Al patrulea copac, de Andreia Bodea - Recenzie

„Trec astăzi pe Polonă. Nu e zăpadă încă, sunt doar frunze înmuiate de ploi. Sau de lacrimi?”

Editura: Corint

Număr de pagini: 144

Anul apariției: 2018

Rating: 4 din 5 steluțe

Oameni și locuri... Autoficțiune sau realitate? Întrebări cu răspuns sau întrebări fără răspuns, unele sugrumate mut chiar înainte de a deveni și mai amenințătoare prin rostire. Certitudini și temeri... și, mai presus de orice, viață pur și simplu. 

Cartea topografiază afectiv vârstele unei mari iubiri și ale devenirii lui „amândoi”. Într-o pendulare permanentă între trecut și prezent, Andy reface sincer și minuțios traseul propriei existențe, pe corabia încărcată cu comorile prețioase ale amintirii, în încercarea de a afla un sens nou unei vieți care avusese, până nu demult, un altul. Străzile Polonă, Italiană, Donici, Cercului, când mai aproape, când mai departe de al patrulea copac, centrul labirintului.

„Propria moarte îl eliberează de insuportabilul existenței și de întrebarea fără răspuns...”

De la îmbrățișarea celor dintâi fiori ai iubirii, până la deriva înstrăinării... De la poezia suavă din trecutul ceaușist, până la proza necruțătoare a prezentului în care se mai spera încă în dăinuirea poeziei... Povestea unui sentiment, a unei familii, a unei profesii, condimentată cu alte povești ale altor oameni și locuri. O carte despre timp și anotimpurile sinelui...

Ce carte delicată, liniștitoare, ca un vânt care adie vara, ușor, răcoritor, dând gust căldurii copleșitoare. Nu știam nimic despre această carte, sincer, ce m-a atras foarte mult la ea au fost coperta și titlul. Al patrulea copac, oh, ce loc sacru, ca o rugăciune, locul în care ne vom regăsi mereu, indiferent de ce piedici ne va pune lumea, indiferent de ce glume ne va face viața, indiferent de drumurile pe care o vom apuca, da, al patrulea copac este locul în care ne vom regăsi, ne vom iubi, ne vom îmbrățișa și vom mânca gumă aromată cu surprize. Mă scuzați, m-a luat valul - dar, de altfel, nu am cum să nu mă las purtat de val, n-am cum, această carte este exact pe gustul meu, este scrisă exact în stilul meu de scris: cu metafore frumoase, cu comparații subtile, este o carte lirică, o ca efervescentă, scrisă de o autoare care stăpânește cu desăvârșire arta frumosului și, cu atâta mai mult, știe să facă din viață, din câteva istorisiri, artă și frumos, frumos și artă.

„Într-o seară, ne-am oprit la copacul nostru. L-am cuprins amândoi cu brațele și ne-am promis că, dacă ne vom pierde prin lume, dacă nu vom putea comunica, dacă ne va separa ceva fatal, ne vom întâlni la al patrulea copac. Că o să ne așteptăm, că vom lăsa semne pe el ca să ne putem regăsi. Am râs și am plecat mai departe... Prin lume nu ne-am pierdut, dar ne-am pierdut prin viață...”

Nu știu dacă această carte este un jurnal, deși, din câte am văzut, multe lucruri din viața „reală” a autoarei sunt puse în carte, nu știu, dar, sincer, nici nu prea-mi pasă. În schimb îmi pasă enorm de mult de povestea cărții: o poveste frumoasă de dragoste care străbate timpii, o poveste de iubire plină de sacrificii, de compromisuri, dar din care, în cele din urmă, amândoi ies învingători și fericiți - pentru că, da, iubirea mereu învinge, iar pentru cei care se iubesc timpul înseamnă eternitatea. O carte plină de sentimente, de iubire, nu știu, sincer, chiar nu știu cum s-o descriu pentru că am impresia că toate cuvintele mele pălesc, n-au nicio valoare, trebuie să citiți cartea și atât pentru a vă da seama de ceea ce vorbesc aici. Serios.

Știți că nu obișnuiesc să vorbesc despre acțiunea unei cărți, s-o descriu, urăsc să dau spoilere, adică n-ar mai avea niciun farmec să spun eu ce și cum și când și unde, v-aș răpi din toată plăcerea lecturii. Nu? Dar vreau să vă spun că eu am rămas cu un gust extrem de plăcut după ce am citit Al patrulea copac, m-a încercat așa un sentiment ciudat, de împlinire, am zâmbit larg, cu gura până la urechi, și mi-am zis că da, într-adevăr, viața este este al naibii de frumoasă, chiar merită trăită, merită să iubim fiecare clipă, s-o trăim, s-o trăim, s-o trăim și să o lăsăm să ne trăiască așa cum știe ea mai bine. Și atât timp cât vom lupta pentru visurile și visele noastre, atât timp cât ne înarmăm cu voință și ambiție și luăm soarele în brațe, cu siguranță vom reuși. Mereu vom reuși.

„Gata. Se așterne liniștea. Lumea se împrăștie. Îmi pun bentița și mă îndrept spre liceu. Plâng. Sunt singură pentru prima dată. Și nefericită. Cea dintâi durere. Nu avea să fie și ultima...”

 

Originea lumii, de Rita Petro - Recenzie

„Viața e durere, învață-te cu ea...”

Editura: Corint

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 128

Anul apariției: 2017

Traducere: Marius Dobrescu & Luan Topciu

Rita Petro s-a născut la Tirana în 1962. A absolvit cursurile Facultăţii de limbă şi literatură albaneză în 1984. În anul 1993 s-a specializat în fi losofi e şi cultură antică la Universitatea din Atena (Grecia). A funcţionat ca redactor şi specialist în învăţământul preuniversitar (1985–2000), iar din anul 2000 şi până în prezent este director editorial al editurii Albas, din Tirana. A colaborat la elaborarea a 36 de manuale de limba şi literatura albaneză pentru învăţământul preuniversitar, utilizate în prezent în Albania, Kosovo, Macedonia etc. Este autorul a şase volume de poezie: Versuri bârfite (1993), Gustul instinctului (1998), Aici jos se cântă live (2002), În intimitate... de la Rita (2006), Originea lumii (2014) şi Cântecul mulţimii (2016). Distinsă cu Premiul „Onufri” (1999), „Premiul Naţional de Bibliofilie – Lumo Skëndo” (2014), Premiul „Carierei poetice şi contribuţiei la emanciparea societăţii” (2015). Opera ei a fost tradusă în limbile germană, franceză, engleză şi română.

„Când peștele mic se face mare

Împreună cu cei mici

Îi înhață pe cei mari.”

N-auzisem în viața mea de această autoare, să fiu sincer, nu-i citisem nimic și nici nu am primit-o, vreodată, ca recomandare din partea cuiva. Deși mie-mi place poezia, îmi place foarte mult, pentru că la rândul meu o creez și știu ce-nseamnă să însumezi, în câteva rânduri, un mesaj, o licență, o atitudine, un sentiment și un strigăt visceral. Iar Rita Petro, Doamne, Rita Petro, de-aș fi știut de ea de mai demult... Nici nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut ce-am citit, cât de mult am rezonat, să spun așa, cu istoria lumii ei, cu visceralitatea versurilor, cu durerea lor, cu primitivismul acesta aproape carnal, arhaic, autentic. Cât de bună a fost această carte și cât de diferită, în sensul bun al cuvântului, față de altele. Mă săturasem să citesc poezie redundantă, în care parcă totul se repeta și se repeta și se repeta, în principiul non nova sed nove. La Rita Petro, dragi cititori, am fost șocat și am fost bulversat și am fost confuz și am iubit și am râs și am plâns și am fost scârbit și m-am lăsat dus de val și purtat prin toate aceste sentimente definitorii, pentru că, fără să exagerez, cred că tocmai am un poet preferat, alături de Rupi Kaur. 

„A... B... C... 

Astea-s literele

Sunt nesfârșite, dacă le pui pe muzică

Și doar 36

Dacă vei fi însingurat.”

Originalitate, da, așa pot defini ceea ce am citit. Frica de singurătate își caută răspunsul în manifestarea erotismului, în manifestarea dragostei, a iubirii chiar pentru propriul frate. Atâtea întrebări nu vor avea răspuns niciodată, durerea va pulsa mereu ca un suflet, originea lumii nu va fi niciodată descoperită, sentimentele nu vor putea fi niciodată teoretizate - iubirea, ura, dragostea, toate acestea se trăiesc, nu se definesc. Rita Petro le trăiește până în primitivismul ființei, până în abisalitatea infinită a cărnii, le trăiește cu patos, cu fiecare suflare. După cum frumos zice traducătorul Dr. Luan Topciu, „sexul este considerat baza, axa în jurul căreia este construit labirintul pasiunii, erotismul, dragostea. Autoarea acestei cărți nu face altceva decât să aducă sexul în prim-plan, într-un peisaj uman care devine însă aproape cosmic, născător de erotism și iubire.” Și sexul nu este neapărat văzut ca o plăcere carnală, ci este mai mult un ritual, un fel de certitudine conform căreia tocmai aceasta este originea lumii, această ipostază a omului, această suflare infinită. 

„Ce-i asta care mă arde pe burtă?

Sperma mea 

De ce nu-i înăuntru?

Ca să nu aducem încă un nefericit pe lume.”

De asemenea, am văzut acest volum de poezii ca pe un roman, oarecum. Evident, sparge barierele convenționale, să spun așa, neavând rimă, măsură, ritm, bineînțeles, poezie neomodernistă, în manieră avangardistă. Totul este o istorie, este o viață, totul pulsează de o trăire intensă, aproape epuizantă. Într-un labirint al vieții, se găsesc răspunsuri neștiind că, de fapt, se pun și mai multe întrebări, și mai multe probleme. Autoarea trăiește totul potențat, cosmic, și redă totul cu o naturalețe debordantă, care ar putea chiar să deranjeze cititorul. Evident, probabil a intuit acest lucru, însă nimic n-a putut să-i oprească sinceritatea actului creator. Rita Petro își ia ființa și o creionează pe hârtie, dând voce celor mai intense trăiri ale omenirii limitate. Un strigăt între pagini, o formă de manifestare a eului cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Și mi-a plăcut, Doamne, mi-a plăcut la nebunie această carte. 

„Trage tu o dată din

Țigară

Apoi eu

Asta arată că ne iubim”

Nu știu ce să mai spun, decât că vă recomand cartea Originea lumii cu tot dragul din lume. Se citește rapid, dar are un impact care cu greu va trece. Le mulțumesc enorm dragilor de la Editura Corint pentru volumul de față, îl puteți comanda de AICI cu un click. Vă recomand site-ul lor dacă sunteți în căutare de lecturi din mai multe domenii (istorie, ficțiune, memorialistică). Lecturi frumoase și cu spor s-aveți!

3 cărți care vorbesc despre iubire

1. Litera stacojie, de Nathaniel Hawthorne

Romanul redă povestea lui Hester Prynne, care rămâne însărcinată în urma unei aventuri extraconjugale și dă naștere unei fiice, fapt pentru care este condamnată de comunitate la moarte, iar ulterior să poarte litera „A” – de la adulter – ţesută pe veșminte în culoarea roșu-stacojiu. De-a lungul romanului, Hawthorne explorează temele păcatului, vinovăţiei, pedepsei, căinţei și recăpătării demnităţii.

Vă pot spune că am citit acest roman și, sincer, deși ar putea plictisi pe majoritatea cititorilor, este o carte despre o iubire adevărată, care trece dincolo de telurism, de ceea ce „se vede”. Am recomandat-o, de-a lungul timpului, cu drag, tuturor celor care vor să citească ceva adevărat, ceva verosimil și în grațiile unei literaturi frumoase, de suflet. V-o recomand și vouă cu același patos și aceeași dorință de a o citi cât mai rapid.

2. Blândețea nopții, de F. Scott Fitzgerald

Plasat în peisajul spectaculos al Rivierei franceze în anii 1920, Blândețea nopții este povestea romantică și tragică a actriţei Rosemary Hoyt și a cuplului din înalta societate Dick și Nicole Diver. Dick, un tânăr psihiatru strălucit, este în aceeași măsură soţul și medicul lui Nicole, a cărei avere îl abate din drumul său și a cărei putere crește în detrimentul vitalităţii lui, făcându-l să se îndrepte către un final tragic. Un studiu profund al conceptului romantic de personaj, Blândețea nopții este o poveste lirică, expresivă și tulburător de evocatoare.

Nu am citit, din păcate, această carte, dar am citit de la același autor Marele Gatsby, o poveste pe care o port, cu drag, și acum în suflet. Neapărat trebuie s-o încerc în lecturile mele viitoare.

3. Aurul maorilor, de Sarah Lark

O iubire adolescentină devine punctul central al unei poveşti care vă va purta din Irlanda în Noua Zeelandă. Doi tineri, despărţiţi de o lume, reuşesc să îşi împlinească destinele pe ţărmuri îndepărtate, fără să ştie că tot ce îşi doresc mai mult se găseşte... chiar în faţa lor. Cum îi vor afecta anii şi experienţele trăite unul departe de celălalt? Şi, mai presus de orice, vor regăsi iubirea pe care nu au uitat-o niciodată?

Pentru mine, Sarah Lark rămâne una dintre cele mai bune povestitoare ale timpului, o creatoare incomparabilă de destine, de vieți, cu un simț al realității, al timpurilor trecute (și, Doamne, atât de frumoase) cum am întâlnit foarte rar la alți autori. O recomand cu drag, dacă doriți să citiți povești despre viață. 

Lansarea volumului Cei trei regi de A Cheng și demonstrație de șah chinezesc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 9 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea volumului  Cei trei regi al scriitorului chinez A Cheng, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu. Nuvelele din Cei trei regi se petrec în zone diferite, cu personaje dis­tincte, dar în toate trecutul se întâlnește cu pre­zentul, magia se îmbină cu realitatea. Adevărate parabole, Regele Șahului, Regele Copacilor și Regele Copiilor vorbesc despre prietenie, cinste, rezistență morală și ni-l fac cunoscut, pentru prima dată în limba română, pe unul dintre cei mai originali scriitori contemporani chinezi, A Cheng.

Cartea va fi prezentată de prof. dr. Florentina Vișan, prof. dr. Luminița Bălan, traducătoarele romanului, și Ana Maria Caia, scriitoare și jurnalistă. Moderatorul serii va fi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. În partea a doua a evenimentului, plecând de la tematica uneia dintre nuvele,  prof. Qiao Qi și prof. Liu Wencui de la Institutul Confucius din București vor face o demonstrație de șah chinezesc.

Când nuvelele care alcătuiesc volumul Cei trei regi au apărut separat în China, la mijlocul anilor 1980, o adevărată „febră A Cheng“ s-a răspândit printre cititori; nici un alt autor nu îndrăznise să scrie despre Revoluția Culturală la modul ironic, voit naiv, ocolind discursul oficial și îmbinând elemente tradiționale și daoist-confucianiste pentru a reliefa nu greutățile și mizeria acelor ani, ci importanța principiilor morale.


Regele Șahului, Regele Copacilor și Regele Copiilor au în centrul lor personaje care, în situații dramatice, se ridică deasupra realului cu o forța ce vine dintr-o filozofie aparte a vieții. Numit în derâdere Nebunul ori Patima Șahului, Wang Yisheng este obligat să muncească într-o echipă de producție, dar în minte joacă magistrale partide de șah cu adversari redutabili; fost soldat în Războiul din Coreea, Xiao Geda protejează copacii seculari fără să se lase impresionat de zelul tinerilor intelectuali care vor să construiască o Chină nouă, ascultând de o voce interioară mai puternică decât frica; trimis după șapte ani de munci grele într-o școală fără cărți, un profesor întâlnește un elev dornic să petreacă 500 de zile copiind singurul dicționar existent. În cele trei nuvele, omul hotărăște cursul destinului său spiritual, iar natura sa bună îl salvează și îl face să se opună distrugerii și alienării.


Scriitor, poet, scenaA Cheng (Zhong Acheng) s-a născut în 1949 la Beijing într-o familie de intelectuali. Tatăl său a ajuns la țară din pricina unui articol neconform cu doctrina oficială, iar mama s-a văzut nevoită să vândă biblioteca familiei. Înainte însă, foarte tânărul A Cheng a reușit să citească multă literatură și a făcut astfel cunoștință cu operele lui Tolstoi, Dostoievski, Balzac, Hugo. După declanșarea Revoluției Culturale, la 19 ani, a fost trimis la muncă în provincia Shanxi, apoi în Mongolia Interioară și în provincia Yunnan. Revenind la Beijing în 1979, și-a continuat instrucția sub îndrumarea tatălui său și a făcut parte din grupul de avangardă „Stelele“. A debutat în 1984 cu nuvela Regele Șahului în Revista Literară din Shanghai. După uriașul succes al acesteia, în 1985 a publicat alte două nuvele, Regele Copacilor și Regele Copiilor (ecranizată în 1987 de Chen Kaige), care l-au impus drept un scriitor de mare expresivitate, emblematic pentru curentul literar „Căutarea rădăcinilor“, renumit pentru respingerea ideologiei maoiste. Aceste trei nuvele sunt reunite în volumul Cei trei regi (Humanitas Fiction, 2018). A Cheng a mai publicat Jurnalul venețian (1997), un volum de proză scurtă, Talentul este pretutindeni (1998), și mai multe de eseuri: Discuții libere (1997), Erudiția (2016), Cultura nu este un condiment în mâncare (2016), precum și numeroase scenarii. Pentru întreaga sa creație, a primit Premiul Lu Xun (China), iar pentru Jurnalul venețian i s-a acordat în 1992 Premiul Internațional Nonino (Italia) și în 1995 Premiul pentru cea mai bună creație literară (Taiwan).
rist și pictor,

După o lungă perioadă petrecută în SUA (1987—), A Cheng s-a întors la Beijing. Scrierile sale sunt traduse în peste 20 de limbi. Volumul Cei trei regi de A Cheng este recomandat de filme-cărți.ro și de Radio Gold FM. Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Institutul Confucius și Secția de Limba și Literatura Chineză a Universității din București. Accesul la eveniment este gratuit, în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Ezio Manzini vine la București între 9 și 10 mai

Editura Vellant și partenerii săi vă invită la întâlnirea cu Ezio Manzini, gânditor de avangardă al designului care consideră că inovația socială este la fel de importantă astăzi cum a fost inovația industrială în secolul trecut. Autor al cărții „Designul, când toți suntem designeri. O introducere în designul pentru inovație socială” apărută recent la editura Vellant, teoreticianul inovației sociale actuale, este prezent la București și participă la două evenimente publice pe 9, respectiv 10 mai.

Miercuri, 9 mai, de la ora 19:00 are loc la Cărturești Verona lansarea cărții „Designul, când toți suntem designeri. O introducere în designul pentru inovație socială” și dezbatere cu inovatorii locali. Alături de autor, deschid conversația:

• Cristian Neagoe, co-fondator Street Delivery București

• Nora Dobre, director OK Center Romania

• Andreea-Livia Ivanovici, arhitect, fondator A57 - conector urban

• Dragoș Gavrilescu, co-fondator și managing partner Design Thinking Society

• Doru Somesan, editor coordonator Vellant

• moderează Ciprian Stănescu, manager parteneriate Ashoka România

A doua zi, joi, 10 mai, ora 18:30, urbaniștii, arhitecți și dezvoltatorii sunt invitați la conferința cu tema „The Making of Collaborative Cities” susținută de Ezio Manzini la Facultatea de Urbanism (Sala Frescelor) a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Vorbesc în deschidere:

• reprezentant al UAUIM

• Alex Radu, fondator Editura Vellant

• Lect. Dr. Arh. Vera Marin, președinte Asociația pentru Tranziție Urbană

În cadrul ambelor evenimente se va vorbi în limba engleză, accesul publicului este liber.

Ezio Manzini este un gânditor de avangardă al designului pentru sustenabilitate și fondatorul DESIS, o rețea internațională dedicată designului pentru inovație socială și sustenabilitate. Este profesor onorific la Politecnico di Milano, profesor la University of the Arts, Londra și profesor invitat la Tongji University, Shanghai, și Jiangnan University, Wuxi. Manzini este autorul uneia dintre cele mai importante cărți despre designul pentru sustenabilitate, „Designul, când toți suntem designeri. O introducere în designul pentru inovație socială”, recent apărută la Editura Vellant.

„Prin exemple convingătoare ale inovației sociale din întreaga lume, Manzini ne arată că este posibil să începem schimbarea felului în care gândim și trăim, schimbarea felului în care relaționăm cu toți ceilalți și cu lumea din jurul nostru, iar în acest timp să începem reconstruirea unei lumi noi.” Joel Towers, decan, Parsons School of Design

„Numeroase semnale ne spun că, în acest secol, ținând cont de schimbările care s-au petrecut deja și de provocările cu care încă ne confruntăm, inovația socială va fi motorul principal al schimbării. Ea va juca rolul pe care, la bine și la rău, inovația tehnologică (și dezvoltarea industrială) l-au jucat acum un secol. Inovația socială apare atunci când oamenii, expertiza și bunurile materiale intră în contact cu un nou mod care este capabil să creeze un sens nou și oportunități fără precedent. Astfel, probabilitatea ca acest lucru să se întâmple depinde în mare parte de o întâlnire între oamenii care colaborează pentru a crea valoare.” - Ezio Manzini