Bunătățuri de la bunicel.ro!

Salutare,

cred că acum, după ce m-am întors de la mare, e momentul cel mai oportun să-mi fac, din punct de vedere „culinar”, mofturile. Și știu prea bine cu ce să încep! Acum ceva timp am găsit, căutând produse cât mai naturale, pentru că în ziua de astăzi cam orice ba conține nu știu ce, ba are prea mult din x și prea puțin din y, și tot așa.

Și știți ce-am descoperit? I-am descoperit pe cel de la bunicel.ro, și nu am descoperit doar un site serios, de unde pot cumpăra orice dulcețuri și gemuri, de tot soiul, făcute cu grijă și, știm cu toții cu ce, anume cu dragoste și seriozitate în calitate. De ce spun asta? Pentru că am gustat cam din toate, și vă pot spune că sunt printre cele mai gustoase dulcețuri, și nu doar gustul primează, ci și faptul că cei de la bunicel.ro nu folosesc aditivi sintetici, conservanți și gelifianți, iar gemurile sunt preparate manual, în mod tradițional. Vreți să aflați mai multe despre minunații oameni de la bunicel.ro? Ei bine, vă invit pe pagina lor, nu doar să-i cunoașteți, dar și să alegeți dintr-o variată și colorată gamă de produse.


Nu știu ce să vă spun, dulceața merge foarte bine în toate combinațiile posibile și imposibile (recunosc, am mâncat-o cu clătite, dar merge și așa, goală, direct din borcănel, cu lingurița). Mama a folosit-o pe cea de prune, struguri și anason pentru prăjiturele, iar gustul și savoarea a fost incomparabilă. Domle, ce-i drept, se vede și se poate face diferența între un produs din supermarket și unul natural. Cel din urmează primează fără comentarii și comparații.


Prin bunăvoința lor, cei de la bunicel.ro mi-au trimis câte un borcănel din aproape fiecare preparat. Pe site-ul lor găsiți următoarele:

• dulceață de lapte cu ciocolată neagră (vă spun, cu mâna pe inimă, că atunci când este rece are un gust divin și răcoritor)- dulceața de lapte cu ciocolată neagră este o dulceață artizanală ce conține ingrediente naturale locale. Este produsă într-un spațiu avizat sanitar (Costești, Județul Argeș). Gusturile de caramel, lapte și ciocolată se potrivesc peeeeerfect!
• gem de prune, struguri și anason stelat (un trio care atentează la papilele gustative ale fiecărui iubitor de dulcețuri).
  
• dulceață de nuci verzi - recunosc, mereu mi-a plăcut dulceața de nuci verzi, nu doar pentru gust, ci și pentru numeroasele beneficii pe care consumul său îl aduce.
• dulceață de căpșuni, zmeură și ghimbir - o combinație care nu m-am gândit că, într-adevăr, o să meargă atât de bine, dar are un gust interesant și super bun.
• dulceață de piersici, corcodușe și cardamom - un gust care, într-adevăr, duce a vară.
• dulceață de ardei iute - ei, bine, pe aceasta chiar nu am încercat-o (însă nici mult nu mai am), dar am înțeles că este foarte, foarte bună.

 Și știți ce mai apreciez la cei de la bunicel.ro? Grija pentru cumpărător și atenția față de el. Toate borcănelele au înscrise, pe spate, valorile nutrivite, valoarea energetică, tabelul cu conținutul de glucide, proteine șamd, astfel încât cumpărătorul să aibă la cunoștință tot ce ține de produsul pe care îl comandă. Toată stima!

Le mulțumesc tare mult celor de la bunicel.ro, cu siguranță pot fi siguri că și-au câștigat, de-acum înainte, un cumpărător fidel și un fan al dulcețurilor și gemurilor lor! Numai bine și spor în toate, dragi cititori!

„Supraviețuitoarea”, de Alexandra Oliva- Recenzie

 

Editura: Litera

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 338

Anul apariției: 2017

Colecția: Buzz Books

Traducere din limba engleză: Graal Soft/ Manuela Bulat

Și-a dorit o aventură. Dar nu și-a imaginat că va ajunge atât de departe. Totul începe cu un reality-show. Doisprezece concurenți sunt trimiși în pădure pentru a fi supuși unor provocări extrem de dure. În răstimp, lumea e devastată de o catastrofă, despre care, izolați de societate, concurenții nu știu nimic. Când dă întâmplător peste anumite indicii, tânăra Zoo, una dintre participante, își imaginează că totul face parte din joc. Singură și dezorientată, ea refuză totuși să se dea bătută. Pătrunzând tot mai adânc într-un teritoriu necunoscut, Zoo își testează toate abilitățile de supraviețuire. Dar, pe măsură ce puterile îi scad, ea începe să înțeleagă că lumea reală s-a schimbat în mod neașteptat și că viața ei depinde acum de capacitatea de a dezlega această enigmă. Sofisticat și provocator, Supraviețuitoarea pune în discuție rolul jucat de mass-media în mecanismul prin care despărțim realitatea de închipuire: cât de pripit emitem judecăți de valoare și cât de ușor ne lăsăm manipulați. 

Un roman care mi-a întrecut toate așteptările, deși mă așteptam să fie acel gen de carte pe care o citești, te antrenează în acțiune, urmărești personajele, dezvoltarea (și/sau regresul) lor, apoi aștepți suspansul ăla care-ți place super mult - și, de fapt, cam atât. Dar nu, dimpotrivă, Alexandra Oliva nu mi-a oferit doar atât. Am găsit un roman foarte bine scris, în care profundul situațiilor, al gândurilor, emoțiile personajelor, s-au întrepătruns armonios cu acțiune foarte bine conturată și curat scrisă, plasată într-un cadru care, bineînțeles, aduce cu sine mult suspans, teroare, frică, într-un joc al sorții care, simbolic, este numit „În întuneric”. Deși scenariul ar putea părea basic, mie, unul, aducându-mi aminte de acea emisiune, Survivor, cu Jeff Probst (drept care, în paralel cu cititul cărții, m-am apucat iarăși de el, începând cu sezonul I - și deja sunt cu aproximativ două episoade peste jumătatea sezonului), personajele fac din carte un adevărat deliciu: nu ai cum să nu-ți alegi un personaj favorit, fie el bun, fie el rău, slab sau puternic. Toate personajele te surprind la un moment dat, fie prin gândirea lor, fie prin modul în care, în situații limită, critice, acționează, dominate de instinctul conservării. Da, pentru că fiecare vrea să câștige, fiecare ține la viața și la onoarea sa. Dar când anumite lucruri sunt inevitabile, oare ce ne mai rămâne de făcut? 

Nu vreau să fac o recenzie prin care să dau spoilere, să spun de înainte ce urmează să se întâmple și chestii de acest gen, pentru că nu-mi place să fac acest lucru: aș strica tot misterul, nu-i așa? Vă pot spune că personajul principal, Zoo, este într-adevăr o supraviețuitoare, un adevărat caracter puternic, care dovedește o stăpânire de sine inumană, un spirit justițiar acut și șlefuit. Cred că, într-adevăr, Alexandra Oliva a reușit să construiască o figură deosebită în această carte, nu știu de unde s-a inspirat, cum a reușit, dar modul în care Zoo a reușit să depășească anumite situații limită, înfruntându-și fricile și mușcând din întunericul dens, răzbind foametea și setea, o face o adevărată eroină demnă de toate meritele. Și, drept vă spun, n-are cum să nu vă placă de Zoo. Și de mulți alți concurenți, pe bune!

Mare parte reiterează și conturează psihicul uman sub acțiunea stresului, modul de a acționa în situații limită, de dead-end, uneori irațional și fără a ne gândi la consecințe, dominați de instinctul conservării, de apărare. Fiecare pentru sine pare a fi dictonul acestui roman, prin care sunt călăuzite personajele, dar asta nu înseamnă că nu avem de-a face cu alianțe, cu preferințe și prietenii. Apoi, pe de altă parte, dincolo de natura sălbatică și neprimitoare, în care moartea pare a fi ceva de o clipă, întregul show al morții este difuzat persoanelor dornice să-l urmărească, care se hrănesc, parcă, cu violență, cu dorința de a avea un câștigător, indiferent de prețurile ce trebuie plătite pentru a se ajunge la un singur supraviețuitor. Adrenalină, teamă și frică, stres, toate acestea sunt adunate la un loc și fac din romanul Alexandrei Oliva un debut convingător, care promite multe.

Mi-a plăcut mult stilul autoarei care nu mi-a oferit doar un thriller bun, de suspans și plin de mister, ci și un roman psihologic la fel de bine consolidat, în care grija pentru propriile-i personaje este una prioritară. Fiecare personaj conturează un anumit tip de om, chiar după toponimie îți poți da seama, iar fiecare are, în el, focul dorinței care, de-a lungul cărții, arde la fel de mocnit, indiferent de circumstanțele în care acesta se află. Alexandra Oliva nu este un scriitor plastic, al metaforei, al efervescenței stilistice. Dar are ea ceva aparte, ceva el ei, ce nu am mai găsit, deopotrivă, la alți scriitori. Iar asta mi-a plăcut tare, tare mult - și-abia aștept să mai citesc ceva de la ea.  

Vreau să mulțumesc enorm celor de la Editura Litera pentru cartea de față, Supraviețuitoarea, o puteți achiziționa de pe site-ul lor, unde găsiți o mulțime de cărți frumoase, în colecții diferite, pentru toate gusturile. S-aveți parte de lecturi frumoase și cu spor, dragi cititori, și bine v-am regăsit!

 

„cele mai mici proze”, de Doina Ioanid- Recenzie

Editura: Nemira

Rating: 5 din 5 steluțe

Colecția: Vorpal

Număr de pagini: 88

Anul apariției: 2017

Pe Doina Ioanid am cunoscut-o în persoană, la Iași, când a avut lansarea volumului de față la Librăria Humanitas, din Piața Unirii, autoarea fiind venită la Iași în cadrul rezidențelor FILIT. Vă pot spune că este un om cald, surescitat de emoții și de bucuria de a-și întâlni cititorii. Cel puțin, așa am văzut-o eu. Nu-i place să vorbească despre ce a scris (Doina Ioanid având, de fapt, un palmares excepțional în spate), dar îi place să citească, cu sentiment și trăire, propriile sale gânduri așternute pe hârtie.

Eu am citit cele mai mici proze într-o singură oră, pentru că este acel gen de carte pe care-o citești și pe care o trăiești, fără a-ți antrena mea prea mult atenția. cele mai mici proze, de fapt, poezii epice de mărimi aproape infime (unele sunt de câteva cuvinte), sumează o efervescență stilistică aparte: metafore, epitete, comparații, hiperbole chiar, o țară inventată, Papucia, care pare a fi o istorie a femeii, femei de toate felurile, casnice, necăjite, ascunse, femei în rochii și fuste și papuci, mulți papuci. Pentru mine, Doina Ioanid a însemnat o relaxare, o scriere parcă unsă cu cataif însiropat, în care cele mai mici locuri devin un loc al păcii, iar o cabină telefonică, aparent banală, este culcușul a doi îndrăgostiți care își împart visurile & visele.

„Plouă. Stăm amândoi într-o cabină telefonică. E din cea veche, dintre cele puține câte au mai rămas.”

Autoarea metabolizează realitatea, o închide în niște cuvinte - ea face din orice, din scaune, din broderii, din pahare, un loc al emoției și al sentimentelor. N-am putut să nu mă gândesc la Nora Iuga, una dintre poetele mele preferate, și la stilul ei inconfundabil de a scrie. Ei, bine, dacă la Nora Iuga mai găsești și zeflemea & aciditate, cu un stil incisiv, Doina Ioanid aș spune că este la polul opus, ea mizând pe o latură romantică, emoțională, sufletească. Spre exemplu: (...) Sare și piper, drumul pașilor tăi pe podeaua albă. O paletă a culorilor, a formelor și dimensiunilor, iar Doina Ioanid plasează totul în realitatea cititorului care, după cum ea spune, în a opta zi, ar putea interpreta cartea exact așa cum el își dorește. De asemenea, am observat în carte o simetrie aparte, o simetrie care mie, unul, mi-a oferit o stare de confort și de relaxare - exact ce căutam într-o perioadă atât încinsă ca aceasta. 

„Lemn dulce. Odată, un bărbat m-a pus sub limbă ca pe un lemn dulce.”

Se observă în carte și un joc al cuvintelor, al locurilor și al chipurilor care se caută și se caută și spre caută. Emoțiile sunt surprinse cu o evidentă trăire, imaginile frumoase sunt presărate la fiecare pagină (dacă ar fi fost să folosesc stickere dintr-alea colorate, cred că aș fi lipit unul câte unul pe toate cele aproape nouăzeci de pagini ale cărții). Dar emoția, viața, un reflex al amintirilor, asta este ceea ce primează și, de altfel, contează în proza mică a Doinei Ioanid. Așa bine-mi pare că am putut lua parte la lansare, nu aveți idee ce mult mi-a potențat emoțiile pe care le-am avut atunci când am citit cartea.

Vreau să mulțumesc mult Editurii Nemira pentru volumul de față, îl găsiți AICI, în colecția Vorpal, colecție coordonată de Svetlana Cârstean, o altă autoare foarte dragă mie. Pe site-ul celor de la Nemira găsiți o mulțime de cărți, din colecții diferite, pe toate gusturile selecte. Să aveți lecturi frumoase și pe placul vostru!

 

„Parada de Paște”, de Richard Yates- Recenzie

 

Editura: Litera

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 240

Traducere din limba engleză: Irina Negrea

Anul apariției: 2016

Încă de mici, Sarah şi Emily Grimes se deosebesc foarte mult între ele. Emily o admiră pe sora ei mai mare, mai înţeleaptă şi mai statornică, şi îi invidiază relaţia cu tatăl lor absent, iar, mai târziu, căsătoria aparent perfectă. Calea pe care Emily o alege în viaţă este mai puţin sigură şi convenţională, iar aventurile ei amoroase nu o satisfac cu adevărat. Deşi legătura dintre cele două surori rezistă de-a lungul timpului, treptat, distanţa dintre ele creşte, până când un eveniment tragic le aduce pentru ultima dată împreună, într-o încercare de apropiere.

N-am crezut c-o să trec vreodată prin perioada aia de, cum se numește, reading-slump, habar n-am, pe scurt, atunci când nu poți să citești nimic, deși ai în plan o groază de cărți. Și te-apuci de una, te lungești cu ea, apoi îți dai seama că n-ai înțeles nimic din ea și-o lași baltă. Ei, bine, așa s-a întâmplat și cu cartea de față, Parada de Paște. Am început-o în tren spre mare, acum vreo două săptămâni, dar n-am citit decât vreo treizeci de pagini în zece zile. N-am putut, pur și simplu, să mă concentrez, să înțeleg povestea câtuși de puțin. Ieri, în drum spre Iași, m-am apucat de ea și vreau să vă spun că am citit-o pe distanța Iași-Brașov fără să mă opresc. Pur și simplu am fost acaparat de scriitura lui Yates, de modul lui de a crea, de a distruge, de a așterne pe hârtie viață, da, viață simplă, curată și adevărată, adevărata viață a lumii. Pentru că, drept să vă spun, această carte nu e despre ceva anume, nu uimește prin compoziție, prin poveste, ci prin viață, uimește prin veridicul situațiilor și prin simplitatea atât de clară și atât de frumoasă, atât de dureroasă și, Doamne, cât de frumos a fost acest roman, cât de mult mi-au plăcut personajele și cât am ars alături de ele, de trăirile și alegerile lor, potrivite firii fiecăruia dintre ele. Pentru că totuși, dincolo de pagini, de litere, dincolo de toate acestea, viața este inspirația autorului, viața pură, cu bune și rele, cu zâmbete și lacrimi, cu fericiri și tristețe. Cu lumini și umbre.

Și după ce-am terminat cartea, m-am întrebat, ok, acum, despre ce să scriu în recenzie? La o adică, despre ce a fost această carte, când, citind-o, am avut impresia că citesc ceva despre nimic...? Ei, bine, vă spun: am citit o carte despre tot ce înseamnă această viață. De fapt, o carte despre familie, să spun așa, iar începutul romanului pot să spun că sumează întreaga atitudine a romanului lui Richard Yates, Parada de Paște: „Nici una dintre surorile Grimes nu avea să fie fericită în viață (...)”. Fiecare având o viață ca oricare alta, banală la prima vedere, dar importantă în prisma fiecărui personaj: sora cea mare, Sarah, singura soră care se căsătorește și duce o viață normală, alături de soțul ei, o viață contemporană anilor surprinși în carte, o viață cu bune și rele, ca oricare alta, cu suișuri și coborâșuri, care nu are nimic special și-și duce traiul cotidian. Cea mai mică, Emily, după numeroase încercări, rămâne necăsătorită, rupe legătura cu sora ei, naște trei copii în care-și adună toate visurile și în care are toată baza, morală și financiară. Cu toate acestea, fiecare viață, atât cea a lui Emily, cât și cea a lui Sarah, sunt marcate de fiecare care, în esență, sunt normale în viața oricărui om: despărțiri, moartea părinților, dorința de a prospera și de a avea ceva mai bun, chestii de acest gen. Cu toată acestea, Yates are talentul de a face ca din fiecare eveniment, în aparență banal, destinul personajelor să devină altul: Sarah, spre exemplu, trăiește cu un bărbat căruia trebuie să-i suporte bătăile, certurile, și totuși, după cum trace concluzia Emily la un moment dat, aceasta pare să se fi obișnuit, de fapt, cu un asemenea trai. Aici apare întrebarea, cât de mult ești capabil să plătești, să spun așa, pentru iubire, de fapt, nu pentru iubire, cât pentru dorința de a păstra un tot, un complex unitar, de a avea o familie? Or, o fi Sarah atât de neîncrezătoare a fi capabilă să-și întemeieze o altă familie, cu un soț mai iubitor? Și, aici, altă chestie: chiar fiul lui Sarah îi ia, la un moment dat, apărerea tatălui său violent, spunându-i lui Emily, când un eveniment îi readuce împreună, că „... încerca și el (soțul lui Sarah) să se comporte cât de bine poate”. Nu știu ce-am înțeles de aici, dar eu am rămas cu un gust destul de amărui - și, cu toate acestea, parcă n-o pot judeca sau învinui pe Sarah pentru că nu a acționat înainte de a fi mult prea târziu.

Scriitura lui Richard Yates este una adevărată. Autorul se ferește de metafore, de lirism, de efervescențe stilistice: la el, una și bună - spune totul exact așa cum trebuie spus, fără a se ascunde și fără a trage perdelele. Își pune personajele în scenă, le integrează, le dă complexitate și autenticitate, le scrie scenariul și le dictează după tonul său. Astfel, în Sarah, Emily, în Pookie ne sunt relevate adevărate tipologii umane, caractere și sentimente și emoții și trăiri, atitudini pe care le-am putea găsi în oricare dintre noi, în profunzimea ființei noastre și în cotloanele propriilor noastre minți. Asta am apreciat enorm la orice autor, anume modul în care își tratează personajele - iar Yates le respectă, le plasează pe primul loc; frustrările, atitudinile, toate acestea sunt surprize cu o minuțioasă plăcere pentru detaliul semnificativ, pentru firescul situațiilor, al evenimentelor. Nu știu ce să mai spun despre Parada de Paște, pentru că totul e, cum am spus, nesemnificativ: este o carte care trebuie citită, trăită de către fiecare dintre noi, pentru că este imposibil să nu te regăsești măcar într-o mică măsură. Are Yates acest talent de-a scrie despre oameni, de-a le descrie poveștile pentru a le împărtăși celorlalți nu neapărat într-o manieră ficțională, la modul s-a-ntâmplat și asta este, o poveste banală șamd, ba, dimpotrivă, proza lui are un substrat profund, emoționant; un sensus literalis desăvârșit, dar înscris într-un sensus moralis aparte, pentru un filolog desăvârșit, ca Richard Yates. Abia aștept să citesc și cartea Revolutionary Road, am citit doar câteva capitole PDF, dar vreau s-o citesc în format fizic - filmul l-am văzut și mi-a plăcut enorm de mult, Leonardo & Kate Winslet fac, iarăși, o pereche genială.

Vreau să mulțumesc enorm celor de la Editura Litera pentru volumul de față, Parada de Paște, îl puteți achiziționa de pe site-ul lor, unde găsiți o mulțime de cărți frumoase, în colecții diferite, pentru toate gusturile. S-aveți parte de lecturi frumoase și cu spor, dragi cititori, și bine v-am regăsit!

Spre marginea luminoasă a lumii, de Eowyn Ivey - Recenzie

„- Nu-s lilieci obișnuiți. Sunt șoareci care înoată prin stele.”

Editura: Polirom

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 442

Traducere din limba engleză: Veronica D. Niculescu

Anul apariției: 2017

În iarna anului 1885, colonelul Allen Forrester, erou de război, conduce un mic grup într-o expediţie considerată imposibilă: explorarea imensului şi sălbaticului Teritoriu Alaska. Allen îşi consemnează minuţios experienţele extraordinare în speranţa că jurnalele sale vor ajunge la Sophie, soţia sa însărcinată, rămasă acasă, în cazul în care el nu va supravieţui. Colonelul şi oamenii săi se aventurează în amonte pe râul Wolverine, descoperind o lume de o frumuseţe incredibilă, dar şi înfruntînd primejdii pe care nu şi le-ar fi putut închipui. Pe măsură ce cartografiază teritoriul şi adună informaţii de la triburile de indieni, sfidînd mereu pericolul de a muri de foame, exploratorii nu reuşesc să scape de sentimentul că o forţă superioară, misterioasă le ameninţă permanent existenţa.

„Copilăria are ceva mitic, se pare, care rămâne veșnic în noi. Când suntem tineri, consumăm lumea cu înghițituri mari, iar ea ne consumă pe noi și totul e misterios și viu și ne umple de dorință și uimire, de teamă și vină. Cu trecerea anilor, însă, acele amintiri devin mai îndepărtate și maleabile, iar noi le remodelăm, dându-le forma poveștilor despre cel care am devenit. Suntem curajoși sau lași. Suntem iubitori sau cruzi.”

Da, dragi cititori, înainte de toate vreau să-mi cer scuze că am absentat de pe pagina blogului, însă chiar am fost prins cu mai multe lucruri, din toate categoriile. Ce-i drept, am avut timp de citit, și, na, s-au mai adunat ceva cărți ce trebuie recenzate - ba am mai dat și rateuri (a se citi: am avut niște experiențe cam neplăcute cu unele cărți - așteptări prea mari, prea puține lucruri oferite). Dar, că veni vorba, cartea de față, Spre marginea luminoasă a lumii, scrisă de Eowyn Ivey, mi-a demonstrat, încă o dată, cât de inteligentă poate fi această autoare. Nu e primul meu contact cu ea, am mai citit și Copila de zăpadă, romanul de debut al lui Ivey, una dintre cele mai bune cărți citite vreodată. Drept vă spun, mi-a plăcut atât de mult primul roman, încât mi-a fost frică să mă apuc de acesta; adică, mă temeam să nu fiu dezamăgit, mă temeam ca Spre marginea luminoasă a lumii să nu se ridice la nivelul așteptărilor pe care le-am avut. Și știți ce? Credeți-mă, acest roman mi-a întrecut așteptările și m-a făcut s-o iubesc pe Eowyn Ivey tot mai mult  și mai mult și mai mult.

„Ah, tărâm înfricoșător. Pătrund în forja zeilor antici: vapori & ghețari & stânci topite & timp despicat în două. Orice om ar cutreiera lumea asta profund impresionat, și totuși eu rămân indiferent. Îți ordon... tremură-mi sub picioare! Să-mi plouă cu gheață & bucăți de piatră în capul spart.” 

Ivey este un adevărat filolog. Pur și simplu are cuvintele la sine, are verbul, are intriga și acțiunea și desfășurarea acțiunii și deznodământul, toate, toate sunt pregătite parcă de la început, cu o minuțioasă și irefutabilă documentare și cu un talent desăvârșit. Să zicem că intriga, la o adică, ar fi banală: descoperirea Ținutului Alaskăi, însoțite de însemnările, dacă nu zilnice, destul de periodice ale colonelului Allen. Pe alt plan, însemnările din jurnal ale soției sale, Sophie, rămasă acasă însărcinată și trăind cu speranța în suflet că soțul ei iubitor și protectiv se va întoarce acasă, pentru a-și putea crește copilul în siguranță și pentru a avea o viață liniștită. Ok. Dar știți ce e frumos? Absolut totul. Vă spun, eu, pe parcursul lecturii, am avut impresia că citesc ceva istoric, că citesc ceva adevărat, ceva autentic și original, ce s-a întâmplat în viața reală cu mult timp în urmă. Mi-am imaginat că Sophie stătea și scria seară, încercată de durerile venirii pe lume a copilului ei, pe Allen, îngrijorat, înfometat, mort de oboseală, la lumina lunii încercând să-și adune gândurile și să le înșire pe hârtie. Pentru că, îmi aduc aminte, Ivey are o tentă a realismului magic (mult mai bine, de altfel, reliefată în Copila de zăpadă), dar pe care o inserează subtil și aproape imperceptibil (dar în momente extrem de bine cântărite ale acțiunii), conturând o atmosferă de basm, o atmosferă tragică, dramatică, dar și feerică prin culoare, prin reperele spațiale și temporale.

„Din aripi negre fâlfâie sumbru flăcările subterane, împrăștie cenușă, ne dezvăluie bezna moartă din inimi & scânteierea nebună din iriși: cuțite de aramă, fulgi de aur, gloanțe & nasturi de alamă. Tu, oare, nu vezi? Sălbatici albi & indieni, ochii ne scânteiază aidoma.

Romanul mi s-a părut unul sclipitor prin atmosfera creată. Acțiunea, de asemenea, una complexă, care se întinde peste o pătură temporară destul de lungă. Atmosfera este una magică, este una misterioasă și apăsătoare, de moment, dar și liniștită, integrând cititorul în lumea nemărginită & infinită a cărții.  Spre marginea luminoasă a lumii își zugrăvește lumea într-un film orbitor, luminos de puterea iubirii, a speranței, a dorului, a dorinței de a cunoaște și de a găsi răspunsuri & de a pune întrebări, de detalii sclipitoare, precise, concrete, iar oamenii lui Ivey, personajele sale, aparent ciudate, unele chiar dezumanizate, par misterioase, complice, ahtiate după tăcere, aproape de nepătruns. Romanul este un roman al formării, să spun așa, are un substrat profund și visceral (am observat aceeași dorință a absolului, să spun așa, și în Copila de zăpadă), este despre natura lucrurilor și, mai precis, despre ceea ce este omul în cea mai tainică și ascunsă carte a sufletului său: un doritor de ascensiune, de verticalitate, de inițiere și depășire a limitelor impuse. Eowyn Ivey ia mituri și povești, le culege din timpurile contemporane și apuse lui, eiia locuri disperate, dispărute, nemaibănuite și le țese laolaltă într-o operă de o efervescență fermecătoare. Rezultatele sale nu sunt bizare - Ivey, autoarea romanului, nu se ferește de adevăruri neplăcute, nici în lumea asta, nici pe tărâmul mitului pe care pășește cu atâta încredere și talent. Iar, în spatele narațiunilor jucăușe și aparent exuberante, se află o inteligentă extraordinară și un crez artistic pe care, citindu-i doar o carte, l-ai putea contura: literatura e făcută să ascundă, nu să descopere.

„Pământul s-a scuturat & a tremurat. Fum din nările sale, foc din gura-i devorată. Plecăciune a făcut cerului; întunericul sub picioarele noastre. Călarea pe-un heruvim & zbura în înalturi, chiar zbura pe-aripile vântului.”

Ador & iubesc grija lui Eowyn Ivey față de personajele sale. Nu le tratează cu indiferență, ci, la rândul ei, le iubește și le-ngrijește, le poartă pașii măsurându-le fiecare acțiune, vorbă, gând, dorință, sentiment. Sincer, cred că Ivey dovedește un caracter definitoriu față de alți autori pe care i-am citit: personajele ei pur și simplu sunt reale, sunt atât de viscerală, atât de profunde, atât de nebănuite, încât, deși citești ficțiune, parcă-ți vine greu, foarte greu, să crezi că tu, de fapt, chiar citești un roman scris din fabuloasa imaginație a cuiva. Pentru mine, personajele lui Eowyn trăiesc în acele pagini, ele simt, ele au carne și oase și sânge și vene și restul chestiilor de acest gen, nu știu, mi-e greu să mă gândesc că Allen & Sophie și restul nu au trăit. Prefer să mă ascund și să-mi spun că acești doi eroi, acești doi oameni, în cele din urmă personajel, au făcut din această carte una dintre cele mai frumoase aventuri literare pe care am avut-o. Iar Ivey este, cu desăvârșire, un talent greu de egalat.

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor și o zi răcoroasă!