Fără vârstă. Cum să înaintezi în vârstă fără să îmbătrânești, de Andrew Steele - Recenzie

Editura: Publica

Colecția: Co-Lecția de Știință

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 464

Anul apariției: 2022

Traducere: Ianina Marinescu

Andrew Steele a obţinut un doctorat în Fizică la Universitatea Oxford, apoi a decis că îmbătrânirea este cea mai mare provocare știinţifică a vremurilor noastre și și-a schimbat domeniul de activitate, alegând biologia informatică. A lucrat la Institutul Francis Crick, unde s-a folosit de inteligenţa artificială pentru a decoda ADN-ul și pentru a prevedea, pe baza fișelor medicale ale pacienţilor, apariţia unui infarct. În prezent locuiește la Londra și se ocupă de popularizare știinţifică în formă scrisă și audiovizuală. A apărut la BBC și la Discovery.

🧬NE STĂ SCRIS ÎN GENE SĂ O LUĂM LA VALE. ȘI CU GENELE NU TE PUI DECÂT DACĂ EȘTI JENNIFER DOUDNA SAU EMMANUELLE CHARPENTIER🧬

O poveste impresionantă, scrisă de un cercetător tânăr și pasionat, care te poartă dincolo de frontierele știinţei îmbătrânirii, dezvăluind cât suntem de aproape de uluitoarea prelungire a vieţii, care să fie marcată de o enormă îmbunătăţire în ultimii săi ani. Îmbătrânirea – nu cancerul sau afecţiunile cardiace – este adevărata cauză a majorităţii deceselor și a suferinţei umane. Acceptăm ca inevitabil faptul că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul și mintea noastră încep să se deterioreze și că e din ce în ce mai probabil să fim doborâţi de demenţă sau de tot felul de boli, fără să ne întrebăm vreodată dacă îmbătrânirea este cu adevărat necesară. Biologii, pe de altă parte, își pun această întrebare de ani întregi. Până la urmă, există ţestoase și salamandre al căror risc de deces este același, indiferent de vârsta pe care o au. Oare ar putea oamenii, cu ajutorul știinţei, să găsească o cale de a îmbătrâni fără să se șubrezească, adică să beneficieze de fenomenul care se cheamă „nemurire biologică”? În Fără vârstă, autorul ne invită într-o călătorie prin laboratoarele în care oamenii de știinţă studiază fiecare sistem organic ce intră în declin odată cu vârsta – ADN-ul, mitocondriile, celulele stem, sistemul imunitar – și creează terapii care să inverseze această tendinţă. Cu claritate și pasiune, Steele scoate la lumină o revoluţie despre care nu se știe mare lucru și care a început deja.

„Acesta este motivul fundamental al existenței procesului de îmbătrânire - incapacitatea evoluției de a menține în formă animalele vârstnice, întrucât e mai puțin probabil ca ele să aibă urmași. Să nu uităm că toate acestea sunt în continuare posibile fără a invoca procesul propriu-zis de îmbătrânire - animalele mai vârstnice sunt mai puține doar din cauza mortalității extrinseci.”

Tare dor mi-a fost de o carte marca Editura Publica, Co-Lecția de Știință, fiindcă întotdeauna aceste cărți vor avea un loc special pe rafturile bibliotecii mele. După cum bine știți, eu nu prea citesc non-ficțiune, iar dacă o fac, de obicei optez pentru cărții din domeniul științific. Tare mult am vrut să citesc și cartea lui Andrew Steele, deoarece știam că voi avea de-a face cu ceva, sincer să fiu, relativ nou - biogerontologia, știința care se ocupă cu studiul procesului de îmbătrânire (cu tot ce presupune acesta, în toată complexitatea sa) și, în același timp, cu studiul a ceea ce ar putea fi potențial făcut pentru a interveni în dinamica acestui proces. Nu auzisem de biogerontologie până acum, fiindcă este vorba despre un domeniu relativ nou, și din știință, de fapt, poate fi divergentă o gamă deosebit de variată de alte „subștiințe” și „subdomenii”. Dar, dincolo de posibilitatea teoretică, multe științe se fundamentează, în esență, doar pe lucruri care, izolat, ar funcționa. După cum bine știm, organismul este un tot unitar complex, în care totul lucrează în sinergie - și nu izolat - pentru a susține, în cele din urmă, viața, cu toate funcțiile & complexitățile & ascunzișurile sale, încă nedescoperite și neteoretizate. Iar viața, așa cum o știm, are propria-i evoluție, deseori dictată de noi înșine, dar uneori și datorată hazardului - putem da noi piept, cu brio, acestui proces „vechi de când lumea?” Oare putem?

„Cercetările moderne în domeniul îmbătrânirii sunt denumite adesea biogerontologie, subdomeniul biologic al gerontologiei care se ocupă de toate, de la asistența medicală a celor în vârstă la aspectele sociale ale îmbătrânirii. Ar fi imprudent să alegem o dată precisă pentru debutul unui domeniu științific, dar apariția biogerontologiei ca disciplină distinctă și dimensiuni considerabile a avut loc probabil în anii 1990, șocant de recent pentru un domeniu care se ocupă de fenomenul cel mai important și aproape universal ce afectează ființele vii.”

Pe scurt, dincolo de faptul că în cartea sa Andrew Steele ne prezintă ce-aduce cu sine îmbătrânirea și înaintarea în vârstă, lucruri absolut firești, de la schimbări biochimice, până la schimbări morfologice, anatomice și fiziologice, el ne prezintă ce-ar putea fi făcut - fie la nivel teoretic, fie deja chiar pus în practică - pentru a opri aceste procese. Aceste schimbări. Într-adevăr, îmbătrânirea vine la pachet cu foarte multe - de la riscul crescut de afecțiuni și neurodegenerescență, cu risc crescut de declin cognitiv, până la șubrezirea anumitor funcții fiziologice, cum ar fi auzul. Iar totul se fundamentează, în cele din urmă, pe faptul că celulele o cam iau razna, că-s obosite și ele, și se-ntâmplă acolo niște schimbări biochimice care se concretizează în ceea ce, în esență, aduce îmbătrânirea cu sine. Dar, de fapt, oare am putea opri aceste schimbări? Le-am putea reprograma? Am putea interveni asupra „dinamicii” firești a vieții? Teoretic, bineînțeles că se poate. Până la urmă, există deja capacitatea de a modifica gene și de a insera fragmente de cod genetic pentru a preveni și chiar trata anumite boli altfel incurabile. Vorbim despre ADN, care este una dintre cele mai mici molecule din organism - păi, dacă am ajuns în acest punct, ce-ar face imposibil să lucrăm pe „structuri” și „molecule” mai mari? Ce anume? Păi, în esență, lucrurile sunt mult mai complicate decât (nu) ar părea. 

„Este dificil să identificăm motivele exacte pentru care cercetările despre îmbătrânire au rămas atâta vreme marginale în biologice. Scepticismul preexistent, conform căruia îmbătrânirea este prea complicată pentru a fi studiată serios, consolidat de o înțelegere evoluționistă a îmbătrânirii care presupunea că aceasta implică un număr aproape infinit de procese care contribuie la apariția ei au avut, desigur, rolul lor.”

De obicei, încerc să fiu cât mai pretențios, mai sceptic, când vine vorba de cărți științifice, fiindcă mai știu și eu una, alta, așadar nu iau de bun cam tot ce citesc. Într-adevăr, au fost numeroase teorii interesante pe care Andrew Steele le-a prezentat, dar până vor fi ajuns a fi puse în practică (DACĂ vor ajunge vreodată), cred că va mai dura ceva timp, poate prea mult timp pentru „a mă bucura” de toate acestea. Dar, în cele din urmă, nu despre mine-i vorba, ci despre generațiile care urmează generației-generației-generației etc. viitoare. Însă, cine știe ce se va mai fi întâmplat până atunci? Chiar mi-a plăcut cartea, sincer să fiu, și dincolo de teoriile care sunt prezente, abordările actuale în această direcție - da, pentru că chiar se desfășoară studii și observații clinice, experimente in vitro și altele -, cred că cel mai mult mi-a plăcut sfaturile pe care Steele le dă - astea mult mai practice, mult mai viabile - privitoare la cum să îmbătrânești frumos, cum să îmbătrânești cât mai sănătos și să reduci riscul de afecțiuni asociate etății. De fapt, cred că deseori înțelegem și diferit acest concept de „bătrânețe”: chiar dacă este vorba deseori și despre o degradare fizico-cognitivă, a îmbătrâni este și despre a fi, în sfârșit, rupt de dinamica hazardată, obositoare, grea, solicitantă, poate chiar greșită, a societății actuale. De ce-ai vrea să oprești acest proces când, în cele din urmă, cu toții „suntem datori cu o moarte”? 

„Chiar dacă performanțele anterioare nu sunt o garanție a viitoarelor succese, astfel de tendințe fac să pară plauzibil faptul că vom avea și cantități uriașe de date, și aparatura necesară pentru a le procesa în vederea creării unor modele detaliate ale biologiei umane. Ținând seama cât de departe am ajuns în ultimii 50 de ani, ar fi ridicol să credem că în următorii 50 nu va fi posibil să creăm acel tip de biologie a sistemelor de care avem nevoie pentru vindecarea îmbătrânirii.”

Or, nu este neapărat despre a opri procesul, pe cât este despre a încerca să se reducă afecțiunile asociate îmbătrânirii. Este subînțeles, există patologii clinice pentru care vârsta înaintată este principalul factor de risc și care, de fapt, sunt exclusiv întâlnite la persoanele în vârstă. Iar astfel de entități nu se datorează decât schimbărilor care au loc progresiv în organism, de natură biochimică în special, asociate înaintării în vârstă și proceselor care se declanșează odată cu acest proces. Nu voi trece prin teoriile pe care le prezintă Andrew Steele, fiindcă n-are sens, și v-aș lăsa pe voi să-i descoperiți ideile, să îi apreciați munca de cercetare. Recunosc, după ce am citit cartea am fost destul de interesat de acest subiect, astfel încât am ajuns să mă pierd vreo 2-3 zile citind articole de specialitate și încercând să-mi formez o părere mult mai clară, mult mai bine consolidată, privitoare la biogerontologie - această știință cu un potențial extraordinar, care abia își fundamentează pilonii. Și sunt sigur că biogerontologia nu este doar despre procesele îmbătrânirii, ci este despre un fel de „prevenție” sau „profilaxie” a îmbătrânirii. Promite multe, dar, cel puțin pentru o anumită perioadă (relativ lungă, am tendința de a crede), multe vor fi rămas la stadiul de teorie. Însă, cine știe ce ne rezervă viitorul...? Ah, da, știu eu: înaintarea în vârstă și, încet și sigur, îmbătrânirea. Cu tot ce aduce aceasta la pachet! În Fără vârstă. Cum să înaintezi în vârstă fără să îmbătrânești, Andrew Steele ne prezintă foarte bine ce presupune și această etapă firească a vieții.