duminică, 30 august 2015

Cântecul păsărilor, de Sebastian Faulks - Recenzie


Editura: Litera
Traducere din limba engleză: Justina Bandol
Număr de pagini: 624
Rating: 5 din 5 steluțe

Am citit acest roman, drept să vă spun, acum în jur de o lună. L-am citit pe reprize, dar, recunosc, la început am fost înspăimântat de grosimea romanului: adică, ori citeam treizeci-patruzeci de pagini, apoi îl lăsam, ori citeam în jur de o sută, iar apoi îl lăsam pe mai târziu. Și am ajuns la o concluzie: pentru a citi acest roman, trebuie neapărat să ai o stare necesară pentru a o face, nu să te chinui și să tragi cât mai rapid de pagini, să-l devorezi. Trebuie să-l simți și să-l guști, fără să sari peste pasaje, fără să strâmbi din nas și să caști. De altfel, am simțit nevoia să las lucrurile să se așeze de la sine înainte de a face această recenzie, pentru a reușit cât mai bine să pătrund în esența cărții. 

Sebastian Faulks (n. 1953, Donnington, Anglia) este un cunoscut romancier britanic. A studiat literatura şi istoria la Cambridge, apoi a devenit jurnalist. A fost redactor-şef adjunct al publicaţiei ”Independent on Sunday”, dar a publicat editoriale şi în ”The Guardian” (1992-1998) şi în ”Evening Standard” (1997-1999). În paralel a lucrat pentru BBC. În 1993 a publicat bestsellerul „Cântecul păsărilor” (”Birdsong”), datorită căruia a fost desemnat „Autorul anului“ de către juriul competiţiei pentru British Book Awards (1994) şi care, în 2012, a fost ecranizat de BBC (cu Eddie Redmayne şi Clémence Poésy în rolurile principale). „Cântecul păsărilor” face parte dintr-o trilogie împreună cu ”The Girl at the Lion d'Or” şi ”Charlotte Gray” (1998), ecranizat în 2001, cu Cate Blanchett în rolul principal. Pentru romanul „Amprenta omului”, publicat în anul 2005, Faulks a primit titlul de doctor onorific din partea clinicii psihiatrice Tavistock Clinic, în colaborare cu University of East London, pentru contribuţia sa la înţelegerea psihiatriei. În anul 2007 a scris romanul ”Engleby”, iar în 2008, „Jocul cu diavolul” (”Devil May Care”), un nou episod din saga James Bond, la cererea Fundaţiei Ian Fleming, pentru a marca centenarul naşterii scriitorului. În 2009 a publicat romanul „O săptămână în decembrie” (”A Week in December”).
Sebastian Faulks trăieşte împreună cu soţia sa în Notting Hill, Londra, şi are trei copii. Din 2002 este membru al Ordinului Imperiului Britanic, pentru serviciile aduse literaturii.

Citindu-l pe Sebastian Falks, mi-am dat seama că am de-a face cu un scriitor inteligent, cu un scriitor informat, cercetat și talentat, cu un stil profund simbolic, puternic și ambițios. Pentru că, în primul rând, autorul apelează la plasticitate și la detalii care, deopotrivă, nu plictisesc, ci conturează culoarea locală a scrierii, reliefează brutalitatea, primitivismul unor scene, punând accent pe naturalețea și veridicitatea anumitor fragmente. Bine, înainte să mă refer la aceste lucruri ar trebui să spun despre ce este romanul - dar știți, prea bine, că nu obișnuiesc să fac rezumatul unei cărți, pe cât obișnuiesc să vorbesc despre simbolurile cărții respective, despre personaje și despre stilul autorului. „Cântecul păsărilor” - un titlul simbolic - este, în primul rând, o capodoperă inspirată din bătălia Primului Război Mondial, este un omagiu adus soldaților care au luptat pentru onoare, pentru patrie și și-au pierdut viața în întunecimea ororii. Romanul este, de altfel, împărțit în două dimensiuni: dimensiunea istorică (începând în Franța, 1910), din prima parte a romanului, care surprinde provincialitatea contemporană societății franceze, pentru ca mai apoi acest lucru să potențeze  intensitatea tragismului războiului, ororilor, morții, bătăliilor duse, bolii, panicii, fricii, toate fiind surprinse în istorisiri ale personajelor ale căror viață este înghițită de sclipirea ucigătoare a obuzelor, de gloanțele care turuie ca niște animale înfometate, iar pe toate acestea Faulks le conturează în niște amintiri cumplite, în niște amintiri întunecate și care împăienjenesc mintea cititorului. Nu știu, mie mereu mi-a plăcut să citesc despre război, despre Holocaust, dar un roman de așa intensitate nu mi-a fost dat să citesc niciodată Citisem, nu chiar de curând, „Monte Cassino”, de Sven Hassel, și chiar mi-am spus că n-am să mai citesc nicicând o literatură de așa o pregnanță tipologică, dar se pare că m-am înșelat. Sebastian Faulks este un autor expresiv, un autor care plasticizează peisajele și le oferă verosimilitate, în așa fel încât să reușească să pătrundă în tenebroasa latură a războiului rece: apelând la imagini naturale, cangrenate, însângerate, autorul își dovedește talentul de a descrie chiar și cele mai neputincioase orori cauzate de frică, de boală și de moarte. Cadavre despicate, oameni eviscerați, membre găsite aleatoriu prin câmpuri, arsuri, bășici, ochi scoși și, în cele din urmă, moarte. Toate acestea își găsesc loc în romanul lui Faulks, în partea istorică a scriiturii sale talentate - așadar, dacă aveți ceva cu astfel de scenarii, romanul acesta v-ar putea cauza disconforturi. Eu, unul, chiar n-am probleme.

A doua dimensiune a romanului, al doilea plan narativ este planul contemporan care începe în Anglia, 1978, și urmărește viața plină de întrebări, de contradicții a nepoatei unuia dintre soldații care au luptat în cel de-al doilea război mondial. Neputându-și identifica în totalitate ereditatea, aceasta simte nevoia unor răspunsuri pe care, din păcate, nu le poate auzi din gura celui care i-a fost bunic: astfel, aceasta încearcă să ia legătura cu unul dintre cei care au luptat alături de propriul ei bunic, Elizabeth ajunge într-un cămin pentru bătrâni unde îl cunoaște pe unul dintre prietenii apropiați ai lui Stephen Wraywford, care acum se dovedește senil și pare a se afla în imposibilitatea de a-i desluși lui Elizabeth trecutul întunecat și ingenuu al războiului în care bunicul său a luptat. Având ca dicton călăuzitor dorința de a scoate din uitare acest sacrificiu al luptătorilor din Primul Război Mondial, Elizabeth încearcă să înțeleagă prin ce a trecut bunicul său, ca și cum acest lucru i-ar putea elimina anumite incertitudini legate de propria ei viață pentru ca, în cele din urmă, să-și poate găsi liniștea la care speră. Bine, recunosc, această parte a romanului nu m-a atras la fel de mult precum prima - cea legată de război - dar ideea este că autorul pune niște oglinzi între cele două dimensiuni ale romanului, astfel încât să ne poată oferi o imagine completă, comprehensivă a războiului și a urmărilor pe care acesta, pe plan mondial și chiar personal, le-a avut. 

Faulks consolidează foarte bine temeiurile acestei cărți, scheletul pe care intrigile personajelor au să se reverse. Sunt de părere că, în primul rând, acest roman este un puternic roman de război, care vorbește, după cum am spus, de inumanul care s-a născut pe parcursul celor patru ani plini de moarte, sânge și crimă. Apărându-și onoarea, datoria și țara, fără a risca să dezerteze, soldații sunt călăuziți prin tranșee pline de moarte, au instabilitatea zilei de mâine, sunt bolnavi, amputați, au dureri și, totuși, sunt nevoiți să înainteze. În acest roman, mai departe decât în oricare altele despre război, am reușit să-mi dau seama că, în astfel de condiții, moartea era ceva doar de o clipă, doar de o singură secundă. Războiul, de asemenea, dezumanizează, transformă carnea în pământ, sângele în apă iar idealurile personajelor se estompează în durere și în sunetul grav al obuzelor, am bombelor și al țipetelor de spaimă. Eu chiar am fost șocat de această naturalețe cu care Faulks a scris aceste pasaje. Mă gândeam, de fapt, cum oare posibil ca acest autor să scrie într-o asemenea manieră despre o perioadă în care el nici măcar nu există? Imposibilitatea de a-mi răspunde, fără a fi subiectiv sau ceva de genul, mi-a relevat faptul că, într-adevăr, am citit opera unui scriitor într-adevăr talentat, care merită un loc de onoare pe rafturile bibliotecii mele.

În „Cântecul păsărilor”; Faulks vorbește și despre iubire. Stephen Wraysford, înainte de pleca în război, își întâlnește dragostea vieții în persoana lui Isabelle Azaire, soția unui proprietar de fabrici de textile cu care a fost trimis să stabilească niște relații de afaceri. Deși căsătorită, Stephen o convinge pe Isabelle să meargă împreună cu el în altă parte, părăsind atmosfera sufocantă a vieții de familie patriarhale și provinciale, însă, după ce va fi făcut asta, lucrurile vor lua o întorsătură neașteptată pentru Stephen. Isabelle se va întoarce acasă, purtând în pântece un copil, iar Stephen va fi nevoit să se înroleze în război. Ducându-i amintirea între tranșeele îngropate în cadavre și luând parte la cel mai cumplit conflict din istoria omenirii de până atunci, Stephen se transformă lăuntric, războiul deschizându-i perspectiva unei noi vieți. Nu știu dacă, neapărat, acest război degradează iubirea lui pentru Isabelle, estompând-o sub emoția dezamăgirii și a fricii, însă atunci când peste ani Stephen se va întoarce la Amiens pentru a-și cunoaște copilul și pentru a o regăsi pe Isabelle, pare că războiul l-a purificat și l-a transformat într-un alt om. Oricum, această experiență nu are cum să nu-l fi transformat, câtuși de puțin, într-un om mai bun.

Persoanje memorabile, complexe. Până și un simplu hangiu care le oferă un loc de dormit și niște mâncare pare a fi, de fapt, o întruchipare a moralității contemporane personajelor. Personaje de o complexitate psihologică enormă, cu o scriitură de o intensitate și o frustețe tulburătoare, cu o scriitură pe care cu siguranță n-o poți da jos din tiparele minții. Episoade care pur și simplu îți răscolesc sufletul; Faulks te face martor la război, îți dă arma-n mână și te lasă undeva pe margine, dar te simți acolo alături de obuze, de tancuri, de puști și de moarte. Trăiește la secundă, respiri mirosul cărnii arse și încerci să-ți dai seama cum este posibil ca niște oameni - niște oameni cu rațiune, cu idealuri și visuri - să facă așa ceva. „Cântecul păsărilor” este inevitabil un roman-meditație asupra naturii umane, asupra psihologiei ei de neînțeles, dar nu înainte de a fi un roman-omagiu adus soldaților britanici participanți în cel de-al doilea Război Mondial. În jurul acestor fundamente centrale, Faulks împletește o rafinată și sensibilă, dar totuși dramatică, poveste de dragoste, în cadrul căreia recreează atmosfera relațiilor familiale de la începutul secolului al XX-lea, pentru ca mai apoi să continuie țesătura poveștii cu drama lui Elizabeth, nepoata celor doi îndrăgostiți, prin intermediul căreia se rescumpără destinul tragic al familiei ei, plin de minciuni, de cuvinte nespuse, de tragism și moarte.

Iar apoi, peste toată acestă poveste, peste toate relațiile, peste moarte și virtute și păcat, cântecul păsărilor mereu va rezona cu ceea ce omul, în toată deplinătatea sa, înseamnă: potențialul unui suflet care-și caută locul pe acest pământ infinit, dorința sa de a fi fericit, de a fi împlinit și liniștit, dar imposibilitatea care-l va regăsi într-un stagiu dramatic, zbuciumat și chinuit. Acest cântec al păsărilor care este martor la toate formele mascate ale emoției și ale sentimentului: iubirea, trădarea, gelozia, frica și spaima. Un cântec neliniștit, de neoprit, care plutește în notele sale surde de la prima pagină a romanului, până la desăvârșirea ultimei pagini. Un roman care, într-adevăr, îți dă de gândit.

Am selectat și niște fragmente, asta ca să vă dați seama de stilul autorului:

„Atâția morți, se gândea Stephen, care nu aveau de așteptat decât o clipire din ochi pentru încă o generație să li se alăture. Diferența dintre vii și morți nu era o chestiune de calitate, ci numai de timp. 
Se așeză pe un scaun și-și cuprinde fața în mâini. Văzu în minte imaginea trupurilor moarte suprapunându-se într-un morman înspământători. (...) Se lăsă în genunchi pe perna de pe podea și-și ținu capul nemișcat între mâini. Se rugă instinctiv, fără să-și dea seama ce face: «Izbăvește-mă de moartea aceasta! Scap-o pe Isabelle! Scapă-ne pe noi toți! Scapă-mă!»

„Stephen încetă treptat să tremure.
- Dintotdeauna am urât păsările. Ții minte când ți-am povestit că l-am lovit pe un băiat și am fost silit din cauza asta să mă întorc la casa de copii. Mă tachinase cu niște ciori pe care paznicul de vânătoare le bătuse în cuie pe un gard. M-am dus și am atins una ca să-i arăt că nu-miera frică. Avea viermi pe sub aripi și ochi lăptoși care curgeau.
- Deci păsările te fac să te gândești că trebuie să te întorci acolo? spuse Isabelle.
- În mare parte, da. Dar le-am urât dintotdeauna, cu mult timp înainte de asta. Au în ele ceva  crud, preistoric. (...)
- Deci există ceva de care ți-e frică, spuse.”

„(...) Iar el avea să cadă asemenea milioanelor de morți care se prăbușiseră în noroi: fii de brutari di Saxonia, țărani francezi, muncitori în fabrică din Lancashire - atâta carne și sânge înghițite de pământ.
Nu se putea gândi la posibilitatea asta fără să se cutremure. Într-o bătălie sau un raid, toț se așteptau să moară; cel mai greu de înțeles erau pierderile de vieți omenești din cauza lunetiștilor, a obuzelor și mortierelor, a exploziei tunelurilor, conștiința neîntreruptă a faptului că, în orice clipă, moartea poate surveni în mai multe feluri. (...)”

Un roman ambițios, violent, răscălitor, un roman care îți dă atât de mult de reflectat asupra condiției umane, încât simți nevoia să-l recitești. Într-adevăr, Faulks este unul dintre cei mai impresionanți romancieri ai generației sale, iar prestigiul său se consolidează cu fiecare carte pe care a scris-o. Abia aștept să-i descopăr talentul și în alte romane. Mai am în bibliotecă, de asemenea, „Amprenta omului”, iar descrierea sună foarte bine.

Vă recomand acest roman cu mare drag, iar dacă l-ați citit aștept părerile voastre. Le mulțumesc celor de la Editura Litera pentru posibilitatea de a-l citi, îl puteți comanda cartea „Cântecul păsărilor” de AICI, cu o reducere de 50% (ăsta-i chiar un prilej de a profita). Vă invit, de asemenea, să le urmăriți pagina de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile și concursurile active. Mult succes și lecturi frumoase să aveți! :)

7 comentarii:

  1. Mi se pare o carte foarte interesanta. Am citit cateva carti despre razboi si mi s-au parut geniale. M-ar tenta si asta, dar autorul ma descumpaneste, mi se pare demn de citit numai pentru acel titlu de doctor care arata ca are personaje excelent dezvoltate la nivel psihologic dar nu am fost deloc incantat de cartile cu James Bond... Cred ca totusi o voi incerca, in fond orice carte merita o sansa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea bate filmul! :D Mie mi-a plăcut mult, aș vrea să citesc de la Faulks „O săptămână în decembrie”, dar cred că aștept iarna ca să pun mâna pe ea! :)) Cum ar fi s-o citesc așa, acum, pe canicula asta? Haha!
      Dap, s-o încerci, eu cred că ție o să-ți placă mult. Zi frumoasă!

      Ștergere
    2. Voi încerca, e bine, revenim, categoria cărţi care i-ar plăcea Ancăi şi categoria cărţi care e posibil să nu-i placă :)) Oricum, chiar intentionez să o citesc, acum dacă ai mai spus şi că tu crezi că mi-ar plăcea...
      Ei, poate ar fi răcoritor să citeşti ceva despre decembrie acum, dar parcă unele cărţi trebuie citite iarna, "la gura sobei" cum se spune (chiar dacă unii nu au sobă)

      Ștergere
  2. Am văzut mini-seria acum un an, dacă nu doi, si mi-a plăcut foarte mult. Habar nu avusesem că a fost făcută după o carte, am aflat la Gaudeamus-ul din toamnă trecută. Sunt foarte curioasă să o citesc, dar nu prea dispun de bani în perioada asta, chiar si cu reducerea de 50%. Si apropo, scrii niște recenzii extraordinare! Felicitări, si baftă in continuare! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Andreea. Eu nu am văzut seria, m-am apucat seară de ”Mildred Pierce”, e cu Kate Winslet și chiar trebuie să-l văd. Apoi, poatea, am să mă uit și la mini-seria aceasta. Oricum, dacă vreodată o să-ți cadă la mână, trebuie s-o încerci. Îți mulțumesc frumos pentru cuvinte, mă bucur de feedback-ul cititorilor oricare ar fi el. Mulțumesc și te urmăresc cu drag. :) Succes!

      Ștergere
  3. Am vazut mini-seria dupa film si mi-a placut, dar ma cam sperie numarul de pagini! :D

    RăspundețiȘtergere