Editura: Pandora M
Colecția: Anansi. World Fiction - Anansi. Contemporan
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 104
Anul apariției: 2023
Traducere: Iulia Anania
Scriitoarea irlandeză Claire Keegan (n. 1968) este cunoscută pentru povestirile sale publicate de-a lungul timpului în The New Yorker, The Paris Review sau Granta. Prima ei antologie de povestiri, Antarctica (1999), a câștigat Rooney Prize for Irish Literature și William Trevor Prize. A doua, Walk the Blue Fields, a apărut în 2007. Nuvela ei, Foster (în pregătire în seria Anansi. Contemporan), a fost publicată de Faber and Faber în 2010 și a devenit bestseller internațional, fiind adaptată pentru marele ecran în 2022 sub titlul The Quiet Girl.
🌟 Roman nominalizat la Booker Prize 2022. Câștigător al Orwell Prize for Political Fiction 2022. Nominalizat la Dublin Literary Award 2023 🌟
Suntem în anul 1985 și se anunță o iarnă foarte grea. Într-un oraș nenumit din Irlanda, Bill Furlong, negustor de lemn și cărbune, se pregătește de Crăciun, perioada cea mai aglomerată pentru el. Într-o dimineață, în timp ce transportă o încărcătură la una dintre mănăstirile din afara orașului, face o descoperire care-l împinge să se confrunte cu trecutul și cu forțele tăcute ce controlează orașul și viața locuitorilor săi. Devenit la scurt timp de la apariție bestseller pe ambele maluri ale Atlanticului, Astfel de lucruri mărunte este primul roman al lui Claire Keegan, scriitoare cunoscută până acum pentru proza ei scurtă.
„Ca să obții ce-i mai bun de la oameni, trebuie să-i tratezi întotdeauna bine, spunea doamna Wilson. Era bucuros, acum, că le luase întotdeauna pe fetele lui la ambele morminte, de Crăciun, ca să pună coroane pe piatra ei de mormânt, ca și pe a mamei lui; că măcar atâta le învățase.”
Aș putea spune că romanul lui Claire Keegan, ca urmare a dimensiunilor sale, ușor ar putea fi considerat o nuvelă. Eu, unul, l-am citit dintr-un foc, întrucât este și destul de aerisit și, drept urmare, lectura nu este una grea... Cel puțin din acest punct de vedere. Cu toate acestea, lectura devine dificilă în momentul în care îți dai seama care este subiectul abordat, și devine și mai dificilă când citești că, de fapt, este inspirat din fapte reale. Iar, în cele din urmă, deși are doar puțin peste o sută de pagini, are tăria și forța și puterea și anvergura unui roman - uneori, nu ai nevoie de sute de pagini pentru a spune o poveste care îți pătrunde în suflet și care îți stârnește cele mai palpabile și puternice emoții. Pentru mine, această lectură a fost una deosebit de emoționantă, extrem de profundă, m-a mișcat și m-a învățat o lecție: da, astfel de lucruri mărunte vor face întotdeauna diferența și, implicit, astfel de lucruri mărunte ne sunt necesare pentru a fi mai buni... Pentru a ne face bine, ca oameni, ca specie care se proclamă a fi „cu inteligență superioară”! Astfel de lucruri mărunte sunt cele care mai țin umanitatea în viață, care ne mai dau speranță că.... Va fi bine... Chiar va fi bine, poate!
„- Nu-i treaba mea, înțelegi, dar știi c-ar fi bine să ai grijă la ce spui despre ce-i acolo? Ține-ți inamicul aproape, câinele rău cu tine, iar câinele bun n-o să muște. Știi și singur.”
În acest micuț orășel a cărui identitate nu ni se specifică, Bill Furlong este cel care încearcă să ofere familiei sale tot ce este mai bun. Însă, în curând, Bill Furlong va fi cel care va schimba cu totul viața din acest orășel, în special ceea ce se întâmplă la una dintre mănăstirile situate în afara orașului (și, cu siguranță, nu doar la aceea). Te întrebi, ce s-ar putea întâmpla într-un orășel micuț în care pare că și timpul s-a plictisit să tot treacă? Ei bine, poate tocmai într-un astfel de loc s-ar putea întâmpla mult mai multe lucruri decât într-o metropolă sau un orășel mai mare...! Și, cum altfel, decât sub acoperământul unei mănăstiri, poate locul în care, mai mult decât în orice altă parte, astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple. Oricum, nu am să vă spun mai multe în această direcție, fiindcă sunt sigur că nu este de interesul nimănui să afle, încă dinainte, care-i treaba de fapt. Vă pot spune doar că, după ce am citit această carte, chiar am căutat mai multe informații pe internet - și mai bine nu o făceam, sincer să fiu. Claire Keegan mi-a pus în față o realitate pe care, sincer, mai bine nu aș fi știut-o.
„(...) se întrebă dacă avea vreun rost să trăiești fără să ajuți și să fii ajutat. Era posibil să o duci așa toți anii, zecile de ani, o viață întreagă fără să fii măcar o dată suficient de curajos încât să te împotrivești lucrurilor care se petreceau, și totuși să te numești creștin și să te privești în oglindă?”
În ceea ce privește stilul de scriere, pot spune că Claire Keegan m-a cucerit: un stil rafinat, atent, sensibil și profund, emoționant și aparte. Ca o mângâiere, aș putea spune. De fapt, dată fiind și direcția în care s-au dus, în cele din urmă, lucrurile, chiar am simțit această poveste ca fiind plină de lumină, iar lucrurile s-au așezat exact așa cum ar fi trebuit să se așeze și în viața reală. Un volum plin de speranță, plin de lumină, plin de bunătate. Astfel de lucruri mărunte sunt cele care ar trebui să ne definească viețile, sunt cele care ne pot face mai buni & mai frumoși & mai receptivi la ce se întâmplă în jurul nostru. Fiindcă se întâmplă multe, și multe poate n-ar fi trebuit să se întâmple vreodată. Însă, atât timp cât nu le știm, sau poate atât timp cât nu vrem să le știm, vor continua să se întâmple. Ajutându-ne, întinzând o mână, putem să învingem întotdeauna răutatea din oameni, să facem ca sămânța urii să zacă acolo, fără a fructifica vreodată. Singura dată când ai voie să te uiți de la cineva de sus este atunci când îi întinzi o mână de ajutor...
„Vremurile erau grele, însă Furlong se simțea cu atât mai hotărât să-i dea înainte, să-și țină capul în pământ și să nu calce pe nimeni pe bătături, să le asigure mai departe cele necesare fetelor lui și să le vadă cum își continuă și-și termină studiile la St. Margaret, singura școală pentru fete bună din oraș.”
Nu pot decât să vă recomand cu tot sufletul acest volum, deoarece sunt absolut sigur că îl veți iubi. Că îl veți simți (cel puțin) așa cum l-am simțit și eu. Că, la sfârșitul cărții, vă veți regăsi mult mai plini de iubire, mult mai plini de compasiune. Poate cu mai multă speranță în lumea din jurul nostru. Poate cu gândul că, da, încă mai există frumosul și bunătatea în această lume. Poate chiar asta a vrut și Claire Keegan să transmită, însă fără a pica într-o extremă romantică, pioasă - faptul că există bunătate, și că bunătatea poate se manifestă în forme tot mai variate. Este atât de ușor să fii bun, să iubești, să ajuți, să zâmbești, să întinzi o mână de ajutor - atât de multor oameni care se află în nevoie. Un roman cu un mesaj universal, care ar trebui să ajungă la cât mai multă lume. Iar când un astfel de mesaj ia o formă atât de frumoasă, cu atât mai mult merită ascultat. Abia aștept și alte cărți semnate de Claire Keegan, pentru că sunt sigur că are cel puțin la fel de multe de oferit - povești de viață, povești despre oameni frumoși, povești despre bunătate... Sub formă de lecții viabile pentru oricare dintre noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu