducere din limba engleză (și note): Bogdan Perdivară 

În 1973, Erica Jong a revoluționat felul în care ne raportam la dragoste, căsnicie și sex. Bestsellerul său mondial Teama de zbor a deschis drumul pentru nenumărate scriitoare, de la Jennifer Weiner la Lena Dunham. Acum Erica Jong ne uimește iarăși, oferindu-ne o perspectivă nouă și convingătoare asupra unei etape dificile din viața unei femei. Scrisă cu un umor subtil, înțelepciune și cuprinzând observații pertinente – toate acestea regăsindu-se și în poezia, ficțiunea și eseurile Ericăi Jong – Teama de moarte e o poveste pentru toți cei care au cunoscut dragostea adevărată și au fost transformați de ea. În cei 43 de ani de la apariția romanului Teama de zbor, Erica Jong a publicat peste 25 de cărți, traduse în 43 de limbi, cuprinzând nouă opere de ficțiune (bestsellerul New York Times Fear of Fifty: A Midlife Memoir fiind una dintre ele), precum și câteva de non-ficțiune, foarte apreciate, printre care: What Do Women Want, Seducing the Demon: Writing for My Life, o antologie despre sex numită Sugar in My Bowl: Real Women Write About Real Sex, editată de ea însăși, și, în 2012, un Kindle Single, A Letter to the President, care analizează cu îndrăzneală problemele cu care se confruntă astăzi femeile din Statele Unite ale Americii. De asemenea, Erica Jong este autoarea a șapte volume de poezie premiate. Cel mai recent, Love Comes First, a apărut în 2009. Erica Jong a câștigat numeroase premii naționale și internaționale pentru poezie și ficțiune. Printre acestea se numără Premiul Fernanda Pivano și Premiul Sigmund Freud în Italia, Premiul Deauville în Franța și Premiul Națiunilor Unite pentru excelență în literatură. La Editura Trei, de aceeași autoare a apărut Teama de zbor.

În vreme ce amurgul vieții se profilează amenințător la orizont, Vanessa Wonderman își privește neputincioasă părinții îmbătrânind, o însoțește la controale pe fiica ei însărcinată și îl veghează pe soțul ei Asher, cu douăzeci de ani mai în vârstă decât ea, aflat pe patul de spital.Anii ei de glorie, când era o actriță de succes, au rămas în urmă și Vanessa descoperă că începuturile sunt ușoare, dar că sfârșiturile pot fi dureroase.Ar fi oare posibil ca fanteziile sale, menite să-i ofere elixirul tinereții, să fie împlinite cu ajutorul site-ului faraoprelisti.com?

Ce știam despre această carte înainte să încep să o citesc? Nimic, efectiv nimic - bine, doar titlul și faptul că-mi plăcea coperta enorm de mult. Și-am zis, încă de când am văzut-o pe rafturile din Librarium, că trebuie s-o citesc numaidecât. Ei bine, am tot amânat, pentru că eu sunt genul de cititor care, atunci când merge într-o librărie, își ia orice altă carte decât cea pe care avea în plan să și-o cumpere. Și s-a ivit ocazia să am cele două cărți ale Ericăi Jong, două cărți care mi-au plăcut enorm de mult și care, pentru mine, au adus liniște, sensibilitate, regăsire și puritate. Nu știu cum aș putea vorbi despre cărțile acestei autoare fără să simt niște emoții în piept. E ciudat ce simt chiar și acum când încerc să fac recenzia, la mult timp după ce am citit cartea - pentru că nu prea am avut perioade libere în ultima lună, să mă ocup de blog exact așa cum trebuie, dar simt că nu pot vorbi despre această carte la modul propriu, pentru că pur și simplu încă o simt arzând undeva, acolo, adânc în sufletul meu. Să vă spun de ce.

Poate, sincer, nu a fost la măsura așteptărilor mele. Nu știu, eu, după titlu, mă așteptam să citesc o dramă, ceva dureros, nu știu, ceva care să mă facă să lăcrimez. Dar nu, să spun așa, nu a fost o carte de acest gen, ci a fost mai mult decât atât. Zic că nu a fost o carte la măsura așteptărilor mele pentru că, bineînțeles, mi le-a întrecut. Teama de moarte este o carte a durerii, este o luptă împotriva timpului nemilos, crunt, nepăsător, care, cu egalitate, ne măsoară viețile și ne ține pe traiectoria sfârșitului. Este despre omul care trece prin viață și acumulează amintiri, cunoaște oameni, iubește, simte, trăiește, plânge, râde, urăște, este încercat de tot felul de lucruri posibile și imposibile - dar, dincolo de toate acestea, el are certitudinea morții implacabile. Este un resentiment al conservării, o grijă a propriului timp; omul trebuie să trăiască fiecare zi ca și cum ar fi ultima, și să învețe să se bucure ca și cum, deopotrivă, ar trăi veșnic. Autoarea nu se resemnează având gândul morții, dar, în Teama de moarte, eu am regăsit mai mult o teamă de îmbătrânire, de lucruri care, odată cu timpul, din normale devin anormale, din obiceiuri devin mofturi. Am găsit multe pasaje care mi-au transmis această stare, această refulare a autoarei. Și poate-mi voi da seama, la vârsta potrivită, de unde atâta mâhnire. Momentan mă bucur că sunt tânăr, deși mulți dintre noi râvnesc la liniștea pletelor albe. Teama de moarte este o carte care trebuie citită de către toată lumea, nu doar în a înțelege cât mai bine imensitatea timpului și, de altfel, importanța lui, ci pentru a înțelege firea omenirii, dorința noastră de a rămâne tineri, puternici, frumoși și cu pielea întinsă - și de unde această dorință primitivă, mereu eternă și prezentă. 

Teama de moarte este o carte actuală, este o carte inspirată, documentată din viața autoarei - iar pentru mine, vă pot spune cu sinceritate, a fost una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Nu știu dacă Erica Jong are și o pregătire psihologică în spate, dar știe cum să trateze anumite aspecte, știe cum să le integreze în propria-i viață, redându-le într-un mod stilistic viabil cu laurii pe care i-a cules din urma literaturii. Stilul autoarei este unul care convinge cititorul, este un stil cald care te-aproprie de ceea ce citești: nu plictisitor, nu cu înflorituri stilistice, ci totul sincer, sincer și atât de simplu, exact cum trebuie să fie o carte despre teama de moarte. Și, Doamne, cât de frumoasă și sensibilă este această carte!

Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor! 

Zăpada mieilor, de Jenny Hubbard - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 240

Anul apariției: 2017

Traducere din limba engleză: Ionela Chirilă

Jenny Hubbard a predat engleza la liceu și colegiu timp de șaptesprezece ani, iar acum lucrează la biblioteca publică din Slisbury, Carolina de Nord. Conduce și compania de teatru St. Thomas Players și, din când în când, practică actoria. Într-o zi obișnuită, o găsiți pe Jenny la biroul ei sau stând pe verandă împreună cu soțul ei, profesor de matematică la liceu, și Oliver, câinele lor salvator. Emily Dickinson, cu poemele ei speciale, este una dintre scriitoarele care o inspiră. Prima carte a lui Jenny Hubbard, Paper Covers Rock, a fost finalistă la Morris Award în 2012. În prezent, Jenny lucrează la cel de-al treilea roman al său. 

Paul Wagoner, elev în ultimul an de liceu, intră în școală cu o armă furată, își amenință iubita, pe Emily Beam, apoi își ia viața. Emily, furioasă și copleșită de vină, este trimisă la școala cu internat Amherst, unde două colege ciudate și spiritul lui Emily Dickinson îi sar în ajutor. Dar Emily trebuie să găsească în ea însăși forța de a-și vindeca sufletul rănit, de a afla binele din spatele răului, speranța din spatele disperării și promisiunea primăverii, odată cu ultima zăpadă.

Ce mi-a plăcut mult la această carte? Am să-ncep prin a spune: coperta. Ce-i drept, dragi cititori, nu am avut așteptări prea mari, nu am zis că „o să-mi placă enorm această carte”, iar apoi m-am pus pe citit. Nu, dimpotrivă, am intrat în universul cărții având în minte doar coperta care, după părerea mea, este foarte inspirată și relevă, într-o măsură, ideea cărții. Dar am știut de la început că o să am de-a face cu o carte, să spun așa, light, adică, na, dintr-aia pe care o citim doar de dragul de a citi, care nu e nici prost scrisă, nici rău dezvoltată, dar care nici nu te dă peste cap. Și chiar așa a fost. Vă spun de la început, nu am citit o carte genială, superbă, dar nici o carte care să mă plictisească și care să mă facă, la sfârșitul lecturii, să-mi pară rău că mi-am pierdut timpul cu ea. Nu. Zăpada mieilor, după părerea mea, are cititorii ei avizați. Eu, sincer, nu sunt unul dintre ei, dar mi-a plăcut enorm, enorm de mult să descopăr emoționanta & trista poveste a lui Emily, zbuciumul ei interior, rupt de întrebări și incertitudini. Da, de altfel, cred că Emily Beam este un personaj extrem de puternic, în sufletul căruia nu doar că ajungi cu greu, dar și când ajungi, este imposibil să mai ieși. Și nu-ți mai rămâne decât să trăiești cu personajul său, cu emoțiile, cu trăirile sale, cu nefirescul caracterului său până la sfârșitul romanului.

De ce? Pentru că Emily dorește să se regăsească după o tragedie care i-a marcat viața? De altfel, eu cred că această carte este „ca o terapie”, este ca o hartă spre un „altcineva”, spre cea care a fost cândva, înainte ca Paul să se sinucidă - vorbesc, aici, de regăsirea pe care Emily o urmărește. Romanul conturează experiența vindecării în urma unei tragedii marcante, care, după cum vă puteți da seama, nu este una tocmai ușoară. Emily este un spirit taciturn, meditativ, ea nu este ca ceilalți, chiar dacă, aparent, se comportă ca un adolescent normal, care se închide în sine, se retrage sub propria-i carapace în care doar ea are acces. Dar este un personaj puternic, complex, alcătuit din lumini și umbre, și sunt sigur că Jenny Hubbard a pus mult și din propriul ei caracter în Emily, cu bune și mai puțin bune. Știți prea bine că nu-mi place să vorbesc despre ce se întâmplă în roman, pentru că pur și simplu nu are rost. Vreau să-mi spun părerea despre emoțiile pe care mi le-a transmis cartea Zăpada mieilor, despre trăirile care m-au încercat și atitudinile pe care, de-a lungul lecturii, le-am adoptat. Vă pot spune, în prima parte, că am avut un resentiment de tristețe, de nostalgie, citind-o. Nu știu dacă o fi datorită (sau din cauza) poeziilor pe care Emily, la fiecare sfârșit de capitol, le insera, în care-și surprindea toate „complexitățile”, durerile, vocile interioare, sau doar atmosfera cărții, cu adolescenta care abia știe ce înseamnă viața, dar a trecut prin acel crunt incident cu prietenul ei. Și totuși m-am gândit dacă această carte este chiar una despre adolescenți, însă mi-am dat seama că este adresată oricui: în cele din urmă, despre viață este vorba, despre puterea & tăria de a trece peste anumite incidente din viața noastră, este despre a lăsa trecutul în urmă și despre a urmări viitorul, trăind prezenta clipă. Abia atunci vom putea trage cortina amintirilor peste acele întâmplări din viața noastră care nu au fost tocmai cele mai frumoase.

Am apreciat enorm la Jenny Hubbard faptul că îmbină proza și poezia într-un mod atât de armonios, rezultând o efervescență stilistică aparte. Ce-i drept, autoarea nu plictisește prin stilul ei, ok, poate în anumite locuri, dar vă pot spune că fiecare replică are rolul ei în Zăpada mieilor, și anumite întâmplări are, aparent, sunt banale, în sufletul lui Emily cresc înzecit în intensitate, toate emoțiile find potențate la maximum și trăite nefiresc. Emily este un personaj sensibil, este un personaj firav, fragil, dar care poartă măști pentru a nu deveni naiv în ochii celorlalți - într-o lume rea, întotdeauna trebuie să te conformezi și să știi cum să lupți. Iar Emily, dragul nostru personaj, intră în carte cu această lecție deja învățată (deși, ca orice om, la un moment dat clachează).

Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!