Rating: 2 din 5 steluțe
Număr de pagini: 272
Anul apariției: 2022
Traducere: Cerasela Barbone
Marco Missiroli s-a născut în Rimini, pe coasta Mării Adriatice, și acum locuiește la Milano, unde este redactorul-șef al unei reviste de psihologie și editorialist cultural pentru Corriere della Sera. Primul său roman, Senza coda (2005), a câștigat Campiello Opera Prima (echivalentul italian al Costa First Book Award). Romanul său Atti osceni in luogo privato (2015) a devenit bestseller încă de la apariție și a fost vândut în sute de mii de exemplare. Fidelitate, cel de-al șaselea roman al lui, a fost #1 bestseller în Italia și este adaptat într-un serial Netflix.
„Glandul erect, gura forțată să-l cuprindă, să desfacă puțin picioarele și să palpite în așteptarea plăcerii. Înțelesese că o să fie el din modul în care i se dăruise. Și-o spusese imediat.”
Câștigător al Premiului Strega Giovani. Carlo, un profesor de creative writing, și Margherita, o arhitectă devenită agentă imobiliară, formează un cuplu tânăr fericit, în care fiecare partener este perfect conștient de frământările celuilalt. Se iubesc, însă în același timp au dorințe care trec dincolo de pereții dormitorului lor. Carlo tânjește după frumusețea liniștită a uneia dintre elevele sale, Sofia, iar Margherita visează la mâinile puternice ale terapeutului ei, Andrea.
„Și-ar fi dorit să se lase posedată cât ar fi avut chef (...).”
Dacă romanul acesta și-ar fi propus să-mi transmită stări de confuzie, să mă enerveze, dacă și-ar fi propus „să fie despre nimic”, atunci cu siguranță i-aș fi dat cinci steluțe. Totuși, după ce am terminat cartea, m-am regăsit întrebându-mă: despre ce a fost cartea aceasta? Ce-am citit până acum? De ce mi-am pierdut timpul citind ceva care nu mi-a rămas deloc în minte, care nu m-a mișcat deloc? OK, recunosc, totul a pornit de la titlu și copertă: mi-au plăcut. Mi-am zis, haide, să vedem care-i treaba. De asemenea, m-am bazat și pe faptul că a câștigat un premiu destul de important (cred că ar trebui să-mi scot din minte această „variabilă” intitulată „premiu”, deoarece exegeza mai tinde și să exagereze). Ideea de plecarea cărții? Interesantă, să zicem, chiar am crezut că Missiroli va construi ceva interesant în jurul ei - genul acela de carte care, pentru o anumită vârstă, din cauza lipsei de experiență, poate fi inaccesibilă. Mi-am zis, totuși, poate am să mă bucur de scriitură, de frumusețea și limpezimea ei. Nu, n-a fost cazul.
„Brutalitatea putea încă să remedieze neînțelegerile: să se lase pătrunsă sprijinindu-și coatele pe masă, așteptând ca spasmul provocat de un fizioterapeut să devină un soț.”
Ideea acestei cărți „nu există”, sincer. Habar nu am despre ce este. Evanescență. Cadrul în care se desfășoară acțiunea (sex peste tot)? În foarte multe locuri. Discrepanța între ce susțin personajele și cum sunt de fapt? Extraordinar de mare. Pentru cineva care își asumă o cultură literară vastă, dar apoi se trezește vorbind ca la ușa cortului, lucrurile sunt foarte departe de a fi într-adevăr „rafinate”. Nu știu, mi s-a părut că Fidelitate este ca un fel de pungă în care autorul „a vomitat idei literare”, aruncând la întâmplare cu fragmente, dialoguri (atât de artificiale, false, seci, ciudate). Cu alte cuvinte, un roman plictisitor, lipsit de esență, originalitate, despre care nici nu știu ce aș mai putea spune, fiindcă i-aș fi dat o steluță dacă, sincer, nu s-ar fi citit destul de repede. În speță, este vorba despre „a rămâne fidel”, „a rămâne credincios”. A nu-ți trăda iubirea și a rămâne statornic, fără a lua în considerare anumite (poate posibile) dorințe, ideea de ceva nou. Să nu renunți, oricât de mare ar fi tentația. Fidelitatea este ancora care te împământează pentru a nu fi luat de furtună. Într-adevăr, cărțile care au drept subiect loialitatea și fidelitatea poate chiar se vând bine. Tentează lumea. Uite, o carte „reală”, o carte care, de ce să nu recunoaștem, vorbește despre „probleme” actuale, din viața de zi cu zi. Un clișeu răsuflat.
„Înserarea confirma absența (...).”
Nu vreau să fiu dur, dar chiar aveam așteptări mari. Nu pot găsi ceva ce mi-a plăcut, deoarece abia am aștepta să termin cartea aceasta și să o pun deoparte. Mi-am zis că mă voi uita și la serial după, dar n-am mai făcut-o. Cine știe, poate lucrurile sunt „transmise altfel”. Dar n-am speranțe nici acolo. Mă întreb, poate mi-a scăpat mie ceva, poate acest roman este dedicat unei anumite tagme de cititori, cititori cu experiență, cititori care au o anumită vârstă (mi s-a mai întâmplat să citesc cărți care, într-adevăr, se adresau unei anumite categorii de vârstă, presupunând că vârsta respectivă a fost atinsă de-a lungul anumitor experiențe de viață, în speță, inevitabile). Și poate chiar așa e, dar am o certitudine: cu siguranță nu voi reciti această carte la acea vârstă. Mi-a displăcut la maximum și motivele sunt nenumărate, începând de la modul în care este scrisă, lipsa de naturalețe a situațiilor și replicilor, până la personajele care n-au o noimă, n-au nimic profund și sunt chiar enervante.
„Odată, ea făcea baie și o auzise pe soție plângând pentru ceva grav, fuseseră niște spasme disperate: se ridică din cadă cu inima tulburată, pentru că se regăsea și ea în lacrimile alea. Cine nu s-ar regăsi? Căsniciile pot fi nesuferite.”
Povestea lui Carlo și a Margheritei este una neinteresantă. Doi oameni simpli care nu fac nimic și fac totul, care vorbesc și nu vorbesc, care sunt fideli și nu sunt fideli, care știu ce vor și nu prea. De-a dreptul plictisitor, iar „trădările lor” nu mi-au transmis nimic. Un roman ca un ghiveci, în care, sincer, parcă ai putea găsi de toate: dar forma neplăcută în care „toate” sunt livrate este de-a dreptul lipsită de estetică. Superficială. Antipatică. Da, serios, Fidelitate este un roman care mi-a stârnit stări dintre cele mai neplăcute. M-am bucurat, totuși, că se citește rapid și că nu m-a chinuit prea mult - eu nu pot lăsa cărțile deoparte, chiar dacă nu-mi plac. Trebuie să le duc până la capăt și, fie ce-o fi, să le las deoparte. Am mai pățit să citesc cărți care m-au impresionat prin finalul pe care l-au avut - în cazul de față, în cazul cărții lui Missiroli, nu m-a impresionat nimic. Și-acum, după ce termin recenzia, o voi așeza în bibliotecă și-o voi lăsa acolo, uitând curând de experiența neplăcută pe care am avut-o citind-o. Experiena de față este strict personală, iar asta nu înseamnă că, bineînțeles, nu sunt cititori cărora această carte le-a plăcut (sau le-ar plăcea). Repetându-mă, știu că există unele cărți care necesită un oarecare grad de „inițiere” înainte de a fi citite.
Omul nostru a scris o carte care să se vândă.
RăspundețiȘtergereA trecut și prin mâna mea, și cu toate că am citit destul de mult,nu am înțeles exact ce a vrut să transmită... că poți să iubești dar nu neapărat să fii fidel??
Habar n-am!
John White
Cu siguranță că, la un moment dat, mai ales din moment ce trăiești din scris, vei ajunge să publici doar pentru a vinde. Totuși, mă frapează că această carte este laureată cu același premiu pe care l-a luat și Paolo Giordano pentru „Singurătatea numerelor prime”.
ȘtergereÎmi sună foarte cunoscută „semnătura ta”, dar nu știu de unde s-o iau - „John White”. :)) Oricum, mulțumesc pentru feedback și vizită!