miercuri, 2 martie 2022

Mâna care închide ochii, de George Arion - Recenzie

Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 480
Anul apariției: 2020

George Arion s-a născut în 5 aprilie 1946 la Tecuci. Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română din București – 1970. În prezent este Director general al S.C. Publicațiile Flacăra S.A., Președintele Fundației „Premiile Flacăra” și Președinte al Romanian Crime Writers's Club. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volume de versuri, critică literară, jurnalistică. A semnat scenariul la două filme polițiste (Enigmele se explică în zori, 1989, Atac în bibliotecă, 1992) și la serialul TV Detectiv fără voie (2001). Autor al unui libret de operă și al mai multor piese polițiste. Proză mystery & thriller: Atac în bibliotecă – 1983, Profesionistul – 1985, Trucaj – 1986, Pe ce picior dansați? – 1990, Crimele din Barintown – 1995, Nesfârșita zi de ieri – 1997, Detectiv fără voie (integrala Andrei Mladin) - 2001, Camelonul – 2001, Anchetele unui detectiv singur – 2003, Spioni în arșiță – 2003, Necuratul din Colga – 2004, Crime sofisticate – 2009, Fortăreața nebunilor – 2011, Sufocare – 2012, Insula cărților – 2014, Însoțitorul lui Iisus – 2016. Cărțile lui George Arion au fost traduse în engleză, franceză, rusă și macedoneană. A fost distins de trei ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1985, 1995, 1999). Cetățean de Onoare al orașului Tecuci. În 2013, Asociația Națională a Detectivilor din România i-a acordat titlul de Detectiv de onoare.
„- Credeți că trupurile alea zac în pământ de vreo șaptezeci de ani? Pot fi din perioada în care fetele acelea au dispărut?
De data asta își mângâie barbișonul.
- În principiu răspunsul e afirmativ. Dar s-ar putea să mă-nșel. Numai o examinare pe masa de autopsie ne va furniza răspunsul corect. Mirosul specific al cadavrelor este produs de amestecul a peste 400 de compuși volatili, produși de bacteriile care degajă gaze și săruri ca urmare procesului de descompunere. Va trebui să folosesc o tehnică specială, cromatografia gazoasă, pentru a estima cu o mai bună precizie momentul decesului.”
Un nou volum cu Andrei Mladin. În plină pandemie de Covid-19, Andrei Mladin e invitat să scrie o povestire care va fi publicată într-o culegere de proză scurtă din Franța. În aparență, nimic mai simplu. Condițiile sunt ideale. Nu pentru mult timp. Când prietenul lui îl sună din spital rugându-l să aibă grijă de anticariatul pe care-l deține și să onoreze comenzile clienților, Andrei acceptă cu inima strânsă. Și, cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, se pomenește în mijlocul unui complot îndreptat împotriva Președintelui și atras într-o anchetă despre destinul frânt al mai multor tinere. Cum să mai scrii ceva? Pe măsură ce presiunea începe să-și spună cuvântul, așternerea cuvintelor pe hârtie devine tot mai anevoioasă iar granița dintre realitate și ficțiune tot mai neclară. Angoasele personajelor se confundă cu angoasele scriitorului, obsedante, ispititoare, tulburătoare. Cum poți evada din propria minte? În cine să ai încredere? Un adevărat tur de forță literar, conceput de cel mai îndrăgit autor român de mystery & thriller.
„Ce cretin se mai laudă c-a descoperit un antidot?
Cine s-a mai îmbogățit din afaceri cu echipamente sanitare vândute la preț de speculă?
Ce teorii ale conspirației în legătură cu virusul s-au mai lansat?
Una mi s-a părut tare de tot. Partea metalică a măștilor pe care le purtăm este în realitate o antenă 5G care ne afectează creierul.”
Woop, woop! De unde să-ncepem? Înainte de toate, domnul Arion este magistral - atât de multe cărți scrise! My God, nu e visul oricărui scriitor? Mai mult decât atât, și apreciate, nu doar, cum s-ar zice, „romane de umplutură”. N-am citit de la dumnealui decât această carte, Mâna care închide ochii și, sincer să fiu, nu cred că este cea mai reprezentativă carte a dumnealui, dar tind să cred că este una mult diferită față de ce-a scris până acum (nu-i bai, am certitudinea că, pe viitor, cu siguranță am să-ncerc și alte cărți ale autorului). Dar, Dumnezeule, cât de mult mi-a plăcut! Și nu mă refer neapărat - sau strict - la intrigă, desfășurarea acțiunii, alternanța magistrală dintre trecut și prezent, ci mă refer mai ales la personaje și la dialog și la cum au fost create acestea și la cât de ușor, plăcut, liniștit parcă a curs totul. Apoi, cred că trebuie să fac o referire maximală la cât de profund a fost tratat subiectul sui generis al „condiției creatorului în această lume”, în speță, condiția scriitorului, încercările prin care trece în actul său creativ și care, de multe ori, sunt subestimate: este ușor să scrii, ar zice unii. Ei, bine, dacă ai talentul necesar, da. Dar actul creativ este deosebit de epuizant. Te consumă. Te golește. Își ia seva din energia ta. Rezultatul? Mâna care închide ochii, o carte deosebit de frumoasă.
„Și personajele din povestirea mea trăiesc sub spectrul unor amenințări. Parcă sunt prinse într-o pânză de păianjen uriașă și stăpânul ei le ține sub observație, așteptând momentul propice să se repeadă asupra lor. Ce vor mai face în continuare? De-abia aștept să aflu scriind mai departe. Dar, Doamne-Dumnezeule, câte piedici îmi apar în cale, ținându-mă departe de masa de lucru.”
După cum probabil știți (sau, dacă nu știți, ar fi trebuit să vă dați seama până acum), n-am nicio intenție de a vorbi despre subiect. Niciuna. N-are sens, fiindcă asta ar însemna să mă apuc să vă spun ce-a făcut domnul Andrei Mladin și prin câte a trecut acesta (și, ohoh, a trecut prin multe). Nu. Vă pot spune doar că mi s-a părut un roman deosebit de complex, multilateral, cu multe „substraturi ficționale” - fructificate excelent de George Arion, care, de altfel, nu doar că stăpânește deosebit de bine arhitectura unui roman de ficțiune, dar și istoria care fundamentează „realitatea personajelor”. Foarte bine au fost consolidate și strategiile prin care trecutul a avut o legătură permanentă cu prezentul, iar asta mi-a plăcut, fiindcă, de obicei, atunci când citesc romane cu alternanță cronologică, vreau să pot urmări întocmai legătura dintre ele. Recunosc că, în cele din urmă, dincolo de a mă fi bucurat de o scriitură dinamică, alertă și tensionată, m-am bucurat enorm de filosofia domnului Arion: chiar dacă nu ceva nou în ceea ce privește tematica abordată - după cum am spus, condiția scriitorului -, cu siguranță forma a fost una cu totul și cu totul alta. Scrisul care te consumă - fizic, efectiv -, care te seacă precum arșița ce dogorește pământul... 
„- Așa că, Andrei, scrie în continuare narațiuni cu suspans. Cu început, cuprins și sfârșit. Ascultă sfatul Magicului Maestru. Și uită angoasele legate de inutilitatea scrisului. Dacă ai ceva de spus - spune. Numai așa poți afla dacă demersul tău stârnește interes sau nu.
Dar parcă mi-ai spus altădată că scrii în primul rând pentru tine, nu pentru alții...”
Mâna care închide ochii este un roman alert, care se concentrează tare mult pe personaje și pe modul în care acestea simt și ale căror emoții reverberează dincolo de paginile cărții. În contextul sufocant și epuizant al unei pandemii globale, parcă totul capătă un aer și mai claustrat, retras, patologic: personajele, deși curajoase și îndrăznețe, au acel ceva - deseori imposibil de teoretizat, definit, explicat - care te face să fii alături de ele și să-ți dorești să iasă cu bine din toate nebuniile în care, pe neașteptate, au reușit să intre. Voi repeta, doar pentru a evidenția, cât de complex mi s-a părut a fi totul; atât de complex încât, uneori, am simțit că trebuie să mă întorc la paginile anterioare pentru a pricepe anumite întâmplări, decizii, situații... Iar asta, bineînțeles, demonstrează încăo dată că proza domnului Arion nu este una clișeică, ci documentată, gândită. Nu hazardată, ci urmărind, parcă, un plan bine determinat „de bătaie”. Iar asta, în sfârșit, m-a convins că într-adevăr este o carte bună.
„Nu este niciun loc unde să te poți refugia. O lume născută din închipuirea cuiva nu oferă un adăpost mai sigur decât unul din lumea de zi cu zi.
Totul e fragil și pieritor, indiferent pe ce tărâm te-ai afla.
Dăinuirea e o iluzie.
Ficțiunea și realitatea fac întotdeauna scor egal.” 
Nu știu ce aș mai putea spune, sincer să fiu. Nu are rost să încep să descriu ce și cum și unde și când și... De ce? De fapt, „de ce” este întrebarea la care Mâna care închide ochii încearcă să răspundă. Restul răspunsurilor vin în mod firesc, dar starea refractară a acțiunii își are originea în epicentrul acestei întrebări. Banale, în speță, dar cu un răspuns de-a dreptul neașteptat. Da, chiar mi-a plăcut, și sunt sigur că voi mai citi și alte cărți scrise de George Arion. Pentru că am descoperit un autor foarte talentat, inteligent, care scrie cu deosebit de multă atenție și cu devotament. Un autor curajos, care, bănuiesc, a cunoscut deseori acea epuizare a scriitorului. Dar mă bucur că, în cele din urmă, cariera literară a dumnealui este una atât de prolifică. Iar când vine vorba de cărți mistery & thriller, ei bine, mi se pare deosebit de greu ca la un moment dat să nu devii redundant. Și mă-ndoiesc că George Arion, între timp, a început să devină. 

2 comentarii:

  1. Trebuie sa citesti si celelalte carti ale Domnului George Arion,sunt sigura ca o sa-ti placa. Eu le-am citit,de altfel "sunt fan" .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranță voi face asta, Arci! Mulțumesc pentru comentariu și recomandare, te pup!

      Ștergere