Cine nu e gata... (Naia Thulin, #2), de Søren Sveistrup - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection – Crime

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 704

Anul apariției: 2026

Traducere: Alunița Voiculescu

Søren Sveistrup este un scenarist recunoscut pe plan internațional, producătorul mai multor seriale TV și filme de succes. Este creatorul și scenaristul serialului multipremiat Crima (Forbrydelsen), difuzat între 2007 și 2012 și vândut în peste 100 de țări. Ulterior, Fox Television Series a realizat, pentru AMC, versiunea americană — The Killing. Romanul Omul de castane (apărut în traducere la Editura Trei) este bestseller internațional, iar în 2020 a fost recompensat cu Barry Award pentru cel mai bun debut crime/mystery și inclus în topul anual New York Times Book Review. Serialul Netflix Omul de castane, realizat în 2021 după romanul omonim al lui Sveistrup, a primit nu mai puțin de șase distincții Danish Film Awards și Zulu. Cine nu e gata... este de asemenea ecranizat de Netflix. Sveistrup, care locuiește la Copenhaga, este și autorul scenariului pentru filmul Omul de zăpadă, după romanul omonim al lui Jo Nesbø.

🔪TE-AM GĂSIT! ȘI TARE AI FI VRUT SĂ NU O FI FĂCUT... 🔪

„Un criminal feroce este în libertate. Îl pot prinde înainte să atace din nou? Continuarea temei din romanul multipremiat Omul de castane, bestseller internațional tradus în peste 30 de limbi. 1, 2, 3… O voce ciudată din interiorul pădurii, repetând numărătoarea din jocul de-a v-ați ascunselea pentru copii. ...9, 10… cine nu e gata.... Un cadavru descoperit în apă. Încerci să te întorci acasă. Vei scăpa cu viață? Treizeci de ani mai târziu, o femeie este bântuită de un șir de sms-uri anonime, repetând aceeași numărătoare. Numărătoare inversă. Apoi dispare. Te-am găsit! De Sfântul Valentin, detectivii Naia Thulin și Mark Hess sunt însărcinați cu găsirea femeii dispărute. Dar când descoperă legături cu un caz nerezolvat de zeci de ani, ancheta lor ia o întorsătură terifiantă.”

„Fotografia e făcută adineauri, pe același culoar. În fața barului se află o grămadă de oameni înghesuiți unii în alții, iar expeditorul a încercuit cu stângăcie locul în care Yasmin și cu el tocmai se sărutau. Și dedesubt sunt scrise acele cuvinte pe care Philip le cunoaște mult prea bine.

Te-am găsit!”

După succesul uriaș al romanului Omul de castane, care mi-a plăcut LA NEBUNIE, așteptările mele pentru Cine nu e gata... au fost, inevitabil, foarte mari. Omul de castane a devenit rapid unul dintre cele mai bune thrillere scandinave pe care le-am citit vreodată, un roman care a combinat perfect atmosfera întunecată specifică genului nordic cu o investigație complexă și un criminal imposibil de uitat, și să nu uităm de „deznodământul” a toate cele întâmplate, o, da, deznodământul... Tocmai de aceea am început cartea de față cu entuziasm, dar și cu o doză sănătoasă de scepticism, asta pentru că, în general, continuările rareori reușesc să se ridice la nivelul cărților care le-au precedat. De data aceasta, Søren Sveistrup nu m-a dezamăgit deloc. Dimpotrivă. Am terminat această cărămidă de aproape 700 de pagini într-o singură zi, lucru care spune probabil mai mult decât orice altceva urmează să spun. Nu pentru că ar fi un roman care se citește ușor în sensul clasic al termenului, ci pentru că devine aproape imposibil de lăsat din mână. Fiecare capitol reușește să pună în lumină informație nouă, fiecare pistă pare să ducă într-o altă direcție, iar senzația că adevărul este foarte aproape și în același timp extrem de departe te împinge constant să mai citești încă un capitol. Și încă unul. Și încă unul. Ce dor mi-a fost de această dinamică, să stau lipit de o carte o zi întreagă.

„La început, nu reușește să înțeleagă ce se găsește sub ochii ei. Apoi zărește o cameră întunecată și silueta cuiva: o femeie îmbrăcată în palton, stând în fața unei ferestre și uitându-se printre jaluzele. Printre lamelele pe care femeia le ține îndepărtate cu mâna, se văd fulgi de zăpadă căzând în raza unui felinar. Silje își dă seama că femeia din fotografie este chiar ea. Îngrozită, se întoarce spre ușa salonului și deodată o formă ascunsă în beznă prinde viață.”

Romanul începe cu un episod petrecut în 1992, când un joc aparent banal de-a v-ați ascunselea se transformă într-o tragedie. Decenii mai târziu, o femeie primește un mesaj anonim însoțit de o fotografie și de o numărătoare infantilă care capătă imediat accente sinistre & de-a dreptul înfiorătoare. Când amenințările încep să se transforme în realitate, investigația ajunge din nou în mâinile cunoscutului duo format din Naia Thulin și Mark Hess. Reîntâlnirea cu cei doi este una dintre marile bucurii ale romanului. Relația lor funcționa excelent în Omul de castane și continuă să fie unul dintre elementele centrale ale seriei. Ambii sunt doi oameni inteligenți, imperfecți și extrem de determinați, care încearcă să rezolve un caz ce devine din ce în ce mai complicat cu fiecare nouă victimă. Criminalul din romanul de față construiește un joc macabru în jurul unor numărători și jocuri ale copilăriei. Este o idee care funcționează surprinzător de bine tocmai datorită contrastului dintre inocența aparentă a acestor versuri și violența care le urmează. De fiecare dată când apare o nouă rimă, ai senzația că ceva teribil urmează să se întâmple. Există o anticipare constantă care însoțește lectura și care menține tensiunea la cote foarte ridicate. 

„Opt, nouă, zece. O să țipi, dar trece.”

Una dintre marile calități ale romanului este felul în care gestionează suspiciunea. La un moment dat ajungi să te îndoiești de aproape toate personajele, și nu exagerez. De ce? Păi, pentru că fiecare pare să ascundă ceva & să aibă secrete & să aibă un motiv foarte solid să mintă. Am citit cartea aceasta cu o prietenă și, în pauze, discutam despre ea, și amândoi aveam tot felul de bănuieli și personaje care ni se păreau destul de ciudate, îndeajuns de ciudate încât să fie vinovate. Investigația înaintează lent, metodic, iar informațiile sunt distribuite cu suficientă precizie încât să îți schimbi constant teoriile. Am văzut comentarii care susțin că primele sute de pagini sunt lente. Personal, nu am simțit deloc acest lucru. Sveistrup construiește cu răbdare întreaga arhitectură a misterului. Introduce personaje, relații, traume vechi și detalii aparent nesemnificative care capătă relevanță mult mai târziu. Nu am avut senzația aceea neplăcută de „umplutură”. Tot ceea ce pare secundar la început ajunge să conteze. Acesta este unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut atât de mult. Îmi plac thrillerele în care totul se leagă la final. Îmi plac romanele care nu încearcă să mă impresioneze prin revelații extravagante sau prin explicații absurde introduse în ultimele capitole. 

„– Trăiește-ți viața, înainte să fie prea târziu. Ne-am înțeles?”

În ultimii ani am citit destule cărți care confundă componenta aceea de șoc cu lipsa de logică și care mizează pe răsturnări de situație imposibil de anticipat tocmai pentru că nu au fost construite corect și, practic, nu aveau cum să fie prevăzute. Cine nu e gata... merge în direcția opusă. Când adevărul începe să iasă la suprafață, ai sentimentul că toate piesele puzzle-ului au fost acolo încă de la început. Nu se mizează pe explicații miraculoase aproape caraghioase și nici pe soluții „scoase din pălărie”. Nu există revelații șocante care sfidează logica internă a poveștii. Totul are sens. Toate firele narative converg către aceeași concluzie și exact acest lucru mi-a oferit o satisfacție enormă drept cititor. Asta nu înseamnă că am ghicit totul. La fel ca în cazul romanului Omul de castane, am avut anumite bănuieli pe parcurs și am intuit parțial direcția investigației. Însă asta nu a diminuat deloc plăcerea lecturii. Din contră. Mi-a plăcut să văd cum fiecare piesă este așezată la locul ei și cum imaginea de ansamblu devine din ce în ce mai clară. 

„(...) Fără să spună un cuvânt, îl ocolește pe bărbat cu lopata lui și o ia pe alee simțindu-se privită din urmă, printre fulgii care au început să cadă din nou din cer. Deschide poarta și părăsește locul acesta îngrozitor.”

Romanul mizează, de asemenea, și pe teme mai profunde. Trauma din copilărie, abandonul, familia, pierderea și efectele pe termen lung ale unor evenimente aparent îndepărtate sunt integrate organic în poveste. Există o dimensiune umană a cărții care îi conferă greutate emoțională și care pune totul într-o lumină reflexivă, într-un fel, și anume rănile vechi & nevindecate, sângerânde.  Există secvențe care chiar provoacă îți anxietate și care te fac să citești mai repede pentru a afla ce urmează. Îmi amintesc și acum cât de terifiant mi s-a părut un anumit capitol și cum am simțit nevoia să mă opresc puțin din citit după ce l-am terminat. Dacă ar fi să compar cele două romane, cred că Omul de castane rămâne ușor mai bun din punctul de vedere al impactului emoțional pe care l-a avut asupra mea. Finalul său m-a afectat mai puternic și a avut o încărcătură pe care aici nu am simțit-o în aceeași măsură. Totuși, diferența este foarte mică. Cine nu e gata... confirmă că succesul primului roman nu a fost o întâmplare și că Søren Sveistrup știe exact cum să construiască un thriller amplu, complex și captivant. La final, am rămas cu exact sentimentul pe care îl caut atunci când citesc un thriller: satisfacția că am parcurs o investigație inteligentă, construită cu atenție, în care fiecare detaliu contează și în care concluzia se așază firesc pe baza a tot ceea ce am citit & trăit citind cartea: nu avem explicații neverosimile, nu avem încercarea de a șoca specifică autorilor de thriller, ci avem ceva extrem de bine construit, ceva ce Søren Sveistrup a reușit să închidă perfect în universul romanului său. Da, mi-a plăcut la nebunie și, de când l-am citit, l-am recomandat de fiecare dată când am avut ocazia s-o fac!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Søren Sveistrup, Cine nu e gata... (Naia Thulin, #2), prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Puzzle mortal a apărut la Editura Trei și este disponibil AICI. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii–Antologii, Biblioteca lui Liviu, Ciobanul de Azi, Literatură pe Tocuri, Cărți Blog, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!

Alte recenzii ale cărților scrise de Søren Sveistrup, apărute și pe blog: 

| Omul de castane | 

Julie Chan e moartă, de Liann Zhang - Recenzie (Crime Club)

Editura: Crime Scene Press

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 400

Anul apariției: 2026

Traducere: Dana-Ligia Ilin

Liann Zhang este o scrritoare canadiană de origine chineză care își împarte timpul între Vancouver, Columbia Britanică, și Toronto, Ontario. După o scurtă perioadă în care a creat conținut online pentru produse de îngrijire a pielii, a absolvit Universitatea din Toronto cu o diplomă în psihologie și criminologie. Locuiește împreună cu cele două pisici ale ei, Juice și Bean.

🩸 CÂT DE DEPARTE AI MERGE PENTRU A TRĂI VIAȚA PERFECTĂ? 🩸

„Separate la o vârstă fragedă, Julie și Chloe, două gemene care seamănă leit una cu alta, au crescut la poluri opuse, vorbindu-și numai rareori. Când descoperă trupul neînsuflețit al lui Chloe, Julie profită de ocazia de a trăi viața la care a tânjit dintotdeauna: un cerc de persoane privilegiate, produse luxoase, evenimente selecte și o comunitate online care-i soarbe fiecare cuvânt. Însă Julie constată repede că viața perfectă a surorii sale nu era nici pe departe desăvârșită și lipsită de pericole mortale… Un thriller psihologic diabolic de captivant, despre ascensiunea pe culmile gloriei și decăderea în cel mai negru abis, care pe rețelele sociale se află la distanță de numai un click, like, follow, unsubscribe sau cancel.”

„Polițista rămâne, îmi dă de știre cu șoapte blânde că mai trebuie doar să copiez informațiile de pe actul de identitate: data nașterii, adresa, totul.

Scrie sfârșitul poveștii lui Julie Chan.

Și începutul poveștii mele.”

Julie Chan e moartă a fost un roman care a pornit de la o premisă extrem de atractivă & actuală. O tânără fără prea multe perspective, cu un salariu modest și o viață care pare blocată într-o dinamică lipsită de speranță și orizonturi, și anume Julie, descoperă că sora ei geamănă Chloe – influencer celebru, bogată și admirată de milioane de oameni – a murit. O găsește moartă în casă, de altfel. Sună la poliție (înainte de a avea, totuși, un proces de conștiință), dar când ajunge poliția, Julie se gândește că ar fi mai bine să-i ia locul lui Chloe, întrucât sunt gemene și, de altfel, nimeni nu le-ar putea diferenția. Practic, o premisă foarte faină, nu? Vrei să vezi ce urmează să se întâmple, să dai pagina și să urmărești modul în care Julie se va aclimatiza în viața lui Chloe. Julie și Chloe au fost separate după moartea părinților lor. Chloe a fost adoptată de o familie înstărită și a crescut privilegiată, în timp ce Julie a rămas alături de o mătușă rece și resentimentară. De-a lungul anilor, distanța dintre ele s-a transformat într-o prăpastie. Julie a urmărit de la distanță ascensiunea surorii sale pe rețelele sociale și a privit cum aceasta devine imaginea succesului contemporan: frumoasă, bogată, influentă și aparent fericită. Există multă frustrare acumulată în personajul lui Julie, hai să spunem că nu neapărat nejustificată. Julie este o protagonistă construită pentru a fi iubită necondiționat. Uneori este invidioasă, alteori oportunistă, iar anumite decizii pe care le ia sunt greu de apărat moral.  Într-un fel, această zonă gri o face interesantă. Nu avem povestea unei „victime perfecte”, ci avem parcursul unei femei care profită de o ocazie imposibilă și încearcă să își rescrie destinul, când alte șanse nici nu mai există pentru ea. Primele capitole funcționează foarte bine tocmai datorită acestei premise. Mi-a plăcut destul de mult partea aceasta de „performativitate” socială a influencerilor. Cât de mult din imaginea unui influencer este, de fapt, autentică? Cât de ușor poate fi înlocuită o persoană atunci când existența sa este construită în jurul unor fotografii atent selectate, videoclipuri editate și branding personal? Pe măsură ce Julie intră în pielea lui Chloe, descoperă că viața pe care o invidia era mult mai puțin perfectă decât părea.

„Pot să fac orice îmi pun în minte. Sunt o căpetenie. Un războinic legendar.”

Luxul, hainele de designer și milioanele de urmăritori ascund relații toxice, competiții permanente și o nevoie aproape obsesivă de validare. Romanul surprinde destul de eficient această lume a influencerilor. Dincolo de filtre și sloganuri motivaționale, întâlnim personaje obsedate de imagine, de cifre, de aparențe și de control. Există mult umor negru în felul în care este prezentată această industrie și numeroase momente în care cartea pare să satirizeze cultura wellness, brandingul personal și goana după relevanță online. Julie navighează prin acest univers cu un amestec de fascinație și repulsie. Cu cât află mai multe despre Chloe și despre cercul ei de apropiați, cu atât devine mai clar că moartea surorii sale ascunde mult mai multe întrebări decât răspunsuri. În prima jumătate a romanului, misterul funcționează bine. Există suspans, există secrete și există o tensiune constantă generată de riscul ca identitatea falsă a lui Julie să fie descoperită. Am fost curios să aflu ce s-a întâmplat cu adevărat și care era mecanismul din spatele întregii povești. Problema este că, la un moment dat, romanul schimbă radical direcția. Ce începe ca un thriller psihologic despre identitate, faimă și invidie se transformă într-o poveste mult mai extravagantă, mai stranie și mult, foarte mult exagerată din punctul meu de vedere. Apar elemente care duc narațiunea într-o zonă aproape absurdă, cu accente de cult, manipulare colectivă și comportamente care depășesc granița verosimilului. Înțeleg, să zicem, intenția din spatele acestei alegeri, dar asta nu înseamnă că o și agreez. 

„Deschid ochii și-mi lipesc strâns buzele una de alta. Îmi descleștez mâinile. 

Niciun Dumnezeu n-ar pleca urechea la o păcătoasă ca mine.”

Cartea încearcă să împingă la extrem critica adusă culturii influencerilor și mecanismelor prin care oamenii ajung să idolatrizeze anumite figuri publice. Totuși, pentru mine, această schimbare a funcționat doar parțial. Există cititori care vor aprecia poate tocmai această nebunie controlată și direcția complet imprevizibilă a poveștii. Personal, am simțit că cele două jumătăți ale romanului aparțin aproape unor cărți diferite. Prima parte reușește să livreze un thriller satiric interesant, în timp ce a doua împinge lucrurile într-o zonă din ce în ce mai greu de acceptat. Julie rămâne, totuși, un personaj destul captivant până la final. Oscilează constant între victimă și oportunistă, între vulnerabilitate și cinism. Uneori îți vine să o compătimești, alteori să îi reproșezi fiecare alegere. Această ambiguitate morală menține interesul chiar și atunci când povestea începe să devină tot mai extravagantă. Cartea are și meritul de a ridica întrebări relevante despre influență, imagine publică și autenticitate. Într-o lume în care milioane de oameni urmăresc viețile unor necunoscuți prin intermediul ecranelor, autoarea pune sub lupă cu destulă aciditate relația dintre ceea ce vedem și ceea ce există în realitate. În ceea ce mă privește, problema principală a venit spre final. Rezolvarea misterului și explicațiile din spatele evenimentelor nu m-au convins. După o construcție care promitea o concluzie inteligentă și tăioasă, una pe care eu unul aș fi bănuit-o ca fiind cea mai potrivită, am avut impresia că autoarea a ales varianta cea mai spectaculoasă și trasă de păr în detrimentul celei mai credibile, care chiar cred că ar fi funcționat OK-ish.

„Amintește-ți cine ești. Nu te lăsa păcălită de amăgirea lor. Nu te lăsa luată de val.

Pe moment, integrează-te.”

Motivațiile, mecanismele și revelațiile finale mi s-au părut prea exagerate și prea greu de acceptat emoțional. În loc să amplifice impactul poveștii, au creat o anumită distanță între mine și roman. Nu m-au enervat, nu m-au făcut să resping complet cartea, însă m-au lăsat destul de rece. Am avut senzația că totul este împins cu câteva trepte prea sus, până într-un punct în care tensiunea inițială se transformă într-un exercițiu de șoc și de exces. Prea mult a mizat autoarea pe componenta șocantă, atât de mult încât aproape a dat-o în ceva caraghios. Julie Chan e moartă este un thriller interesant, ciudat, provocator și uneori surprinzător de amuzant în cruzimea sa. Are o premisă destul de faină, o protagonistă memorabilă și câteva observații foarte inspirate despre cultura influencerilor și despre obsesia contemporană pentru faimă. În același timp, direcția pe care o ia în ultima parte nu m-a câștigat pe deplin. Am terminat cartea cu sentimentul că am citit ceva cât de cât original și diferit, însă și cu impresia că povestea funcționa mai bine înainte ca lucrurile să scape complet de sub control și ar fi funcționat și mai bine dacă lucrurile nu mergeau în direcția aceea. Undeva între satiră, thriller psihologic și delir colectiv (mai ales în a doua jumătate), pot spune că am avut parte de lectură destul de stranie, greu de încadrat și, probabil, mult mai potrivită pentru cititorii care apreciază romanele dispuse să împingă logica până dincolo de limita adecvării logice. Trei steluțe sunt OK, i-aș fi dat patru dacă sfârșitul ar fi fost altul.

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Liann Zhang, Julie Chan e moartă, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Julie Chan e moartă a apărut la Editura Crime Scene Press și este disponibil AICI. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii–Antologii, Biblioteca lui Liviu, Ciobanul de Azi, Literatură pe Tocuri, Cărți Blog, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!